Agentii secreti ai lui Dumnezeu

Agentii secreti ai lui Dumnezeu Mareste imaginea.


Ingerii


        Ingerii sunt, poate, cei mai trecuti in anonimat slujitori ai lui Dumnezeu. De catre noi, desigur, fiindca ne-am obisnuit sa rezumam credinta noastra la Tatal, la Fiul, eventual la Sfantul Duh (desi nu stim prea bine cine este si ce rol are El), uneori la Maica Domnului si cateodata la sfinti. Teologia noastra de credinciosi obisnuiti este sumara si superficiala, iar relatia noastra cu lumea sfinteniei se reduce la cateva rugaciuni, la participarea la slujbe (in cazul celor mai inaintati in credinta) si la tinerea praznicelor mai insemnate, dar nu stim prea multe despre nimic anume, si cu atat mai putin despre ingeri.

 

De cele mai multe ori, cunostintele noastre despre ingeri se rezuma la imaginea lor iconografica, de fiinte inaripate care fie apar in jurul Tronului divin, fie in diferite ipostaze pe langa vreun personaj sfant, fara sa intelegem ca ei sunt fapturi spirituale avansate, care implinesc anumite lucrari din insarcinarea lui Dumnezeu si care au multa si directa - chiar daca nevazuta - legatura cu noi. Copiii mai stiau candva sa spuna o rugaciune care incepea cu urmatoarele cuvinte: Inger, ingerasul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu... Acum nu numai marele adevar al acestor cuvinte a disparut din mintile si inimile copiilor, ci si cuvintele insele, inlocuite de cine stie ce alta oferta a lumii tehnologizate. Poate chiar de imaginea cinematografica a unor ingeri moderni, dar decenti (Nicholas Cage, in Ingerii printre noi), sau desfranati si pofticiosi ca oamenii (John Travolta, in Michael). Totusi, chiar daca ne-am simti mai degraba tentati sa acceptam ingerii propusi de Hollywood, este de preferat sa ii cunoastem asa cum ne sunt descrisi de Biblie si de Sfanta Traditie a Bisericii noastre Ortodoxe. Cum ne sunt descrisi? Ei bine, va rog insistent sa cautati carti cu invataturi religioase si sa va completati educatia cu ele, asa incat sa intelegeti ca Dumnezeu chiar ne da cate un inger si ca, pe langa acesta, multi altii poarta lumii de grija. Numai asa veti gasi un sprijin real si important din partea ingerului care va este alaturi in chip nevazut, nu neaparat in maniera nostima, dar aproape blasfemiatoare, a unui spot publicitar inchinat unui vin cu un nume ofensator pentru un credincios...

 

Nimeni nu poate explica decat cel mult teoretic existenta si activitatea ingerilor, urmand ca simtirea acestor lucruri sa revina fiecaruia in parte, in urma unei experiente spirituale profunde si intime. Inainte, insa, de a va lasa sa va imprieteniti cu paznicul dumneavoastra anonim, trebuie sa mai atrag atentia asupra unui avertisment din Sfanta Scriptura, unde se spune ca satana se poate preface in chip de inger de lumina, iar slujitorii lui in slujitorii adevarului, si ca va face minuni mari pentru a-i insela pana si pe cei alesi. Iata, asadar, ca exista si ingerii rai, cazuti, rasculati impotriva lui Dumnezeu, care cauta sa se razbune pe om pentru mantuirea pe care Dumnezeu i-a promis-o si care satanei ii este refuzata. Cu grija, deci, trebuie sa invatam sa ne cunoastem ingerul bun, ca sa putem sa il avem dupa cuviinta alaturi impotriva celui rau. Noi gresim amarnic atunci cand il tinem pe ingerul nostru bun intr-un nemeritat anonimat prin ignoranta noastra, facand astfel jocul celui rau, care se foloseste de anonimat pentru a-si insinua ticalosiile. Romanii au o vorba extrem de paguboasa, care zice: Lasa, ca nu-i dracu’ chiar atat de negru... Ba este negru, fratilor, este real si este periculos, si tocmai de aceea ingerul cel bun trebuie sa nu mai ramana un simplu anonim pentru noi!


                                                                                       Cristian TABARA

                                                                            Lumea credintei, anul I, nr. 4

Pe aceeaşi temă

26 Iulie 2012

Vizualizari: 5522

Voteaza:

Agentii secreti ai lui Dumnezeu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE