Parintele Ioanichie de vorba cu Parintele Cleopa

Parintele Ioanichie de vorba cu Parintele Cleopa Mareste imaginea.


-Cand i se da omului un inger pazitor? La zamislire, la nastere sau la Sfantul Botez?

-Dupa Sfanta Traditie a Bisericii lui Hristos, ingerul pazitor se da omului la Sfantul Botez. Acest lucru se poate intelege din rugaciunea a cincea de la facerea catehumenului, unde, printre altele, se zice asa: „Insoteste-i viata lui cu inger de lumina, ca sa-l izbaveasca pe el de toata bantuiala potrivnicului, de intampinarea celui viclean, de demonul cel de amiaza si de naluciri rele“. Pe langa ingerul pazitor, Dumnezeu trimite omului si alti ingeri spre a-l ajuta, a-l indrepta si a-l mangaia in ispitele si incercarile luptelor duhovnicesti prin care trece el in acest veac. [...] Preabunul Dumnezeu ne randuieste noua ingeri pazitori nu numai la Sfantul Botez, ci si in toata viata, ajutand pe cei drepti pe calea mantuirii.

 

-Necredinciosii, paganii si ereticii primesc si ei de la Dumnezeu ingeri pazitori?

-Unii ca acestia, intrucat nu sunt botezati intru numele lui Hristos, nu primesc ingeri pazitori. Ei nici nu cred in ingeri. [...] Cat priveste popoarele pagane, acestea de-abia au cate un inger pazitor pentru hotarele fiecarei tari, dupa marturia Sfintei Scripturi, care zice: „Atunci a pus hotarele neamurilor dupa numarul ingerilor lui Dumnezeu“ (Deuteronom 32, 9). Acesti ingeri fac parte din ceata Domniilor. Dupa traditie, sunt ingeri pazitori peste cetati, orase, sate, manastiri si oriunde se preamareste numele lui Dumnezeu.

 

-Care este menirea ingerului pazitor in viata credinciosului si cum il ajuta la mantuire?

-Menirea ingerului pazitor este de a-l pazi pe credincios in chip nevazut de ispitele diavolului, de caderi in tot felul de pacate, de a-l calauzi pe calea Bisericii, a pocaintei si a rugaciunii; de a-l mangaia in necazurile vietii si de a-l indemna prin gand la toata fapta buna. Ingerul pazitor este dat de Dumnezeu omului spre pazirea trupului si a sufletului sau. El niciodata nu doarme, dupa cuvantul psalmistului: „Nici sa dormiteze cel ce te pazeste“ (Psalm 120, 3). Ingerul pazitor apara sufletul cel incredintat lui in vreme de ispita, daca are credinta si frica de Dumnezeu, dupa spusa aceluiasi imparat si prooroc: „Tabara-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de dansul“ (Psalm 33, 9). Ingerul pazitor slujeste la mantuirea omului (Evrei 1, 14). Ingerul pazitor scapa pe om in vreme de primejdie. Ingerul pazitor este duh slujitor al lui Dumnezeu spre pazirea oamenilor (Luca 16, 22; Evrei 1, 7).

 

-Crestinul are si un inger rau care ii urmeaza toata viata? Care este scopul ingerului rau?

-Da, orice crestin are de la Botez un inger bun, care sta de-a dreapta lui si il povatuieste spre tot lucrul placut lui Dumnezeu. El scrie cu de-amanuntul, una cate una, toate faptele bune pe care omul le face in viata si pe care i le va prezenta in ceasul judecatii, cand „cartile se vor deschide“. De asemenea, crestinului ii urmeaza din pruncie si un inger rau (diavol), care scrie si el, amanuntit, tot pacatul pe care il face omul in viata, pana in clipa mortii. Scopul ingerului rau este de a-l ispiti intotdeauna si a-l indemna la pacat, cu gandul, cu imaginatia, cu simturile, cu cuvantul, cu fapta, cu trupul si cu sufletul. Daca omul il asculta, se invoieste la pacat si chiar il savarseste, diavolul scrie orice gand, orice cuvant sau fapta rea facuta in viata, de care ii va cere raspuns la judecata particulara, adica dupa moarte, daca nu a fost dezlegat de pacate in viata, prin spovedanie si pocainta. [...]


-Cand crestinul pacatuieste cu voia sa, se indeparteaza ingerul bun de la dansul? Dar cand face o fapta buna, fuge ingerul rau de la dansul?

-Daca pacatul este uraciune inaintea lui Dumnezeu, apoi cum va iubi ingerul Domnului pe cei pacatosi si nu se va departa de la ei? Si daca cel ce face pacatul este de la diavolul (I Ioan 3, 8-10; Ioan 8, 44), apoi cum va sta ingerul Domnului langa cel ce face lucrurile diavolului? Adica langa betie, desfranare, necredinta, minciuna, zgarcenie, ura? Si daca pacatul alunga de la om binecuvantarea lui Dumnezeu (Psalm 80, 13-14; Isaia 48, 18-19), apoi cum va sta ingerul Domnului langa cel ce lucreaza pacatul? [...] Si daca Sfantul Duh este maniat si suparat pe cei neascultatori si rai, cum nu se va supara si ingerul Domnului cel curat si sfant pe cel ce face pacate si nu voieste sa se intoarca la pocainta? Asadar, ingerul pazitor, randuit de Dumnezeu fiecarui crestin, uraste pacatul, caci pacatul ucide sufletul, si se departeaza de la cel ce lucreaza faradelege. Dar, iarasi se intoarce si ajuta pe omul pacatos, cand acesta vine la pocainta cu lacrimi si cu durere in inima pentru cele facute (II Corinteni 7, 9). Caci „bucurie se face in cer pentru un pacatos care vine la pocainta“ (Luca 15, 7-10), deoarece Dumnezeu voieste „ca toti oamenii sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului“. Cand omul face rele, intristeaza si departeaza de la sine pe Duhul Sfant si pe ingerul pazitor, iar in locul lui se apropie de om diavolul si duhul cel rau. Si aceasta lupta se da in inima si mintea omului in orice clipa, pana la sfarsitul vietii lui.

 

Din volumul Lumina si faptele credintei. Convorbiri ale Arhim. Ioanichie Balan cu Arhim. Cleopa Ilie, Editura Trinitas, Iasi, 1995
                                                                    
                                                                                Lumea credintei, anul I, nr. 4

Pe aceeaşi temă

26 Iulie 2012

Vizualizari: 15841

Voteaza:

Parintele Ioanichie de vorba cu Parintele Cleopa 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE