Lorena Lupu este feministă și atee. Din această postură încearcă să explice lumii întregi de ce o femeie nu ar trebui să „investească” în ortodoxie, plecând de la premisa implicită că îți poți alege acele lucruri în care să crezi, după avantajele pe care ți le aduc. Și enumeră printre dezavantaje faptul că femeia nu poate fi preot, nu poate să intre în altar, este impură, se supune bărbatului, e socotită ispită, nu e tratată ca un om cu nevoi și sentimente proprii, credincioasele suferă de sindromul Stockholm.

Dacă autoarea își declară din start ateismul, mă întreb cum ar putea să fie mulțumită de ortodoxie sau de orice credință religioasă posibilă. Ea nu pleacă de la niște prescripții ale unei religii, pe baza cărora să ajungă la ateism, ci pornind de la ateism își găsește câteva pretexte ca să respingă credința. Dacă presupunem că toate doleanțele ei ar fi respectate întocmai, și tot ce o nemulțumește ar fi corectat după voința ei, ar deveni oare ea ortodoxă, ar investi în ortodoxie, după cum se exprimă? Cu siguranță că nu. Atunci care este rostul acestei logici în care arată neajunsurile unui sistem pe care oricum nu l-ar accepta, în nici un chip și sub nici o formă?

La început ne dezvăluie din istoria familiei personale, vorbindu-ne despre bunicul ei, numindu-l popă și bețiv. Mi se pare foarte normal ca experiența unui asemenea bunic poate fi o cauza foarte serioasă pentru care să nu mai crezi în Dumnezeu, caz în care ar fi fost preferabil să menționeze subiectivitatea opțiunii proprii, întemeiată pe trăirile nefericite din copilărie, dar atunci nu mai avea rost să mai caute false argumente obiective. Pentru că toate motivele ei nu au nicio relevanță. Necredința se transformă în rea credință, în expunerea unor teze false și răutăcioase.

Autoarea și-a găsit să atace creștinismul, religia care a dat naștere unei civilizații care a dat cea mai mare însemnătate femeii din istoria lumii. Pentru cine are îndoieli în privința acestui fapt, îi recomand să vadă care era statutul femeii în imperiul Roman, înainte de apariția creștinismului. Sau să vadă cum este tratată femeia în toate societățile contemporane care nu s-au occidentalizat. De pildă, să vadă ce se întâmplă cu femeile în statele musulmane. Este ciudat cum sunt atacate exact societățile cele mai înaintate, care oferă cel mai înalt statut femeii, și sunt lăsate deoparte cele care o consideră ( ca la musulmani) ceva mai mult decât un obiect.

Creștinismul dă egală demnitate bărbatului și femeii. “Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.” (Galateni 3, 28). Egalitatea tuturor oamenilor, în calitate de chip al lui Dumnezeu, și chemați, în egală măsură, la mântuire, este o „invenție” creștină, iar ea a stat la baza tuturor transformărilor istorice, care au dus la eliminarea discriminărilor și la totala egalitate dintre oameni în toate țările moștenitoare ale tradiției iudeo-creștine. Sigur, în societățile tradiționale, a existat o dominație masculină, dar aceasta a fost peste tot și în toate locurile, creștinismul a atenuat-o în raport cu toate celelalte civilizații istorice.

Revenind la obiecțiile aduse de Lorena Lupu, observă că dacă femeia nu poate fi preot și nu poate intra în altar, nu poate fi o problema pentru o feministă atee. Dacă nu crezi în Dumnezeu, atunci altarul unei biserici sau funcția sacerdotală nu au pentru tine nicio semnificație. Presupunând că li se acordă femeilor aceste drepturi, cum se întâmplă în unele biserici protestante deja, ar deveni ele credincioase? Se duce doamna Lupu să se închine acolo? Ar aduce aceste modificări vreo schimbare în modul cum este percepută credința? Cu siguranță că nu. Atunci devine inutil să fie acordate celor care nu cred, iar femeile care cred, și care își cunosc vocația, nu cer nici să fie preoți, nici sa intre oricând în altar. Nici bărbații nu pot intra în altar oricând și oricum, dar într-adevăr, de regulă, pot intra mai ușor decât femeile.

Ideea că în creștinism femeia este socotită „automat” impură și ispită este complet pe lângă realitate. Femeia nu este impură pe perioada ciclului menstrual, chiar dacă sunt câteva zile pe lună când nu se poate împărtăși, dar poate veni la biserică și participa la slujbe, ca toată lumea. Iar ca ispită, multe femei credincioase înțeleg despre ele că nu sunt un obiect sexual care se îmbracă pentru a excita bărbații, și atunci preferă o ținută elegantă și decentă, și se simt bine astfel. Desigur că pot exista și percepții, din partea unor bărbați sau chiar a femeilor înseși, că femeia este impură și ispită, dar acestea sunt doar devieri de la ceea ce înseamnă credința, nu țin de natura ei, de învățătura transmisă și acceptată în Biserică. Iar să condamni creștinismul atribuindu-i opinii false, respinse de învățătura de credință, nu este un mod fair play de a discuta. Aberația cea mai mare este în legătură cu sindromul Stockholm. Autoarea își închipuie că rugăciunile, diversele forma de asceză, posturile, renunțarea la bunurile pământești, pe care le practică deopotrivă bărbații și femeile, fără diferențiere, sunt doar o formă, practicată numai de femei, de a te chinui pentru a face pe plac agresorului tău. Care agresor?

Lorena Lupu enumeră 7 motive pentru care refuză să fie ortodoxă. Dar, fără să fie numerotat, mi se pare mult mai important următorul motiv la care se referă. Într o relație cu un „nemernic abuziv”(este expresia ei), o femeie necredincioasă își va reveni cu filme și cu prietene. În schimb, o credincioasă se va considera pe sine pângărită, va trăi o dramă din care își va reveni cu multă greutate. Asta pare să o deranjeze pe Lorena Lupu cel mai mult: că femeia se poate considera pângărită și că poate trăi o dramă. Tot ceea ce ar ține de sentimente intime rănite reprezintă, pentru ea, o chestie la care trebuie renunțat, pentru că îți provoacă neplăceri, în timp ce pentru un om normal, aici ar găsi o profunzime care îți dezvăluie sensuri profunde ale vieții. Apoi, ca cineva să considere că este pângărit, înseamnă că vede ceva sacru în ființa, ceea ce îți dă valoare și sens. Dar dacă ești ateu, abandonezi orice idee despre valoarea și sensul tău, devii, bărbat sau femeie fiind, doar o ființă în căutarea plăcerii și a evitării durerii, evitând orice alt gând. Asta ar fi, până la urmă, singura problemă serioasă a feminismului ateu.

Paul Curcă
 

• Ateismul Axiologic
  Publicat in : Religie
• Ce este ateismul?
  Publicat in : Editoriale
• Duminica Sfintilor Romani
  Publicat in : Religie
• Exilul credintei
  Publicat in : Religie
• Ateismul mai bantuie pe la usile bisericilor?
  Publicat in : Editoriale