Ne miram si ne intrebam in acelasi timp. E posibil asa ceva? Poate fi iadul, ceilalti oameni? - precum este formulata celebra expresie a lui J.P.

Sartre cand se intreaba si el: Ce este iadul ?. Iadul sunt ceilalti oamenii !?

Dezbaterea pe marginea acestei interogatii suscita un arsenal intreg de teorii si prejudecati.

Ar trebui sa definim notiunile: raiul, iadul si ce inseamna "ceilalti".

De multe ori spunem: am fost la manastirea cutare si era acolo raiul pe pamant sau undeva intr-o gradina frumoasa sau pe un camp cu flori si miresme iarasi zicem adesea, cuprinsi de emotie: ce minunat, e un vis, e mirific, e un "colt de rai"!

Tot asa auzim expresii, din alt spectru, de afecte negative, de data aceasta, de genul: mi-a facut viata un calvar, sunt ingrozita, traiesc un cosmar, „viata mea este un iad”,…sau in urma unor dezastre naturale: cutremure, inundatii, incendii, eruptii vulcanice, tornade, tsunami etc. ceea ce vedem in urma acestor fenomene extreme pare a fi desprins dintr-un scenariu apocaliptic, totul devine terifiant, „iadul pe pamant”, o realitate infernala ce se apropie de felul cum ne imaginam noi iadul.

Uneori da, anumitor locuri frumoase din natura, care ne incanta ochiul si peisajele frumoase care ne desfata privirea, le asociem ideea de rai.

Alteori, dimpotriva elementelor descriptive ale unei naturi dezlantuite le putem atribui manifestari specifice infernului.

Asa cum "frumusetea sta in ochiul privitorului" si uratul la fel, tot asa putem spune ca, raiul sau iadul tin si de modul cum privim noi lumea, semenii, universul, adica modul cum ne raportam noi la ele si mai ales de starea noastra sufleteasca.

Tot ce traim, simtim, gandim inlauntru nostru, se proiecteaza in afara, spre relatia noastra cu Dumnezeu, cu lumea, cu ceilalti si invers. Relatia noastra cu divinitatea se verifica, se probeaza, se releva prin relatia noastra cu umanitatea; exista o cauzalitate si o coerenta intre actiuni si sentintele lor, efectul este precum cauza care-l produce.

Conjuntia de mod "precum" si locutiunea conjunctionala "precum si" le intalnim adesea in exprimarile biblice, de exemplu in rugaciunea Tatal nostru:

"Vie imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant. Si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri; " (Matei 6, 10,12)
sau in alte texte "precum" acestea:

"Ca v-am dat voua pilda, ca, precum v-am facut Eu voua, sa faceti si voi. Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul". (Ioan 13, 15,34).

"Ci fiti buni intre voi si milostivi, iertand unul altuia, precum si Dumnezeu v-a iertat voua, in Hristos" (Efeseni 4,32).

"Si umblati intru iubire, precum si Hristos ne-a iubit pe noi si S-a dat pe Sine pentru noi, prinos si jertfa lui Dumnezeu, intru miros cu buna mireasma" (Efeseni 5,2).

"Si precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea; Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv". (Efeseni 6, 31,36).

"Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem: Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime, si sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine". (Ioan 17, 22-23).

"Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este". (Matei 5, 48).

Aceasta arata ca, intradevar omul este o lume mica - "un microcosmos", chip al lumii celei mari - "a macrocosmosului". Dar si reciproca este adevarata, lumea cu raul si cu binele ei patrunde in universul nostru intim, ne invadeaza sufletul cu “iadul” si "raiul" ei din afara.Tot universul poate devine biserica, lumea in care traim “se poate umple de Treime” daca traim in iubirea Preasfintei Treimi, intreolalta cu semenii nostri, cu ceilalti.sau totul poate fi un iad, "un iezer de foc" .

Asadar, fericirea sau nefericirea noastra au o mare legatura cu interioritatea si cu exterioritatea noastra, care comunica vazut si nevazut intre ele, in ce priveste relatiile lor calitative, intime, alminteri, infernul sau paradisul, sacralitatea si maleficul tin de "asezarea noastra" launtrica, de moralitate si de modul cum ne construim relatia cu Dumnezeu si cu semenii; nu depind, doar, de spatiu si timp, de geografie, de fus orar, de vreme sau de ceilalti.

Cu alte cuvinte .Raiul, Iadul sunt in noi, nu ca toponime.

"Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru"(Luca 17:20-25).ca o stare de spiritualitate in care omul cel dinlauntru, "cel tainic al inimii" o traieste ca pe o realitate duhovniceasca intr-un univers al interioritatii sale, a lumii de "dincolo".

Intr-o exprimare metafizica - marele ganditor Petre Tutea zicea despre crestinii autentici, care cauta si traiesc acest "dincolo": "Cei care cred in lumea de dincolo, nu au decat sa se mute cu cea de aici - dincolo". Iar acest "dincolo" poate fi ori raiul, ori iadul, tot asa cum in functie de cum este launtrul nostru, de cum suntem noi insine, raiul poate fi "aproapele de departe" sau poate fi "ceilalti de aproape" ai mei sau dimpotriva "iadul sunt ceilalti" sau "cei de aproape ai mei care departe au stat".

Unul poate sa zica ca si Sfantul Serafim de Sarov cand intalnea pe oricine, chiar si un strain "o,frate, .bucuria mea!" sau dimpotriva, sa zicem in gand cand trecem pe langa un cunoscut: "of, alt nesuferit!". Asa incat pentru sfant, aproapele este un univers de bucurie si viata, iar intalnirea si petrecerea cu el sa fie "un rai", iar pentru omul lipsit de iubire aproapele sa-i fie "o gura de iad" de care e bine sa te feresti.

Unii "se simt ca dracu" chiar si in manastire, altii sunt ca sfintii si in "pustia orasului". Apoi sa ne amintim si de ceea ce s-a vestit despre "uraciunea pustiirii care va sedea in locul cel sfant"(Matei 24,15). sau vorba aceea din popor: "Inteleptul se descurca si-n iad, prostul este nefericit si-n rai ".Sunt si aceste paradoxuri posibile ele fiind paradigmele lumii in care traim.

Iar, ca sa nu te smintesti, trebuie sa-ti imaginezi, ca " la manastire e iadul pe pamant, iar monahii is niste draci" zicea cu smerenie calugareasca Paulin Leca (De la moarte la viata), autopersifland tagma.si totul cu ghilimele, bineinteles.In sensul ca, nu trebuie sa idealizam totul si mai ales aspiratiile noastre in raport cu lumea in care traim, cu asteptari imense de la ceilalti sau de la viata ori sa devenim niste "mimosa pudica" in perceptiile noastre tactile la contactul cu realitatile prozaice din jurul nostru, cu maleficul in orice forma ar fi el sau cu malitia manifestata de ceilalti.

Este adevarat, ca fericirea sau nefericirea noastra nu tine doar, exclusiv, de perceptia nostra, care include o nota de subiectivitate, ci depinde si de cum sunt oamenii cu care relationam, de cum sunt inimile si mintile lor, dar as zice ca mai mult depinde de cum este inima si mintea noastra, caci "in mintea stramba si lucrul drept se stramba" (Arsenie Boca).

Asadar, raiul sau iadul in care traim depind foarte mult de cat "de obiectivi suntem noi in subiectivitatea noastra", de "cugetul inimii", de "simtirea mintii", de armonia si echilibrul dintre ele si de conformitatea lor cu adevarul lucrurilor si coerenta lor cu talcul intamplarilor din viata noastra.

Apoi de "vazduhul inimii noastre", inteles ca proiectie a interioritatii noastre in exterioritate - "din prea-plinul ei", caci, uneori "inima are ratiuni pe care (nici) ratiunea nu le poate cunoaste" (Blaise Pascal), astfel incat omul poate sa surprinda placut sau neplacut pe ceilalti, sa aiba neasteptate reactii emotionale, explozii logoreice, impresionante manifestari de afectiune, pusee de iritabilitate, luxuriante expresivitati artistice, controversate atitudini si limbaj dificil de decriptat pana si de cei mai buni psihologi sau mai iscusiti duhovnici, manifestari care toate vorbesc despre inefabilul fiintei umane, de taina persoanei si universul infinit misterios ce se naste din expansiunea generata de "vazduhul inimii".

Prin urmare, tine si de ceea ce intelegem prin expresia "vazduhul inimii", de sensurile denotative si conotative ale ei. Sintagma denota o anumita extensiune mentala si dispersie a gandurilor care se nasc in inima si care "umplu vazduhul" cu ganduri bune sau rele, curate sau spurcate si care ganduri greveaza atitudinea noastra fata de lumea inconjuratoare, fata de ceilalti, ele purtand, oarecum, energetic, pecetea eului, matricea sinelui nostru ce se propaga prin campuri pana la marginile Universului.

"Omul bun scoate lucruri bune din vistieria buna a inimii lui; dar omul rau scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui". (Matei 12:35). Se poate intampla insa, sa mai vorbeasca omul "si din gura". si se intampla cel mai des.ori sa vorbeasca "la nervi", in situatii limita.fara urme de afectivitate si/sau de rationalitate. E un neprevazut si acest fapt, care se poate transforma intr-o zi, intr-un iad, in care omul sa se simta singur, pentru ca s-a izolat de ceilati sau ei de el, datorita "visteriei plina de rautati a inimii lui" sau datorita unei forme de paranoia sau de schizofrenie (schizo=ruptura in lb. gr.).

Sensul suplimentar al expresiei, conotatia ei aferenta se refera la modul cum este influentata inima noastra de campurile invecinate cu care interfera, de mentalul colectiv sau pur si simplu de interactiunea cu cate unul sau cu toti ceilalti. In acest tip de interactiuni de genul emitator-receptor, in care rolurile se schimba succesiv, exista reciprocitate - actiune si reactiune - din aceste interferente dialogale, din aceste difuziuni emotionale si mentale se naste iadul sau raiul in care traim.

Poate fi un iad singuratatea, ostracizarea, marginalizarea silita sau dimpotriva iadul pot fi ceilalti cu care nu stim sa comunicam, sa dialogam, pe de o parte, sau neomenia, mizantropia celorlati si violenta domestica a "celor de aproape ai nostri care departe au stat" (Psalm 37,11), pe de alta parte.

Nu l-as invinovati nici pe "calaul-social" prea tare pentru disfunctile personajului agresat, pentru lipsa lui de tenacitate, de rezistenta, de toleranta si de invulnerabilitate, dar nici pe victima n-as stigmatiza-o sever datorita acestei sensibilitati si neputinte de a se apara ori pentru hiper-receptivitatea ei fata de miediul ambiant stimulativ-agresiv si fata de negativitatea manifestata de colectivitate.

Multe agresiuni vin dinspre societate spre ins si multe tensiuni, patimi si conflicte se isca intre oameni care nu au afinitati pentru un trai in comun , care nu impartasesc aceleasi valori si aspiratii si care nu se pozitioneaza corect unii fata de a altii, cu atitudini echilibrate si coerente.

Nu ne ramane decat sa alegem in fata invitatiei Mantuitorului spre comuniune de iubire cu Dumnezeu si cu semenii nostri intreolalta - "Calea Vietii" .si una chiar a "vietii vesnice", in care iadul nu sunt ceilalti, ci ceilalti sunt raiul in care si impreuna cu care dorim sa traim.

Pr. Alin-Cristian Preotu

.

• Imparatia Cerurilor si iadul
  Publicat in : Dogma
• Iadul: loc sau stare?
  Publicat in : Viata vesnica
• Raiul meu si iadul meu
  Publicat in : Editoriale
• Iadul si diavolul in iconografia ortodoxa
  Publicat in : Pictura