Cum vor fi suferintele din iad si in ce vor consta ele ?

Cum vor fi suferintele din iad si in ce vor consta ele ? Mareste imaginea.

 

Cum vor fi suferintele din iad si in ce vor consta ele ?

 

Sfanta Scriptura spune ca in iad va fi foc, plangere si scrasnire a dintilor, si vierme neadormit. Sfintii Parinti au incercat sa determine daca acestea sunt numai expresii figurative ale unor suferinte spirituale, sau trebuie luate la propriu, ca elemente materiale de tortura.

 

Consensul Bisericii asupra faptului ca existenta vesnica din iad este si corporala, a dus in chip normal la consensul si asupra unei oarecare corporalitati a suferintelor care, ca si cea din rai, este dupa modul transfigurat al trupului inviat al lui Hristos. Numai in acest sens Se poate spune deci ca suferintele vor fi trupesti si spirituale si vor consta din suferinte proprii, in trup, si din chinuri ale constiintei. Iadul inseamna departarea de Dumnezeu, lipsa sensului existentei si adancirea pro­gresiva in nonsens, prin contemplarea celor inexistente, a raului si a dia­volului.

 

Sfantul Grigore de Nisa spune despre suferintele din iad, ca nu pot fi comparabile cu nici o suferinta de aici.

 

In legatura cu focul de care vorbeste Sfanta Scriptura, Sfantul Ioan Damaschin spune ca acesta nu va fi material, asa cum e focul nostru, ci asa cum stie Dumnezeu. Aceeasi invatatura o gasim la Fericitul Ieronim si la altii. Fericitul Augustin spune ca pedeapsa celor rai va fi pierderea Vietii dumnezeiesti - dupa cum fericirea din rai va fi in primul rand bucuria de adevar, vederea lui Dumnezeu. Totusi, cei din iad vor fi chinuiti si de un foc care va arde fiinta lor trupeasca si pe cea spirituala. Fericitul Augustin spune insa ca nu vrea sa-si impuna aceasta parere, pentru ca pe timpul sau doctrina nu era inca precizata in aceasta privinta.

 

Nu au lipsit insa nici interpretarile figurative ale focului. Astfel Origen, combatut in aceasta privinta de Fericitul Ieronim, il interpreteaza ca chin al constiintei. De asemenea Iosif Vrienie spune ca focul iese din respiratia si din ochii demonilor, dar nu e material. Dintre teologi, Andrutos, Florenschi, cred ca toate ex­presiile care desemneaza chinurile iadului sunt figurative. De asemenea Marturisirea lui Mitrofan Critopulos, in cap. XX, concepe focul ca chin al constiintei. "Focul" acesta nu arde ca focul corporal, nici nu lumi­neaza . E un foc special, care nu este cu exclusivitate nici corporal, nici spiritual, ci in amandoua felurile. El "nu va fi deloc - zice Sfantul Grigorie cel Mare - un foc oarecare, curat launtric, provenit din insasi su­fletele celor pacatosi, si se va gasi si va lucra in afara de ele, ci focul acesta va fi si va lucra in afara de ele, intr-un chip minunat, tot asa de sensibil ca si focul corporal (corporaliter), nu numai asupra sufletelor si asupra corpurilor, cu toate ca el va fi altfel de foc, decat focul mate­rial actual, deoarece n-are nevoie de lemne, sau de alta oarecare hra­na".

Pe aceeaşi temă

10 Iulie 2012

Vizualizari: 4418

Voteaza:

Cum vor fi suferintele din iad si in ce vor consta ele ? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE