Falsul idealism

Exista o moda, raspandita, o conceptie zisa "superioara": consta in a privi cu dispret painea si "cele materiale". Sa le acorzi insemnatate ar fi, pasamite, marturie de neputinta a depasirii unui stadiu etic inferior, de inclestare in probleme josnice, triviale, strici trupesti si, prin urmare, straine de oameni catusi de putin vrednici de partasie la "viata spirituala". De ce s-ar inchina participantii la ceea ce atat de frumos a numit Teilhard de Chardin "noosfera" unor sarmane merinde, unor "bucate"? Nu ne putem oare dezlipi de ingrijorarile acestea intru totul fiziologice, suntem oare intr-atata robi ai pantecului nostru, intr-atata de captati in tarcul maruntisurilor si pieritoarelor?

Ne sunt amintite cuvintele "oamenii nu traiesc numai cu paine". Ne sunt amintite ca o imputare, ca o dojana. Negresit, oamenii nu traiesc numai cu paine, ci si cu tot cuvantul duhovnicesc. Dar, in covarsitoarea lor majoritate cel putin, nu traiesc, de nu cumva ma insel, nici fara paine. Cei scandalizati si ofuscati de "omeneasca, preaomeneasca" grija pentru paine nu ni se par a fi decat pseudosfinti, care, de cele mai multe ori, se recruteaza dintre instaritii, imbuibatii, exploatatorii acestei lumi, dintre feluritii beati possidentes amatori de ascetism pe seama altora. Sfintenia insa, ca sa fie autentica - iar nu impostura, declamatie, siretlic - se face pe cont propriu si depinde in exclusivitate de libera vointa a celui dispus sa o practice. Postul si rugaciunea nu pot fi impuse, caci in cazul atesta devin nule. Iar indestularea nu-i totuna cu lacomia si nu-i pacat, falsii idealisti in predicile lor virtuos indignate confunda necesarul cu excesul.

Dispretul pentru paine si "cele materiale" tare ma tem ca nu ia in consideratie faptul ca viata inseamna, mai presus de orice, proliferare si belsug; nu pustiul, nu pustietatea, putinatatea, uscaciunea, ci rodirea si plinatatea. Acel care a spus ca oamenii nu traiesc numai cu paine a formulat cererea "painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi", a inmultit painile si pestii, a prefacut apa in vin, a comparat viata fericita cu un ospat imparatesc si ori de cate ori a fost poftit, dimpreuna cu ucenicii sai, la masa, nu a pierdut prilejul unei comesenii fratesti- Painea este simbolul conditiei de viata a omului, e semnificantul bunei stari, al unei situatii materiale corespunzatoare calitatii sale de fiinta constienta, ganditoare, cuvantatoare si conducatoare.

Cand a vrut sa defineasca omul si sa-l prezinte in relatie cu problemele sale fundamentale si confruntat cu exigentele mediului inconjurator - dezbarat de tot ce este artificiu si conventie - poetul Trakl si romancierul Ignazio Silone la ce au recurs? La cele doua elemente rezumatoare ale vietii - painea si vinul - deopotriva necesare pentru a da satisfactie celor doua aspiratii egal legitime: intretinerea vietii si neprefacerea ei in simplu traiect digestiv. Painea care hraneste si intretine, vinul care imbogateste si veseleste si semnifica depasirea omeneasca a concretetei existentiale brute. Prin paine si vin (asa chiar se numeste romanul lui Silone: Painea si vinul, iar Trakl scrie: Da erglanzt in reiner Ifoile / Aiifdem Trscbe Broc und Wein; si Holderlin nu a scris oare poemul Broc und Wein) se produce comuniunea noastra cu lumea, mai bine-zis cu cele doua la care avem acces: universul fizic si cosmosul spiritual.

Painea e rodul binecuvantat al muncii omului si al fertilitatii pamantului. Adevarul acesta elementar, etericii, falsii idealisti, maniheistii (materia pentru ei este blestemata), propovaduitorii saraciei pentru altii, visatorii inepti ai unei lumi aut de "ideale", incat va sfarsi in mizerie si salbaticie, il dau uitarii ori nu se pricep a-l distinge cu toate ca sare in ochi. Postul si ajunul stau la indemana celor doritori si abstinenta acestora nu dobandeste vreun talc decat daca-i spontana si ei renunta de bunavoie la ce pot lesne avea. In vorbirea populara si in comportamentul taranesc painea apare mereu cu aspect de sfintenie: nu-L ingaduit a lasa neridicata bucata de paine cazuta pe jos, taierea painii se face de catre capul familiei, painea e asezata pe masa la locul cel mai de cinste, oaspetii sunt intampinati cu paine si sare, mirosul de paine proaspat coapta inmiresmeaza casa si umple inimile chiar cele mai aspre de voiosie si dulceata.

Nu traim in aerul mijlociu. Nu suntem fantome ori fiinte spectrale. Suntem spirit intrupat, constiinta localizata si exprimata neurologic. Circulatia sangelui, bataile inimii, ritmul metabolic, undele gandirii, transmiterea hotaririlor cortexului presupun toate, implica toate materialitatea si energia, sunt produse ale unor interactiuni psiho-fizice. Osandirea lor usuratica nu poate veni decat de la persoane neinformale despre realitate si leganate de iluzii neroade. Tonul maiestuos pe care-1 intrebuinteaza si nepasarea pe care o manifesta fata de "materialitati" izvorasc din necunoasteri rudimentare ori din reaua-credinta cea mai patenta. Cand rostesc "va gan-diti numai la paine!", cand privesc de sus si defaima painea cea de toate zilele, painea cea spre fiinta, painea cea de-a pururi si pe consumatorii ei, isi marturisesc sau fatarnicia, sau opacitatea cea mai feroce.

Adevarul despre problema aceasta a painii l-a enuntat mai limpede ca oricine altcineva, relevand-o totodata in mod definitiv, filosoful Nikolai Berdiaev. Problema painii, graieste irecuzabil Nikolai Berdiaev, este pentru mine, ca ins, o problema materiala. Da, asa este, problema, intrucat ma priveste pe mine, cel de fata, cel care vorbesc si care poate ma tangui ca-mi lipseste ori nu-mi este de ajuns, intrucat e legata de eul meu mai mult ori mai putin egocentric, e strict materiala si deloc "nobila" si "ideala". Asa e. Dar problema painii aproapelui meu este pentru mine o datorie spirituala.

Auziti ce spune marele ganditor? Nu repeta termenul "problema", ci, facand un salt calitativ urias, foloseste cu-vantul "datorie" Cand e vorba de ceilalti, problema painii ia infatisare de datorie; nu-mi mai este ingaduit, in cazul acesta, sa ma resemnez, sa fiu nepasator, sa-mi caut adapost in idealitati, sa ma fac ca ploua. Vorbirea lui Berdiaev e sincera, marinimoasa, dreapta si profund umana. Ea face praf si pulbere din elucubratiile falsilor idealisti si reaseaza lucrurile in cumpana dreapta. Faca pe Simion stalpnicul cine vrea si cui ii da mana. Eu nu am dreptul sa hotarasc pentru altii. Eu, daca sunt om, se cuvine sa ma ingrijorez cu toata seriozitatea si din toata inima de soarta semenului meu si in primul rand de asigurarea sa cu paine, cu temeiul vietii. Asa doar imi vadesc dragostea de aproapele meu si calitatea mea de fiinta simtitoare, nu de paiata bipeda, asa doar ma incadrez in comunitatea omeneasca. Painea celuilalt va sa fie pentru mine o permanenta si grava preocupare.

A vorbi despre paine nu este prin urmare a da dovada de trivialitate, de josnica ingrijorare pentru pantece, de lacomie, de inferioritate, de animalitate, de mai stiu eu ce necuviinta fata de spirit. Ci de cu totul altceva: de grija pentru semenul meu pe care - daca nu-s fiara ori antropoid proaspat coborat din copac - dator sunt sa-l iubesc intocmai ca pe mine, de nu si mai mult. (Spiritul, a carui cea dintai insusire e dezinteresarea, nici ca poate gasi treaba mai buna de facut decat a se interesa de necazurile vecinilor sai matenalisti).

Painea celuilalt: datoria mea spirituala cea dintai! Proba care nu inseala a bunei mele credinte participatore. Semnul identitatii mele omenesti! Infrangerea oarbei mele nepasari. Dovada practica a devenirii mele intru fiinta.

 

Pericopa bunului samarinean (Luca, 10,25-37) care este a milei si a grijii de nevoile si necazurile semenului ne evoca pe acei falsi idealisti neobositi in a ne spune: Ce va tot plangeti si vaicariti ca nu aveti destula paine si nu mancati pe saturate! Sunteti, nu inceteaza ei a starui si dojeni, sunteti materialisti, robi pantecelui si prea putin crestini. Va tot plangeti si tot cartiti; dar nu painea este esentialul si nu ea va va mantui; oamenii, o stiti doar, nu traiesc numai cu paine.

Predicatorii acestia ai idealismului se recruteaza de cele mai multe ori dintre ghiftuitii si imbuibatii lumii. Pe deplin lamurit este ca nu au citit parabola samarineanului milostiv si ca nu se pricep sa faca distinctie intre necesar si exces. Una este lacomia, alta este strictul necesar vietii. Au dreptate cat priveste jindul dupa delicateturi si rasfaturi, nu insa cand e vorba de paine. Ni se pomeneste de infranare si ascetism, dar se pierde din vedere ca ascetismul e treaba voluntara; cand e impus nu de un imbold launtric, ci de o situatie obiectiva exterioara, el isi pierde orice merit soteriologic. In sfarsit, cei pe care i-as numi falsii idealisti mai dau dovada ca nu cunosc invatatura lui Hristos.

Hristos ce a facut, ce a propovaduit? A inmultii painile si pestii, a prefacut apa in vin. Intotdeauna Domnul si-a manifestat grija pentru nevoia de paine a oamenilor. I-a aparat pe Apostoli cand, fiindca le era foame, au smuls spicele de grau in zi de sabat (Matei, 12, 1 si urm.). A socotit ca bine au facut David si insotitorii lui cand, flamanzind, au intrat in casa lui Dumnezeu, in zilele lui Abiatar arhiereul, si au mancat painile punerii-inainte pe care nu se cuvenea sa le manance decat preotii (Marcu, 2, 25-26). A saturat cu paine o data patru mii de barbati si alta data cinci mii, motivand minunea savarsita astfel: "Mila imi este de multime ca sunt trei zile de cand asteapta langa Mine si n-au ce sa manance; si sa-i slobozesc flamanzi nu voiesc, ca sa nu se istoveasca pe drum" (Matei, 15, 32).

Iata cum graieste si cum faptuieste autenticul Iisus: nu certandu-i pe oameni ca sunt robi pantecelui si se gandesc numai la mancare, nu dandu-le povete idealiste si indemnandu-i sa se multumeasca cu hrana spirituala (si usor I-ar fi venit sa le ceara sa nu uite ca au ascultat cuvinte dumnezeiesti), nu lasandu-i sa se descurce cum vor putea, ci saturandu-i din belsug (de au ramas o data sapte si alta data douasprezece cosuri cu farimituri) si ingrijindu-se ca nu care cumva sa lesine de foame pe drum. Dar la sfarsitul capitolului al 25-lea din Evanghelia Sfantului Matei, unde e vorba de infricosata Judecata, cum ni se spune ca va proceda Fiul Omului intru slava Sa, cum va deosebi oile de capre, pe cei buni de cei rai, pe binecuvantati de osanditi, dupa care criteriu va efectua despartirea? Dupa cum I s-a dat sa manance cand a fost flamand ori nu i s-a dat sa manance cand a fost flamand (criteriu desigur trivial in ochii "idealistilor"). Pentru fiica lui Iair, mai-marele sinagogii din Capernaum, dupa ce i-a poruncit: "Talita kumi" si a inviat-o, ce dispozitie da acolo pe loc si neintarziat: Sa i se dea sa manance! (Marcu, 5, 43). Pe smochinul neroditor care, atunci cand El a flamanzit si nu I-a dat roade, cum 1-a tratat Domnul? Blestemandu-l! (Marcu, 11, 14). Si cum se auto-caractenzeaza Iisus? "Om mancacios si bautor de vin" (Matei, 11, 19; Luca, 7, 34). Domnul e mereu gata si dispus sa primeasca invitatii la masa: cineaza in casa lui Zaheu, a lui Matei-Levi, ba si in a fariseului Simon lepro-sul (si probabil ca nu numai in a lui Simon, caci fariseii, iscodindu-L, Il vor fi poftit in casele lor si la mesele lor spre a-L prinde mai lesne in cuvant). Cum se mai numeste Domnul pe Sine? Painea vietii" si adauga: "Cel ce vine la Mine nu va flamanzi" (Ioan, 6, 35 si 48). Si se mai defineste cu acelasi prilej: "Eu sunt painea ce S-a coborat din cer" (loan, 6, 41). Iisus, hotarat lucru, nu Se rusineaza a vorbi pe sleau de foame si de sete si de mancare si nici de a manca. Imparatia cerurilor cu ce o aseamana? Cu o cina, iar celui care Ii va deschide usa ce ii fagaduieste? Ca va intra la el si va cina cu el (Apoc, 3, 2C). Dupa inviere, cum ii convinge pe Apostoli, care se spaiminteaza ca e naluca si se tulburasera, ca El este si ca nu-i aratare? Mancand in prezenta lor peste si miere (Luca, 24, 41-43).

Nu, Domnul, binecuvantat fie Numele Sau, nu a fost ceea ce in limbaj curent se cheama "idealist", ci a fost materialist, intrucat a luat fara gres aminte si in mod foarte deschis, foarte parucipaioriu la problema painii.

Sa fie oare aceasta grija pentru paine - care-i si a noastra - marturisire de robie a pantecului, de josnica preocupare animalica, de materialism grosolan?

Problema o rezolva in mod definitiv, cred, Nikolai Berdiaev. Problema painii, spune marele ganditor, problema painii pentru mine, ca ins care, nu ma ascund, sunt lacom si cunosc tendinta de a ma vaicari si a fi nemultumit, este, da, o problema materiala. Dar painea aproapelui meu, continua Berdiaev, nu mai e o problema materiala, ci o datorie spirituala. Sa luam aminte, infiorati de respect, la schimbarea de registru tonal: cand sunt in joc eu, cu nesatul meu, eu, individul carcotas si pofticios, painea e o problema. Cand ma preocupa insa painea aproapelui meu, problema devine datorie, salta de pe tarimul material pe cel spiritual.

Iata cel mai bun raspuns dat falsilor idealisti. Daca in loc de a ma plange pe mine, ii deplang pe cei lipsiti, carteala se preface in compatimire si ia cu totul alta infatisare.

 

Si le mai amintim asa-zisilor idealisti ca Domnul nu ni se da noua spre consumare in idealitate si abstractiune, ci la modul materialitatii: ca paine si ca vin. Si ce sunt acestea de nu cele doua elemente consubstantiale vietii: painea (preacuratul Trup) pentru intretinerea vietii, vinul (scumpul Sange) pentru veselirea si indulcirea ei? Caci fiinta omeneasca nu e facuta numai pentru a vietui, a exista (animalic) si a trudi, ci si pentru a se bucura de viata in chip constient, a o gusta si proslavi in ceasuri de odihna si inaltare sufleteasca. Vinul simbolizeaza aceasta caracteristica din urma a fiintei inzestrate cu duh si cu darul cuvanlarii. Painea si vinul, laolalta si dual, alcatuiesc cumpana vietii noastre, o metaforizeaza si totodata o explica, o conditioneaza.

Cum isi intituleaza frumosul sau roman scriitorul italian Ignazio Silone? intocmai chiar: Painea si vinul. Iar fiului ratacitor, inapoiat la vatra parinteasca, ce I se arata mai intai in poezia lui Trakl? Painea si vinul - stralucind in curata lumina (da ergldnzt in reiner Helle) - pe masa.

Si Domnul cum ne invata sa ne rugam in rugaciunea domneasca (atat de sintetica, de concentrata in esente)? Oare nu cerand sa ne fie data painea ca spre fiinta?

Falsul idealism nu mi se pare nimic altceva decat fatarnicie, nedragoste de aproapele, grandilocventa desarta si necrestinism. Bunul samarinean s-a apropiat de napastuit, i-a legat ranile, i le-a uns cu untdelemn si le-a stropit cu vin, l-a suit pe dobitocul sau si l-a dus la casa de oaspeti ca sa i se dea ingrijiri si sa fie, de buna seama, hranit. Iata idealismul in actiune. Falsul idealism nu-i decat fariseism si se identifica purtarii preotului si levitului care au trecut nepasatori pe langa cel aflat in mare strimtorare (ii vor fi acordat in gand consolari idealiste: mai bine ar fi facut sa stea acasa si sa nu umble hojma teleleu-tanase de colo pana colo).

Hristos ne invata El sa nu dispretuim painea, sa nu facem parada de idealism fariseic si sa nu fim nepasatori -ca preotul si levitul - fata de foamea, setea, r.evointele si necazurile fratelui nostru.

Painea, in invatatura Domnului, e sfanta. Si sfanta a fost din stravechime pentru intregul popor, atat cel din orase, cat si cel de la sate. In frumoasele noastre sate mai ales, unde s-au pastrat nestirbite valorile crestinesti si datinele stramosesti, unde se face atat de vadit vazuta continuitatea caracterului national, daca se intampla ca un dumicat de paine sa cada pe jos e numaidecat ridicat; painea se aseaza numai la loc curat, de cinste; e oferita, odata cu sarea, oaspetilor de vaza; o taie numai capul familiei, avand mereu grija sa cresteze intr-insa semnul Sfintei Cruci cu varful cutitului.

Painea e datatoare si intretinatoare de viata. Prin mijlocirea ei, transsubstantializata, ni se da spre consumare Trupul Domnului. Nu numai cu paine va trai omul, desigur, dar nici fara ea cat timp sufletul nu se va fi slobozit din lut. Hristos nu a binevestit "idealismul" (asa-zisul nerod si mincinos idealism al fatarnicilor), ci, dimpotriva, si-a exprimat grija (atenta, serioasa, parinteasca) pentru painea cea spre fiinta, cea de toate zilele, a fapturilor Sale.

N. Steinhartd

• Inmultirea painilor
  Publicat in : Duminica a 8-a dupa Rusalii
• Pentru o masa sanatoasa
  Publicat in : Editoriale
• Foame de sens, nu de paine !
  Publicat in : Editoriale
• Inmultirea painii, fara circ
  Publicat in : Duminica a 8-a dupa Rusalii