Miza pe prietenie!

"De acum nu va mai spun slugi, fiindca sluga nu stie ce face stapanul sau; ci v-am numit prieteni, pentru ca pe toate cate le-am auzit de la Tatal Meu vi le-am facut cunoscute" (Ioan 15, 15). M-a obsedat intotdeauna problema prieteniei si aproape ca nu a fost interviu pe care sa-l iau unuia sau altuia si in care sa nu iscodesc, cu nedisimulat interes, asupra ei. Nu e usor sa vorbesti despre prietenie, asa dupa cum nu e usor sa vorbesti despre tot ceea ce se probeaza prin traire interiorizata ultim.

Baiet fiind, strazi si parcuri cutreieram, si mi-aduc aminte cum prietenia determina decisiv pe "maidan" (continutul "conceptului" este, in cazul de fata, atat real cat si simbolic, cu toate conotatiile pozitive si cu toata incarcatura sentimentala care i se pot da) relatiile noastre de copii. Curatia varstei ne facea mai disponibili, dar afinitatile elective actioneaza selectiv de-atunci. Pe astfel de criteriu se formau echipele de "uliii si porumbeii" si de "turca", de "lapte gros" si de "hotii si vardistii", de "trosbal" (in nenumarate variante) si de "poarca" etc. Caci noi nu ne jucam pe calculator, nu ravneam la "McDonald", si, Doamne, ce bine ne era! Umblam tinandu-ne de dupa umeri si legand prieteniile pe viata, ca in Marea batalie de la iazul mic sau ca in Tom Sawyer.

Adolescenta ingusteaza putin aria, precizeaza criteriile si da mai mare exigenta motivatiilor, dar aduce totodata mai multa profunzime radacinilor. In principiu, totul devine acum mai cultural, in cazurile fericite frumos incarcat artistic.

Si constati cu anii, cu usurare, ca posibilitatea marilor intalniri existentiale, a aflarii in lumea inconjuratoare de noi prieteni nu sfarseste niciodata. Si asta pentru ca Duhul nu-si opreste niciodata adierea - balsam.

Prietenia "se leaga", si o legi cam totdeauna cu gandul sa te legi prin ea pe viata. Nici o prietenie nu se leaga cu gandul ca va fi dezlegata. Ea este, pe cat se pare, singura relatie care a fost ferita de orice institutionalizare, si nici Biserica nu s-a simtit datoare sa-i formalizeze inefabilitatea prin vreo Taina sau vreo ierurgie. Cu timpul inveti, adesea cu destula suferinta, ca, totusi, in aceasta viata, prieteniile se adauga sau se scad (se imputineaza), se intaresc sau slabesc, pot aparea crize, uneori destul de grave, pe parcursul unei prietenii, dar pastrezi convingerea ca tot ceea ce a fost valabil nu se pierde, nu moare, ci vom reintalni straluminat si stramutat in cea viata, trecut prin proba lamuritoare a invierii. Daca ceva conteaza pana la urma (am putea spune pana la urma urmei) pe cerul fiintei tale, apoi aceasta este constelatia prietenilor, stele cu felurite straluciri, aflate la distante diferite, dar toate limpezi si devotate. In tine, prietenia adevarata nu se imparte, ea ramane mereu intreaga pentru fiecare prieten al tau, are ceva euharistic in ea.

Prietenia nu poate fi decat intru bine, asocierea intru rau numindu-se mai degraba cardasie. Prietenia reprezinta pentru relatia umana ceea ce este poezia pentru exprimare: maximum maximorum! Toate relatiile importante mantuirii noastre contin, potential, macar o umbra de prietenie. De aceea, oamenii tind spre ea ca implinire intru vesnicie. De aceea, samanta aceasta trebuie cultivata cu grija si gelozie aparatoare. Daca Hristos a adus si ne-a lasat porunca cea noua a iubirii (Ioan 13, 34), apoi urmarea ei pana la capat va conduce cu necesitate la prietenie. Prietenia este iubirea transfigurata, sublimata, paradisiaca. Ea trece falnica si fara pas barierele artificiale: varsta, genul (as ezita sa folosesc cuvantul "sex", extrem de alterat), timpul, spatiul... Relatiile noastre de iubire sunt implinite numai in masura in care macar ating umbra a-toate-vindecatoare a prieteniei. Relatia parinte-copil, frate-sora, sot-sotie, maestru-discipol, duhovnic-fiu duhovnicesc, iubit-iubita etc, toate acestea sunt implinite numai atunci cand sfarsesc in prietenie. Sigur, prietenia, ca si arhitec-tura bisericilor noastre, poate fi construita in nenumarate feluri geniale, dar un arhetip iconic va fi de recunoscut totdeauna in ea, acelasi foc comunitar, de natura inspirata, va arde pe altarul ei, datator de viata vie in toate ale fiintei tale. Fiecare tip de prietenie are pe langa exprimarile comune, generale, si manifestari specifice, caci infinite sunt nuantele prieteniei, dupa cei ce se potrivesc intru ea.

Ar fi mai mult de discutat despre una dintre relatiile care ar putea fi dintre cele mai fascinante si mai complexe: prietenia dintre un baiat si o fata, in parte degradata prin precaritatea conceptuala a lumii contemporane. O aventura existentiala extrem de primejdioasa in acelasi timp, pentru ca e pandita la tot pasul de alunecari si ispite. Cei puternici si curati vor cauta, totusi, aceasta incununare, ca pe o izbanda suprema.

Dar prietenia nu tine numai de cei cu care petreci in aceasta viata. Te poti simti prieten cu cei plecati, prin faptele lor al caror ecou a valurit armonic fiinta ta. Vii si morti ne intalnim pe acelasi pomelnic euharistie, nu ne desparte decat o farama (cu adevarat!) de timp, si ce conteaza asta la scara eternitatii? Conteaza enorm si nu conteaza deloc.

Cine poate fi considerat a-ti fi cu adevarat prieten? Diferite acceptii se dau prieteniei. Unii pun prietenia mai prejos de iubire, deoarece o considera in sensul ei larg si relativ, dar cei ce au ochiul stravazator stiu ca prietenia este starea esentiala, cea mai de la munte a iubirii. Ar fi de observat ca spre deosebire de iubire, prietenia presupune cu necesitate reciprocitatea. Apoi sunt aceia care pleaca de la proverbul "prietenul la nevoie se cunoaste" si considera a consta criteriul prieteniei in eficacitatea intrajutorarii. Altii il vad in gradul de impartasire reciproca a intimitatilor celor mai insignifiante.

Altele, insa, mi se par mie a fi semnele prieteniei. Prietenia este reciproca interioritate, perihoreza mistica. Prietenia este impreuna-suferinta, dar, totusi, parca in mai mare masura impreuna-bucurare. Chiar si suferinta cea mai mare se estompeaza, in parte, atunci cand o traiesti impreuna cu prietenul. Dar bucuria, in schimb, cum mai sporeste ea! Pentru mine, prieten este persoana cu care as pleca fara nici o rezerva jntr-o calatorie nesfarsita. Increderea in el este fara tarmuri.

Nu poti fi prieten cu toti, dar se cuvine sa ai o deschidere prietenoasa generala. Nu poti fi prieten cu oricine, prietenia nu este un concurs pe baza de grila, pe care daca ai completat-o corect, treci examenul si ai intrat. Prietenul este o chemare a lui Dumnezeu ce ti-e adresata anume, o mangaiere tandra a fiintei tale celei mai fragile. A nu fi atent la aceasta chemare, a nu o cultiva este o lipsa de simtire cu iz de pacat. Prietenia este un dar, la unii mai bogat, la altii mai putin, dar, pentru orice om intreg, nelipsit. Ca orice alt dar, se cere lucrat si sporit, nu pus sub obroc.

Sigur, se poate vorbi si de o prietenie cosmica ("... tot ce misca..., raul, ramul, mi-e prieten..."), dar o numim asa oarecum prin extensie si ramane pe o treapta mai de jos, totusi benefica si ea, pentru ca exprima relatii paradisiace.

Relatia cu prietenul este, in ultima instanta, absolut personala, nimeni si nimic nu se poate interpune, numai Dumnezeu poate marturisi, discret si bucuros, cu un suras de Parinte multumit, despre abisul ei inalt. In acelasi timp, prietenia invoca prietenie, prietenia deschide fiinta, prin prieteni ajungi la alti prieteni, o hora cosmic-liturgica se porneste cuprinzator. Se poate ajunge la grupuri de prieteni sau la prietenie de grup, dar si atunci relatiile continua sa ramana de la fiecare eu la fiecare tu.

Cand ti se apropie prietenul, intalnirea cu el de departe iti face sufletul sa salte si sa tresalte. Si numai gandul la Prieten te insanatoseste de toata tristetea. Prietenul da sens vietii tale, confirmare pretului tau in aceasta lume. Nici o greutate nu este prea mare cand o porti pentru binele prietenului tau. Oricat de penibila ar fi o situatie, pentru prieten o induri cu sporita rabdare.

Cu prietenul, gesturile-ti nu mai sunt (auto)cenzurate, pentru ca totul a ajuns atat de limpede, toate urateniile s-au depus decantate, totul se desfasoara acum firesc (respectand firea) si, atunci, nu mai este nimic de cenzurat.

