Despre familia crestina intre traditia autentica a valorilor perene si modernitatea consumista a gandirii trecatoare. Provocari si perspective.

Dupa cum stim cu totii Biserica Ortodoxa Romana a declarat anul acesta - 2011 ca an jubiliar al Botezului si a Sfintei Cununii, fapt ce m-a determinat sa vorbesc despre familia crestina, care prospera si dainuie (numai) sub harul Duhului Sfant si sub legatura dragostei dintre cei doi tineri, barbat si femeie, primita prin Sfanta Taina a Cununiei. Statul si Biserica au cooperat si s-au consultat in ceea ce priveste necesitatea din domeniul legislatiei privind educatia copiilor si tinerilor, in domeniul asistentei sociale privind copiii si parintii care au probleme majore de ordin social.

Biserica Ortodoxa nu si-a schimbat si nu isi va schimba vreodata viziunea asupra familiei, care are drept temei iubirea Sfintei Treimi si icoana vazuta Familia Sfanta, in care Fiul lui Dumnezeu a crescut cu intelepciunea si cu varsta si cu harul la Dumnezeu si la oameni (Luca, 2:52).

Rolul ei este acela de a sustine si afirma valorile familiei si a intari pozitia acesteia in societate. Caci familia este parte a intregului, trup din trupul Bisericii. Familia este singura care innoieste permanent lumea, aducand cu sine copiii care, mai apoi, vor deveni cei ce vor intemeia la randul lor alte familii. Asadar, familia confera prin structura sa unitate intregii societati, dovada faptul ca insusi Dumnezeu-Fiul s-a nascut din femeie si a intrat in istorie ca un copil, crescut intr-o familie. Cununia celor doi tineri (barbat si femeie) este binecuvantata de Biserica in calitatea ei de icoana a iubirii dintre Iisus Hristos si Biserica, dintre Dumnezeu si umanitate, purtand in ea taina mantuirii si a vietii vesnice. De aceea, familia niciodata nu va putea fi redusa la aspectul biologic, juridic, psihologic, social sau cultural, fiindca ea este mai mult decat toate acestea laolalta si le transcende pentru ca are vocatia de a fi in lume icoana iubirii divine vesnice.

Dintre toate Tainele pe care le are Biserica, singura care nu a fost instituita de catre Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos este aceasta a familiei. Ea a fost instituita de Insusi Dumnezeu in gradina Eden cand a binecuvantat Dumnezeu pe Adam si pe Eva zicand: „Cresteti si va inmultiti, umpleti pamantul si-l stapaniti” (Facerea 1:28). Din acel moment cei doi (barbatul si femeia) au devenit un singur trup, fiind alaturi la bine dar si la rau, la bucurii dar si la necazuri, la rugaciune dar si in momentele de ratacire si slabire a credintei, ajutandu-se reciproc pentru intarirea acesteia, precum ne arata si Sfantul Apostol Pavel in prima Epistola catre Corinteni: „Caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios” (1 Corinteni 7:12-14).

Insusirile familie crestine sunt: unitatea si egalitatea intre cei doi; dragostea si buna invoire dintre soti; curatia; sfintenia, care trebuie sa salasluiasca in fiecare familie pentru ca Taina Cununiei mare este dupa cum ne relateaza si Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Efeseni: „Taina aceasta mare este; iar eu zic in Hristos si in Biserica” (Efeseni 5:32); si trainicia casatoriei, adica ca cei doi sa se pastreze impreuna curat si cuviincios pentru intreaga lor viata: „Dar de la inceputul fapturii, barbat si femeie i-a facut Dumnezeu. De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa. Si vor fi amandoi un trup; asa ca nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu mai desparta” (Marcu 10:6-9).

Dupa cum vedem, casatoria presupune multa jertfa, precum si Apostolul Neamurilor, Sfantul Pavel, si impreuna cu el multi parinti ai Bisericii vorbesc adesea despre casatorie, aratand scopul acesteia, acela de inmultire. In ziua de azi insa in societatea in care traim imaginea intalnirii trupesti dintre barbat si femeie a fost pervertita. Societatea noastra trece printr-o criza in ceea ce priveste familia. Totdeauna au existat crize in familie. Astazi insa familia naturala, traditionala, se afla in criza profunda, in mutatie spre un viitor confuz si incert, pentru ca auzim in ultima vreme de multe familii destramate sau dezorganizate care lasa in urma copii vagabonzi, copii ai strazii, copii dependenti de droguri si alcool care devin criminali inainte de vreme. Toate aceste categorii mentionate nu sunt altceva decat o problema care ne priveste pe noi pe toti chemandu-ne in intampinare, spre a ne implica si coresponsabiliza in ameliorarea lor, prin acte caritabile si filantropice, prin dragoste si prin staruinta in rugaciune pentru ei.

O alta problema grava din cadrul familiei este rata ridicata a avorturilor. Multe femei alearga la medicul „macelar”, care cu brutalitate sfasie trupul plapand al copilului nevinovat ce nu are puterea de a se apara. Aceasta nu este altceva decat o alergare spre crima pentru ca sufletul se uneste cu trupul in clipa cea sfanta si binecuvantata, adica in momentul conceptiei si procreatiei, dupa cum ne invata Sfintii Parinti inca din primele veacuri ale crestinismului. Odata zamislit, cel din pantece devine o persoana umana alcatuita din trup si din suflet, care are drepturi civile iar tu ca mama il arunci la gunoi. In aceste conditii misiunea duhovniceasca este extrem de dificila. Intai de toate noi preotii si voi parintii trebuie sa explicati tinerilor ca pentru a intemeia o familie iti trebuie in primul rand credinta in Dumnezeu. Cu toate acestea insa, Criza familiei de astazi nu poate fi totusi mai puternica decat binecuvantarea lui Dumnezeu Creatorul care a zis: „Cresteti si va inmultiti si stapaniti pamantul!” (Facere 1:28). Daca iti pui nadejdea in Domnul Dumnezeu aceasta criza poate deveni o binecuvantare pentru ca si necazurile si greutatile ne dau o lectie de viata prin intermediul careia de multe ori iubirea dintre cei doi creste. Casnicia este mai mult decat implinirea unei convietuiri sociale. Ea este o cale spre imparatie cu nimic mai prejos decat drumul monahului.

Referitor la traditie si modernitate in familia crestina, rivita si abordata finnd din perspectiva existentei umane, familia reprezinta un adevarat izvor de viata. Familia este singura care innoieste permanent lumea, aducand cu sine copii care, mai apoi, vor deveni cei ce vor intemeia la randul lor alte familii. Asadar, familia confera prin structura sa unitate intregii societati. Astazi, rolul si importanta acordate familiei sunt tot mai mult diminuate. „Biserica Ortodoxa nu si-a schimbat si nu isi va schimba vreodata viziunea asupra familiei, care are drept temei iubirea Sfintei Treimi si icoana vazuta Familia Sfanta, in care Fiul lui Dumnezeu a crescut «cu intelepciunea si cu varsta si cu harul la Dumnezeu si la oameni» (Luca 2, 52). Rolul sau este acela de a sustine si afirma valorile familiei si a intari pozitia acesteia in societate. Familia este parte a intregului, trup din trupul Bisericii. Daca Regula Mare a Bisericii este valabila in egala masura si pentru biserica mica, se aplica si reciproca. De aceea, responsabilitatea si grija pe care statul, toate celelalte institutii si fiecare dintre noi in parte trebuie sa le manifestam fata de ea constituie o necesitate ce se impune de urgenta in zilele noastre.

Invatatura Bisericii Ortodoxe defineste familia, care ia fiinta prin Sfanta Taina a Nuntii sau a Casatoriei, drept biserica cea mica, sau biserica domestica. La baza uniunii naturale a barbatului cu femeia sta Taina Iubirii, asa cum mai este numita plastic Casatoria, iar scopul urmarit este acela al trairii unei vieti crestine si al procrearii. Pentru ca aceasta uniune se face “in Hristos si in Biserica”, ea primeste chipul unirii dintre Iisus Hristos si Biserica. Prin unirea tainei, cele doua parti devin indisolubile si convergente. Prin asimilare si reciprocitate, Regula Bisericii Mari devine regula bisericii de acasa, iar implinirea ei face vie si lucratoare Evanghelia in Biserica si in lume. Si tot in virtutea acestei uniri, modul de manifestare in raportul cu lumea al Sfintei Treimi devine modelul de manifestare al familiei crestine, dupa cum sustinea si Parintele Profesor Dumitru Staniloae.

La nici o saptamana de la inceputul anului civil avem marea sarbatoare a Botezului Domnului sau Epifania (aratarea sau descoperirea Sfintei Treimi). Cu acest prilej vedem cum Tatal marturiseste despre Fiul: “Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit” (Mat. 3, 17). Pe tot timpul propovaduirii Sale, Mantuitorul nostru Iisus Hristos subliniaza: “Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatal – Care ramane intru Mine – face lucrarile Lui” (In. 14, 10). Iar despre Duhul Sfant, spune: “Si Eu Voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da voua ca sa fie cu voi in veac. Acela va va invata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (In. 14, 16; 26). El este “Duhul infierii, prin care strigam: Avva! Parinte! si Duhul insusi marturiseste impreuna cu duhul nostru ca suntem fii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8, 15-16). Acest chip al comuniunii intertreimice este si trebuie sa ramana modelul familiei crestine. In felul acesta, tatal trebuie sa fie preocupat sa afirme autoritatea mamei in fata copiilor. Mama trebuie sa se straduiasca si sa le arate copiilor iubirea plina de grija si ocrotire a tatalui. Copiii trebuie sa vada unitatea iubirii parintilor si toate darurile pe care le primesc din aceasta. Iata valorile definitorii ale familiei crestine. Ca aceste valori au fost comentate in diverse timpuri, ca s-au accentuat anumite laturi, dupa “nevoile vremii”, cautandu-se mai tot timpul diluarea importantei lor, se vede cel mai clar in contemporaneitate.

Daca in urma cu 63 de ani, la 10 decembrie anul 1948, se statua in Declaratia fundamentala a drepturilor omului, art. 16, c. 3 ca “familia este nucleul natural si fundamental al societatii si are dreptul de a fi protejata de societate si stat” se observa ca politicile actuale sunt contrare acestei declaratii. Prin metode de exacerbare si extrapolare a unor principii bine definite prin termeni consacrati s-a ajuns la inventarea de noi termeni, prinsi intr-un limbaj lipsit de consistenta si axat doar pe satisfactia imediata si egoista. In foarte multe studii de specialitate se recunoaste rolul de participant activ al familiei in cristalizarea economiei, valorilor si comportamentelor moderne. In acelasi timp, aceste valori sunt scoase din mediul lor firesc – familia, si puse pe seama unor realizatori externi – sisteme, politici, necesitati de multe ori inventate si incapabile sa raspunda nevoilor concrete ale familiei. S-a ajuns astfel sa se vorbeasca tot mai mult si total indefinit despre procesul de modernizare a “institutiei” familiei. Este drept ca, recunoscandu-i-se, de-a lungul timpului, statutul de subiect social specific si esential pentru viata publica, familia poate fi privita si ca “institutie”, dar, comparativ cu ceea ce intelegem astazi prin acest termen, este de preferat cel simplu, de biserica mica. Iar aceasta, deoarece atitudinea actuala este una si aceeasi cu a tendintelor manifeste ale sistemelor, politicilor si necesitatilor imediate in care se intrevad trei mari tendinte distructive pentru familie, si anume: cea privitoare la responsabilitati, cea a delimitarii si izolarii familiei de societate si cea a alternativelor propuse sa inlocuiasca familia.

Constienti fiind ca suntem responsabili mai intai familiei si abia apoi societatii, alfel spus, in raport cu responsabilitatile traditionale ale parintilor intreolalta si fata de copii, ale copiilor fata de parinti, care formeaza coeziunea si comuniunea in familie si care sunt reduse uneori, tendentios, la unul de subordonare dictatoriala, tiranica chiar, observam ca se vorbeste tot mai mult despre responsabilitatile indivizilor, a persoanelor in familie. Familia nu mai este impreuna responsabila pentru membrii sai, iar acestia nu mai sunt datori intai familiei in ce priveste coresponsabilitatea, ci societatii sau, mai precis, institutiilor abilitate. Aceasta tendinta a condus in unele legislatii de aiurea si conduce treptat, daca se va merge pe acest sablon, spre pierderea personalitatii juridice a familiei, diminuandu-se rolul sau social. Astfel s-au diminuat si chiar pierdut legaturile intime din familie, legaturile cu cei din acelasi neam (alternativa romaneasca pentru clan, un cuvant strain folosit frecvent in studiile de specialitate; de ce oare?!), legaturile cu cei din comunitate. Rolul sotilor se rezuma nu la o viata impreuna, ci la rezolvarea separata a problemei fiecaruia in privinta carierei. Carierismul clamat ca o realitate de sine si perceput ca atare la nivel individual conduce la indiferenta fata de problemele familiei. Functiile traditionale ale familiei: de crestere a copiilor si de ingrijire a batranilor sunt pe cale de disparitie. Ele sunt impartite cu alte institutii sociale, total diferite de familie si de caldura acesteia. Socializarea se rezuma fie la intalniri protocolare, fie la unele de descatusare a unor inhibari personale ca rezultat al insingurarii. La modul acesta, familia devine doar un loc de refugiu afectiv-mizantropic ca reactie la stresul cotidian.

O alta directie de diminuare a importantei si rolului familiei este cea a delimitarii si izolarii ei de societate. In tot mai multe lucrari de sociologie, psihologie, psihopedagogie etc., lucrari ce observa si noteaza tendintele actuale in e(in)volutia familiei, o considera pe aceasta drept locul unor simple legaturi si interese private. Nimic din ceea ce “produce, provoaca si genereaza” familia nu este absolut necesar societatii in forma sa structural-institutionala. Ea este o desfasurare de trairi si concepte cu valabilitate interna, care nu produc efecte in afara arealului sau. Ca un revers al acestei atitudini vedem cum pentru diversi indivizi, constituiti intr-o uniune de interese, iar nu intr-o unitate de comuniune, asa cum este familia, primul si ultimul scop este “sa ne fie noua bine”.

Binestiind ca familia nu este locul unor simple legaturi si interese private, vom afirma si sustine ca o a treia directie, la fel de pagubitoare, este aceea prin care familia este inteleasa ca o simpla coabitare, lasandu-se cale libera concubinajului sau, cum se spune mai nou, uniunilor consensuale (contract care se incheie prin simplul acord de vointa al partilor). Drept urmare, se lasa a se intelege ca familia, redusa la cuplu, este o alegere oarecare, bazata pe asa-zisa “potrivire”: gusturi comune, optiuni, aranjamente in functie de interese private, fara angajamente sau responsabilitate publica. In sprijinul unei asemenea stari de lucruri sunt aduse motivatii precum: lipsa veniturilor, a unei locuinte, a unei persoane protectoare sau chiar a atractiei fizice. In felul acesta, problema “spinoasa” a divortului dispare cu totul. Din cele de mai sus, se observa ca locul familiei crestine (traditionala la noi) – comuniune de iubire – este luat de individualismul egocentric. Structura si functiile familiei in raport cu importanta sa sociala sunt diminuate, total schimbate sau chiar pervertite. Toate aceste modificari s-au produs si se produc cu aportul major a ceea ce numim informatie.

Pentru ca a pierdut exercitiul dialogului, accident care a avut loc inca din momentul caderii lui Adam, omul modern a devenit in egala masura omul receptor si omul monologic. Isi impropriaza extrem de usor atitudini induse, iar finalitatea esuata nu este niciodata impartasita. Adevarul este ca nu poti impartasi (oferi si darui) ceea ce nu ai. Ca orice fals, este doar imprastiata, raspandita. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxa nu si-a schimbat si nu isi va schimba vreodata viziunea asupra familiei, ce are drept temei iubirea Sfintei Treimi si icoana vazuta Familia Sfanta, in care Fiul lui Dumnezeu a crescut “cu intelepciunea si cu varsta si cu harul la Dumnezeu si la oameni” (Luca, 2, 52). Fiindca, dupa cum am spus si la inceputul acestui material, rolul ei este acela de a sustine si afirma valorile familiei si a intari pozitia acesteia in societate. Familia este parte a intregului, trup din trupul Bisericii. Daca Regula Mare a Bisericii este valabila in egala masura si pentru biserica mica, se aplica si reciproca.

Referindu-ne la pastoratia familiei care trebuie sa inceapa din scaunul spovedaniei vom sustine cu toata taria si convingerea ca prin metodele sale pastorale Biserica trebuie sa lucreze permanent la intarirea familiei.Parohia este comunitatea familiilor aflate in comuniune harica de credinta si marturisire. La randul lor, comunitatile “care marturisesc pe Dumnezeu in Sfanta Treime, pe temeiul Sfintei Scripturi si al Sfintei Traditii si participa la viata Bisericii prin aceleasi Sfinte Taine, slujbe liturgice si randuieli canonice”, formeaza comunitatea crestinilor ortodocsi care este Biserica Ortodoxa Romana (Statutul BOR, art. 1). In virtutea acestei responsabilitati, fiecare slujitor al Bisericii trebuie sa caute cele mai adecvate metode de pastoratie pentru familie. Departe de a cuprinde intreaga varietate a acestora, credem ca ele trebuie sa se raporteze concret tocmai la tendintele de disolutie enuntate. Prin urmare, pastoratia familiei trebuie sa inceapa din scaunul spovedaniei.

