Intre anii 1960 si 1970 in domeniul studiilor biblice, si in special in hermeneutica, stiinta interpretarii biblice s-a produs o miscare foarte importanta. Incepand cu Iluminismul secolului al XVIII-lea si continuand cu mijlocul secolului al XX-lea, interpretarea stiintifica a Sfintei Scripturi s-a bazat in special pe metoda istorico-critica. Principalul scop al studiului biblic a fost sa descopere ce anume inseamna sens "literal" sau "istoric" al unui anumit text, sensul obiectiv pe care autorii au vrut sa-l transmita, impreuna cu circumstantele care i-au determinat, identitatea atat a autorilor, cat si a destinatarilor, si insemnatatea acelei scrieri in interiorul comunitatilor carora le-a fost destinata.

Schimbarea care a avut loc in a doua jumatate a secolului trecut s-a datorat readucerii in discutie a faptului ca un anumit text transmite mai mult decat un sens literal sau istoric. Sub influenta pozitiva a literaturii seculare, cercetatorii textelor biblice s-au aplecat din ce in ce mai mult asupra "criticii narative", "structuralismului" si a altor metode de studiu, in incercarea lor de a intelege cat mai bine modul in care functioneaza relatarile biblice, si anume cum au fost compuse acestea si cum au transmis niveluri diverse de sens.

Unul dintre cele mai folositoare aspecte ale acestei abordari i-a determinat pe cercetatori sa importe in domeniul studiilor biblice ceea ce se numeste "critica reactiei cititorului". Pe scurt, aceasta metoda recunoaste faptul ca un text literar este mai degraba dinamic decat static, ca sensul lui nu este unul fix, ci se schimba in functie de modul in care este citit textul si de contextul in care se desfasoara lectura. Privit astfel, textul devine o "realitate virtuala bipolara". Acest termen dificil de utilizat, apartinand jargonului de specialitate, se refera la faptul ca un text este compus din doi poli, unul artistic (autorul) si unul estetic (cititorul) si ca ambii sunt necesari pentru ca textul respectiv sa aiba inteles. Cu alte cuvinte un anumit text (fie el o carte, un articol, o scrisoare sau o poezie) nu este complet - ramanand "virtual" pana cand este citit si mesajul lui transmite cititorului un anumit grad de intelegere.

Aceasta perspectiva ne ofera o noua si folositoare modalitate de citire a Sfintei Scripturi. Intr-un context ortodox, in care lucrarea inspirationala a Sfantului Duh este luata foarte in serios, aceasta noua perspectiva dezvaluie importanta unui principiu hermeneutic foarte vechi: si anume acela potrivit caruia lucrarea inspirationala a Duhului nu se limiteaza la compunerea unui text biblic, ci cuprinde in aceeasi masura citirea si interpretarea acelui text in viata comunitatii credinciosilor, Biserica.

Aceeasi perspectiva ne-a mai condus la un nou mod de abordare a intrebarilor venite din partea mirenilor din parohiile noastre, care nu sunt specialisti in studii biblice, dar care totusi s-au hranit cu cuvintele Sfintei Scripturi inca din copilarie. Multi dintre acestia au fost tulburati de foarte raspanditele prezentari ale rezultatelor criticii istorice care par a ridica un semn de intrebare in ceea ce priveste acuratetea istorica a Bibliei si pun la indoiala insusi mesajul sau fundamental. O abordare istorico-critica ne poate oferi o perspectiva folositoare asupra fondului si circumstantelor in care au aparut scrierile biblice. Dar Scriptura pastreaza si prezinta o taina (mysterion, sacramentum), intrucat scopul ei fundamental este acela de a transmite revelatia divina.

"Cautarea unui Iisus istoric" care i-a preocupat pe cercetatori de-a lungul secolului al XIX-lea si al XX lea s-a dovedit a fi un esec, tocmai pentru ca acestia au crezut ca persoana si identitatea lui Iisus pot fi descoperite prin aplicarea in cazul textelor biblice a unor metode care s-au dovedit folositoare in alte domenii de cercetare istorica. Oricat de folositoare sau chiar necesara ar fi critica istorica pentru adancirea intelegerii scrierilor biblice, totusi abordarea ei analitica nu este prea potrivita in incercarea noastra de a patrunde in "taina". Cercetarea istorica nu este capabila sa faca fata dificultatii pe care o reprezinta faptul ca in Sfanta Scriptura realitatea istorica se intalneste in mod frecvent cu realitatea transcendenta: in relatarile biblice timpul si eternitatea se intrepatrund intr-un mod cu totul unic. Pentru a patrunde in adancurile tainei, si anume pentru a interpreta Sfintele Scripturi intr-un mod adecvat, avem nevoie de alte metode pentru a putea completa cautarea sensului literal sau istoric al scrierilor canonice inspirate de Sfantul Duh.

