Machiajul este o practica vicleana si o tehnica de manipulare. Nu judec in mod habotnic acest lucru. Prin machiaj iau nastere lucruri false, straine de realitatea vie a persoanei umane, care este si trebuie sa ramana unica si irepetabila.

Luati aminte la urmatoarele doua titluri: "Cum sa te machiezi ca sa-ti ascunzi defectele" si "Machiajul care te intinereste cu 10 ani". Primul titlu naste un complex de inferioritate si adanceste acea suferinta psihica si neodihna interioara care-i urmareste pe toti aceia care au anumite trasaturi fizice socotite de unii drept "neplacute". Al doilea titlu intuneca mintea, anuleaza firescul vietii (maturizarea si imbatranirea) si impinge sufletul pe marginea unei prapastii: teama psihica de moarte si deznadejdea.

Cum este definit machiajul ?

Machiaj reprezinta aplicarea pe fața a unor cosmetice (farduri, gene false, rimel, ruj, fond de ten etc), mai ales in zona ochilor si pe buze, pentru a modifica aspectul fizic. La randul sau, dictionarul defineste machiajul drept "operatia de grimare a unui actor, facuta in scopul de a-i da inftatisarea ceruta de un anumit rol".

"Fiul risipitor" al picturii !

Pictura este un dar al lui Dumnezeu. Dovada sunt frescele bisericilor, care inalta sufletul, si operele de arta care impodobesc cele mai mari muzee ale lumii. Omul, insa, care foloseste darurile lui Dumnezeu intr-un mod gresit, a stricat si scopul dintai al picturii.

Machiajul ramane o arta, in calitatea lui de "fiu risipitor" al picturii. Aceasta arta, insa, cand slujeste trupului, ca unui idol, iar nu sufletului, spre inaltare, si lui Dumnezeu, caruia i se cuvin toate, devine vatamatoare si pierzatoare de suflet.

Nu pictura, culorile si arta sunt rele, ci numai modul intrebuintarii lor.

Manipulare si inselare

"Femeia trebuie sa se machieze!", suna imperios in mintea omului contemporan. Insa, cine propovaduieste acest "trebuie", pe care femeia este constransa sa-l implineasca? Societatea, mass-media, lumea! Dar, intre noi fie vorba, cine este "lumea"? Este "lumea" atat de curata si sfanta incat sa ne-o luam drept invatator?!

Astazi, lumea este populata de o turma impersonala. Pe cat de mult si-a dorit omul sa fie liber si "special", pe atat a ajuns de inrobit si uniformizat. Astfel, o femeie machiata trece neobservata prin multime, pe cand o femeie nemachiata iese mai usor in evidenta.

Adevarul! Machiajul striga in gura mare o slabiciune sufleteasca, de cele mai multe ori identificata cu un complex de inferioritate sau cu teama de a nu placea celorlalti.

Oamenii trupesti isi impodobesc trupul

Omul duhovnicesc isi impodobeste mai intai sufletul, cu virtuti, iar apoi se ingrijeste de trupul sau, cu smerenie. Omul trupesc, legat mai mult de pamant decat de cer, isi impodobeste trupul atat de mult incat uita aproape total de sufletul sau, care ii misca trupul.

Sfantul Isaia, cautand spre mandria poporului, in dorinta sa de a-i invata pe oameni pocainta si smerenia, spune: "Domnul zice: "Pentru ca fiicele Sionului sunt atat de mandre si umbla cu capul pe sus si cu priviri obraznice, cu pasi domoli, cu zanganit de inele la picioarele lor, Domnul va plesuvi crestetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor". In ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, sori, lunite, cercei, bratari, valuri, cununi, lantisoare, cingatoare, miresme (parfumuri), talismane, inele, verigi de nas, vesminte de sarbatoare, mantii, saluri, pungi, oglinzi, panzeturi subtiri, turbane si tunici. Atunci va fi in loc de miresme, putreziciune; in loc de cingatori, franghie; in loc de carlionti facuti cu fierul, plesuvie; in loc de vesmant pretios, zdrente; in loc de frumusete, pecete de robie" (Isaia 3, 16-24).

La vremea judecatii fiecarui suflet, Dumnezeu va descoperi zadarnicia modului de viata descris de Sfantul Isaia, acum aproape trei mii de ani, si inca atat de intalnit in vremea noastra.

Impodobirea trupului, mai inainte de curatirea sufletului, nu poate fi decat vrednica de osanda. Abia un suflet impodobit cu virtuti va sti cum sa-si cinsteasca si sa-si infrumuseteze si trupul, spre slava lui Dumnezeu si a lui mantuire.

Machiajul, dusmanul realitatii

Machiajul s-a practicat inca din cele mai vechi timpuri, in triburi dintre cele mai primitive. In acest caz, pe langa semnificatiile religioase, unul dintre scopurile de baza ale machiajului il constituia nevoia de siguranta a oamenilor, manifestata in dorinta tribului de a parea violent si salbatic in fata strainilor. Barbatii se vopseau pe trup si fata in forme cat mai violente, iar strainii, vazandu-i, se speriau si fugeau departe de tribul lor.

Machiajul, ca forma de deformare a realitatii, se practica si astazi.

Daca, la inceput, prin machiaj, se cauta indepartarea celorlalti, in timp, insa, machiajul a ajuns sa se intemeieze tot mai mult pe dorinta omului de a atrage atentia in mod "pozitiv" asupra lui insusi. Femeile, in special, cauta sa se infatiseze mai atragatoare (provocatoare) decat sunt. Desi, in ultima vreme, si barbatii au inceput sa foloseasca o serie de farduri (alb-negru), pentru a se asemana cu anumite personaje din filmele science-fiction.

Prin machiaj, omul cauta sa para "mai..." decat este cu adevarat. Nemultumit de infatisarea sa fizica, ori lacom dupa mai multa cinste lumeasca, omul cauta sa fie "tot mai..." in ochii sai si ai celor din jurul sau. Realitatea trupului, insa, nu poate fi modificata, caci omul are tot timpul in minte lucrul pe care doreste sa-l schimbe.

Omul machiat, insa, pentru a fi odihnit de rezultat, trebuie sa se minta pe sine pana acolo incat sa ajunga sa creada ce spune oglinda, mai mult decat ce spun dusul si baia, care readuc infatisarea reala a trupului. Cand fiecare spalare a fetei il trezeste pe om la realitate, atunci el ar trebui sa caute sa inteleaga acea realitate si sa o iubeasca.

Machiajul naste o lume aparenta.

Care om sanatos prefera aparentele, in locul realitatilor ?!

O arta, spre desfranare !

Femeile se machiaza fie pentru a-si ascunde unele defecte, dintr-un complex de inferioritate, fie pentru a-si scoate in evidenta unele calitati fizice, adica pentru a parea mai frumoase decat sunt in realitate. In ambele cazuri, femeia prefera minciuna si falsul.

Spun unii: "Ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place!", amuzandu-se pe seama desfranarii lor, in loc sa planga. Vai lor, ca, peste pacatul curviei, mai iau in ras si numele lui Dumnezeu.

Arta machiajului slujeste mult desfranarii.

Cand un barbat este atras de chipul "retusat" al unei femei, ori de clipirile ei seducatoare, el nu cade prada frumusetii ei, ci desfranarii care il tine. Pentru a-si implini poftele, barbatul patimas cauta femei "infrumusetate", iar apoi, pentru casatorie, el cauta o femeie cat mai serioasa si cuminte. Ce rasplata va avea unul ca acesta?!

*

"Femeile, in imbracaminte cuviincioasa, facandu-si lor podoaba din sfiala si din cumintenie, nu din par impletit si din aur, sau din margaritare, sau din vesminte de mult pret; ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei tematoare de Dumnezeu" (I Timotei 2, 9-10).

Teodor Danalache

• Despre frumusetea uitata a vietii - Andrei Plesu - Recenzie
  Publicat in : Religie
• Frumusetea intruchipata en détails
  Publicat in : Editoriale
• Frumusetea lui Dumnezeu si manifestarea ei in viata Bisericii
  Publicat in : Editoriale
• Frumusetea lui Dumnezeu in raport cu frumusetea noastra
  Publicat in : Religie