Spun Parintii Bisericii ca, asa cum nu putem sa avem mai multi parinti trupesti, nu putem sa avem nici mai multi parinti duhovnicesti. Si cum cei doi parinti trupesti devin una prin Taina Nuntii, la fel si parintele duhovnicesc, prin unicitatea sa, ni se face nascator spre Imparatia lui Dumnezeu, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel: “Caci de ati avea zeci de mii de invatatori in Iisus Hristos, totusi nu aveti multi parinti. Caci eu v-am nascut prin Evanghelie in Iisus Hristos” (I Cor. 4, 15). De aceea, preotul duhovnic este primul responsabil de indrumarea fiecaruia in parte si a tuturor laolalta. Importanta marturisirii sotilor la acelasi duhovnic (con)sta in faptul ca acesta poate sa medieze si sa previna orice conflict latent care ar aparea intre acestia, ca poate sa le dea sfaturi, indemnuri si chiar porunci care sa pastreze unitatea de gandire si actiune, ca in acelasi parinte duhovnicesc isi gasesc ei insisi impacarea, multumirea si implinirea de sine, manifestandu-se plenar ca persoane si pastrand in acelasi timp unitatea familiei in duhul lui Iisus Hristos. La fel de important este ca parintii sa fie constientizati si indrumati de catre preot asupra modului de crestere duhovniceasca a copiilor lor. Sa fie adusi de mici la biserica, sa fie impartasiti, iar odata cu cresterea varstei, sa se spovedeasca la acelasi duhovnic la care merg si parintii lor pentru considerentele expuse mai sus. In felul acesta, parintii devin modele pentru copii si se evita mult mediatul vedetism.

O alta metoda pastorala este aceea a implicarii fiecarei familii in viata comunitatii, parohiei. Mediile familiale difera intr-o comunitate tocmai prin unicitatea lor. Astfel se manifesta in mod vizibil, unic si plenar Taina Casatoriei, care incepe cu binecuvantarea din Biserica si se desavarseste in Imparatia lui Dumnezeu. A gasi rostul fiecarei familii intr-o comunitate inseamna implinirea sufleteasca a fiecareia in parte, afirmarea si constientizarea rolului social pe care il au si implinirea lor eshatologica. Responsabilitatea cea mai mare a preotului in problema familiei sta in a explica fiecarui cuplu de tineri in parte importanta Tainei Nuntii sau a Casatoriei. Atentia lui trebuie sa fie indreptata in special asupra a ceea ce se prezinta in mod eronat, deformat si fals despre familie prin diferitele canale media. Faptul ca aceasta nu este o simpla intelegere, care poate fi incalcata oricand ori abordata oricum. Ca se face pentru vesnicie, si nu pentru o perioada anume, un timp dat sau o vreme oarecare. Se face pentru impreuna-mantuirea celor doi si a celor ce iau fiinta prin ei, si nu pentru alte scopuri (I Cor. 7, 14). Ca relatia de concubinaj inainte de casatorie lasa rani adanci si greu de vindecat nu doar in viata celor doi, ci si in cea a urmasilor lor. Ca Logodna nu substituie si, deci, nu tine locul Cununiei. Ca preotul nu poate “dezlega” ceea ce este nefiresc si in afara Tainei. Ca atare, rolul preotului si al comunitatii credinciosilor este acela de a sustine si intari familia, de a-i da importanta cuvenita, subliniind faptul ca ea este centrul spre care se indreapta si prin care se propovaduieste in lume Evanghelia Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos si in care salasluieste de-a pururi Sfanta Treime: “Ca unde sunt doi sau trei uniti in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor” (Mat. 18, 20).

Stelian Gombos

.

• De ce e Taina Cununiei esentiala pentru implinirea vietii de cuplu?
  Publicat in : Religie
• Taina Cununiei si revalorizarea casatoriei de catre Sfantul Ioan Hrisostom
  Publicat in : Credinta
• Scurt comentariu la Taina Cununiei
  Publicat in : Nunta
• Egalitatea dintre barbat si femeie
  Publicat in : Morala
• Taina Cununiei
  Publicat in : Nunta