Felurile viselor: vise dumnezeiesti, vise firesti si vise dracesti

Sfantul Diadoh al Foticeii considera visele firesti a fi "chipuri ale gandurilor", cele bune - "marturiile neinselatoare ale unui suflet sanatos", iar visele cele rele - "batjocuri ale dracilor".

Potrivit lui, visele bune sunt trimise sufletului de catre Dumnezeu, din iubire, iar trasaturile lor esentiale sunt: "nu trec de la o infatisare la alta, nici nu ingrozesc simtirea, nici nu aduc rasul sau plansul deodata". Dumnezeu se apropie de suflet, prin ele, cu "toata blandetea", umplandu-l de bucurie duhovniceasca. Efectul lor este ca sufletul cauta sa prelungeasca bucuria si linistea adusa de un astfel de vis, chiar si dupa ce s-a trezit.

Aceste vise dulci si aducatoare de bucurie si de mangaiere sufleteasca sunt specifice, in special celor inaintati in lucrarea celor sfinte. Celor desavarsiti, visele le aduc "o intristare dulce si lacrimi fara durere".

Visele rele, provocate de diavoli, sunt tulburi. Cel rau, sub diferitele chipuri infricosatoare, hidoase, pe care le iau in vise, "spune lucruri mari si ameninta cumplit". O minte curata, in astfel de momente, recunoscand viclesugul diavolesc, trezeste trupul si imprastie aceste duhuri straine si viclene, ceea ce "ii infurie grozav".

Vise tulburatoare si infricosatoare pot izvori si din firea noastra, de la natura noastra. Astfel de vise poate patimi si cel ce s-a culcat in pace, dupa rugaciune indelungata si dupa ce s-a pecetluit cu numele Sfintei Treimi. Acestea sunt totusi expresia faptului ca el nu este deplin liber de necuratii. La cei duhovnicesti, o astfel de expresie lipseste cu totul, ca unii ce s-au facut cetateni ai raiului inteligibil si nu niste simpli robi ai lumii acesteia, cu impletiturile si pacatele ei.

Cuviosul Nichita Stithatul vorbeste despre vise simple sau firesti, despre vederi si despre descoperiri, in somn.

Visele firesti, potrivit lui, pot fi recunoscute foarte usor prin varietatea si instabilitatea lor, ca unele ce "nu raman neschimbate in inchipuirea mintii, ci se amesteca, se alunga si se schimba des dintr-unul in altul". Din astfel de vise, ne spune acest Parinte, nu vine nici un folos pentru cei ce si le nalucesc si, dupa trezire, se destrama. Visele acestea naturale specifice omului legat de cele materiale si de trup, care sunt inca robiti patimilor, iar prin patimile lor, se afla in slujba diavolului. Aceste vise trebuie dispretuite.

Superioare viselor simple sunt vederile. Acestea sunt clare, ferme, nu se prefac dintr-una in alta, ci "raman intiparite in minte si neuitate timp indelungat". Scopul lor este infatisarea sfarsiturilor lucrurilor viitoare, aratarea celor ce vor urma. Prin continutul lor, vederile aduc mult folos sufletului care, cunoscand infricosatoarele sfarsituri ale celor prezente se smereste. Vederile sunt specifice acelora care si-au curatit sufletul de patimi si inainteaza, prin virtuti, spre desavarsire. Fata de acestea, trebuie sa fim cu luare aminte.

Descoperirile sunt specifice sufletului curatit deplin de pacat si luminat de Duhul Sfant. Cele ce i se descopera in vis sufletului nepatimitor, sunt tainele dumnezeiesti si minunate, tainele ascunse ale dumnezeirii, raspunsurile cele mai bune si conform voii lui Dumnezeu la unele probleme ale noastre si ale semenilor si modul in care se pot schimba in bine, cu folos duhovnicesc, cele din lumea aceasta trecatoare.

Atunci cand Duhul Sfant i se arata sufletului, cu scopul de a-i face descoperiri, "nu-i arata lucruri obisnuite, nici cele ale lumii cunoscute cu simturile, ci ii arata pe acelea pe care nu le-a vazut niciodata de la sine, nici nu si le-a inchipuit. Atunci mintea acelui om invata de la Duhul Sfant taine inalte si ascunse, pe care, dupa dumnezeiescul Pavel, nu poate sa le vada ochiul trupesc al omului, nici minte de om nu le poate nascoci de la sine".

Descoperirile caracterizeaza pe cei desavarsiti, al caror suflet este unit deplin cu Dumnezeu si care se afla deplin sub lucrarea Duhului Sfant, Cel care ii conduce si le descopera cele spre folos. Acestia vad, in vis, "vederi sfinte", prin care "sfintii ingeri iau infatisarile unor vederi sfinte, cinstite si bune si se arata sufletului in inchipuirile somnului, spre inaltarea gandurilor lor, spre bucurie si veselie".

Ispita din somn si din vis

Sfantul Ioan Scararul numeste somnul "un prieten viclean", care, dupa ce ne-am saturat, de multe ori pleaca, dar cand ne e foame si sete, ne razboieste cu tarie. Mai ales somnul si, prin el, lenea, se furiseaza cel dintai la incepatori, pentru a-i face sa trandaveasca.

Somnul mult este "un sot nedrept", care rapeste jumatate din viata celui lenes, daca nu si mai mult, astfel incat de multe ori, chiar si atunci cand se trezeste, traieste in umbra himerelor si a fantasmelor visate; lumea aceasta secundara pune stapanire pe lumea constienta, modificandu-i structurile psihice.

Asa cum arata intreaga literatura ascetica ortodoxa, cei imbunatatiti duhovniceste, veghetorii, cunoscand aceste capcane, care ne pot primejdui somnul si visele, le-au restrans pe acestea tot mai mult, incat prin trezvie, ei isi controleaza si conduc desavarsit nu doar viata constienta, ci si starile de somn, atat de putine si de restranse.

Ispita diavolului, in vis, ca de altfel in orice alta forma a vietii noastre, are aceleasi cauze generale: caderea noastra, rautatea opusa si ingaduinta povatuitoare a lui Dumnezeu.

Ispita aceasta este gradata, in functie de starea duhovniceasca a nevoitorului. Asfel, pentru cei incepatori in lucrarea ascetica, aflati pe treapta faptuitoare, diavolul se apropie prin zgomote articulate sau nearticulate, in timp ce pe cei progresati cauta sa-i ispiteasca prin naluciri, chipuri, lumini, foc, incercand, in acest mod, sa-i faca sa-si inchipuie ca sunt martorii unor evenimente extraordinare, ai unor vizite dumnezeiesti si ingeresti.

Ei se prefac, potrivit Sfantului Ioan Scararul, in "ingeri de lumina si in chipuri de mucenici si ne arata pe aceia venind la noi, in visuri. Iar cand ne desteptam, ne scufunda in mandrie si bucurie".

Desi nu stiu nimic despre cele viitoare, fiind totusi duhuri si vazand cele din launtrul vazduhului si cunoscand astfel ca cineva moare, prooroceste, prin visuri, celor neiscusiti duhovniceste aceste evenimente, cautand sa-i piarda, prin mandrie. Acestia sunt dracii slavei desarte si ai mandriei, care in visuri, se fac prooroci mincinosi si incearca sa anticipeze cele viitoare si sa ni le arate, daca nu am descoperit viclesugul, atunci cand se implinesc cele profetite, cauta sa ne faca sa ne mandrim, ca unii ce avem darul prestiintei.

Ei cauta sa ne faca sa ne incredem in experientele noastre, ca unii ce suntem vrednici de astfel de lucruri, caci, dupa cum ne arata Sfantul Ioan Scararul, "cand incepem sa credem in visul dracilor, ei isi bat joc de noi si cand suntem treji". Viclesugul lor este si mai mare, incat se fac a fi biruiti, pentru a-l determina pe ascet sa se increada in puterile sale, prin care l-ar fi invins. Chiar daca am fost ispititi si inselati in timpul noptii, in somn, nu trebuie sa ne gandim ziua la aceste naluciri, caci astfel diavolii reusesc sa ne intineze in stare de veghe, cu cele din visuri.

Cu cat inaintam mai mult in lucrarea virtutilor crestine, cu atat lupta lor impotriva noastra devine mai inversunata, in toate clipele vietii noastre. Vazand progresul nostru duhovnicesc, duhurile rele "scrasnesc din dinti si-si intind cu mai multa sarguinta mrejele mult-impletite ale rautatii lor in vazduhul mintii".

Atunci, asupra sufletului ostenitorului nu navalesc doar cate un duh, ci impotriva lui se ridica "in chip aratat si nearatat, si cei din vazduh, intr-aripand incepatoriile si stapaniile si luand, prin imaginatia lor materiala, chipul unor vedenii straine si infricosatoare", incercand sa chinuie sufletul contemplativului.

Daca acesta se va intinde si mai mult spre rugaciune, spre pomenirea numelui lui Dumnezeu, sufletul, luminat de prezenta si lucrarea Duhului Sfant ii va izgoni si ii va arde cu "focul dumnezeiesc". Atunci cand nu reusesc in acest fel, diavolul cauta sa se substituie si sa-si insinueze lucrarea sa ca fiind o forma a manifestarii harului. El "mangaie" sufletul nostru printr-o "simtire la aparenta placuta", o "adiere", cautand astfel sa se strecoare si sa risipeasca eforturile smerite ale ascetului.

