Asceza in monahismul ortodox si practicile necrestine

Subiectul pe care am cinstea sa vi-l prezint, cuviosi parinti si iubiti frati, este: Definirea ascezei in monahismul ortodox ca raspuns la provocarea practicilor necrestine.

Este de prisos sa va spun ca nu e cazul a intreprinde aici analizele amanuntite pe care ar trebui sa le facem ca sa epuizam profunzimea si intinderea subiectului. Pentru a face aceasta poate ca ar fi nevoie de o carte intreaga.

De asemenea, va trebui dintru inceput sa subliniem - deoarece vom vorbi despre asceza in monahismul ortodox -, in scopul evitarii gresitelor interpretari, ca spiritualitatea ortodoxa este unitara. Si aceasta, deoarece Evanghelia este aceeasi. Asceza, potrivit invataturii Sfintilor Parinti, nu este randuita numai pentru monahi, ci pentru toti crestinii. Evanghelia si asceza sunt unite inseparabil.

Asceza este modul, calea, mijlocul prin care ajungem la scop, care este curatirea inimii de patimi, iluminarea mintii, unirea cu Dumnezeu, indumnezeirea. Iar scopul acesta este acelasi pentru toti crestinii fara exceptie, clerici si mireni, monahi si casatoriti. Desigur, conditiile in care este chemat sa se nevoiasca cineva ca sa atinga acest scop comun difera, potrivit cu particularitatile personale si concrete din fiecare caz, insa cadrul general si scopul sunt aceleasi.
 

Vom vorbi asadar despre asceza in monahismul ortodox, deoarece in el se afla, precum este dovedit, in forma lor cea mai curata, din punctul de vedere al randuielii, cat si din cel al practicii, toate elementele care constituie ceea ce numim Spiritualitate ortodoxa. Sa ne aducem aminte de Sfantul Ioan Scararul care scrie ca: Lumina monahilor sunt ingerii, iar lumina tuturor oamenilor este petrecerea monahiceasca si de Sfantul Isaac Sirul care caracterizeaza petrecerea monahiceasca ca fiind fala Bisericii lui Hristos.

Dupa aceste precizari introductive, trecem la prima parte a subiectului nostru, la definirea ascezei.

De cand exista asceza

 

Asceza o intalnim inca din Vechiul Testament iar asta este foarte firesc, caci, potrivit spuselor profesorului de Dogmatica, parintele Ioan Romanidis, singurul fapt ce deosebeste Vechiul Testament de noul Testament este acela ca Ingerul de Mare Sfat, Domnul Slavei, in Noul Testament, se arata "in trup".

Iar acum sa trecem la Noul Testament. Dupa cum in urcusul duhovnicesc, in general, tot astfel si in ceea ce priveste asceza, in particular, Domnul S-a facut pilda pentru noi ca sa mergem pe urmele Lui. Domnul posteste, Domnul privegheaza, Domnul rabda, indelung-rabda, se smereste, iubeste si iarta pe vrajmasi. Se face ascultator Tatalui pana la moarte, si inca moarte pe Cruce, taindu-Si voia Sa omeneasca si ascultand de voia lui Dumnezeu-Tatal. De altfel, definitia Sfantului Ioan Sinaitul, scriitorul Scarii, ca: Monah inseamna silirea neincetata a firii se bazeaza pe cuvantul Domnului: Imparatia cerurilor se ia prin staruinta si cei silitori o rapesc pe ea.

Din care pricina a aparut asceza

 

Cuvantul Sfantului Apostol Pavel caci nu savarsesc ceea ce voiesc ci fac ceea ce urasc ne da prilejul sa facem o digresiune spre a ne referi la antropologia ortodoxa, astfel incat sa fie lesne de inteles pentru ce crestinul alege calea ascendenta a ascezei si lasa la o parte calea cea larga sau coboratoare a confortului celui lumesc si a cugetarii trupesti.

Asadar, potrivit cu invatatura ortodoxa, omul este alcatuit din partea materiala, care se strica si moare, si din cea duhovniceasca, care este nemuritoare; desigur, nu in acceptiunea platonica a nemuririi ca stare fara de inceput si sfarsit, ci in inteles biblico-patristic al nemuririi sufletului, care precizeaza ca sufletul este ceva creat, are inceput, dar nu va avea sfarsit.

Centrul vietii duhovnicesti a omului este ceea ce Sfintii Parinti numesc inima. Starea de sanatate duhovniceasca, cea pe care Sfintii Parinti o numesc dupa Fire, este: pe de o parte inima sa fie salas al harului Sfantului Duh, de vreme ce suntem botezati, iar, pe de alta parte, mintea (n.tr. in greaca nous), adica partea rationala a sufletului - telescopul cu care il putem cunoaste pe Dumnezeu - sa fie indreptata spre Acela prin lucrarea rugaciunii, care este convorbirea omului cu Dumnezeu. Iar ratiunea savarseste lucrarea proprie ei. De pilda, stiinta este lucrarea ratiunii sau, cu alte cuvinte, a cugetarii, si nu a mintii asa cum am definit-o.

Astfel stau lucrurile atunci cand suntem in cele dupa fire, adica in starea potrivita cu firea duhovniceasca a omului. Dumnezeu l-a creat pe om in aceasta stare, cu menirea de a merge de la cele dupa fire la cele mai presus de fire, adica sa primeasca de la Dumnezeu in dar insusiri pe care din fire le are numai El, Care din dragoste le daruieste omului, atunci cand acesta se face vrednic de ele.

Dar, in loc sa ne aflam in aceste stari binecuvantate, dupa fire si mai presus de fire (adica a sfinteniei), de obicei noi ne aflam, din nefericire, in starea impotriva firii, adica in starea pacatului, in starea potrivnica scopului pentru care am fost creati. Iar aceasta se intampla deoarece omul, desi s-a slobozit de pacatul stramosesc prin Sfantul Botez, se intoarce de obicei spre rau, folosind gresit libertatea sa.

Si astfel, omul se indeparteaza incet-incet de harul lui Dumnezeu, incepe sa lucreze pacatul, da drepturi diavolului, i se inradacineaza inlauntrul sau patimile, iar inima, din locas al harului dumnezeiesc, se face locas al patimilor, adica se afla sub inraurirea diavolilor.

Pe de alta parte, mintea, in aceasta stare de imbolnavire duhovniceasca, se imprastie in cele dinafara, in lucruri, in timp ce ratiunea, cugetarea, se hipertrofiaza in dauna mintii. Scopul Bisericii, care este un spital duhovnicesc, este acela de a-l vindeca pe omul bolnav duhovniceste, iar aceasta educatie terapeutica (tratament) se numeste asceza.

Sufletul omului se indulceste de dragostea lui Dumnezeu (asa cum spunea fericitul Staret Paisie Aghioritul, la inceput Hristos ne da o caramela ca sa ne indulceasca, iar la sfarsit ne pregateste o intreaga cofetarie) si intra pe acest drum al curatirii de patimi, lucru pe care orice om cu cugetare lumeasca, care nu a gustat din harul lui Dumnezeu, il considera minor sau primejdios si, oricum, greu de infaptuit.

Jugul lui Hristos insa, aparent greu, devine usor atunci cand il incredintam Domnului si nu puterilor proprii, inexistente de altfel.

Consecinte

 

Rodul acestei educatii terapeutice, adica al ascezei, este curatirea inimii si implinirea fericirii Domnului: Fericiti cei curati cu inima ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Locul patimilor din inima este luat de virtuti, dintre care cele mai rnari sunt smerenia si dragostea. Foarte frumos descrie aceasta rodire troparul pe care il cantam la cuviosi: ...cu postul cu privegherea, cu rugaciunea cerestile daruri luand.... Aici se descriu si mijloacele ascetice (postul, privegherea, rugaciunea), dar si consecintele tamaduitoare (cerestile daruri). Sau, asa cum le descrie Sfantul Apostol Pavel: Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, in franarea....

