Tamaduirea maniei

 

Blandetea si rabdarea

 

Pentru ca iubirea de placere este pricina relei folosiri a puterii irascibile a sufletului, pe ea trebuie mai intai de toate sa si-o smulga omul din suflet daca vrea sa se vindece de patima maniei. Iubirea de placere fiind esential legata de dorintele simturilor, tamaduirea maniei presupune omorarea poftei trupesti. Astfel, Sfantul Maxim spune ca "iutimea ce se infurie si latra la cei inruditi, fara cuviinta" poate fi potolita "stingand pofta". Caci "iutimea, infuriata de placeri in chip lipsit de randuiala", se potoleste indata ce a fost omorata pofta.

 

Pentru ca sa se poata tamadui omul de manie, trebuie sa se vindece mai intai de patimile legate de poftele trupesti, indeosebi de lacomie, de desfranare si iubirea de bani, care adesea sunt pricinuitoarele acestei patimi, si sa lucreze virtutile care li se impotrivesc acestora. Sfintii Parinti indeamna mai ales la lepadarea iubirii de bani, aratand ca, in mod paradoxal, un leac foarte puternic impotriva maniei este milostenia. Astfel, Evagrie scrie: "Sa fim cu luare-aminte la cate ne invata Doctorul sufletelor: prin milostenie tamaduieste mania". Iar Sfantul Maxim Marturisitorul, aratand ca "sunt unele leacuri care (...) imputineaza si duc spre micsorare patimile", spune ca in cazul maniei este potrivita milostenia: "Milostenia tamaduieste iutimea sufletului".

 

De altfel, milostenia este o manifestare a iubirii, virtutea care se impotriveste nemijlocit maniei, de vreme ce aceasta se porneste impotriva aproapelui, manifestandu-se ca ura fata de el. "Iubirea vindeca partea manioasa a sufletului", arata Evagrie, spunand ca: "Partea manioasa a sufletului are nevoie de mai multe leacuri decat partea poftitoare. De aceea si iubirea e numita "mare" (l Cor. 13, 13), intrucat ea infraneaza partea manioasa". Acelasi lucru il spune si Sfantul Maxim: "Mai anevoie de biruit sunt patimile iutimii decat ale partii poftitoare. De aceea a si dat Domnul, ca o doctorie mai tare impotriva ei, porunca dragostei". Si tot el zice ca: "iutimea tulburata continuu (...) o tamaduieste bunatatea, iubirea de oameni si mila". Evagrie arata si el ca mila pentru semen micsoreaza iutimea sporita de manie. Avva Dorotei invata ca "unde este compatimire si dragoste, iutimea si tinerea de minte a raului nu mai au nici o putere". Sfantul loan Scararul, indemnand sa injugam impotriva maniei iubirea cu blandetea si rabdarea, spune limpede: "Cel ce a dobandit iubirea s-a instrainat de nebunia maniei"; "Multimea dragostei risipeste ura". Sfantul Maxim, vorbind despre tinerea de minte a raului, scrie in acelasi sens: "devenind iubitor de oameni, vei sterge cu totul patima din suflet". Si, in general, indeamna: "invinge ura cu dragostea".

 

Iar pentru ca, pe de alta parte, mania este iscata de mandrie si de slava desarta, luptand impotriva acestor patimi, ne vom putea tamadui si de manie. Sfantul Maxim, care spune ca slava desarta este unul dintre motivele pentru care se "tulbura partea manioasa (iutimea)", arata ca fara dispretuirea slavei omenesti omul "nu poate taia de la sine prilejurile de manie". Sfantul loan Gura de Aur, la randul sau, insista asupra faptului ca mandria este pricinui-toarea acestei patimi si ca ea trebuie biruita mai inainte de toate: "Cat priveste bolile sufletului, cuvantul nostru are doua lucruri de facut: mai intai, sa vindece boala; apoi, dupa dupa vindecare, sa impiedice revenirea bolii. Acum insa cautam o metoda pentru o tamaduire greu de implinit; nici vorba inca de sanatate deplina. Cum sa sfarsim odata cu aceasta patima vrednica de ce anume o pricinuieste si sa nimicim cauza. De unde vine ea, indeobste ? Din semetia peste masura de mare si din mandrie. Sa inlaturam deci pricina, si boala va disparea". Or, asa cum vom vedea, antidotul slavei desarte si al mandriei este smerenia. De aceea, pentru a se tamadui omul de manie, trebuie sa castige smerenia. De vreme ce "iutimea este semnul inchipuirii de sine (al mandriei)", "intoarcerea cuiva de la pacat la sine insusi are nevoie de multa smerenie", spune Sfantul loan Scararul, care, in alta parte, arata ca smerenia "alunga iutimea si mania" si "precum la aratarea luminii se retrage intunericul, asa mireasma smereniei face sa piara toata amaraciunea si iutimea". Sfantul Grigorie de Nyssa spune si el: "smerita cugetare e ca o maica a deprinderii blandetii. Pentru ca daca scoti din purtare ingamfarea, patima maniei nu mai are prilej sa se iveasca. Caci pricina acestei boli este ocararea si batjocorirea. Dar simtirea ocarii nu-1 atinge pe cel ce se deprinde pe sine cu smerita cugetare". Omul trebuie sa staruie "in deprinderea adanca a smeritei cugetari, dupa a carei dobandire mania nu va mai avea nici o intrare in suflet". Iar Avva Dorotei aminteste cuvintele unui Batran: "Smerenia nu se manie, nici nu manie pe cineva".

 

De aceea, cel care vrea sa se tamaduiasca indata de aceasta patima, trebuie nu numai sa primeasca cu bucurie ocara si dispretul, ci chiar sa le caute, iar primindu-le, sa le sufere fara sa se tulbure din pricina lor. "Nemanierea -spune Sfantul loan Scararul - este dorinta nesaturata de necinstire (...). Blandetea este starea nemiscata a sufletului care ramane aceeasi in necinstiri, ca si in laude". Astfel, cel care ocaraste si necinsteste pe cineva este, fara sa vrea, doctorul sufletului aceluia, dupa cum arata un Batran, vorbind despre legatura dintre tamaduirea prin suportarea necinstirii si cea a omorarii poftei si a iubirii: "Daca te ocaraste fratele sau te mahneste in vreun fel, roaga-te pentru el, cum au spus Parintii, cu gandul la binele pe care ti-l face vindecandu-ti sufletul de iubirea de placere. Asa ti se va stinge mania, iubirea fiind, cum spun Parintii, fraul maniei".

 

Puterea tamaduitoare a smereniei sporeste arunci cand este insotita de pocainta si strapungerea inimii. Astfel, Sfantul loan Scararul spune ca pocainta, plansul si cuvioasa smerenie "sunt ca un lant preacuvios", iar "insusirea cea dintai si ce mai aleasa a acestei bune si vrednice de lauda treimi este primirea cu cea mai mare bucurie a necinstirii, care e asteptata cu mainile deschise ale sufletului si e imbratisata ca una care alina si topeste bolile sufletului si mari pacate. A doua insusire e pierderea a toata iutimea si cumpatarea ce se arata in potolirea ei". Tot el arata in alta parte puterea pe care o au lacrimile izvorate din inima care-si plange pacatele de a potoli mania: "Precum apa, adaugandu-se cate putin in foc, schimba vapaia cu desavarsire, asa si lacrima plansului adevarat stinge toata vapaia maniei si a iutimii". Regasim la Sfantul Simeon Noul Teolog aceeasi imagine: "Cine, plangand in fiecare zi, va ramane sa traiasca cu manie si nu se va face bland ? Caci asa cum apa azvarlita peste foc ii stinge flacara (Int. Sir. 3, 30), tot asa plansul si lacrimile sting iutimea sufletului; si pe cat staruie cineva mai mult in ea, pe atat iutimea sufletului sau se stramuta, ajungand nemiscata". Odata dobandita vindecarea, intristarea dupa Dumnezeu il fereste pe om de a mai cadea in aceasta patima. Sfantul loan Scararul spune ca "mania e tinuta de lacrimi ca de un frau". Iar Sfantul loan Casian vorbeste si el despre puterea pe care o are cainta si plansul iscat de ea de a alunga "toata izbucnirea furiei patimase" a sufletului.

 

Fireste ca toate aceste remedii duhovnicesti trebuie insotite de rugaciune. Sfantul loan Casian arata ca mania, ca toate celelalte patimi, "se vindeca prin meditatia inimii curate". Iar Sfantul Nil invata, tot asa, ca "rugaciunea este odrasla a blandetii si a nemanierii". Dintre toate formele de rugaciune, cantarea psalmilor este cea mai potrivita pentru stingerea iutimii sufletului aprins de manie. "Psalmul - spune Sfantul Vasile cel Mare - este liniste a sufletelor, conducator al pacii; potoleste tulburarea si valvataia gandurilor, .inmoaie mania sufletului si infraneaza pornirile patimase".

 

Pe un alt plan, tamaduirea maniei se face prin straduinta de a ne feri sa ne folosim de ea impotriva aproapelui, spre care se indreapta ea indeobste. Este primul pas pe care trebuie sa-1 faca omul, dupa cum indeamna Avva Dorotei: "De-a fost un om manios..., sa inceteze a se mania". Pentru aceasta, fireste ca omul trebuie sa stie ca nimic nu indreptateste mania impotriva semenului. De aceea Sfantul loan Casian scrie: "Tamaduirea de aceasta boala va cere mai intai sa credem ca nu este ingaduit in nici un chip a ne mania, fie pentru cauze drepte, fie nedrepte". Prin aceasta urmam insasi invatatura lui Hristos Care spune: "Eu insa va spun voua: ca oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda" (Mt. 5, 22).

 

Parintii, de altfel, arata ca faptele sau vorbele rele ale cuiva indreptate impotriva noastra nu pot in nici un chip indreptati mania si nu sunt o explicatie pentru ea; cauza ei trebuie intotdeauna cautata numai si numai in noi insine. Aceasta arata ca sta in puterea noastra sa scapam de ea si nu trebuie sa asteptam ajutorul celorlalti. "Nu cuvintele unuia sau altuia provoaca in noi suparare, ci mandria noastra de a ne socoti mai buni decat cel care ne-a jignit, pretuirea exagerata pe care fiecare o avem despre noi. Daca vei smulge din suflet aceste doua ganduri, jignirile vor fi ecoul unor sunete lipsite de continut". De aceea, spune Sfantul loan Casian: "indreptarea si linistea noastra deplina nu trebuie sa se intemeieze pe o bunavointa straina, care, de altfel, nu sta in putinta noastra, ci mai degraba in taria noastra, inabusirea maniei nu e bine sa atarne de desavarsirea morala a altuia, ci sa coboare din puterea noastra duhovniceasca". El arata ca, de altfel, "nu este de ajuns sa lipseasca oamenii impotriva carora sa se aprinda mania (...), caci ea se poate porni chiar impotriva lucrurilor neinsufletite si mute". De aceea fuga de oameni nu poate fi un mijloc de tamaduire, de vreme ce adevarata pricina a maniei zace inlauntrul omului.

 

Pentru a nu se mania, omul trebuie inainte de toate sa inabuse orice pornire spre iutime, impiedicand-o sa se manifeste. Astfel, Sfantul Vasile cel Mare indeamna: "Linisteste-ti inima manioasa si infuriata! (...) sa silim mania sa asculte de ratiune, ca si calul de frau". Se cuvine, in primul rand, sa ne infranam de la gesturile si vorbele prin care in chip obisnuit mania tinde sa se manifeste; aceasta se poate face cel mai usor pastrand tacerea. Sfintii Calist si Ignatie Xanthopol amintesc aceasta invatatura a Parintilor: "Franarea iutimii se face prin tacerea la vremea cuvenita". "inceputul nemanierii este tacerea buzelor in vremea tulburarii inimii", spune Sfantul loan Scararul, care arata ca cel care "e anevoie de urnit la cuvant... e nemiscat spre manie". De altfel, in treacat fie spus, tacerea este cea mai potrivita atitudine fata de cel care se porneste cu manie impotriva noastra, caci asa poate fi ea usor potolita.

 

Fireste ca tamaduirea acestei patimi nu se face numai prin ferirea de manifestarile ei exterioare, de gesturi sau vorbe necuvenite, infranarea maniei incepe prin linistirea gandurilor. Tacerea buzelor trebuie insotita de "tacerea gandurilor". Se cuvine, de aceea, sa implinim ceea ce spune Scriptura: "Sa nu dusmanesti pe fratele tau in inima ta" (Lev. 19, 17), caci din inima ies toate cugetele cele viclene si gandurile rele (cf. Mt. 15, 18-19; Mc. 7, 21), iar din acestea curge multimea cuvintelor si faptelor rele. Asadar, la acest nivel omul poate stapani cel mai bine mania, evitand aprinderea si sporirea ei. De aceea, Sfantul Vasile cel Mare indeamna "sa oprim chiar de la inceput acest rau, izgonind din suflete, prin orice mijloc mania". Dar pentru ca sa impiedice ivirea maniei in inima sa, si cu atat mai mult manifestarea ei in gesturi si cuvinte, omul trebuie sa dea dovada de o neincetata luare-aminte. Dupa cum spune Sfantul loan Casian, mania nu poate fi tamaduita decat printr-o "grija mereu treaza".

Tulburarea gandurilor iscata de manie trebuie de indata stinsa nu numai pentru ca de aici porneste suvoiul faptelor si vorbelor prin care ea se face aratata, ci si pentru ca aceasta patima poate starui in suflet in chip ascuns, sub forma supararii, a urii si amintirii raului. Astfel, patima n-a fost cu adevarat nimicita, iar viata launtrica este .primejduita de un rau ascuns, inabusit, dar nu starpit cu totul. Sfantul loan Casian invata ca "trebuie sa inlaturam mania nu doar din fapte, dar chiar din strafundul inimii noastre s-o smulgem cu totul. (...) Cuvantul Evangheliei ne porunceste sa starpim mai degraba radacinile viciilor decat roadele, care fara indoiala vor disparea dupa ce le-a fost nimicita vatra, cand acestea vor fi alungate nu de la suprafata faptelor noastre, ci din adancul gandurilor noastre". Paza gandurilor se vadeste a fi mijloc esential de tamaduire atunci cand mania a capatat forma urii sau a tinerii de minte a raului. Daca acestea sunt legate de vreo jignire, primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa "uitam ocara , altfel spus s-o iertam. Sfantul Maxim Marturisitorul arata ca "nepomenirea raului opreste mania si n-o lasa sa creasca". Asa invata, de altfel, Sfintele Scripturi: "Sa nu ai ura impotriva fiilor poporului rau" (Lev. 19, 18).

 

Acest remediu trebuie insotit de un altul: impacarea cu aproapele, asa cum ne porunceste lisus: "Daca iti vei aduce darul tau la altar, si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul tau acolo, inaintea altarului, si mergi intai si impaca-te cu fratele tau, si apoi, venind, adu darul tau. Impaca-te cu parasul tau degraba, pana esti cu el pe cale" (Mt. 5, 23-25). Sfantul loan Gura de Aur arata ca aceasta invatatura a lui lisus este de mare pret pentru vindecarea sufletului. Hristos, spune el, "stie ca dusmania trebuie scoasa iute din suflet si, ca un doctor iscusit, nu da numai doctorii ce ne pot feri de boli, ci si doctorii care tamaduiesc bolile". Sfantul Ioan Casian talcuieste in acelasi fel invatatura lui Iisus: "Doctorul sufletelor si cunoscatorul celor ascunse dinlauntrul nostru a voit sa inlature cu totul orice prilej de manie din inimile noastre. Astfel, el ne porunceste nu numai sa-i iertam pe fratii nostri care ne-au suparat si sa ne impacam cu ei, alungand din minte toata jignirea sau intristarea pricinuita de ei, dar, mai mult: daca stim ca ei au vreo pornire dreapta sau nedreapta impotriva-ne, la fel ne impune sa lasam darul nostru, adica sa intrerupem ruga, si sa ne grabim mai intai a-i impaca. Dupa ce le-am potolit mania, putem inalta nepatate darurile rugaciunilor noastre". impacarea cu semenul implica recunoasterea faptului ca avem si noi o parte de vina; caci mai intotdeauna, atunci cand cineva este suparat pe noi, suntem si noi vinovati intr-un fel sau altul. De aceea, se cuvine sa ne invinovatim pe noi insine si sa-i cerem iertare fratelui ca i-am fost prilej de ispita.

 

Dar, ca in cazul oricarei patimi, nu este de ajuns sa taiem orice forma de manie, ci trebuie sa punem in locul acesteia virtutea care i se impotriveste. Or, in ceea ce priveste purtarea fata de semen, virtutea care se opune maniei in primul rand este blandetea.  De aceea Avva Dorotei, dupa ce spune: "De-a fost un om manios..., sa inceteze de a se mania", adauga: "si sa dobandeasca blandetea". "Cum poti sa lupti impotriva maniei ? (...). Prin blandete; caci a te lupta cu ceva inseamna a fi de partea a ceea ce i se impotriveste", arata Sfantul loan Gura de Aur. Mania si blandetea fiind stari antagoniste, se exclud una pe alta. "Caci natura firii omenesti e desfacuta numaidecat in doua porniri, fie in manie, fie in blandete (...)",spune Sfantul Grigorie de Nyssa. De aceea, dupa cum mania alunga blandetea, blandetea are si ea puterea de a stinge mania si de a o impiedica sa se aprinda. "Blandetea spulbera mania", arata Sfantul loan Gura de Aur. Evagrie spune la fel: "blandetea micsoreaza mania", si invata ca sufletul "sa-si infraneze iutimea prin blandete", iar in alta parte scrie: "invata-i pe fratii tai blandetea, ca sa le fie cu anevoie intoarcerea la manie". Sfantul loan Scararul, la randul sau, spune ca "blandetea este lespede asezata peste marea maniei, care risipeste toate valurile ce se izbesc de ea, nesuferind nici o clatinare".

 

Blandetea duhovniceasca nu are nimic de-a face cu nepasarea sau moliciunea. Ea nu este o stare pasiva, ci una activa, stabilitate a sufletului care, ajunsa la desavarsire, devine seninatate invecinata cu nepatimirea. Sfantul loan Scararul o defineste astfel: "Blandetea este starea nemiscata a sufletului, care ramane acelasi in necinstiri, ca si in laude". Vedem deci ca ea se impotriveste nu numai maniei, ci si celorlalte patimi care pot tulbura sufletul cand e vorba de relatiile cu semenii. Se cuvine sa adaugam ca ea este o virtute care se indreapta de asemenea spre aproapele, manifestandu-se prin rugaciunea pentru el si printr-o atitudine iubitoare. "Blandetea sta in a ne ruga in chip netulburat si din inima pentru cel ce ne tulbura, in vremea tulburarilor ce ni le pricinuieste", spune Sfantul loan Scararul, si: "Este semn al celei mai inalte blandeti a ramane senin cu inima si plin de iubire fata de cel ce ne supara, chiar cand e de fata".

 

Blandetea poate fi castigata in principal prin rugaciune. De asemenea, o naste iubirea, ea insasi fiind o forma a iubirii, postul, rabdarea, strapungerea inimii si plansul. Nu trebuie insa uitat ca stradania omeneasca singura nu este de ajuns pentru a ajunge la blandete; ea este un dar al lui Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel o numara intre darurile Sfantului Duh (Gal. 5, 22); ca orice dar dumnezeiesc, si acesta este primit numai daca omul il cauta cu staruinta si-l cere prin rugaciune (cf. l Tim. 6, 11; Col. 3, 12).

 

Blandetea este un remediu nu numai pentru manie, ci si pentru toate bolile sufletului, cum citim in Pilde: "Omul bland este leac pentru inima" (Pilde 14, 30). Blandetea, scrie Sfantul loan Casian, "este un leac atat de prielnic inimii..., incat stinge deopotriva focul nu numai al maniei, al tristetii, al pizmei, al slavei desarte, al trufiei, ci si al poftei si al tuturor viciilor", aratand si puterea ei de a-1 feri pe om de patimi: "Cine este blajin si linistit nu se aprinde de tulburarea maniei, nu se istoveste de inabuseala trandaviei si a tristetii, nu se umfla de desertaciunea slavei si nici nu este chinuit de boala trufiei". Starpind atatea patimi din suflet, si in primul rand mania, blandetea il elibereaza astfel de tulburarea pricinuita de acesta si-l fereste de ispitele care vin asupra lui, facandu-l nesimtitor la ocara si necinstire. De aceea, blandetea este o piedica pentru lucrarea dracilor. Evagrie spune chiar ca ea este virtutea de care ei se tem cel mai mult sa n-o aiba omul, lucru de inteles daca ne gandim ca mania este o insusire a diavolilor, si prin ea omul ajunge sa li se asemene (cf. Ps. 57, 4), in vreme ce blandetea, dimpotriva, il scoate pe om din starea demonica si-l apropie de starea ingereasca.

 

Contribuind la tamaduirea sufletului de numeroase patimi, blandetea ii inlesneste omului dobandirea multor bunatati. Ea este izvor al linistii, al odihnei si al pacii launtrice; intareste sufletul si-l face puternic in fata ispitelor venite de la semeni; ii da omului indraznire la vremea rugaciunii. Blandetea apare mai ales ca temei al discernamantului duhovnicesc, dupa cum arata Sfantul Ioan Scararul: "Domnul va povatui pe cei blanzi intru judecata" (Ps. 24, 10), mai bine zis in lucrarea de  tamaduirea patimilor si dobandirea virtutilor deosebirii (discernamantului)". De asemenea, ea este izvor de intelepciune, caci scris este ca Domnul "invata-va pe cei blanzi caile Sale" (Ps. 24, 10) si "indrepta-va pe cei blanzi la judecata" (Ibidem), Cu privire la aceasta, Evagrie scrie unui frate: "Sunt incredintat ca blandetea ti-a pricinuit marea ta stiinta. Cu adevarat, nu este alta virtute care sa nasca intelepciunea ca blandetea, pentru care Moise a fost laudat si numit cel mai bland dintre oameni". Numeroase sunt virtutile nascute din blandete: ea este "usa sau mai bine zis maica iubirii", "propteaua rabdarii", "ajutatoarea ascultarii (smereniei)", izvor al neprihanirii si curatiei, "inaintemergatoarea smeritei cugetari", virtute de care este strans legata si prin care ajunge sa se statorniceasca in sufletul omului.

 

Blandetea izvoraste sufletului bucuria duhovniceasca, care este arvuna fericirii fagaduite celor blanzi, potrivit cuvantului Domnului: "Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul" (Mt. 5, 5). Dar ce inseamna aceasta: pamant ? "Adica inima, care face ca o samanta sa rodeasca prin puterea harului", talcuiesc Sfintii Calist si Ignatie Xanthopol; sau si: imparatia cerurilor, de ale carei bunatati sfintii se bucura in parte inca de aici, de pe pamant. Castigul blandetii, scrie Sfantul Grigorie de Nyssa, este "fericirea si mostenirea pamantului ceresc, in Hristos lisus". Intr-adevar, prin aceasta virtute omul se face asemenea lui Hristos, Care este blandete desavarsita (cf. Mt. 11, 29; 21, 5; 2 Cor. 10, 1).

 

Adeseori Parintii pun alaturi de blandete rabdarea, care are aceeasi putere de a se impotrivi maniei si a feri sufletul de ea. Astfel, Sfantul loan Gura de Aur spune: "Mania este foc, valvataie care cuprinde sufletul, il aprinde si-l mistuie. S-o stingem prin blandete si rabdare". Iar Sfantul loan Scararul invata asa: "Sa fie legata, de aci inainte, tirana manie in catusele blandetii. Si lovita de indelunga-rabdare". Sfantul Maxim vede si el in aceste doua virtuti moduri de lecuire si de ferire de patimi pe care e bine ca omul sa le foloseasca impreuna: "Sunt unele leacuri care opresc patimile din miscarea lor si nu le lasa sa sporeasca in crestere (...)". Pentru manie sunt potrivite "indelunga rabdare... si blandetea, care o opresc si n-o lasa sa creasca". In ceea ce-l priveste, Sfantul loan Casian practic le socoteste ca unul si acelasi leac: "E limpede ca rabdarea este un leac prielnic inimii, potrivit cuvintelor lui Solomon: Barbatul bland este doctor al inimii". Iar dupa ce arata ca rabdarea stinge deopotriva mania si alte patimi, spune: "Cine este blajin si linistit nu se aprinde de tulburarea maniei (...). Pe drept se spune: "Este mai bun cel rabdator decat cel puternic si cel ce-si stapaneste mania decat cel ce cucereste o cetate" (Pilde 16, 32)". De aceea, Sfantul Parinte socoteste rabdarea ca virtutea care se impotriveste cu cea mai multa putere maniei: daca "mania nimiceste rabdarea", atunci, in sens invers, rabdarea alunga mania, pentru ca: "atunci cand patimile vor fi invinse de poporul lui Israel, adica de virtuti, care lupta impotriva lor", "locul pe care-1 ocupase furia il va lua rabdarea".

 

Rabdarea consta in a suferi in liniste relele care ne vin de la intamplarile vietii sau de la semeni si, in acest din urma caz, mai ales a suporta fara nici o tulburare criticile, ofensele, cuvintele insultatoare. Sfantul Maxim o defineste astfel: "indelunga rabdare (inseamna)... a sta neclintit in imprejurari aspre si a rabda relele; a astepta sfarsitul incercarii si a nu da drumul iutirnii la intamplare; a nu vorbi cuvant neintelept, nici a gandi ceva din cele ce nu se cuvin unui inchinator al lui Dumnezeu". Iar Sfantul loan Casian spune: "Toti stim ca rabdarea inseamna suportarea suferintelor si de aceea este sigur ca nimeni nu poate afirma ca este rabdator in afara de acela care suporta fara suparare necazurile care i-au fost pricinuite". Sfantul loan Gura de Aur arata si el ca "omul cu adevarat rabdator duce povara necazului fara a se lasa doborat de ea"; "omul rabdator alearga la rabdare ca la un port in care isi afla linistea cea mai deplina; paguba pe care i-o pricinuiesti nu poate misca stanca pe care sta; jignirile tale nu pot darama turnul in care s-a suit".

 

Virtutea rabdarii se castiga inainte de toate prin dragostea de Dumnezeu, care-1 face pe om sa-L ia drept pilda in tot ce face pe lisus, Care, "rasplatit cu nerecunostinta si cu hula, se purta cu indelunga rabdare; batut si omorat de ei, rabda, neinvinuind pe cineva". "Cel ce a dobandit in sine dragostea dumnezeiasca nu osteneste urmand Domnului Dumnezeului sau, asemenea dumnezeiescului Ieremia (XVII, 7), ci sufera cu vitejie orice osteneala, batjocura si ocara, neluand in seama catusi de putin raul, de la nimeni".

 

Rabdarea se naste, de asemenea, si din iubirea aproapelui, dar mai ales din smerenie. De aceea, Sfantul loan Casian spune ca "virtutea rabdarii nu izvoraste din nimic altceva decat din umilinta, care ... indura cu marinimie orice jignire venita de la altii".

 

Rabdarea este una dintre virtutile de cel mai mare folos pentru mantuirea omului. "Prin rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre", invata lisus (Lc. 21, 19). Ea se vadeste a fi un leac potrivit pentru toate bolile sufletului, si nu numai pentru manie. "Rabdarea este un leac prielnic inimii", scrie Sfantul Ioan Casian. De asemenea, ea are o mare putere de ferire a omului de patimi. "Nu numai ca prin ea pastram cele ce ne sunt de folos; dar ea ne apara de cele care ne sunt contrare", arata Sfantul Ciprian. Iar Sfantul loan Gura de Aur spune ca ea "scoate duhurile rele din suflet" si-l fereste de sagetarile lor.

 

Dar rabdarea nu numai ca-l izbaveste si-l fereste pe om de rau, dar este totodata si "izvor al tuturor bunatatilor". Astfel, ea este de cel mai mare folos pentru restabilirea sanatatii sufletesti. Mai intai de toate, rabdarea da sufletului puterea de a lupta si de a se nevoi in vederea sporirii duhovnicesti. "Ea da o putere de neinvins", arata Sfantul Ioan Gura de Aur. Pe langa aceasta, pentru ca tamaduieste sufletul de manie si de orice alta tulburare iscata de patimi, a caror tarie ea o slabeste, rabdarea aduce sufletului pacea si statornicia in bine.

 

Rabdarea este pricinuitoare a nenumarate virtuti, indeosebi a curatiei si neprihanirii. Ea face neclintita infranarea. Rabdarea este virtutea care-i uneste pe oameni intreolalta, prin ea se regaseste si se mentine buna intelegere intre ei,  asa cum arata Sfantul Pavel, atunci cand invata: "Umblati cu vrednicie... cu toata smerenia si blandetea, cu indelunga-rabdare, ingaduin-du-va unii pe altii in iubire, silindu-va sa paziti unitatea Duhului, intru legatura pacii" (Efes. 4, 2).

 

Din rabdare ii vine omului mangaierea de sus si bucuria cea duhovniceasca. Astfel, Sfantul Isaac Sirul scrie: "Cand se inmulteste rabdarea in sufletele noastre, e semn ca am primit in ascuns harul mangaierii. Taria rabdarii e mai mare ca gandurile de bucurie ce se ivesc in inima". Parintii indeamna ca blandetea si rabdarea sa fie insotite de iubire, care apare astfel ca a treia virtute prin care omul se poate impotrivi maniei.

 

De altfel, trebuie spus ca intre iubire si rabdare exista o legatura foarte stransa. Pe de o parte, iubirea implica rabdarea, care este una dintre insusirile ei, dupa cum arata Sfantul Apostol Pavel: "Dragostea indelung rabda" (l Cor. 13, 4). La intrebarea: "Cum imblanzeste iubirea iutimea?", Sfantul Maxim raspunde: "Fiindca are puterea sa se milostiveasca si sa faca bine aproapelui, si sa fie cu indelunga rabdare fata de el, si sa indure cele ce-i vin de la el (...). Avandu-le, prin urmare, pe acestea, imblanzeste iutimea celui ce a dobandit-o". Sfantul Ciprian, talcuind cuvantul de mai sus al Apostolului, zice ca iubirea nu poate fi statornica si tare decat daca a fost calita prin rabdarea tuturor incercarilor. Pe de alta parte, pentru a fi cu adevarat virtuoasa, rabdarea trebuie sa izvorasca din iubire, caci, asa cum arata Sfantul loan Gura de Aur, "uneori, ea poate duce la razbunare", pentru ca "inteteste flacara in sufletele aprinse de manie" si "aduce ura si ranchiuna", ceea ce ne indreptateste sa spunem ca "rabdarea lipsita de marinimie este de-a dreptul un cusur". De aceea - spune Sfantul Parinte - Apostolul, dupa ce zice: "Dragostea indelung rabda", adauga: "dragostea este binevoitoare" si: "dragostea nu pizmuieste" (l Cor. 13, 4), indemnand: "ingaduiti-va unii pe altii in iubire" (Efes. 4, 2).

 

Iar pentru a ajunge la o asemenea iubire fata de semeni, calea cea mai sigura este rugaciunea pentru el. "Ti-a venit vreo ispita de la fratele si supararea te-a dus la ura ? Nu te lasa biruit de ura, ci invinge ura cu dragostea. Si vei invinge in chipul acesta: rugandu-te pentru el cu adevarat lui Dumnezeu". Si tot el invata: "Daca iti amintesti raul de la cineva, roaga-te pentru el si vei opri patima din miscare". Iar in alta parte, spune: "Pentru tinerea de minte a raului, roaga-te pentru cel ce te-a suparat si te vei izbavi". Cat priveste natura si roadele iubirii, vom vorbi despre ele la vremea cuvenita, cand vom prezenta aceasta virtute sub toate aspectele ei.

 

Jean Claude Larchet

• Orbirea mintii
  Publicat in : Credinta
• Cum se stinge mania
  Publicat in : Pilda zilei