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca diavolul se poate atinge in somn de trup, starnind in suflet, patima curviei. Daca nu reuseste aceasta stratagema, el se arata mintii in chip de femeie si, atingand trupul, starneste dorinta. El nu poate sa miste insa trupul si sufletul spre patima, decat acolo unde nu exista priveghere si infranare.

Sfantul Ioan Scararul vorbeste despre un drac care, "cand ne intindem in pat, venind la noi, ne sageteaza cu amintiri urate si murdare, pentru ca neridicandu-ne la rugaciune, din trandavie, si neinarmandu-ne impotriva lui, sa adormim in ganduri murdare si sa avem visuri murdare". Remediul impotriva tuturor acestor forme de ispita diavoleasca din vremea somnului si a viselor este rugaciunea. in acest sens, Ava Filimon ne da urmatorul sfat, primit de la batranii asceti: "Sa nu te lenevesti si sa nu te faci nepasator, ci inainte de a te culca, fa multe rugaciuni in inima ta si impotriveste-te gandurilor, ca nu cumva sa fii dus de voile diavolului si sa te lepede Dumnezeu. Grijeste cu puterea ca sa adormi dupa psalmi si dupa aceasta meditatie in minte, si sa nu lasi cugetarea ta sa primeasca ganduri straine; ci in gandurile in care ai fost rugandu-te, in acelea sa te culci meditand, ca sa fie cu tine cand adormi si sa-ti graiasca tie cand te scoli".

Arma cea mai buna, prin care suntem paziti de astfel de vizite amagitoare si infricosatoare, este rugaciunea catre Iisus, care biruie si indeparteaza pe vrajmasi. Cu cat rugaciunea va deveni o constanta a vietii noastre constiente, cu cat mintea si inima noastra se vor odihni tot mai mult in cuvintele Domnului, cu atat se va misca in ele si in somn.

Daca totusi nu am dobandit trezvia si nu am reusit sa o extindem si la starile de somn si de vis si daca nu am dobandit darul deosebirii duhurilor si al gandurilor si pe cel al izgonirii celor rele si suntem totusi ispititi in somn, "fie cu amagiri mangaietoare, fie cu chipuri infricosatoare, sa ne insemnam cu semnul crucii, sa meditam la Dumnezeu si sa ne rugam Lui si vom fi izbaviti de astfel de naluciri.

Amagirea in vis. "Mangaierea cea buna" si "mangaierea cea rea"
Sfantul Grigorie Sinaitul patrunde si mai mult in mecanismele acestei lucrari a celui rau, descriind in detalii duhovnicesti deosebit de adanci inca o strategie pe care o foloseste diavolul impotriva noastra. Aceasta este "o cursa foarte vicleana si nascocitoare, greu de cunoscut si de patruns". Cauza ei generala o constituie mandria sau parerea de sine, pentru ca acolo unde intalneste el aceasta patima, poate patrunde mult mai usor, iar ravagiile pe care le face sunt cu adevarat devastatoare si pustiitoare de suflet. Asa cum o descrie Sfantul Grigorie, amagirea are trei forme: nalucirea, luarea in stapanire si iesirea din minti.

O prima forma o constituie Amagirea prin lucrare, acolo unde diavolul reuseste sa o insinueze. Cauza acesteia o constituie iubirea de placere, efect al poftei. Acest dor fals si ipocrit de placere aprinde firea si, tulburand mintea si inima, luptand prin trup impotriva sufletului, naste "desfranarea necuratiilor negraite", prin care mintea isi iese din sine, intr-o "betie arzatoare" dupa placere.

Aceasta forma de amagire, lucrata atat in stare de veghe, cat si de somn, incalzeste, prin "aprinderea pacatului", sufletul cu voluptatea si trezeste cu furie pofta spre impreunarea trupurilor. Impreuna-lucratorul si sustinatorul ei este pantecele. Aici "se aprinde si se intineaza starea mustului trupului". De aici se aprinde si sufletul care, atras in aceasta lucrare, se scufunda in placerea mereu repetata si in obisnuinta ei. Sufletul ajunge astfel sa consimta si de fapt sa devina robul madularelor aprinse ale trupului, preacurvind in ascuns. El crede insa ca aceasta "dulce patimire" este de la Dumnezeu si ca harul necunoscut si tainic este cel care incalzeste si misca trupul si sufletul. Chiar si atunci cand acest circuit perfid si acest lant al relelor este dus pana la capat, placerea provocata este "lipsita de orice calitate buna si de orice randuiala", o bucurie "dobitoceasca", impreunata cu parere de sine, tulburare, veselie josnica nesaturata. In loc sa tempereze si sa stinga pofta spre placere si satisfacerea ei, o aprinde si mai tare.

Mintea unui astfel de om aiureaza si este capabila in clipe de acest fel "sa faci proorocii mincinoase, sustinand ca s-a impartasit de vederea unor sfinti si di cuvintele acelora, ca si cand acestea s-ar descoperi printr-o minte care e beat; pana la saturare de patima si a schimbat felul de a fi, indracindu-se".

Pentru ca dracii mandriei sau ai slavei desarte sunt in vis profeti, ei prevestesc, aparent, fapte sau evenimente, provoaca false vedenii sau descoperiri chiar si extaz. Aprinsa de fire si impreunata cu cele dorite, chiar si numai la nivel de inchipuire, mintea este scoasa din sine si condusa spre aiureala, proorocii vedere falsa a lui Dumnezeu, a sfintilor si a ingerilor, presupusa auzire a cuvii telor lor, indracire.

Pe langa aceasta forma de amagire prin lucrare, mai exista si o forma de amagire prin nalucire.

Ea urmeaza mandriei si naste "frica de aratari ciudate la vreme de veghe de somn": spaima, tremurarea sufletelor, iar acesteia - iesirea din minti. Prin aceasta, diavolul cauta sa exploateze pacatele si patimele noastre, compatibile cu salasluirea si lucrarea Duhului Sfant in noi si astfel sa ne indeparteze de vietuirea curata, pe care sa o hulim ca fiind imposibila de atins si chiar si atinsa, ca fiind nefolositoare.

Acolo unde viata crestina este desavarsita, duhurile cele rele nu se mai pot introduce, nici in formele vietii constiente, dar nici in cele ale somnului si ale visului, datorita incompatibilitatii lor cu lucrarea Duhului celui bun. Duhurile rautatii nu au curajul sa se apropie de cei in care lucreaza deplin Duhul Sfant, in stare de rugaciune curata, si, inspaimantati cumplit de harul Duhului dumnezeiesc, incearca sa-i tulbure si sa-i sperie pe acestia numai prin "naluciri si zgomote infricosatoare si prin glasuri fara inteles", in stare de veghe, tocmai pentru a-i distrage de la lucrarea bine placuta lui Dumnezeu a privegherii si a rugaciunii, iar cand rugatorul da trupului odihna, in somn, duhurile rele stau permanent la panda, "aducandu-le visuri, mincinoase, necrutandu-le nici cea mai scurta odihna din ostenelile lor si le ia somnul de la gene, prin smucituri, facandu-le, prin aceste mestesuguri, viata mai ostenitoare si plina de durere".

Prin astfel de amagire, diavolul ne infatiseaza lumini si foc, din afara sau chiar din launtrul nostru, chipuri - al lui Hristos, de ingeri sau de sfinti -cautand sa amageasca sufletul, pentru ca mintea sa se intipareasca de cele ce le vede si zabovind in ele, sa le primeasca.

Toate aceste viclesuguri sunt, pana la urma, semne ale ineficientei lor si, din razbunare, inainte de a fi infranti, ei tulbura simtirea sufletului si rapesc somnul de la gene. Dar, mai ales acum, cel duhovnicesc risipeste aceste naluciri si ii indeparteaza pe lucratorii lor, prin rugaciuni, prin semnul Sfintei Cruci si prin chemarea lui Iisus.

Daca ultimele cauze ale amagirii, fie prin nalucire, fie prin lucrare sunt, dupa cum am vazut, mandria, invidia diavolilor si ingaduinta povatuitoare din partea lui Dumnezeu, deci vietuirea pacatoasa, tamaduirea sau izbavirea de acestea si de amagirea diavoleasca o constituie intoarcerea crestinului spre viata virtuoasa, spre vietuirea cea curata si intru smerenie.

Ispita diavolului nu se opreste doar la cele exterioare, la infatisari si amagiri straine, ci incearca sa tulbure si interiorul nostru, sufletul nostru. Diadoh al Foticeii, vorbind despre vizita sau prezenta din vis, face referire la o "mangaiere buna", si o "mangaiere amagitoare", pe care le poate experia sufletul in starile sale de vis.

Mangaierea cea buna este efect al rugaciunii si rasplata a dragostei lui Dumnezeu. Ea este lucrata de Duhul adevarului, Duhul Sfant, si conduce sufletele spre dragostea de Dumnezeu. Traind bogatia acestei "iubiri nebune", infinite, le umple de bucurie. Duhul adevarului atrage sufletul si trupul in "adancul dragostei aceleia negraite". Sufletul rapit in aceste momente "nu mai cugeta la nimic, decat la aceea spre ce e miscat". El se indulceste atunci de "dulceata negraita" si este coplesit de o "bucurie adanca", fara seaman si echivalent intre experientele si realitatile lumii acesteia.

Mangaierea aceasta buna insoteste atat starile de veghe, cat si atunci cand "e pe cale sa fie prins de somn", daca sufletul va fi aflat in "pomenirea fierbinte a lui Dumnezeu" si "lipit de El cu toata iubirea". Mangaierea cea rea, amagitoare, vine de la duhul inselaciunii, de la cel rau. Lovind sufletul cu "vantul inselaciunii", el cauta sa fure, prin somnul trupului, trezvia mintii si sa o indeparteze de meditarea la Dumnezeu. Acest duh strain "invaluie sufletul intr-o adiere amagitoare".

Bucuria pe care incearca el sa o strecoare in suflet, pentru a-l insela si a-l face sa creada ca este de la Dumnezeu, este "lipsita de calitate si de intimitate". Dulceata adusa de el este "moale si umeda". In legatura cu aceasta amagire, Sfantul Ioan Scararul vorbeste despre "scurgerea din somn", mentionand intre cauzele acesteia, multimea bucatelor si pre; multa odihna - lenevirea, mandria, dispretuirea aproapelui, pizma dracilor.

Lucrarea acestui duh al inselaciunii poate fi descoperita si deosebita din mani festarile si efectele ei. Descriindu-i vicleana manifestare, Sfantul Simeon Metafrastul ne arata ca acest duh inselator se tradeaza pe el insusi prin faptul ca "nu poate pricinui dragostea catre Dumnezeu sau catre aproapele, nici blandete, nii smerenie, nici bucurie, nici pace, nici linistirea gandurilor, nici ura de lume, nici odihna duhovniceasca, nici dorul celor ceresti; si nu poate linisti nici patimile, nici placerile, lucruri care toate sunt in chip vadit roadele harului (...). Mai degrab acela sadeste ingamfare si cuget mandru despre destoinicia si puterea proprie". Oricat de mult s-ar chinui sa faca aceasta diavolul nu poate sa aduca adevaratele roade ale harului: blandetea, ingaduinta, smerenia, ura fata de lume si nici sa faca placerile patimilor sa inceteze. Potrivit spiritualitatii ortodoxe, putem recunoaste daca lucrarea sau exigentele pe care le traim sunt bune sau rele, dupa efectele lor.

Simeon Metafrastul considera ca sufletul care a dobandit puterea de discernamant, intuieste si deosebeste dintr-odata, printr-o "simtire intelegatoare", prin "simtirea si lucrarea intelegatoare", care sunt lucrarile si darurile Duhului Sfant si care ale duhului celui potrivnic.

Lucrarea de discernere sau de deosebire a duhurilor, din manifestarile lor, lupta impotriva acestora, pana la biruirea si izgonirea lor deplina, este o lucrare grea si de durata, extinzandu-se pe timpul intregii vieti si este masura a curatiei depline a crestinului, a eliberarii sale chiar si de amintirea celor rele si pacatoase, a dobandirii nepatimirii, insa nu in sensul lipsei ispitei, ci in biruirea ei.

Darul discernamantului duhovnicesc este darul cu care Dumnezeu binecuvinteaza viata nepatimitoare a contemplativului. Drumul pana acolo este greu si sinuos si niciodata nu putem avea cu adevarat convingerea si certitudinea ca l-am parcurs deplin, ca in fata vanturilor si valurilor lumii, tot mai puternice pe masura ce inaintam, ne vom pastra impasibilitatea.

Din acest motiv si tocmai datorita acestei nesigurante, Sfantul Grigorie Sinaitul recomanda numai celor puternici si desavarsiti sa lupte impotriva acestor ispite vrajmase. Noi, cei neputinciosi si incepatori, sa ne folosim, cu evlavie si cu frica, de fuga si sa nu pornim la razboi inainte de vreme, pentru a nu fi biruiti. Cel duhovnicesc poate recunoaste, insa, aceasta amagire si inselare din partea diavolilor, dupa semnele ei, fie ca se manifesta in stare de veghe sau de somn.

Parintii duhovnicesti ai spiritualitatii ortodoxe ne vorbesc despre semnele specifice sau calitatile pe care trebuie sa le intruneasca subiectul unor astfel de experiente. Intre caracteristicile de forma ale acestor experiente sunt mentionate:

1) nu au o forma asemanatoare formelor, realitatilor sau experientelor obisnuite, firesti, din lume;
2) sunt rare si au un scop crestin deosebit de important;
3) presupun o curatie deplina de patimi din partea celui ce se face traitorul lor. Dintre scriitorii filocalici, Sfantul Simeon Noul Teolog spune ca astfel de experiente, incluzand si vederile sau descoperirile din vise, sunt proprii celor:

1) a caror minte s-a eliberat cu totul de pacat, de inchipuirea sau amintirea lui, facandu-se salas curat al harului;
2) a caror cugetare se misca doar in cele dumnezeiesti si se odihneste in Dumnezeu;
3) care au dobandit, in viata fiind, nepatimirea, adica nu mai sunt tulburati de griji, framantari, ispite, ci viata lor este mai presus de lume si de viata aceasta, "fara griji, netulburata, linistita, curata, plina de mila, de intelepciune, de cunostinta cereasca si de roadele bune, cultivate de Duhul".

Cuviosul Nichita Stithatul spune ca nu toti au vederi adevarate in somn, ci numai cei care "sunt curati cu mintea si limpezi in simturile sufletului si care alearga spre contemplarea naturala; numai aceia care nu au nici o preocupare de lucrurile vietii si nici o grija pentru viata de aici; aceia ale caror indelungat flamanziri i-au adus la infranarea corespunzatoare si ale caror sudori si ostenei dupa Dumnezeu au aflat, in locul cel sfant al lui Dumnezeu, cunostinta lucrurilor si odihna intelepciunii celei inalte; aceia a caror viata ingereasca e ascunsa in Dumnezeu si a caror inaintare s-a suit de la sfanta liniste la treapta proorocilor Bisericii lui Dumnezeu".

Cei care nu intrunesc aceste conditii obligatorii sunt falsi profeti, iar visele care nu au insusirile mentionate sunt amagiri dracesti.

Lucrarea celui rau, ascunsa chiar si sub forma binelui, nu poate aduce sufletului decat "impietrirea inimii cea lipsita de umilinta, iar in unii, impreunata cu lacrimi intunecate, inaltarea semeata, imbuibarea pantecelui, multa vorbire, trandavia, inchipuirea de sine si lauda pentru lucrare, caldura cea fara dulceata, ingreunarea sufletului, molesirea madularelor, dulceata umeda, starnirea salbatica a trupului, nalucirea chipurilor care imping spre impreunarea trupurilor".

In cei cazuti prada unor astfel de amagiri, "nu este liniste si nu le infloreste fata, ci sunt totdeauna uscati si arsi de vapaia impatimirii de placere".

Spre deosebire de roadele acestea, piezatoare de suflet, roada Duhului Sfan este iubirea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, blandetea, bunatatea, credinta infranarea (Gal. 5, 22).
Lucrarea Duhului Sfant aduce adevarata bucurie a sufletului, o bucurie curati si sfanta, care conduce spre iubirea deplina si dorinta de progres tot mai deplin ir aceasta bogatie duhovniceasca a vietii.

Semnele si roadele acestei lucrari sunt: infranarea, rabdarea, tacerea, lacrimile, smerenia, dragostea si, mai presus de toate, ascunderea lor.

Sintetizand invataturile si exprimarile Parintilor duhovnicesti ai Filocaliei privind manifestarile Duhului Sfant si ale duhurilor contrare, Cuviosul Maxim Cavsocalivitul le descrie astfel: "Cand vine la om harul Preasfantului Duh, ii aduna mintea si-l face sa fie cu luare aminte si smerit, ii aduce aminte de moarte, de pacatele lui, de judecata viitoare si de osanda vesnica; ii face sufletul de se frange usor, de plange si se tanguieste, ii face si ochii linistiti si plini de lacrimi. Si cu cat se apropie mai mult de suflet, cu atat il mangaie mai tare prin sfintele patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos si prin nemarginita Lui iubire de oameni si-i prilejuieste mintii vederi inalte si adevarate si anume:

1) cu privire la puterea necuprinsa a lui Dumnezeu, Care, cu un singur cuvant a adus toate din nefiinta la fiinta;
2) cu privire la puterea nemarginita, care singura carmuieste si are grija de toate;
3) cu privire la necuprinsul Sfintei Treimi si la noianul nestrabatut al fiintei dumnezeisti si celelalte. Atunci mintea omului parca e rapita de acea lumina si luminata de lumina cunostintei dumnezeiesti. Inima i se face senina si blanda si da la iveala roadele Duhului Sfant: bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, compatimirea, iubirea, smerenia si celelalte. Sufletul lui primeste o bucurie de negrait".

Semnele amagirii si roadele duhului viclean sunt contrare celor aducatoare de pace, de iubire si de bucurie ale Sfantului Duh. Astfel, cand se apropie de om duhul cel rau, "ii zapaceste mintea si o salbaticeste; ii face inima aspra si o intuneca; ii pricinuieste frica, temere si mandrie; ii inaspreste ochii, ii tulbura creierul, ii infioara tot trupul; ii isca, prin nalucire, in fata ochilor o lumina care nu straluceste si nu e curata, ci rosie; ii scoate mintea din frau si o indraceste; il misca sa spuna cu gura cuvinte necuviincioase si hulitoare. Cel ce vede acest duh al amagirii de mai multe ori, se manie si se umple de furie. El nu cunoaste deloc smerenia, nici plansul si lacrima adevarata, ci totdeauna se lauda cu bunatatile lui; e plin de slava desarta si de infumurare si fara temere de Dumnezeu si totdeauna e stapanit de patimi. Iar la urma de tot iese cu totul din minti si vine la pierzania deplina".

In vis, diavolul nu ia doar forma de chipuri, fiinte si lucruri, ci se infatiseaza sufletului adeseori ca o lumina. Lumina puterii vrajmase este "in chipul focului si scoate fum si-i asemenea focului supus simturilor", aducand sufletului curat dezgust si scarba.

Lumina cea buna, insa, este "foarte placuta si curata si cand se arata sfinteste si umple sufletul de bucurie si de seninatate si-1 face bland si de oameni iubitor".

Insasi cu privire la aceste aratari, recomadarile Parintilor filocalici sunt sceptice si neincrezatoare, ei sfatuindu-l pe crestin nici sa le primeasca, dar nici sa le inlature, ci sa caute si sa ceara parerea cuiva care l-ar putea invata si lumina despre aceasta, "nu precum a cunoscut numai din dumnezeiasca Scriptura, ci precum a patimit in chip fericit dumnezeiasca iluminare".

Atunci cand, insa, nu gaseste o astfel de persoana, este spre folosul sau spiritual "sa alerge la Dumnezeu cu smerenie, socotindu-se pe sine, cu toata sinceritatea inimii, nevrednic si declarandu-se mai prejos de o astfel de vreftnicie si vedere".

Cunoscand viclenia diavolului, Diadoh al Foticeii recomanda celor ce se nevoiesc sa nu primeasca nici un fel de aratare, fie ca ea este lumina, figura in chip de foc, glas sau chip.

Motivatia pe care o da el acestei recomandari este aceea ca o astfel de experienta este cel mai adesea o inselaciune a vrajmasului, prin care i-a amagit pe multi si i-a indepartat de la adevar. Mai mult chiar, atat timp cat petrecem in acest trup stricacios si in aceasta lume trecatoare, suntem atat de departe de Dumnezeu, incat nu putem sa-L vedem nu doar pe El, ci nici macar nu putem cunoaste cu adevarat tainele Sale si din minunile ceresti.

Sfantul Grigorie Sinaitul intareste aceasta recomandare, cerandu-ne sa nu primim niciodata nimic din ceea ce mintea si simtirile ar primi din afara sau dinauntru, fie ca este chipul unui inger, al unui sfant sau chiar al Mantuitorului Hristos.

Acelasi Sfant Parinte ne spune ca "Dumnezeu nu se supara pe cel ce ia ar la sine cu de-amanuntul de teama amagirii, chiar daca acesta n-ar primi nici ce trimite El, fara multa intrebare si cercare".

Avertizandu-ne ca "esti dator sa cerci si sa deosebesti si apoi sa crezi" ne sfatuieste: "... nu te increde repede si cu usurinta in astfel de aratari, ci greoi si tine binele cu multa cercare, iar raul, leapada-l".

Acelasi Diadoh ai Foticeii ne da pilda cu o sluga chemata de stapanul a lipsit mult timp de acasa, noaptea, la poarta curtii, dar care, nerecunoscand-i glasul stapanului ei, nu-i deschide poarta, de teama ca nu cumva sa se insele fie amagita. Si mai transant decat toti este Sfantul Ioan Scararul care considera ca cel care crede visurilor este asemenea celui care "alearga dupa umbra sa si incerca sa o prinda".

Intrucat niciodata nu avem certitudinea autencititatii experientelor noastre Sfintii Calist si Ignatie Xanthopol ne recomanda sa ramanem neincrezatori greoi in privinta lor, chiar daca sunt bune.

Daca totusi Parintii duhovnicesti ne recomanda sa credem unele vise, acestea sunt visele care ne vestesc judecata si osanda vesnica, dar si pe acestea, doar atunci cand duc la pocainta si smerenie. Daca pricinuiesc sufletului deznadejde, este semn ca si acestea sunt de la diavol.

Am mentionat faptul ca, pe langa origini firesti sau cauze diavolesti, vise, cu totul exceptionale, pot avea origine dumnezeiasca. Istoria Bisericii intemeiate de Mantuitorul Iisus Hristos demonstreaza clar faptul ca, in prin "crestinismul sta pe baza Revelatiei divine, care s-a produs in mare parte prin viziuni si in istoria lui s-au produs adeseori viziuni autentice".

Veacurile crestine ulterioare inregistreaza deosebit de numeroase cazi astfel de experiente, in unele perioade parca mai multe decat in altele, fie ca vorba de vise profetice, de vedenii sau descoperiri. Dintotdeauna au existat sau exista persoane cu daruri duhovnicesti deosebite: deosebirea duhurilor, citirea in inima semenilor, inainte vedere, clarviziune, proorocire etc. Chiar si stiinta este pusa in fata faptului de a recunoaste valoarea predictica sau de premonitie a unor vise si sa vorbeasca despre vise "precognitive" sau "prevestitoare". Din acest motiv, acuzele aduse la adresa Rasaritului ortodox, ca ar fi antivizionar, sunt cu totul neindreptatite.

Criteriul de interpretare al acestor realitati, incluzand si visele, pe care il apara spiritualitatea ortodoxa, prin parintii sai duhovnicesti - maestri duhovnicesti si "persoane daruite" cu astfel de daruri, nu doar simpli teoreticieni ai lor -, este acela ca nu trebuie sa primim si sa credem oricarui vis, chiar daca ar avea aparent toate calitatile extraordinare la care am facut referire in paginile precedente, pentru ca pot fi lucrari si capcane ale diavolului, prin care acesta cauta sa ne distraga si sa ne indeparteze de la viata crestina autentica si sa ne piarda, insa nici nu trebuie respinse toate in bloc, ca unele ce sunt toate rele, ci sa stam in ascultare fata de un duhovnic incercat.

Sfantul Isaac Sirul ne sfatuieste sa nu cautam vederile inainte de vreme, inainte de a ne fi curatit de pacate si inainte de a fi dobandit puterea de a deosebi duhovniceste, pentru a nu lua drept vedere ceea ce este o pierzatoare inchipuire si a nu lua umbra si minciuna drept lumina si adevar.

Sfintii Varsanufie si Ioan ne spun fara echivoc: "Cat despre visuri, nu lua seama la ele, caci sunt dracesti si mincinoase. Si facand aceasta, nu crede ca faci vreo minune". Chiar daca s-ar repeta ele si nu doar de trei ori, nu trebuie sa le primim, caci "ceea ce s-a aratat cuiva vreodata prin minciuna, poate sa faca aceasta si de trei ori si de multe ori".

Potrivit acestor Parinti filocalici, un semn dupa care putem totusi recunoaste clar ca un vis este de la Dumnezeu, este vederea in vis a semnului sfintei cruci, dar si mai sigur decat acest semn este intrebarea Parintilor celor cu viata duhovniceasca.

Prin urmare, nici sa le respingem pe toate, caftind rele si diavolesti, dar nici sa le primim pe toate, jara discernamant, ca si cum ar fi toate bune si dumnezeiesti, ci sa le cercetam foarte bine, pentru a nu cadea victima ispitelor si curselor dracesti, iar atunci cand nu avem suficienta putere de discernere sau de deosebire asupra lor, cand nu putem recunoaste clar si sigur de unde vin si ce vor, sa intrebam un duhovnic incercat, care are acest dar al deosebirii gandurilor si a duhuruilor, dupa lucrarea lor.

Sau, pentru si mai multa certitudine, chiar si atunci cand credem ca suntem siguri total asupra cauzelor si semnificatiilor viselor noastre, sau mai degraba, mai ales chiar atunci, sa cerem mai mult decat oricand sfatul parintelui nostru duhovnicesc.

Doar in acest fel, vom reusi sa ne pazim de cursele si capcanele ucigatoare de suflet si distrugatoare de viata duhovniceasca, ale diavolului, iar eforturile noastre atat de grele nu vor fi risipite si distruse, ci, dimpotriva, fiecare astfel de experienta ni se va face un progres spre dobandirea puterii de deosebire clara intre lucrarea cea buna a Duhului Sfant si cea a duhului vrajmas, inselator si amagitor.

Pr. Prof. Dr. Ioan C. Teșu

• Visele
  Publicat in : Editoriale
• Putem accepta visele?
  Publicat in : Editoriale
• Visele ca semne
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Visele sunt inselatoare
  Publicat in : Credinta
• Despre cele ce se intampla in timpul somnului
  Publicat in : Credinta