Asceza ortodoxa nu este o tehnica

 

In Traditia ortodoxa asceza este o metoda terapeutica, iar nu o tehnica. Ea nu este un ansamblu de practici (si am ajuns aici la a doua parte a subiectului, adica la practicile necrestine), ci, dimpotriva, ea este un raspuns marinimos la dragostea lui Dumnezeu. Adica, sa facem omeneste tot ceea ce trebuie pentru a ne curati omul launtric, astfel incat sa se poata salaslui in noi harul lui Dumnezeu. De altfel, Dumnezeu face primul pas ca sa-l intalneasca pe om si nu omul ca sa-L afle pe Dumnezeu.

Am ajuns acum la un punct critic. Intre asceza ortodoxa si asceza din spatiul neortodox exista unele asemanari care, intr-adevar, pot face oarece impresie celui care ramane la asemanarea aparenta a copacilor, data de frunzele lor, si nu vede diferentele ce privesc trunchiul, radacinile si mai ales roadele.

Asceza, asa cum am spus, nu este o tehnica, nu este ceva cu care putem constrange libertatea lui Dumnezeu. Asceza, in Traditia ortodoxa, nu este un scop in sine, ci este un mijloc. Scopul ascezei noastre este sa ne omoram patimile, iar nu sa ne vatamam trupul. Noi nu am fost invatati sa fim ucigasi de trupuri, ci ucigasi de patimi, spune avva Pimen in Pateric".

Asceza este un mijloc. Scopul este vindecarea inimii, adica schimbarea dragostei egoiste in dragoste care nu cauta ale sale. De aceea, caracteristica pentru asceza ortodoxa si pentru etosul pe care ea il formeaza este desertarea, este modul extatic al vietii. Din dragoste iesim din noi insine ca sa intalnim, in libertate, pe Dumnezeul cel personal si pe persoanele semenilor nostri. Astfel, viata omului afla sensul ei adevarat, tocmai pentru ca acest sens corespunde cu adevarata fire a omului.

Reusita prefacerii dragostei egoiste intr-una dezinteresata nu depinde numai de puterile noastre. Asceza ortodoxa nu este o tehnica de autocunoastere, de autoevolutie si automantuire. Ea este impreuna-lucrarea, in libertate si ascultare, cu harul dumnezeiesc necreat.

In Ortodoxie nu avem un proces de ascensiune a omului prin mijlocirea unor tehnici, ci o pogorare a lui Dumnezeu cel iubitor catre om. Crestinul ortodox nu impartaseste optimismul ereziilor care sustin ca prin tehnicile lor izbutesc o ascensiune progresiva, deoarece omul din fire este schimbator. Asa cum sustine parintele Antonie Alevizopulos: Adevaratii crestini nu cauta spre propriul sine ca sa primeasca ajutor, ci se straduiesc a se cunoaste pe sine ca sa se pocaiasca si, astfel sa poata sa-I ceara lui Dumnezeu sa vina in viata lor si sa le daruiasca "mare mila".

Nadejdea crestinului este in Hristos, Care il va slobozi din stricaciune si din moarte. Aceasta nadejde a crestinului este respinsa de sectele la care ne-am referit. Pentru ei, omul "autocunoasterii", care isi da seama de "puterile constiintei" lui si foloseste "cheia gandirii pozitive", nu poate avea "necazuri", nici nu crede ca zidirea este supusa lucrarii stricaciunii. Dimpotriva, el crede ca toate sunt bune asa cum sunt si ca omul nu trebuie sa nadajduiasca in ceva ce va sa vina, ci el se autorealizeaza aici pe pamant.

Deoarece asceza nu este un scop in sine, asa cum am subliniat mai sus, de aceea si crestinul ortodox nu urmareste sa vada lumini si vedenii, sa aiba "experiente" sau sa faca minuni. Acolo unde apare o vedenie sau o "minune" care atata pofta desfranata va trebui sa stim ca acestea sunt abateri de la cugetarea si morala ortodoxa. Crestinul ortodox se leapada de "experientele" pe care diavolul este gata sa i le ofere aici si acum, chiar si fara sa-i fie cerute; cu atat mai mult atunci cand ii sunt cerute.

