Cinstirea Sfintelor Moaste: credinta sau idolatrie ?

Cinstirea Sfintelor Moaste: credinta sau idolatrie ? Mareste imaginea.


Cinstirea Sfintelor Moaste: credinta sau idolatrie?

Ramai intotdeauna uimit in fata miilor de credinciosi care se inghesuie, in lumea noastra ortodoxa, sa ajunga la cate o racla cu moastele sau relicvele vreunui sfant, sa le atinga sau eventual sa le sarute (desi sunt unii care simt o oarecare retinere vecina cu sila cand vine vorba sa-si lipeasca buzele de vreun craniu). Fervoarea uneori iritata a multimii te face sa te intrebi ce cred cei ce se imbrancesc in legatura cu puterea oaselor catre care se straduiesc sa ajunga. Ce pot ele sa faca pentru om? De ce pot ele sa faca ceva anume? De fapt, pot ele sa faca ceva anume? Te vindeca un femur sau un deget al cuiva, fie el si sfant? E cu putinta sa-ti imaginezi ca o bucata din vesmantul vreunui martir poarta puterea lui Dumnezeu?


Daca este sa dam crezare Bibliei (iar noi, cei credinciosi, ii dam crezare), atunci putem sa spunem cu certitudine ca, intr-adevar, oasele si ramasitele sunt purtatoare de putere dumnezeiasca, daca vrea Dumnezeu! Pomenesc acum numai doua episoade scripturistice care sa sustina afirmatia anterioara. In Vechiul Testament se povesteste faptul ca oasele profetului Elisei au inviat un mort al carui trup a fost scapat peste ele de catre cei care-l purtau, iar in Noul Testament este mentionata intamplarea in care o femeie din multimea care Il inconjura pe Mantuitor s-a atins pe furis de haina Lui si  s-a vindecat. Atunci Iisus a spus ca a simtit o putere iesind din El, ceea ce demonstreaza ca puterea divina s-a manifestat atat prin oasele profetului, cat si printr-o bucata de panza. Am spune, asadar, ca materia poate fi purtatoare de har divin si ca cei credinciosi se pot impartasi de acest har, daca cinstesc moastele sau relicvele unui sfant.


De fapt, aici trebuie sa facem o observatie foarte importanta, care sa lamureasca faptul ca cinstirea sfintilor, a moastelor si a relicvelor nu este idolatrie. Biserica noastra ii cinsteste pe sfinti nu atat pentru ei insisi, cat pentru faptul ca s-au invrednicit de binecuvantarea si harul lui Dumnezeu, care le-a dat puterea duhovniceasca - si uneori materiala - de a face cunoscuta in lume lucrarea Lui. Or, puterea lui Dumnezeu nu dispare o data cu trecerea sfantului la cele vesnice, ci se manifesta in continuare, prin binefacerile oferite de moaste si relicve, sau prin neputrezirea si buna mireasma a ramasitelor trupesti, ca semn al sfinteniei.


Si mai trebuie spus ceva important. Cinstirea adusa sfintilor si inchinarea la moaste sunt necesare si bune, dar nu suficiente pentru desavarsire. Ele nu inlocuiesc Sfintele Taine si celelalte lucrari ale Bisericii si nu trebuie intelese ca o cura de vindecare trupeasca. Nu are rost sa va frecati fruntea de o racla numai pentru a scapa de bube sau tremuraturi! Vindecarea pe care Dumnezeu o poate darui prin moaste sau relicve este una duhovniceasca si trupeasca totdeodata! Se va vindeca mai degraba cel a carui credinta in Dumnezeu si nadejde in mijlocirea sfintilor este conforma invataturii Bisericii decat cel care-si cauta doar o terapie fizica. Deseori, sfintii insisi au indurat suferinta fizica pentru a dobandi sanatatea duhovniceasca.

 

                                                                                                    Cristian TABARA
                                                                                           Lumea credintei, anul I, nr. 3

26 Iulie 2012

Vizualizari: 17515

Voteaza:

Cinstirea Sfintelor Moaste: credinta sau idolatrie ? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE