Reprezentarea iconografica a lui Hristos pe Cruce cunoaste doua traditii principale in arta bizantina. In traditia anterioara, care merge pana in sec. VI, crucificarea este reprezentata infatisand un “Hristos viu” (Christus triumphans) cu ochii deschisi, avand un caracter meiestuos si solemn. Pictura murala din Sfanta Maria Antica din Roma si miniatura aflata in Evanghelia siriaca a calugarului Rabula reprezinta exemplele cele mai cunoscute.

La mijlocul sec. XX, s-a discutat destul de mult despre sursele si cauzele presupuse care au stat la baza acestei iconografii, potrivit gandirii teologice si a istoriei artei. Numerosi autori au incercat sa ofere o interpretare convingatoare pentru “ochii deschisi” folosindu-se de argumente de ordin teologic si dogmatic. Insa niciuna din presupozitii nu ne-a putut convinge.

In opinia mea, imaginea scenei crucificarii din Evanghelia lui Rabula ofera cheia descoperirii motivului teologic al reprezentarii lui Hristos pe Cruce cu ochii deschisi. Aceasta ne prezinta nu numai crucificarea, ci si alte evenimente istorice care in asamblu formeaza un tot unitar: soldatii care rup si impart vesmintele lui Hristos, un altul care impunge coasta, si cel care ii da buretele imbibat in otet.

Chiar daca aceste evenimente s-au derulat succesiv in timp, ele au ramas in prezent potrivit ideii fundamentale a “prezentului continuu”. Or, ochii deschisi trebuie intelesi ca un semn vizibil al acestei prezente continue si al depasirii timpului – care este de altfel o caracteristica a experientei liturgice a Bisericii - si ca o expresie a dumnezeirii lui Hristos care nu L-a parasit in momentul intruparii.

In traditia ulterioara, Hristos cel viu este inlocuit cu Hristos mort cu ochii inchisi (Christus patiens). Aceasta reprezentare a ramas caracteristica pentru epoca artei bizantine post-iconoclaste. Printre monumentele binecunoscute putem enumera o cruce dintr-o psaltire aflata in Manastirea Pantocrator din Muntele Athos (IX) si mozaicul bisericii din Daphni (XI).

Texte apartinand unor autori crestini antici vorbesc deja despre Hristos mort, cu ochii inchisi (Alexandru al Alexandriei sec. IV) si indica faptul ca El i-a inchis in momentul mortii (Ipolit Romanul). Insa aceste texte nu sunt in general retinute de catre savantii contemporani care considera un alt text, datand din sec VII, “Calauza” lui Sfantului Anastasie Sinaitul, ca fiind primul izvor al reprezentarii lui Hristos mort cu ochii inchisi. Lucrarea contine o diagrama despre forma crucii si aceasta imagine a jucat un rol decisiv in dezbaterile dintre Anastasie si adversarii sai, “teopashitii”. Scopul sau era demonstreze conceptia potrivit careia Hristos in moartea sa a fost om desavarsit si ca El nu a muit decat potrivit naturii omenesti.

Anastasie era egumen al Manastirii Sfanta Ecaterina de pe Sinai in sec, VII. A calatorit mult in Egipt, in Palestina si in Siria, unde a avut numeroase intalniri si controverse cu nestorienii si monofizitii. Acestea sunt cuprinse in cartea sa principala, “Calauza”.

Din cauza iconoclasmului, imaginea originala a crucii aflata in “Calauza” nu ni s-a pastrat. Ea difera de la un manuscris la altul. Cativa savanti contemporani, cum ar fi Hans Belting si Christa Belting-Ihm, considera aceasta imagine drept prima reprezentare a lui Hristos cu ochii inchisi.

Anna D. Kartsonis a studiat numeroase manuscrise ale “Calauzei”. In opinia sa, acestea atesta o relatie directa intre doctrina hristologica a mortii lui Hristos si reprezentarea figurativa. In consecinta ea apropa de asemenea ideea potrivit careia putem afla in ce constau reprezentarile Crucificarii cu ochii inchisi potrivit “Calauzei”.

Adversarii lui Anastasie sunt numiti in testele sale prin termenii “teopashiti”, deoarece ei apara formula “Dumnezeirea a patimit pe Cruce”. Insa acest termen necesita o explicatie. Trebuie sa facem deosebirea intre “teopashismul ortodox” si “teopashismul eretic”. Formula teopashita se gaseste deja in Noul Testament si in literatura patristica. Ea este confirmata de Sinodul V Ecumenic, care declara ca a doua Persoana a Sfintei Treimi a patimit in trup.

In alte cuvinte, subiectul patimilor lui Hristos este Logosul divin, si nu natura Sa divina. Fara indoiala s-au iscat discutii asupra acestei expresii in epoca lui Anastasie (sec. VII). Este evident ca cei desemnati ca fiind “teopashiti” sunt “monofiziti.” Trisaghionul interpolat “Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de Moarte, Cela ce Te-ai răstignit, miluieste-ne pe noi”, pe care il intrebuintau, este considerat de catre Anastasie ca un semn al ereziei lor, si ii acuza ca sustin ca Dumnezeu a suferit in natura sa divina. Anastasie nu distinge intre monofizitii extremi, care negau umanitatea lui Hristos, si monfizitii moderati, (aproape majoritari) pentru care Hristos nu era numai Dumnezeu, ci si om.

Teoria lui Belting, Belting-Ihm si Kartsonis, potrivit careia “Calauza” lui Anastasie Sinaitul trebuie sa fie punctul de plecare al reprezentarii lui Hristos crucificat cu ochii inchisi pentru a arata moartea Sa, nu poate fi considerata drept concludenta. De altfel, dupa cum am mai spus, existau deja texte din sec. III-IV care stabilesc un raport intre ochii inchisi ai lui Hristos si moartea Sa. Printre altele, nu este sigur ca imaginea Crucii din “Calauza”, infatisandu-L pe Hristos cu ochii inchisi s-ar fi pierdut.

Savantii mentionati mai sus nu au vazut (si aceasta este eroarea lor principala) ca Anastasie dorea sa arate in mijlocul acestei controverse nu atat pe Hristos mort, cat pe Hristos cel Viu, care de fiecare data cand Il pomeneste, se refera la “Logos, corpul sau si sufletul sau rational”.

Acesta dorea sa spuna ca Hristos inca traia pe Cruce. Obiectivul demonstratiei sale este sa explice natura umana enipostaziata de Logosul divin si faptul ca El nu a murit decat dupa umanitate deoarece Logosul este “fara de moarte”. Pentru Atanasie dovada acestei morti omenesti - nu insa si a Logosului - este cea a lui Hristos in mormant, si nu cea a lui Hristos pe Cruce. Ochii inchisi ai lui Hristos in mormant sunt pentru Atanasie un indiciu al mortii sale potrivit umanitatii.

Putem observa de ce Anastasie s-a opus Trisaghionului interpolat. Aceasta rugaciune poate fi interpretata intr-un sens ortodox, indicand ca subiect al patimilor lui Hristos Logosul dumnezeiesc. Motivul respingerii acestei formule de catre Anastasie este fara indoiala faptul ca a devenit un slogan al monofizitilor. Din acelasi motiv, canonul 81 al Sinodului Trulan interzicea folosirea Trisaghionului interpolat. Este posibil si ca lucrarea lui Anastasie sa conduca la promulgarea acestui canon de catre Sinod. Canonul urmator, canonul 82, care interzice imaginile simbolice ale lui Hristos (Hristos sub forma de miel etc.), si subliniaza umanitatea Fiului lui Dumnezeu intrupat, trebuie, de asemenea, explicat in acelasi context al disputei teopashite din sec. VII.

Elmar Kalthoff

Traducere de Radu Alexandru

• Invatatura despre Biserica
  Publicat in : Biserica
• Enuntarea poruncii iubirii crestine si prevestirea Rastignirii
  Publicat in : Patimile lui Hristos
• Rastignirea
  Publicat in : Patimile lui Hristos
• Sfanta si Marea Vineri - Talcuirea Sfantului Chiril al Alexandriei
  Publicat in : Saptamana Patimilor
• Invierea Domnului si importanta ei universala
  Publicat in : Sfintele Pasti