Intre un adevarat prooroc, adica un sfant ortodox si un ocultist, fachir, "facator de minuni", medium exista o mare prapastie.

Diferenta specifica intre asceza ortodoxa si cea demonica se poate vedea in povestirea din Pateric referitoare la avva Macarie Egipteanul: Trecand odata de la lunca la chilia sa, avva Macarie ducea smicele de finic si iata l-a intampinat diavolul pe cale cu secera si vrand sa-l loveasca nu a putut. Si i-a zis: Multa sila am de la tine, Macarie, caci nu pot nimic asupra ta. Iata, orice faci tu, fac si eu. Tu postesti, dar eu nicidecum nu mananc. Priveghezi, dar eu nicidecum nu dorm. Numai una este cu care ma birui esti. I-a zis lui avva Macarie: Care este? Iar el a zis: Smerenia ta si pentru aceasta nu pot nimic asupra ta.

Vom incepe acum sa dezvoltam oarecum mai sistematic partea a doua a subiectului, cu toate ca pana acum ne-am referit mereu la ea. Asadar, sa revenim la ceea ce am numit amenintarea practicilor necrestine.

Sub termenul de practici necrestine se pot ascunde miscari si practici cum ar fi: yoga-meditatie, gandire pozitiva, ocultism, hipnotism, spiritism, magie (alba si neagra, care in esenta sunt acelasi lucru), samanism, sufism, practicile cultelor animiste, ale ereziilor totalitariste nou-aparute (de exemplu: abuzul de substanta al Scientologiei) si ale cultelor distrugatoare (spalarea creierului, bombardarea constiintei oamenilor cu notiunea pervertita a dragostei, dezmatul), tehnicile noii Epoci (New Age), medicina alternativa care se bazeaza pe credinta oculta in existenta energiei cosmice si a centrilor energetici din om. Si am fi putut ajunge pana la practicile neosatanismului sau la actiunile sistematice lipsite de orice fel de scrupule ale ereziilor totalitariste (santaje, terorism psihologic, teroarea acuzatiilor, violenta fizica).

Ca sa analizeze cineva fiecare din temele la care ne-am referit, ar fi nevoie de cate o expunere separata. Lucrul cel mai insemnat este sa vedem care sunt elementele comune ale acestor practici sau tehnici, si apoi in ce consta amenintarea lor.

Toate aceste sisteme, miscari, practici sunt incercari de autoevolutie si automantuire, care au ca dreptar asa numita evanghelie a Varsatorului, ce se identifica cu evanghelia luciferica.

Ele intruchipeaza vechea minciuna sub o noua infatisare. Se concentreaza in cele pe care le-a spus vechiul si vicleanul sarpe celor intai ziditi. Adica: Dumnezeu v-a spus minciuni. Puteti voi singuri numai cu puterile voastre, fara ajutorul Lui sa deveniti dumnezei. Omul insusi este dumnezeu, numai ca nu cunoaste asta. Dar o va cunoaste prin tehnicile auto-cunoasterii si autodepasirii.

Evanghelia Varsatorului este calea autonomiei omului si a razvratirii lui impotriva voii lui Dumnezeu. Lui faca-se voia Ta din Rugaciunea Domneasca i se opune dogma satanica: Fa ce vrei! Aceasta este toata legea. (Aleister Crowley).

Prin tehnicile oculte omul intra pe un drum primejdios. Primeste o initiere prin care se leapada de Hristos si se uneste cu satana, lucru care inseamna lepadarea credintei ortodoxe si indepartarea de sub acoperamantul harului dumnezeiesc.

In ceea ce priveste tema explicarii fenomenelor oculte, intalnim cazurile inselarii si ale falselor pareri asa-zis avizate, ale propagandei convingerilor religioase sau ale nascocirilor talcuitorului; intalnim cazurile fenomenelor paranormale, ale subconstientului colectiv, ale vederii si auzirii mai presus de fire, dar exista si situatiile in care cu siguranta si-a bagat coada cel viclean, cu falsele minuni pe care le arata in inchipuirea celor care i-au dat drepturi in inimile lor prin pacat si prin "joaca" cu duhurile viclene.

Totusi, aceste false minuni sunt "adevarate" pentru cei care le vad, tot asa dupa cum si halucinatiile sunt "adevarate". Dar aceste minuni false nu mai pot avea loc atunci cand persoanele care s-au incurcat cu ele se pocaiesc si se intorc la Hristos si la Biserica Lui, ingaduind astfel harului sa lucreze in sufletele lor.

In stradania noastra de a aprofunda si a interpreta tema tratata ne este de ajutor sa vedem ce anume cred gruparile enumerate mai sus, aproape in totalitatea lor - desigur, cu diferentieri, insa neesentiale despre Dumnezeu, despre om si despre lume.

Potrivit conceptiei acestor grupari, care apartin mozaicului asa numitei Noii Ere a Varsatorului, Dumnezeu este o putere impersonala oarba, o energie cosmica, o supraconstiinta impersonala si nu o comuniune de Persoane, asa cum este pentru noi, ortodocsii.

Idolul lumesc al Noii Ere este panteist. Toate sunt una, propovaduiesc discipolii Noii Ere.

Parintele Antonie Alevizopulos spune ca potrivit cu parerile acestor grupari, omul si intreaga lume, ca particica a esentei lui Dumnezeu, nu are ipostas. Toate se afla intr-o evolutie ciclica omogena, trecand prin starea de mineral, de planta, de animal, de om, indreptandu-se spre inchiderea ciclului, prin absorbirea si disparitia omului si a lumii in Principiul primordial impersonal.

In aceasta evolutie toate sunt mai inainte randuite de asa numitele legaturi karmice si de incarcaturile karmice ale animalelor anterioare. Nimeni nu este responsabil pentru nimic, si nimeni nu poate schim¬ba ceva din soarta sa. Doar atitudinea sa este chemat sa si-o schimbe fata de ceea ce trebuie neaparat sa i se intample; e chemat sa joace rolul sau fara atasa¬ment, fara sa participe, asa cum isi joaca rolul un artist pe scena. Iar aceasta, nu pentru a schimba ceva in mersul lucrurilor, ci pur si simplu pentru a-si plati datoria karmica, asa incat sa nu fie nevoit sa se intoarca in viata in aceleasi conditii si cu aceleasi probleme. Scopul sau insa nu este acela de a se elibera de moarte, ci a se elibera de viata (!).

Astfel, raspunsurile panreligiei la problema existentiala a omului nu satisfac setea sa pentru un sens mai adanc al vietii. Si aceasta, deoarece comuniunea cu Dumnezeu, ca sens adanc al vietii omului, nu este o consecinta a naturii omului sau a unui proces de autoevolutie sau autorealizare, ci este un dar al lui Dumnezeu si rodul dragostei si libertatii lui Dumnezeu. Gruparile spatiului ocult mai larg sau, cu alte cuvinte, gruparile Noii Ere, cu evanghelia Varsatorului, a autoevolutiei si automantuirii pe care le promoveaza, in prima faza altereaza cugetarea ortodoxa - daca aceasta exista - a discipolilor lor, iar in continuare contesta Evanghelia mantuirii in Hristos si il conduc pe om in fundaturi infricosatoare.

Ademenit, ca si protoparintii, de nadejdea falsa ca va deveni de unul singur dumnezeu, omul este condus intr-un mod tragic la constatarea "goliciunii" lui duhovnicesti. Cu puterile noastre nu putem face nimic sau, mai degraba, am putut crea impasurile de astazi.

Raspunsurile la intrebarile existentiale ale omului, la intrebarea despre sensul vietii, despre sensul durerii in viata noastra, la nelinistea sa pentru amenintatoarea catastrofa ecologica, cauzata de folosirea irationala si egoista a resurselor de bogatii naturale ale planetei, la intrebarea privind eventualitatea unui holocaust atomic, (raspunsurile) se afla in modul in care Biserica lui Hristos il vede pe Dumnezeu, pe om si lumea.

Lepadarea ascetica de cele vazute si de cele trecatoare, pentru ca sa ne desfatam de cele pururea statatoare ne elibereaza de alipirea patimasa de lucruri si de neliniste. La aceasta ajuta si intreaga orientare eshatologica a omului in sanul Bisericii, care, fara sa subaprecieze aceasta viata, traieste aici ca un trecator si ca un cetatean ceresc.

Straduinta de a implini virtutea cumpatarii ne ajuta sa evitam duhul consumatorismului si al stresului, precum si problemele psihologice care apar ca niste consecinte ale lor.

"Lozinca" ascetica a Sfantului Isaac Sirul: Iubeste osteneala mai mult decat odihna este un raspuns la mentalitatea predominanta a oamenilor de astazi care doresc sa dobandeasca cel mai mare castig, cea mai mare desfatare, cel mai mare confort cu cea mai mica straduinta posibila.

Conceptia de viata si morala pervertita care rezulta din declaratia lui Anton La Vey (fondatorul asa numitei Biserica Satanei din California, U.S.A.): Nu as putea omori vreodata un paianjen, insa as putea omori un om, conduce la o societate nu a fiarelor, ci a diavolilor. Aceasta conceptie este despartita printr-o prapastie de gandirea Sfintilor Bisericii noastre, care si-ar fi dat trupul lor sanatos ca sa ia trupul unui lepros, pentru ca aceasta este dragostea desavarsita, asa cum spune Avva Agaton.

Infruntarea problemei

 

Admiterea faptului ca ereziile noi, totalitariste, cu practicile lor, sunt o provocare reprezinta primul pas inspre infruntarea corecta a chestiunii. Aceasta provocare se adreseaza atat Bisericii, cat si statului, precum si societatii in general. Din pacate, tendinta care domneste astazi este aceea de a ignora problema, fie din lipsa de informare, fie din pricina unui simtamant de suficienta de sine sau din alte pricini, pe care nu este momentul sa le analizam, nu putem insa stabili in anii '90 strategia si tactica pastorala in privinta infruntarii ereziilor pornind de la o reprezentare a decorului miscarilor eretice din anii '60 sau '70. Infruntarea variatelor probleme - nu numai religioase - pe care le creeaza ereziile trebuie sa fie pentru Biserica, dar si pentru stat, un subiect prioritar si nu o preocupare secundara.

Aici trebuie sa se accentueze si necesitatea infruntarii lipsurilor noastre pastorale. Faptul ca de multe ori, in cadrul parohiei, oamenii cu nelinisti duhovnicesti nu vad la cei din jurul lor traindu-se viata cea noua in Hristos ii impinge sa caute dragostea si sensul vietii in alte locuri.

Exista multi oameni care nu cunosc raspunsurile Ortodoxiei la problemele existentiale ale omului, insa au o intentie buna. Altii, negustand hrana duhovniceasca sanatoasa a Bisericii, nu pot sa o recunoasca pe cea otravita a ereziilor si sa se pazeasca, astfel, de ea.

Daca vom cunoaste, dar mai ales daca vom trai Ortodoxia in sanul Bisericii, atunci viata noastra va fi o predica vie, un raspuns la provocarea ereziilor si o solutie pentru iesirea din infundaturile create de ele. Iar daca, in paralel cu trairea credintei, a etosului nostru bisericesc, vom fi si informati asupra problemelor pe care le creeaza ereziile, ii vom putea sensibiliza si informa pe oameni si vom putea aduce lumina lui Hristos la cei ce stau in latura si-n umbra mortii. Acesti oameni pot fi vecinii sau colegii nostri si avem datoria sa-i ajutam.

Parintele Arsenie Vliangoftis

 

• Despatimirea - de la etica la fiintialitate - Ieromonah Teofan Mada
  Publicat in : Religie
• Despatimirea
  Publicat in : Credinta
• Nepatimirea
  Publicat in : Credinta