Exista o scara a prieteniei? Se pare ca da, si ea poate fi suita mai repede sau mai lent, dupa imprejurari, dupa fire, dupa trezvie, dupa ajutorul lui Dumnezeu. Asadar, sunt trepte, exista un urcus, sunt dificultati de biruit, eforturi de depus. Prietenul este chemat a ajunge print in preajma imparatului.

Prietenul maxim este liturgic si euharistic. Orice prietenie adevarata se afla in continua cautare a Prietenului, fara de care ea poate ramane nedeplina. Iar Prietenul desavarsit, dupa cum se stie, este numai Hristos. El vorbeste cu noi "de multe ori", ne asigura Sfantul Simeon Noul Teolog (intr-o rugaciune de dinainte de impartasanie), "ca si cu niste prieteni adevarati ", "lucru strain de gandurile ingeresti si omenesti".

Se vorbeste de "cel mai bun prieten ". Se poate ca intr-un moment sau altul sa-l simti pe unul din prietenii tai ca atare. Pana la urma, e posibil sa realizezi ca ai de a face mai degraba cu un fel de clauza, "clauza prietenului celui mai bun", de care pot beneficia pe rand sau simultan, cativa dintre prietenii tai. Cati? Cati poti purta. Dumnezeu nu pune limite in aceasta privinta, asa dupa cum El nu are limita.

In timpul stapanirii comuniste, prietenia ne-a fost adesea salvatoare. Nimic nu putea egala bucuria de a fi printre prieteni, de a imparti cu ei. Sa fii impreuna si sa nu te temi, sa nu te ascunzi, sa nu te simti intru nimic tradat, nu era putin lucru.

Dupa '89 s-au produs deteriorari, uneori grave, in legatura cu acest tip de relatie. S-a vadit astfel ca si prieteniile pot fi uneori parelnice, inlesnite de conjuncturi si destramate tot de ele. De aceea ele au nevoie sa fie probate uneori. Dar chiar si in cazurile in care ele nu au fost sfasiate, au avut de suferit, in perioada la care ma refer, din cauza crizei de timp si a unei vieti publice extrem de tracasante, de solicitante, adesea acaparatoare.

Pe masura ce decembrie '89 ramane in urma, cu multe dintre nazuintele sale sfasiate si cu promisiunile in buna parte risipite, invatam ca setea noastra de relatie sustinatoare fiintei nu ne este implinita nici de revolutii, nici de un sistem politic sau altul, nici de statutul social. Intr-o lume dominata tot mai mult de relatii mercantile, oportuniste si aleatorii, in care criteriile de valoare sunt falsificate sau alterate, va trebui sa regasim gustul inviorator al prieteniei. Numai in prietenie omul devine din strain acasa intr-un loc si, in general, pe acest pamant.

Nici un timp nu este mai pretios si mai rascumparat decat cel petrecut cu prietenul. Numai prietenia alunga cu adevarat singuratatea si tristetea aferenta. Oricat de departe ar fi prietenul de tine, in spatiu sau in timp, el te locuieste si da sens asteptarilor tale.

Noi, crestinii, dorim, mai ales, sa ajungem prietenii Mirelui. Il ascultam si ne aflam bucuria cea mai mare in aceasta ascultare (Ioan 3, 29). "Toate " ni le-a spus si "toate " ni le-a transmis Biserica noastra. A nu vedea prietenia lui Dumnezeu si a o nu dori este, in fond, un pacat sinucigas. Cand Iuda a venit cu trimisii arhiereilor pentru arestarea lui Hristos, Acesta l-a intrebat: "Prietene, pentru ce ai venit?" (Matei 26, 50). Daca Iuda ar fi fost atent la acest "prietene ", ar fi fost salvat. Dar simtirea si trairea deplina a acestei Prietenii cu Fiul lui Dumnezeu trece prin imbratisarea pura si simpla, prelunga, cu prietenul tau de aici, de langa tine, al carui zambet duios si incurajator reprezinta, si el, pentru tine, o probare a existentei lui Dumnezeu.

Daca ne intoarcem la cuvantul lui Hristos, transmis de Sfantul Ioan, vom vedea cum prietenia este in chip decisiv si apasat o problema de cunoastere, de impreuna cunoastere a celor ce ne vin din sanul Sfintei Treimi, la care putem deveni Partasi, pe masura firii noastre, prin energiile necreate revar-sate semanator peste noi prin Duhul Sfant.

Sfanta Treime este o Treime a prieteniei desavarsite. Lumea noastra este creata intru prietenie. Drumul nostru intru Hristos are a repeta drumul apostolic, de la robi la prieteni Drumul nostru intru prietenia imediata este acela de la trufia egoista la jertfa altruista. Sa mizam neabatut pe prietenie si vom fi biruitori intru adeverirea fiintei noastre de sorginte dumnezeiasca, prin har!

Costion Nicolescu

• Prietenia
  Publicat in : Editoriale
• Prietenia
  Publicat in : Editoriale