Administrarea Sf. Taine a Euharistiei

 

Savarsitorii Sf. Taine a Euharistiei sunt episcopii si presbiterii. Cei indreptatiti sa primeasca Sf. Taina, ca impartasanie, sunt numai credinciosii crestini botezati in mod valid, care au primit dezlegare de pacate prin Sf. Taina a Marturisirii.

 

In Biserica veche s-a admis exceptia ca si unii catehumeni aflati in primejdie de moarte sau in stare de boala grava sa poata primi Sf. Impartasanie. Nu este ingaduit ca aceasta Sf. Taina sa se dea trupurilor celor morti.

 

Potrivit canonului 13 al sin. I ec, Sf. Euharistie se impartaseste si celor excomunicati sau aflati sub alte pedepse bisericesti care-i opresc de la impartasanie, insa numai in cazurile ca acestia se gasesc aproape de obstescul sfarsit.

 

Sf. canoane mai prevad ca si anumiti eretici, reintorcandu-se la Biserica, puteau fi reprimiti si deci puteau redeveni membri deplini ai ei, numai dupa ce primeau Sf. Impartasanie (can. 95, VI ec).

 

Cei ce sunt datori a se impartasi mai des sunt slujitorii Sf. Taine, adica in primul rand preotul si diaconul, precum si toti ceilalti membri ai clerului care nu fac parte din preotia de instituire divina. Acestia au datoria de a se impartasi la fiecare Sf. Liturghie, potrivit canonului 8 apostolic care dispune astfel: "Daca vreun episcop, sau presbiter, sau diacon sau oarecare din catalogul ierarhicesc, savarsindu-se Sf. Jertfa, nu se va impartasi, sa spuna pri­cina si, de va fi binecuvantata, sa aiba iertare, iar daca nu o va spune, sa se afuriseasca ca unul care s-a facut vinovat de demoralizarea cre­dinciosilor si a produs banuiala asupra celui ce a savarsit-o ca si cand nu ar fi savarsit-o dupa randuiala". Se intelege ca avind aceasta in­datorire, slujitorii Bisericii trebuie sa indeplineasca si celelalte con­ditii canonice, spre a se putea impartasi, existind, precum arata textul canonului citat, si posibilitatea de a sluji fara sa se impartaseasca, daca pentru aceasta se poate invoca un motiv justificat.

 

In privinta celorlalti crestini, canonul 9 ap. prevede ca au inda­torirea de a se impartasi ori de cate ori asista la Liturghie. Se intelege insa ca numai in cazul cand indeplinesc conditiile morale si religioase spre a putea primi cu vrednicie aceasta Sf. Taina, pentru ca, potrivit cuvintelor Sf. Apostol Pavel, cel ce se impartaseste cu nevrednicie, acela "isi mananca si isi bea osanda, nesocotind trupul Domnului" (I Cor. II, 29).

 

Este clar in privinta slujitorilor si a credinciosilor care vor sa se impartaseasca mai des sau mai rar, ca ei nu pot dobandi starea de har pe care o comunica Sf. Impartasanie, decat daca o primesc cu vrednicie, pentru ca altfel ei agonisesc osanda. De aceea, randuielile bisericesti stabilesc regula ca toti cei ce vor sa primeasca cu vrednicie Sf. Impartasanie, trebuie sa se pregateasca in acest scop si anume : - slujitorii bisericesti, care savarsesc Sf. Jertfa sa ajuneze si astfel sa se invredniceasca de a se fi impartasit (can. 29, VI ec, 41 Cart.) iar, credinciosii, si ei, sa-si marturiseasca pacatele si sa dobAndeasca dez­legare de la duhovnic si apoi sa ajuneze inainte de a se impartasi (can. 16 Tim. Alex.).

 

Exceptie de la aceste rinduieli se admit numai in caz de neputinta sau de forta majora. Astfel, celor bolnavi si in primejdie de moarte este ingaduit sa li se dea Sf. Impartasanie "chiar si dupa ce au mancat".

 

In privinta randuielii care obliga pe credinciosii laici ca inainte de Sf. Impartasanie sa se pregateasca prin Sf. Taina a Pocaintei si sa ob­tina prin ea dezlegare de pacate, este de observat ca aceasta randuiala s-a introdus in legatura cu disciplina ceruta de penitenta. Acestei dis­cipline erau supusi cei ce savarseau pacate care le atragea, fie oprirea de la Sf. Impartasanie, pentru motivul ca prin ele deveneau nevrednici de a obtine harul acestei Sf. Taine, fie indepartarea din randurile cre­dinciosilor, adica scoaterea din Biserica, care implicit insemna si oprirea de la Sf. Impartasanie.

 

Oprirea de la Sf. Impartasanie pentru un timp se numea excomunicare. Cel aflat in aceasta stare nu era admis la Sf. Impartasanie decat dupa ce obtinea de la duhovnic dezlegarea de pacat. Astfel de opriri se dadeau fie pe termen scurt, de o saptamana, de doua, sau de mai multe, fie pe ter­men nelimitat, pana la indreptare (can. 28 Nichifor Mart.).

 

In cazul celor care erau exclusi din Biserica, adica supusi exco­municarii in sensul lipsirii de calitatea de membru al Bisericii, existau alte reguli mai severe, care ii obligau pe cei aflati in aceasta situatie, sa treaca prin mai multe trepte ale penitentei si abia apoi sa doban­deasca dezlegarea de pacate si sa se invredniceasca de Sf. Impar­tasanie.

 

Pentru motive de iconomie, asa precum s-a in­gaduit ca in mod exceptional Sf. Impartasanie sa se dea si catehumenilor, adica unor nebotezati, care marturiseau credinta crestina, precum si unora dintre ereticii care se reintorceau la Biserica si, in conformitate cu indatorirea de a nu inchide nimanui usa mantuirii, Sf. Impartasanie s-ar putea da si crestinilor de alte confesiuni in cazuri de necesitate, adica in cazuri extraordinare, cand respectivii s-ar gasi in primejdie de moarte si n-ar exista posibilitatea ca ei sa primeasca ingrijirea reli­gioasa de la slujitorii confesiunii lor si, se intelege, ca numai daca cei in cauza isi exprima dorinta de a fi impartasiti de catre slujitorul altei confesiuni.

 

In privinta modului in care se administreaza Sf. Taina a imparta­saniei, pe langa randuielile amintite in legatura cu savarsitorii aces­tei Sf. Taine si cu primitorii ei, mai exista o seama de reguli canonice, potrivit carora clericii trebuie sa se impartaseasca in altar (can. 19 Laod.), apoi ca diaconii sa se im­partaseasca dupa preot, precum si presbiterii dupa episcop (can. 13, I ec), apoi altele prin care ipodiaconii sunt opriti a-i impartasi pe cre­dinciosi (can. 25 Laod.), precum si pe ieromonahul tanar de a impartasi pe calugarite (can. 23 Nichif. Mart.) ; nu exista insa nici o dispozitie care sa opreasca pe diaconi a-i impartasi pe credinciosi, in lipsa preo­tului sau a episcopului, iar aceasta randuiala s-a intarit prin obicei si s-a generalizat.

 

In cazuri de forta majora, chiar si mireanul poate sa-si dea siesi Sf. Cuminecatura (can. 58 VI ec.; Vasile cel Mare, Epistola catre Cezarie).

 

Este interzis insa cu desavarsire ca slujitorul bisericesc, episcop, preot sau diacon, sa primeasca sau sa ceara vreo retributie pentru Sf. impartasanie (can. 23 VI ec. ;  can. I Ghenadie al Constantinopolului).

• Impartasirea credinciosilor - intre traditie si inovatie
  Publicat in : Viata liturgica
• Impartasirea continua cu Sfintele Taine - Recenzie
  Publicat in : Religie