Astfel, suntem nevoiti sa abordam problema sensurilor multiple transmise de textul biblic. Vom incerca sa oferim raspun-suri unora dintre cele mai arzatoare intrebari pe care ni le pun astazi mirenii. Aceste intrebari suna cam asa: "Care este sensul sau care sunt sensurile pe care le exprima Biblia?", "Sunt adevarate relatarile din Biblie?", si "Cum ne dezvaluie Scriptura realitatile transcendente si cum ne permite accesul la acestea?"

Ce "sens" sau ce "sensuri" exprima Biblia?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare ar trebui poate sa ridicam o alta si anume: Poate cititorul sa citeasca acelasi text de doua ori? Intrebarea aceasta este foarte ciudata si a fost pusa de multe ori inca de la inceputul erei "postmoderne". Totusi conceptia din spatele ei este la fel de veche ca si filosoful presocratic care a intrebat daca un om poate sa calce de doua ori in acelasi rau. Astazi, la fel ca si in acele vremuri, raspunsul este "da" si "nu".

Aceasta intrebare are o insemnatate deosebita pentru cei care citesc Vechiul si Noul Testament, deoarece ne ofera posibi-litatea aflarii raspunsului la alte intrebari similare. Cum transmit scrierile biblice sensul lor? Si care este mai precis sensul pe care il transmit? Cele doua conceptii divergente cu privire la modul in care trebuie citita Biblia s-au conturat inca din secolul al XVIII-lea, si anume din perioada iluminista. Una dintre acestea este sustinuta de "literalistii biblici", si anume cei care citesc scrierile sfinte ca pe niste carti in primul rand istorice, ce ne prezinta o serie de fapte si evenimente reale de la Facerea lumii pana la cea de-a Doua Venire (cu trambite din Ceruri, un loc situat undeva "sus"). De cealalta parte a baricadei se afla cercetatorii care adopta abordarea istorico-critica, o abordare care nu acorda mare incredere acuratetei istorice a textelor biblice, ci se concentreaza asupra continutului si problematicii unei anumite scrieri, asupra circumstantelor care au determinat aparitia ei si asupra functiei pe care o indeplineste in cadrul comunitatii de credinta.

Desi aceste doua abordari par a fi diametral opuse, ele au totusi un element comun foarte important. Ambele sustin ca singurul sens real ce poate fi gasit in Sfanta Scriptura este cel "literal". Acesta este de obicei definit ca sensul "intentionat" de autorul biblic: sensul pe care l-a inteles si pe care a incercat sa-l transmita, astfel, interpretarea (exegeza) "biblica ar trebui sa se concentreze pe ceea ce spune textul cu adevarat". Din aceasta perspectiva, sensul literal al textului este redus de obicei la sensul lui "istoric": fie "la ceea ce s-a intamplat cu adevarat" (dupa parerea literalistului biblic) fie la "ceea ce sustine textul ca s-a intamplat" (dupa rezultatele pe care le obtine critica istorica).

Primii teologi crestini, insa, erau capabili de mai mult decat de simpla reducere a interpretarii biblice la una dintre cele doua extreme. De exemplu, Origen, in secolul al III-lea, a formulat impotriva unei abordari pur literaliste sau istorice o intrebare retorica cu privire la referatul biblic despre creatie din Facere: "Ce om inteligent, ma intreb, ar considera rezonabila afirmatia ca primele trei zile, despre care se spune ca au avut seara si dimineata, au existat fara soare, luna si stele si, mai mult, in prima zi nu exista nici macar un cer? Si cine ar putea fi atat de naiv incat sa creada ca Dumnezeu, ca un fel de fermier, a plantat pomi intr-o gradina la rasarit de Eden?"

Acesta nu e scepticism. Este o conceptie care sustine ca o oarecare relatare biblica are mai multe intelesuri si ca intelesul primar este de foarte putine ori ceea ce numim sensul "literal" sau "istoric".

Astfel, Origen continua: "Cand se spune despre Dumnezeu ca "umbla prin rai, in racoarea serii" si ca Adam s-a ascuns "printre pomii raiului"! nu cred ca se indoieste cineva ca acestea sunt expresii figurate care indica anumite taine prin interme-diul unei relatari istorice si nu printr-o intamplare reala." Cu toate acestea, Origen, impreuna cu intreaga traditie patristica, a vazut in Sfanta Scriptura fapte si evenimente istorice, dar si reprezentari sau imagini simbolice: fapte reale, ca de exemplu nasterea lui Iisus din Fecioara, minunile Sale si Invierea Sa din morti. Interpretii biblici ai Bisericii primare intelegeau in mod "literal" si "istoric" aproape toate afirmatiile din Crezul Niceean. Totusi, chiar si acele afirmatii tintesc dincolo de sensul literal spre unul mai "inalt" sau mai spiritual, mai "mistic". Pot fi intelese nu numai ca marturisiri despre ce s-a petrecut in istorie, ci ca imagini a ceea ce s-ar putea petrece in propria noastra viata si in viata ce va sa vina.

In mod similar, Sfintii Parinti ai Bisericii faceau adeseori distinctia intre multiplele sensuri ale Scripturii. Un exemplu foarte bun ar fi modul in care unii dintre ei interpretau textele despre Iesirea din robia Egiptului. In aceste relatari au identificat cel putin patru niveluri diferite de sens: 1. cel "literal/istoric", care vorbeste despre plecarea poporului lui Israel din Egipt spre Tara Fagaduintei; 2. cel "alegoric"sau "tipologic", care considera imaginile Vechiului Testament (de exemplu, Moise si Iosua, mana si muntele din pustie) ca figuri sau "tipuri" care vor fi implinite in Hristos sau in tainele Bisericii; 3. cel "tropic" sau moral, care vede in calatoria lui Israel o imagine a trecerii sufletului de la pacat si moarte la har si la "innoirea vietii" (Romani 6, 4); si 4. sensul "anagogic" sau mistic, care vorbeste despre calatoria credinciosului inspre slava vesnica ("anagogic" inseamna "care duce sus").

Revenim astfel la intrebarea noastra initiala: Poate cititorul sa citeasca acelasi text de doua ori? Pe de o parte, raspunsul este Da. Textul (o naratiune biblica) este o realitate obiectiva in el insusi. A fost produs intr-un anumit moment din trecut si, in chip de canon, a ajuns pana la noi intr-o forma fixa si imuabila. Desi s-ar putea ca traducerile sa difere, textul original (in ebraica sau greaca) ramane neschimbat. De fiecare data cand deschidem Biblia citim exact ceea ce am mai citit. Cuvintele nu se schimba.

Intelesul acelor cuvinte, insa, poate si chiar se schimba in functie de circumstantele imediate, personale si de mesajul pe care il cautam, sub calauzirea Sfantului Duh, in marturia biblica. Aceste influente determina cuvintele care vor avea un impact asupra noastra si chiar mesajul pe care ni-l transmite textul respectiv de fiecare data. Daca citim Psalmul 22/23, de exemplu, il intalnim pe Hristos Pastorul cel Bun care ne indruma spre "apa odihnei" si ne intoarce sufletul spre caile dreptatii prin prezenta, slava si pacea Lui. Daca-l citim din nou in vremuri de mare neliniste sau inaintea unei operatii dificile, strigatul linistitor al psalmistului ne va atrage in mod cert atentia "Ca de voi si umbla in mijlocul mortii, nu ma voi teme de rele; ca Tu cu mine esti." Psalmul nu s-a schimbat, insa felul in care il citim sigur este altul.

Apoi, din nou, in functie de modul in care receptam relatarile Patimilor lui Hristos vom vedea in Cruce fie intensitatea agoniei Sale fizice si psihice, fie o imagine a sacrificiului Sau mantuitor, fie un indemn de a starui in credinta prin disciplina ascetica si fapte de iubire, sau promisiunea ca "a venit prin Cruce bucurie la toata lumea", o bucurie care ne va fi data atunci cand Domnul cel Inviat ne va primi in slava Imparatiei Sale.

Putem sa citim sau citim acelasi text, acelasi pasaj biblic, de doua sau chiar de mai multe ori? Da, in masura in care Hristos si Cuvantul Sau au fost, sunt si vor fi pentru totdeauna aceiasi. Si nu, in masura in care textul este o realitate vie, aflata intr-o continua schimbare, fiind incarcat cu prezenta si puterea calauzitoare a Sfantului Duh. Duhul "rescrie" textul in fiecare moment al vietii noastre, la fiecare pas al anevoioasei noastre calatorii zilnice si spre plinatatea vietii ce va sa vina.
Aceasta permanenta "rescriere" face din Biblie mai mult decat o simpla arhiva istorica sau un document care trebuie des-cifrat si analizat. Astfel, Biblia devine Cuvant viu care transmite adevar si viata.

Sunt "adevarate" relatarile biblice?

Aceasta intrebare este una dintre cele mai tulburatoare pentru mirenii nostri, deoarece mijloacele de informare cele mai raspandite au tendinta de a prezenta concluziile trase de necrestini sau de cercetatori neortodocsi care abordeaza problema dintr-o perspectiva pur "istorica". Putem aborda aceasta chestiune intr-un mod mult mai fericit, concentrandu-ne atentia asupra relatarilor despre Craciun, cele care prezinta nasterea lui Iisus, din Evanghelia dupa Matei si din cea dupa Luca.

In mod inevitabil, sarbatorile de Craciun sunt un prilej pentru cei care lucreaza in mass-media sa speculeze pe seama "veridicitatii", din punct de vedere istoric, a relatarilor evanghelice despre zamislirea si nasterea lui Iisus. Intrebarea pe care acestia o supun atentiei publicului este daca acele relatari atat de pretuite sunt chiar "adevarate".

Un bun si echilibrat exemplu al acestui tip de gandire a aparut intr-un articol aparut in editia din 13 decembrie 2004 a publicatiei americane Newsweek. Articolul reia o serie bine cunoscuta de paralele prezentate ca evidente intre relatarile despre nasterea lui Iisus si povestirile in care apar acei eroi sau semizei pagani. Ne arata de asemenea cum cele doua relatari evanghelice de la Matei si Luca (care de altfel sunt total diferite) au fost structurate dupa modelul "promisiune si implinire". In mare parte, elementele din ambele relatari sunt preluate din Vechiul Testament. De exemplu, nasterea lui Iisus o are ca model pe aceea a lui Samuel; plecarea sa in Egipt si intoarcerea in Nazaret recapituleaza traditia iudaica a Iesirii din robia Egiptului; magii si darurile lor implinesc profetiile din psalmi si din cartea lui Isaia, unde se arata ca imparatii pamantului se vor inchina lui Mesia, aducandu-i in dar aur si tamaie; masacrul pruncilor din Bethleem reflecta primul Pasti, cand primii nascuti ai egiptenilor s-au prabusit in bratele ingerului mortii, in timp ce copiii evreilor au fost crutati de sangele sacrificiului (aici copiii evreilor sunt ucisi, in timp ce Iisus, care reprezinta poporul Noului Legamant si este El Insusi adevaratul sacrificiu, este crutat).

Nici unul dintre elementele specifice din jurul nasterii lui Iisus - recensamantul din timpul lui Quirinius, aparitia stelei, nasterea din Fecioara in staulul din Bethleem, vizita magilor, masacrul pruncilor, fuga si intoarcerea din Egipt - nu se regasesc in izvoarele istorice. Si nici nu se face nici o aluzie la ele in alte locuri din Noul Testament. Acest lucru ii determina pe multi cercetatori sa presupuna ca relatarile despre nastere au fost alcatuite doar pentru a crea o simetrie teologica intre inceputul si sfarsitul existentei pamantesti a lui Iisus: Cel care a inviat din morti Si-a inceput viata intr-un mod la fel de miraculos, ca fiu al unei Fecioare.

Mesajul teologic al acestor relatari este unul foarte clar. Iisus este noul si adevaratul Israel, Fiul lui Dumnezeu, "Emanuel", "Dumnezeu cu noi". Nu este un simplu profet, un facator de minuni ratacitor sau un revolutionar agitator, asa cum au incercat unii sa-L descrie. El este mai degraba implinirea tuturor profetiilor si izvorul adevaratei vindecari. Totusi, intrebarea care pare sa ne preocupe cel mai mult este: daca aceste relatari sunt "adevarate" din punct de vedere faptic; adica "chiar s-au intamplat?"

Acesta este un exemplu clasic de "intrebare falsa". Pentru a putea argumenta aceasta afirmatie, trebuie totusi sa clarificam mai intai cateva lucruri. In primul rand, in aceste vremuri tindem sa punem semnul egal intre si adevar si "fapt". Daca o anumita intamplare poate fi ipotetic inregistrata pe banda magnetica sau pelicula, daca poate fi observata si supusa unei analize stiintifice obiective, o consideram ca fiind "adevarata". Intr-adevar, o astfel de realitate poate fi una faptica. In orice caz, adevarul se situeaza la un alt nivel, mai inalt, dar si mai profund decat cel al faptului real. Jon Meacham, autorul articolului din Newsweek, a exprimat foarte bine aceasta idee: "Daca disecam cu mare atentie relatarile [despre nastere] observam ca aceasta saga a Nativitatii nu este nici pe deplin miraculoasa, insa nici pe deplin faptica, ci o naratiune compusa din mai multe straturi suprapuse, acela al traditiei primare si cel al teologiei perene, o naratiune a carei semnificatie a fost cuprinsa in cuvintele Crezului Niceean: si anume aceea ca "pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire" Iisus "S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om."

"O naratiune compusa din mai multe straturi suprapuse, acela al traditiei primare si cel al teologiei perene." Nu este vorba de nici o opozitie intre cele doua, pentru ca (sfanta) traditie este intotdeauna astfel alcatuita incat sa transmita adevarul teologic: importanta pentru noi a ceea ce a facut Dumnezeu in timp si spatiu pentru a ne mantui. De aceea insistam asupra faptului ca "Evangheliile nu sunt carti de istorie, ci scrieri teologice".

Apoi, trebuie sa ne aducem aminte de faptul ca intotdeauna ceea ce numim "eveniment istoric" poate fi supus interpretarii. Cunoastem anumite evenimente, de exemplu nasterea universului, revolutia franceza sau primul razboi din Golf, doar asa cum ne-au fost prezentate de catre oamenii de stiinta, istoricii sau reporterii de razboi care au insotit unitatile militare in lupta. Presupunem ca relatarile lor sunt adevarate, intelegand prin aceasta ca sunt faptice. In orice caz, acele "fapte" pe care credem ca le cunoastem sunt in cea mai mare parte a lor doar interpretari pe care le primim sub forma unei "traditii" seculare prin intermediul mijloacelor de informare ca de pilda reviste, televiziune si carti. Dar ca si barfa, aceste interpretari sunt intotdeauna influentate de elemente subiective cum ar fi perspectiva, experienta si agenda celor care le transmit. Pana si propriile noastre experiente personale le transmitem sub influenta interpretarii subiective pe care o dam semnificatiei acestora. Atunci cand le povestesc celorlalti o intamplare tragica sau fericita pe care am trait-o, repovestirea mea este intotdeauna influentata de impactul pe care respectiva experienta l-a avut asupra propriei persoane. A relata o intamplare sau a descrie o realitate inseamna intotdeauna a o interpreta, a o trece prin filtrul propriei mele experiente si ratiuni. In consecinta, se poate ca insasi notiunea de "fapt", pe care o pretuim atat in aceasta era a stiintei si tehnologiei, sa fie doar putin mai mult decat o iluzie...

Totusi, Adevarul va dainui pentru totdeauna. Oricum am judeca noi (sau cercetatorii biblici) "istoricitatea" diferitelor evenimente, de la referatul despre creatia lumii din Facere pana la relatarile despre nasterea lui Iisus, adevarul acelor evenimente si al interpretarilor lor se afla in prezenta si faptele lui Dumnezeu in si prin ele. Ingineria genetica a efectuat deja cu succes experimente in domeniul partenogenezei, forma de reproducere sexuata fara fecundarea ovulului, intr-un vas Petri. Dar aceasta descoperire nu mai este un argument suficient in sprijinul traditiei referitoare la nasterea din Fecioara a lui Iisus la fel cum nici Giulgiul din Torino nu e o dovada a Invierii Sale. Naratiunile biblice, la fel ca si Giulgiul, sunt receptate si interpretate ca articole de credinta. Termenul "dovada", prin aceasta intelegand testare stiintifica obiectiva, pur si simplu nu este aplicabil in cazurile de mai sus.

Sunt oare adevarate relatarile despre nasterea lui Iisus in forma in care le prezinta evanghelistii Matei si Luca? Da - asa cum afirma credinta, dar si experienta a nenumarate persoane care stiu ca Iisus din Nazaret este Domn si Mantuitor si care Il numesc in rugaciunile lor Dumnezeu cu convingerea ca acestea le sunt ascultate. Da - pentru ca Parintii spirituali ai Bisericii au recunoscut intotdeauna ca adevarul este mai mult decat un fapt real si ca Scriptura ne vorbeste mai mult in limbajul figurat al poeziei decat in cel analitic al stiintei si asta pentru ca adevarul este in cele din urma inefabil. Scriptura recurge la figuri de stil si analogii, Sfintii Parinti ai Bisericii se bazeaza atat de mult pe alegorie, iar Iisus Isi exprima unele dintre cele mai profunde invataturi in parabole tocmai din cauza caracterului simbolic al cuvintelor. Cuvintele ne indica realitatea transcendenta si chiar participa intr-o oarecare masura la acea realitate. Dar, pentru ca sunt plasmuiri umane, cuvintele nu sunt capabile sa cuprinda acea realitate in toata plinatatea ei. Din aceasta cauza chiar si cea mai sincera rugaciune trebuie sa se sfarseasca in tacere.

Da, relatarile despre nasterea lui Iisus sunt adevarate pentru ca scopul si rezultatul lor este mai mult transmiterea de semnificatie si nu de fapte reale. In sfarsit, nici un element al traditiei biblice nu poate fi dovedit sau contestat definitiv. Dar acest lucru nu conteaza. Ceea ce conteaza este marturia pe care ne-o ofera traditia cu ajutorul faptelor istorice si al imaginilor poetice cu privire la importanta persoanei lui Iisus in planul lui Dumnezeu de a darui lumii mantuirea si viata vesnica.

Din aceasta perspectiva, impreuna cu toata Traditia crestina, putem - si chiar suntem obligati - sa afirmam ca vesnicul Cuvant al lui Dumnezeu s-a intrupat si a devenit om in persoana lui Iisus prin puterea Sfantului Duh si in pantecele Fecioarei Maria. "Dumnezeu-Omul" a patimit, a fost crucificat si ingropat. Apoi, in cea de-a treia zi, a inviat din morti cu slava, pentru a implini ceea ce a inceput in primul ajun al Craciunului, intr-un staul saracacios din orasul Bethleem.

Faptul istoric si semnificatia transcendenta se contopesc in aceasta afirmatie. Umbra de indoiala care planeaza atat asupra faptelor istorice cat si asupra semnificatiilor transcendente atunci cand sunt privite cu ochi sceptici nu poate fi disipata niciodata complet. Ochii credintei insa vad ca nu exista o realitate mai concreta si nici un alt adevar mai convingator decat afirmatia de mai sus.

Cum ne dezvaluie Scriptura realitatile transcendente si cum ne permite accesul la ele?

Aceasta ultima sectiune aduce in discutie problema relatiei dintre fapt si adevar in naratiunile biblice, in special in relata-rile despre nasterea lui Iisus. Am incercat sa evidentiez faptul ca intrebarea: "Totul s-a intamplat chiar asa?" se naste dintr-o anumita neintelegere comuna si nu tine seama de ideea ca tot ce este redat ca "fapt real" este filtrat prin propria experienta si intelegere a reporterului. Din aceasta cauza, ceea ce primim ca "fapt real" este intotdeauna colorat si modificat prin interpretarea noastra, atunci cand e vorba de o experienta proprie, sau a persoanei care ne transmite respectiva informatie.

Cu privire la relatarile biblice despre zamislirea si nasterea lui Iisus, la fel ca si in cazul altor numeroase elemente din Scriptura, trebuie sa recunoastem ca ele reprezinta o sinteza intre realitatea istorica - ceea ce noi numim fapt real - si semnificatii transcendente, semnificatii pe care cuvintele omenesti le pot exprima doar prin imagini sau figuri de stil.

Parabolele lui Iisus ne ofera un exemplu excelent. Aceste povestiri sunt construite pe experiente obisnuite pe care asculta-torul le identifica drept fapte reale: autoritatea regelui sau stapanului casei, ciclul anual al insamantarii si recoltarii, ipocrizia anumitor membri ai clasei conducatoare iudaice, grija pastorului pentru turma lui, si asa mai departe. Iisus ia aceste realitati obisnuite si le foloseste ca imagini - icoane verbale - pentru a exprima un sens care se adreseaza experientei imediate a ascul-tatorilor Sai. Extrapoland pe baza propriilor lor experiente, acei ascultatori (si apoi viitorii cititori ai Evangheliilor) vad cu usurinta in regele sau stapanul casei o imagine a lui Dumnezeu ca Domn si Judecator, in ciclul agricol - un semn al prezentei si activitatii lui Dumnezeu in creatie, in conducatorii poporului - un avertisment si un apel la compasiune, iar in pastor - o marturie a preocuparii lui Hristos de a-l "cauta si mantui pe cel pierdut".

Iisus nu a intentionat niciodata ca parabolele sale sa fie receptate ca "fapte" reale, si anume ca intamplari care au avut loc cu adevarat. Sunt doar reprezentari, imagini verbale, care trimit dincolo de ele insele la o realitate mai profunda. Din acest motiv, ele sunt "mai mult decat fapte reale". Desi se bazeaza pe experiente si intamplari zilnice familiare, ele il ridica pe ascultator la un plan mai inalt, la nivelul realitatii ultime, si anume relatia noastra cu Dumnezeul Cel vesnic.

Astfel, referatul despre creatie - desigur primele unsprezece capitole - din Facere poate fi considerat "parabolic". La intrebarea: "Totul s-a intamplat chiar asa?" vom raspunde cu Da si Nu. Da, in masura in care referatul despre creatie din Facere 1 afirma ca Dumnezeu este unicul autor al tuturor celor existente, ca totul trece "de la nefiinta intru fiinta" prin voia si puterea Lui si ca tot ceea ce a creat si continua sa creeze este prin esenta "bun". Dar vom raspunde "nu", in masura in care acum se stie (sau se poate demonstra stiintific, daca doriti) ca universul nu este stratificat, cu "apa deasupra tariei" si ca "zilele" creatiei nu sunt literalmente perioade alcatuite din 24 de ore.

Ca sa abordam problema dintr-un punct de vedere mai tehnic, putem afirma ca fiecare relatare biblica are si un aspect profund "mitologic", referindu-ne aici si la relatarile despre Nasterea lui Iisus. Dar, pentru a afirma asa ceva, mai intai trebuie sa ne clarificam notiunea de "mit". Mitul nu este o legenda, o povestire inventata. Nu trebuie nici confundat cu parabola. In sensul propriu al cuvantului, mitul este o naratiune folosita pentru a exprima cu ajutorul limbajului omenesc si al reprezentarilor realitati care transcend ceea ce noi consideram pur istoric. Unele realitati, ca de exemplu emotiile si aspiratiile, pot fi exprimate intr-un mod mai adecvat in limbajul poeziei. Realitatile transcendente - adevarurile despre viata interna si activitatea externa a lui Dumnezeu, de exemplu - pot fi mai bine exprimate in limbajul mitului.

Faptul ca aceste afirmatii par oarecum suspecte se datoreaza tendintei de a intelege incorect conceptul de "istorie" sau "realitate istorica". Lasandu-ne sedusi de un anumit dualism intelectual, ajungem sa cream o dihotomie improprie intre temporal si etern, la fel cum facem adeseori intre fapt real si adevar. Credem ca fiecare cuprinde sfere diferite ale realitatii in timp ce de fapt se contopesc mereu. Universul a aparut ca urmare a ceea ce numim "Big Bang". Motivul pentru care intrebarea "Ce a fost inainte de acest Big Bang?" ramane fara raspuns este ca atunci insusi timpul nu exista. Totusi, Creatorul exista si atunci si intr-un anumit "moment" atemporal a pus in miscare ceea ce numim noi realitatea fizica si istorica. Prin urmare, nu putem intelege aspectul istoric sau "faptic" al creatiei fara raportarea la Creatorul transcendent (desi multi au incercat pana acum...).

In mod similar, prezenta lui Iisus in viata si experienta poporului Sau a fost partial rezultatul anumitor fapte ce pot fi de-terminate din punct de vedere istoric, si anume acela ca S-a nascut, a fost rastignit si ingropat in anumite momente si locuri. Totusi, in acelasi timp, acea nastere si moarte sunt impregnate cu o mai mare insemnatate deoarece sunt vehicule ale interventiei divine in realitatea istorica. Cel nascut din Fecioara Maria este o fiinta umana, dar este si Fiul lui Dumnezeu Cel vesnic, iar moartea, urmata de Invierea Lui marcheaza trecerea definitiva la viata vesnica. Aici se petrece contopirea ultima dintre timp si eternitate, dintre evenimentul istoric si adevarul transcendent.

Pentru ca Dumnezeu este prezent si activ in fiecare eveniment al istoriei lumii, El participand la fiecare dintre cele mai launtrice si personale experiente ale noastre, trebuie neaparat sa corectam toate falsele dihotomii dintre timp si eternitate, fapt si adevar. Tot planul temporal este patruns de eternitate, fiecare fapt real fiind capabil de a transmite un aspect al realitatii ultime. Totusi, eternitatea transcende timpul la fel cum si adevarul transcende simplul fapt. Limba incearca sa exprime aceasta relatie si o face cel mai bine sub forma mitului: o povestire cu cuvinte omenesti care exprima intr-un mod unic taina finalmente inexplicabila a interactiunii dintre divin si uman.

Din aceasta cauza afirmam ca relatarea despre creatie din Facere este adevarata, desi nici unul dintre elementele sale nu este "faptic". Astfel se explica de ce relatarile evanghelice despre nasterea, moartea, Invierea si Inaltarea lui Iisus sunt adevarate desi nu s-a putut verifica fiecare detaliu spre satisfactia scepticilor care se poate sa fi fost prezenti. In orice caz, adevarul acelor relatari nu este doar unul subiectiv, desi poate fi perceput numai prin ochii credintei. Toma a vazut si a crezut, la fel ca si ceilalti discipoli, impreuna cu nenumarate alte persoane (I Cor. 15, 3-8). Ceea ce au vazut toti acestia este realitate: realitate istorica in masura in care l-au vazut pe Domnul Cel Inviat in carne si oase, si realitate transcendenta in masura in care acel trup a fost transfigurat in cel al Invierii Sale.

Desi de obicei suntem orbi la acest adevar, ceea ce numim fapt, timp si realitate istorica sunt intotdeauna pline de prezenta si semnificatie vesnica. Expresia "eshatologie implinita" nu este doar un jargon teologic. Este si o icoana verbala care cauta sa exprime un adevar inefabil. Inseamna ca lumea insasi, ca sa folosim cuvintele memorabile ale poetului romano-catolic Gerard Manley Hopkins, "este incarcata cu maretia lui Dumnezeu." Relatarile scripturistice - fie ca le clasificam ca faptice, istorice, parabolice sau mitologice - sunt icoane verbale al caror scop este acela de a surprinde acea maretie, de a o face inteligibila sub forma limbajului omenesc, si de a ne-o oferi in chip de marturie datatoare de viata a ceea ce este finalmente si in mod absolut adevarat.

Concluzie

Aceasta perspectiva asupra adevarului si semnificatiei Sfintei Scripturi se bazeaza in mare parte pe elemente care au fost in general culese din critica literara seculara. Acele elemente, aduse pe taramul interpretarii biblice, se pot dovedi extrem de valoroase in masura in care ne conduc la ipotezele si principiile hermeneutice care au dominat exegeza Sfintilor Parinti. Cercetatorii biblici pot face progrese serioase in domeniul lor si, ceea ce este chiar mai important, pot contribui la satisfacerea nevoilor pastorale ale Bisericii, in masura care sunt dispusi sa revina la metodele de interpretare folosite de primii exegeti crestini si care au fost alcatuite pe baza elementelor preluate din lumea iudaica si elenistica. Aceste metode presupun recuperarea si utilizarea adecvata a alegoriei si tipologiei, precum si aprecierea sensurilor multiple pe care le poate exprima un text biblic: literal sau istoric, simbolic sau doctrinar, tropologic sau moral, si anagogic sau eshatologic.

In perioada moderna, metoda alegorica - care incearca sa descopere prin sensurile "inalte" sau "spirituale" ale unei anu-mite scrieri, prin imagini tipologice si limbaj simbolic - a fost criticata si pana la urma respinsa de cercetatorii biblici care au considerat-o subiectiva si fantezista si au afirmat ca distorsioneaza si intuneca si mai mult intelesul "real" al textului. Totusi, critica narativa si abordarea post-moderna a literaturii in general au deschis calea spre redescoperirea alegoriei veritabile si a potentialului acesteia de a revela sensul cel mai profund, sensus plenior, al scrierilor biblice. In timp ce abordarile "deconstructioniste" ridica propriile lor probleme atunci cand sunt aplicate textelor scripturistice, metodologiile mai putin radicale ale "noii critici literare" au avut efectul pozitiv de a descoperi multiple straturi de sens intr-un pasaj biblic. Prin aceasta ne-au permis sa trecem dincolo de sensul pur literal/istoric al unui anumit text, sa descoperim implicatiile sale mai profunde si mai importante pentru propria noastra viata si mantuire.

Acolo unde sunt extrem de folositoare, acest metode ne trimit de fapt inapoi la multe dintre cunostintele si abordarile tipice inceputurilor exegezei patristice. Totusi, este important sa observam ca ele se intemeiaza pe un principiu hermeneutic care a stat la baza a toata interpretarea patristica, scopul principal al acesteia fiind identificarea semnificatiei unui pasaj biblic in contextul mai larg al "istoriei mantuirii", al lucrarii mantuitoare in lumea "reala". Acel principiu sustine ca orice sens spiritual al Scripturii trebuie sa se intemeieze si sa decurga din sensul literal, istoric. Sfanta Treime lucreaza pentru mantuirea noastra in limitele timpului si spatiului, in contextul istoric. Astfel, orice inteles spiritual derivat din marturia biblica trebuie sa ramana ancorat in acel context istoric. Metoda alegorica ne poate imbunatati capacitatea de intelegere a realitatii istorice prin revelarea intelesului spiritual al acelei realitati, si anume, prezenta si lucrarea Duhului, care actioneaza in si prin aceasta. Dar acolo unde alegoria ascunde acea realitate sau se detaseaza de ea, tradeaza scopul insusi al "interpretarii" si este pe buna dreptate respinsa.

"Noua hermeneutica" ne propune metode si obiective ale interpretarii biblice similare celor ale marilor exegeti din trecut: Irineu, Origen, Grigore de Nyssa, Augustin, Teodor, Ioan Gura de Aur. Contributiile si importanta extraordinara ale acestor mari personalitati nu rezida atat in tehnicile lor exegetice cat mai degraba in deschiderea lor fata de inspiratia Duhului Adevarului. Aceasta deschidere i-a ajutat, si ii poate ajuta in aceeasi masura pe toti interpretii Cuvantului lui Dumnezeu de azi, sa devina instrumente ale Duhului, pentru ca El inca mai continua sa faca cunoscuta persoana si lucrarea mantuitoare a lui Hristos Cel Inviat in cadrul Bisericii si pentru mantuirea lumii.

In cele din urma, Duhul este cel care savarseste adevarata lucrare de interpretare biblica. Exercitandu-si "functia hermeneutica", Duhul ne calauzeste spre "tot adevarul" si ne "va aduce aminte" de tot ceea ce ne-a invatat Iisus si de tot ceea ce a insemnat El. Asadar, Duhul indeplineste in numele nostru obiectivul ultim al interpretarii: ne mijloceste participarea in Hristos, impartasirea din viata plina de slava a lui Dumnezeu Cuvantul care este plinatatea Adevarului (In. 14, 6, 26; 16, 13-15).

Preot Prof. Dr. JOHN BRECK 

(Traducere rom: Ovidiu Matiu)