Ecouri ale proverbelor lui Solomon in cultura populara romaneasca
1. Temeiuri biblice ale culturii populare romanesti
Cultura unui popor este intotdeauna tributara, in sens benefic, elementelor fundamentale care ii marcheaza devenirea istorica si de aceea expresia "Omul este ceea ce mananca" poate fi extrapolata si asupra culturii populare, cu intreaga diversitate a formelor ei de exprimare.
Crestin prin origine si fiinta, caci nu se poate vorbi de o perioada istorica in care sa nu fi fost crestin si nici despre o data fixa a increstinarii, ca la popoarele vecine, neamul romanesc si-a plamadit fiinta cu aluatul cuvantului Sf. Evanghelii, in dragoste de dreptate, fraternitate, vietuire pasnica, smerenie si frica de Dumnezeu.
Idealul uman promovat de invatatura crestina se regaseste in structurile de profunzime ale idealului uman cultivat de cultura noastra populara.
Cartea fundamentala a crestinismului, Sf. Scriptura a patruns prin cultul divin si propovaduirea Bisericii in cele mai intime straturi ale culturii populare. De aceea nu e de mirare ca anumite cugetari sau sentinte morale biblice au fost asimilate de intelepciunea poporului care si le-a impropriat ca pe niste bunuri ale sale. In preluarea de valori, poporul este cel mai exigent cenzor desi, paradoxal, pare locul cel mai comun de receptare a influentelor de orice natura.
Apropiindu-ne de tezaurul maximelor si proverbelor romanesti, adunate si publicate in culegeri de marii iubitori de folclor in ultimele doua veacuri este limpede ca pe langa experienta milenara, proprie popoarelor cu o istorie indelungata, Biblia si invatatura crestina, in general, sunt puternice izvoare de inspiratie. Iata cateva exemple dintr-o carte de proverbe romanesti, care nu mai au nevoie de comentarii in privinta originii: "Mai bine barna din ochiul tau sa o scoti, decat gunoiul din ochiul fratelui tau"; "Ceea ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor"; "Cel ce sufera pe nedreptate se intareste"; "Iuda pentru treizeci de arginti a vandut pe Hristos"; "Nu arunca margaritarul inaintea porcilor"; "Cine da saracilor imprumuta pe Dumnezeu"; "Gol ai venit, gol te duci, cu tine d-aici nimic nu duci", "Un caine viu face mai mult decat un leu mort" s.a.
2. De la Proverbele biblice la proverbele romanesti
Identificarea si analiza nuantata a corelatiilor dintre textul Sf. Scripturi si cultura populara romaneasca constituie un proces complex si, de aceea, ne oprim aici doar asupra unui model care credem ca poate fi considerat paradigmatic: receptarea si valorificarea existentiala, practica, in intelepciunea proverbelor romanesti a invataturii religios-morale cuprinse in cartea Proverbelor lui Solomon.
Desi notiunea de proverb nu poate caracteriza integral, ambii termeni ai comparatiei - proverb sau pilda biblica si proverb ca formulare gnomica a intelepciunii populare - consideram totusi ca destinatia comuna, evident didactica, tendinta de esentializare care poate numai in poezia extrem orientala mai este cautata cu atata asiduitate, utilizarea unor procedee stilistice apropiate in formulare, folosirea preponderenta a paralelismului (sinonimic, antitetic, sintetic, parabolic) ne indreptatesc la studierea influentelor scripturistice in cultura noastra populara exprimata prin continuturile paremiologice.
Pe de o parte, avem cartea revelata a Vechiului Testament, "colectie a colectiilor" de sfaturi pentru dobandirea intelepciunii in viata, monumentala componenta a poeziei didactice ebraice, culme a literaturii sapientiale din intreaga lume veche. Daca Psalmii reprezinta punctul cel mai inalt atins de poezia ebraica, acelasi lucru se poate afirma despre Proverbele (Pildele) lui Solomon pentru literatura didactica.
"Intr-un stil bogat in imagini si comparatii, viu in expresii si adanc in psihologia vietii zugravite, plin de culegeri sublime si variate, Solomon expune in aceasta carte doctrina religioasa, dar mai ales social-morala a lui Israel. Plecand in comparatiile sale de la lucruri si fapte naturale si cunoscute pe care le imbraca in forma poetica a paralelismului stihurilor ebraice, autorul a dat nastere acelui stil concis dar sententios, figurat si parabolic, care imprima operei sale un colorit cu totul particular".
De cealalta parte, avem proverbele romanesti, care spre deosebire de celelalte genuri ale literaturii populare ca: povestile, cantecele, doinele, bocetele, baladele, descantecele, oratiile de nunta s.a. care au avut o viata oarecum autonoma, fiind rostite la diferite ocazii, genul paremiologic a facut corp comun cu fiinta graiului popular, componentele sale fiind revarsate in masa vocabularului. "Proverb este o expresie inteleapta, filosofica sau didactica, care merge din om in om. Se propaga mai ales prin viu graiu si este anonim. Nu este vorba cutaruia sau a cutaruia, al carui nume se pomeneste, a cutarui intelept sau a cutarui filosof ci intr'adevar, cum si scrie Pann: "Vorba aluia", oricine ar fi el; indiferent de unde se naste si de unde vine, care este obarsia, cum s-a dezvoltat in cursul vremurilor; cand ajunge proverb, toate acestea sunt de mult sterse. Singurul semn caracteristic este nuanta populara, caci proverbul reprezinta mentalitatea, modul de a vedea si de a intelege al poporului la care se gaseste si unde se intrebuinteaza". Varietatea si complexitatea tematicii proverbelor asigura acestui gen literar stravechi o extraordinara productivitate. Iuliu Zanne a adunat intr-o monumentala colectie 20.940 de proverbe. Facand o clasificare a temelor, se constata ca "lasand la o parte zicatorile si alte specii, se estimeaza cea. 4.000 tipuri de proverbe cu o tematica ce imbratiseaza viata omului cu toate aspectele si contingentele ei".
3. Moralitatea - tema fundamentala a proverbelor
In continutul variat al creatiilor populare o preocupare fundamentala este moralitatea. Omul moral apare, in conceptia poporului, ca implinire a destinului individual, premisa a armoniei sociale. "Credinciosii au o morala simpla, pozitiva, o cumintenie innascuta, o cumsecadenie deasupra oricarui repros, o omenie recunoscuta. Virtutile sunt practicate din convingere, pacatele sunt exceptii condamnabile. O intreaga literatura folclorica scoate in evidenta virtutile si condamna corosiv patimile in expresii lapidare si memorabile, adeseori gnomice. Fara teoretizare, selectia lor devine o morala de rand, succinta si eficace".
Intelepciunea populara surprinde valoarea de nepretuit a virtutii si cheama pe om sa o puna in practica deoarece i se potriveste fiintial. Planul etic se sincronizeaza cu cel estetic: virtutea e impartasire din frumusete, lumina, bucurie, pacatul este intruchipare a uratului. Frumusetea virtutii armonizeaza temeliile axiologice ale existentei: adevar, bine, frumos intr-o sinteza ce lumineaza intreaga viata. Mergand pe calea binelui, omul cinsteste pe Dumnezeu si evlavia devine "lucratoare prin iubire" fata de semeni.
Pedagogia proverbelor utilizeaza mijloace variate, de la mireasma intelepciunii batranesti pana la ghimpele usturator al ironiei, insa scopul final este unul singur: innobilarea omului prin moralitate. Dupa exprimarea sugestiva a lui Moses Gaster: "Proverbele sunt pentru relatiunile morale ale omenirii intocmai ca moneda pentru relatiunile sociale".
Punand alaturi preceptele solomonice si formularile apoftegmatice ale poporului vom constata numeroase asemanari. Fara a ignora deosebirile, vom sesiza in cele ce urmeaza interferentele, deoarece ni se par interesante si folositoare. In analiza virtutilor si a pacatelor ne vom calauzi de modul cum imparte Morala crestina datoriile oamenilor: mai intai cele fata de Dumnezeu, apoi cele fata de sine si fata de aproapele.
4. Raportul om - Dumnezeu oglindit in proverbe
Fiind inspirata de Duhul Sfant, cartea Proverbelor cuprinde o morala religioasa in care sentintele privitoare la datoriile omului fata de Dumnezeu ocupa un loc deosebit. Teologia Proverbelor contine invataturi adanci, revelate prin persoana regelui intelept, si la loc de frunte se situeaza "frica de Dumnezeu", inceputul intelepciunii. Aceasta temere de Dumnezeu nu trebuie sa fie frica sclavului, ci este o stare complexa in care se impletesc respectul, devotamentul, ascultarea, supunerea, iubirea. Acestea aduc omului viata si puterea de a se elibera de lanturile mortii spirituale. "Mila si adevarul sa nu te paraseasca, leaga-le imprejurul gatului tau si scrie-le pe tabla inimii tale. in toate lucrarile tale gandeste-te la El si El iti va netezi toate cararile tale"(3,3; 3,6).
Intelepciunea poporului a exprimat in termeni potriviti legatura stransa dintre elementul moral si cel religios, subliniata de multe ori in cartea biblica. Cine si-a pierdut simtul moral al bunei vietuiri cu semenii, acela si l-a pierdut si pe cel religios, al legaturii cu Dumnezeu: "Cine de oameni nu se rusineaza, nici de Dumnezeu nu se infricoseaza".
Grija lui Dumnezeu fata de creaturile Sale este exprimata astfel in textul scripturistic: "Cararile omului stau inaintea Domnului si El ia seama la toate caile lui" (5, 21); "Ochii Domnului sunt pretutindeni, veghind asupra celor buni si celor rai" (15, 3), "Multe puneri la cale framanta inima omului, dar numai sfatul Domnului se implineste"(19, 21). Autorii anonimi ai proverbelor formuleaza acelasi adevar in diferite moduri: "Fiecare pentru sine, Dumnezeu pentru toti" (3654), "Berzei oarbe ii face Dumnezeu cuib" (1413), "Nu-i cum gandeste omul, ci cum vrea Domnul" (5372). "Cine da saracilor, imprumuta pe Dumnezeu" (1952) este o expresie populara a versetului biblic din Proverbe 3, 9: "Cinsteste pe Dumnezeu din averea ta si din parga tuturor roadelor tale".
Intelepciunea populara accentueaza in nenumarate randuri ca Dumnezeu ajuta numai pe cei harnici, care valorifica darurile primite: Dumnezeu da, dar nu aduce acasa (3312), Dumnezeu da omului dar in traista nu-i baga (3314) Munca de ti-o cauti bine e si Dumnezeu cu tine (5095) Roaga-te lui Dumnezeu si munceste tot mereu (6461) Bunatatea divina se revarsa asupra credinciosilor, implinind ravna omului: "Dumnezeu cand iti ajuta si ferul se face pluta" (3310) dar dreptatea de sus nu intarzie sa pedepseasca pe cei ce se abat de la legea morala, caci "Dumnezeu are scari si de suit si de coborat" (3305) Dumnezeu nu bate cu ciomagul (3318) Dumnezeu nu ramane la nime dator (3319) Dumnezeu nu rasplateste ca dusmanul, ci goneste cu anul (3320), Cei drepti sunt rasplatiti cu daruri pamantesti si bogatii vesnice, iar cei-pacatosi au parte de nenorociri.
Cine e bun place si lui Dumnezeu (1964) Fii bun ca sa traiesti mult (3683) Ce-i drept si lui Dumnezeu ii place (1749) Dreptatea niciodata nu piere (3290) Numai la Dumnezeu e dreptate (5422).
Invatatura despre Dumnezeu cuprinsa in proverbele romanesti se apleaca asupra aspectelor practice, spre deosebire de cartea lui Solomon unde inaltimea teologica a gandirii inteleptului se impleteste cu frumusetea indreptarului moral.
6. Trasaturile omului intelept
Morala Proverbelor se intemeiaza pe virtutea intelepciunii: izvorul si incununarea celorlalte virtuti. Reliefand valoarea dobandirii intelepciunii regele Solomon spune ca "mai puternic este un intelept decat un voinic si cel priceput este unul plin de putere" (24, 5).
Frica de Dumnezeu, smerenia, rabdarea, stapanirea de sine sunt caracteristici ale omului intelept. Proverbele lauda importanta deosebita a intelepciunii: "Ea este mai pretioasa decat pietrele scumpe; nici un rau nu i se poate impotrivi si e binecunoscuta tuturor celor ce se apropie de ea; nimic din cele dorite de tine nu se aseamana cu ea. Viata lunga e in dreapta ei, iar in stanga bogatie si slava; din gura ei iese dreptatea; legea si mila pe limba le poarta. Caile ei sunt placute si toate cararile ei sunt caile pacii" (3, 15-17).
In proverbele noastre, intelept este considerat cel ce stie sa aleaga mijloacele cele mai potrivite pentru atingerea scopului urmarit, deci conceptia pune in evidenta inteligenta practica si cultura:
Omul invatat are stea in frunte (5781)
Inteleptul invata din patania altora, nesocotitul din a sa (4293) Vrednicia fara intelepciune, ca o frumusete fara ochi (8066) Omul intelept face ce poate nu ce vrea (5780).
Blandetea si rabdarea sunt virtuti care impodobesc pe cel intelept: "Omul bland va fi binecuvantat, caci din painea lui da celui sarac (22, 9) iar Domnul incearca pe fiii Sai pentru a-i intari in virtute: "Caci Domnul cearta pe cel pe care-l iubeste si ca un parinte pedepseste pe feciorul care ii este drag (3, 11).
Intalnim si in cultura noastra populara proverbe ce fac elogiul blandetii:
Vorba dulce, mult aduce (8017)
Raspunsul bland inlatura mania (6902)
O vorba buna stinge focul mai curand decat o bute cu apa (5945)
Unde este pace si lui Dumnezeu ii place (7578)
Unde este omul bun, a pus si Dumnezeu mila (7640)
Rabdarea isi gaseste, de asemenea, formulari expresive care ii subliniaza valoarea:
Ca rabdarea la necaz, nici un leac nu e mai bun (1609). Cu rabdarea treci si marea - dar cu raul, nici paraul (2706). Rabdarea e cea mai buna doctorie (6399). Rabdarea-i din Rai (6401). Rabdarea-i mantuire (6402).
Sobrietatea in cuvinte este o alta manifestare a stapanirii de sine. De aceea, Solomon recomanda putinatatea cuvintelor si vrednicia faptelor. Multimea vorbelor este intotdeauna semnul unei lipse de fond. "Daca vezi un om care se zoreste la vorba, atunci pentru un nebun e mai multa nadejde decat pentru el" (29, 20).
Intelepciunea noastra populara spune:
"Sau taci, sau zi ceva mai bun decat tacerea (6588). Puneti frau la gura si lacate la inima (5356). Vorba putina si mancare putina niciodata nu strica pe om (8027).
Vorba multa saracia omului (8023). Vorba multa nu e fara minciuni (8022). Cugeta bine inainte de a vorbi (2613)".
Daca peste tot este elogiata cumpatarea, stapanirea de sine ca virtute ce onoreaza pe om si-i cultiva adevarata demnitate, in schimb neinfranarea, imbracand formele diferitelor pacate este condamnata, subliniindu-se neajunsurile.
Mania reprezinta un pericol pentru viata sociala deoarece, iesindu-si din fire, cel manios isi pierde echilibrul sufletesc si savarseste fapte rele. Credinciosul este sfatuit sa nu se asemene celor "infierbantati de furie", pentru a nu deprinde calea lor. Dovada intelepciunii consta in puterea stapanirii de sine: "Cel incet la manie este bogat in intelepciune, iar cel ce se manie degraba isi da pe fata nebunia" (22, 19).
In proverbele romanesti gasim:
Cel tarziu la manie e mai mare decat un viteaz (1816). Iuteala la manie cade in nebunie (4078). Firea maniei e inceputul credintei (3693). Mania e bine sa apuie odata cu soarele (5012).
Betia, necumpatarea in bautura, este un alt pacat care degradeaza fiind umana, fiind si sursa unor alte lanturi de pacate: desfraul, mizeria, saracia. Solomon combatand aceste pacate, concluzioneaza lapidar: "Caci betivul si desfranatul saracesc iar dormitul mereu te face sa porti zdrente" (23, 21). In alt loc regele intelept indeamna: "Nu te uita la vin cum este el de rosu, cum scanteiaza in cupa, cum curge usor, caci la urma el ca un sarpe musca si ca o vipera improasca venin (23, 31-32).
Consecintele nefaste ale betiei asupra sanatatii fizice si psihice a| omului sunt constatate si de proverbele noastre:
Betia e nebunie cu voie (1415),
Betia este usa tuturor rautatilor (1416).
Betivul isi bea si straiele si mintile (1424).
Cine bea pan la-mbatare nume bun in lume n-are (1923).
Vin, vinarsul cui ii place om de treaba nu se face (7596).
Unde intra vinul, rusinea iese de acolo (7604).
Fie omul cat de bun vinul il face nebun (3671).
Intre plagile care distrug viata credinciosilor mandria si lacomia sunt pacate capitale, ce provoaca multa tulburare celor ce sunt stapaniti de ele. Mandria este dusmanul intelepciunii, caci: "Daca vine mandria va veni si ocara, iar intelepciunea este cu cei smeriti" (11, 2). Ea aduce cu sine numai vrajba, dezbinare: "Mandria nu da prilej decat la cearta, intelepciunea se afla numai la cei ce primesc sfaturi" (13, 10). In nenumarate randuri, invatatura biblica recomanda virtutea smereniei chiar daca tentatia pacatului ar putea aduce avantaje de moment: "Mai bine sa fii smerit cu cei smeriti, decat sa imparti prada cu cei mandri" (16, 19), "Mandria umileste pe om iar de cinste are parte cel smerit"'(29, 23). Mandria, pacatul ingerilor cazuti este radacina altor pacate. De aceea mandriei trebuie sa i se opuna totdeauna smerenia pentru ca omul sa ramana in relatia sa naturala cu Dumnezeu si cu semenii.
Mandria vine inaintea caderii (5008). Dumnezeu, celor mandri le sta impotriva (3309). Fudulia e sora buna cu prostia (3749). Fudulia are doi tovarasi: prostia si saracia (3751). Omul calic si fudul si lui Dumnezeu-i urat (5694).
Avaritia si lacomia dupa acumularea prin orice mijloace a bunurilor materiale este inchinare la idoli. Lacomia duce pe credincios la indepartarea de Dumnezeu, este un mijloc de aservire a omului, un factor de dezagregare sociala. "Cel ce umbla dupa castig nedrept isi surpa casa lui, iar cel ce uraste mita va trai" (15, 27). Aceste pacate aduc nimicirea credinciosului, moartea sufleteasca. Doar viata traita in demnitate si munca cinstita apara pe om de nenorociri. "Nu sunt de nici un folos comorile dobandite prin faradelege; numai dreptatea scapa de la moarte" (10, 2) si "La nimic nu foloseste bogatia in ziua maniei, numai dreptatea mantuieste de moarte"(11,4).
Lacomii sunt de unde n-are marul coaja si cireasa sambure (4419). Lacom tanar, cersetor batran (4421). Lacomul, si satul, flamand este (4424). Lacomului, cat ii dai el nu zice ba (4813). Omenia este mai buna ca avutia (4813).
Factor de bunastare individuala si sociala, munca este o virtute mult iubita si apreciata. Autorul biblic staruie mult in calauzirea credinciosilor spre munca, deoarece acesta este mijlocul cel mai potrivit si mai cinstit pentru castigarea celor necesare traiului si pentru atragerea respectului semenilor. Prin munca sa, unita cu a celor in societatea carora traieste, credinciosul contribuie la fericirea comunitatii si la fericirea sa personala, pentru ca puterile fizice si intelectuale cu care l-a inzestrat Dumnezeu isi gasesc implinirea numai in munca. "Cel ce munceste ogorul sau se satura de paine, iar cel ce umbla dupa desertaciuni este om lipsit de minte" (12, 11). "Cel ce lucreaza pamantul lui se va indestula de paine, iar cel ce umbla dupa lucruri de nimic se va satura de saracie" (28, 19).
Autorul biblic, pentru a scoate in evidenta obligativitatea muncii pentru om, pune in fata tabloul unor mici vietuitoare care neavand "nici indrumator, nici sfatuitor" ostenesc de dimineata pana seara, de primavara pana toamna, fiind astfel pilde de munca rodnica si staruitoare. Furnica si albina sunt prezentate ca modele de harnicie (6, 6-11). Traind in colectivitate, ele demonstreaza si faptul ca omul ca fiinta sociala trebuie sa contribuie prin munca sa la progresul societatii din care face parte.
Bazandu-ne pe invataturile biblice despre crearea omului suntem indreptatiti sa spunem ca, de fapt, nu trebuie sa socotim munca numai ca o datorie de a carei indeplinire depinde binele nostru si al semenilor. Mai degraba, vedem ca in Sf. Scriptura este considerata o necesitate care isi are izvorul in adandurile fiintei (Gen. 1, 28; 11, 15).
Precum avem nevoie sa respiram aerul proaspat si sa ne hranim cu cumpatare trupul, tot astfel este necesar sa ne exersam puterile fizice si spirituale prin munca si stradanie neintrerupta. Chiar Dumnezeu a inscris munca intre functiunile sociale ale vietii omului. Ei l-a injugat la ea, dar nu ca sa-l pedepseasca, ci ca sa-i dea posibilitatea sa se desavarseasca si sa slujeasca si pe altii prin munca lui. Numai o periculoasa stare de alienare poate abate omul de la implinirea acestei aplecari firesti spre activitate productiva din care sa rezulte bunuri necesare tuturor.
Autorul cartii Proverbelor caracterizeaza lapidar aceasta virtute: "Cea mai scumpa comoara pentru om este munca" (12, 27).
Poporul nostru a iubit munca - marturie stau realizarile materiale si culturale. "Munca sfinteste locul", transforma natura, o umanizeaza integrand-o in peisajul valorilor umane. "Sfintirea locului se refera la curatenia, frumusetea randuiala si belsugul pe care-l aduce munca intr-un loc unde inainte era dezordine si mizerie, ca produse ale lenei si trandaviei".
Proverbele noastre subliniaza valoarea muncii in ascensiunea morala a credinciosilor:
Roaga-te si munceste.
Munca de ti-o cauti bine
E si Dumnezeu cu tine.
Roaga-te lui Dumnezeu si munceste tot mereu (6461)
Munca e blagoslovita, cand te tii de ea ai pita (5096).
In nenumarate randuri munca e socotita ca o podoaba de mare cinste pentru om, izvor de belsug si posibilitate de exercitare a capacitatilor cu care l-a inzestrat Creatorul:
Munca e bratara de aur (5097) Munca e mama saracilor (5098)
Munca ne scapa de trei mari rele: de urat, de fapte rele si de neavere (5099) Cine lucra are si cine sede rabda" (2009)".
Rasplata este o urmare necesara a muncii:
"Vrednic este muncitorul de plata sa (8065) Cine lucreaza, acela se cade sa manance (2010) Omul harnic, muncitor, de paine nu duce dor (5768)
Omu nu se procopseste pana cand nu munceste (5807) Lucrul lungeste viata iar lenea o scurteaza (4123) Leacul cel mai bun impotriva saraciei este munca. (4624)
Daca munca este laudata si prezenta in cele mai frumoase expresii, in schimb lenea este zugravita in culori sumbre: "Precum este otelul pentru dinti si fumul pentru ochi, asa este omul lenes pentru cei ce-l pun la treaba" (10, 26). Lenesul este o fiinta lipsita de energie si de caracter, de curaj si de actiune. Starea in care se complace e un pericol si pentru mantuirea sufletului si pentru societatea in sanul careia traieste. "Du-te lenesule la furnica si vezi munca ei si prinde minte" (6, 6), indeamna regele intelept pe cei ce iubesc trandavia. Ca orice om, si lenesul ar dori sa ajunga la indestulare, fericire si belsug dar el "pofteste zadarnic, caci numai pofta celor silitori se implineste" (13, 4). Contrastul ce exista intre omul muncitor si cel ce traieste in trandavie este subliniat cu claritate: "Cel ce aduna in timpul verii este fecior prevazator, iar cel ce doarme in vremea secerisului este de ocara" (10, 5).
Intelepciunea populara a observat ca lenea, ca orice pacat, indeparteaza pe om de Dumnezeu:
"Cine-n lene se taraste Dumnezeu il paraseste"" Trandavia e mama tuturor rautatilor (7391).
"Gravitatea trandaviei sta in aceea ca produce o decadere de la treapta de om, constituie o ratare a vietii si misiunii pe care fiecare om o are in lume, o eschivare de la datoria de a ajuta pe altii, o inselare a semenilor, pe spatele carora lenesul traieste, un furt, un parazitism, deci o fapta antisociala".
In proverbele noastre lenea este ironizata, accentuandu-se sirul de neajunsuri pe care-l atrage dupa sine: saracia, pierderea respectului semenilor, caderea intr-o stare de toropeala, de letargie morala.
"Lenea e cucoana mare care n-are de mancare. Lenea e inceputul rautatilor. Lenea e la om ca si rugina la fier. Lenea face pe bogatul a i se uri Si pe saracul in nevoi a se tari.
Lenea pierde vremea (4646-4650) Lenesul cata de lucru dar nu doreste sa-l gaseasca (4650) Lenesul e frate cu cersetorul (4655)
Cand il cuprinde pe om lenea saracia i se suie in spate(2324) Lenevirea e sora buna cu saracia; cand te apuca una te intotdeauna si cealalta (4659) De la soba pan-la foc/ Pentru lenes e mult loc" (3088)
7. Datoriile fata de aproapele
Morala sociala a Proverbelor are drept pietre de temelie iubirea sj dreptatea. Pentru ca o colectivitate sa propaseasca si sa-si atinga scopul este necesara o desfasurare a celor mai bune si mai drepte raporturi sociale. Toate indemnurile moral-sociale au ca scop facerea de bine celui ce are nevoie, cand ai putinta sa-l ajuti. "Nu spune aproapelui tau: "Du-te si vino, maine iti voi da!" cand poti sa-i dai acum. Nu pune la cale raul impotriva aproapelui tau, cand el locuieste fara grija langa tine" (3, 27-29). In proverbele noastre facerea de bine este considerata o datorie morala si un izvor de nesfarsite bunatati:
"Cine poate face bine si nu face pacatuieste.
Binele ce-l faci la oricine, ti-l intoarce vremea care vine.
Binele cu bine se rasplateste. - Fapta buna nu moare niciodata.
Lasa cainii sa te latre, numai bine sa stii face.
Spre bine cand apuci, asa trebuie s-o duci.
Cand poti face vreun bine, sa nu zici: "Du-te si vino maine", nu se stie ce ne aduce ziua de maine.
Arunca binele tau in dreapta si-n stanga si la nevoie ai sa-l gasesti.
O facere de bine, fie cat de mica, la vremea ei cand se face plateste mai mult decat mii si sute peste a lor vreme.
Orice bine vrei tu sa-l faci, de nu poti tu sa-l faci, sa nu impiedici pe altul sa-l faca".
Recunostinta nu trebuie sa ramana o floare rara, ci trebuie sa se ai mereu alaturi de binele facut noua de catre ceilalti, pentru a contribui biruinta binelui in tot locul.
"Nedreptatile scrie-le pe nisip iar binefacerile pe marmura. Recunostinta este o indatorire catre cel ce ti-a facut binele. Recunostinta este temeiul dragostei omenesti. Daca un animal este recunoscator, de ce n-ar fi si omul? Daca nu poti rasplati binele ce-ai dobandit, fa macar multumire.
Nu tulbura fantana ce te-a indestulat. Celui ce bine ti-a facut cu bine sa-l rasplatesti.
Dragostea si binefacerile trebuiesc impartasite tuturor oamenilor, fara deosebire de neam sau stare sociala. "Cel ce apasa pe cel sarman defaima pe Ziditorul lui, dar cel ce are mila de sarac il cinsteste (14, 31). Iubirea manifestata fata de cei saraci este cu atat mai pretuita de Dumnezeu cu cat binele facut este mai dezinteresat, nu asteapta recompensa: "Cel ce are mila de cel sarman, imprumuta Domnului si El ii va rasplati fapta lui cea buna" (19, 17). Intelepciunea poporului nostru are formulari asemanatoare:
Binele nu se face numai cui iti place;
Caci binele este bine sa-l faci la fiecare
Mai bine sa mori de foame decat sa iei painea saracului.
"Ca fiinte sociale oamenii au lipsa unii de altii, sunt inzestrati de Ziditor cu daruri complementare, asemenea madularelor unui organism. Colectivitatea sau societatea reprezinta pentru om mediul cel mai prielnic pentru formarea multipla a personalitatii sale. Izolarea de acest mediu ar fi echivalenta deci, din punct de vedere fiintial, cu disparitia sa de pe scena vietii sau, in situatia extrema cand totusi ar supravietui, cu alienarea, cu deposedarea sa de calitatea de fiinta inzestrata de Dumnezeu cu cele mai alese daruri".
In proverbele noastre, facerea de bine, dragostea fata de om au fost unite intr-o virtute ce poarta un nume plin de sensuri: omenia. A fi "om de omenie" inseamna a vedea in cei de langa tine purtatorii acelorasi aspiratii, a-i sprijini in implinirea lor, "a iubi pe aproapele tau ca pe tine insuti".
"Oricine esti si oriunde esti adu-ti aminte ca om esti. Om fiind tu, pe orice om ca pe tine sa-l socotesti de om. Omul de omenie crede omului de omenie.
Omenia omenie cere si cinstea cinste.Omenia este mai scumpa ca avutia.Cine pe altul omeneste, pe sine se cinsteste".
Proverbele lui Solomon lauda pe cel ce a invatat intelepciunea practica a vietii si-1 indeamna sa raspandeasca stiinta sa. Bunul cel mai de pret pentru om si binecuvantare pentru societate este intelepciunea. "Ea va pune cununa de daruri pe capul tau si te va impodobi cu diadema de mare cinste"(4, 6). In proverbele romanesti bunatatea este considerata podoaba cea mai de cinste a omului:
"Omul bun e ca painea calda.
Omul fara omenie e ca si trupul fara suflet.
De om bun si de vremea buna nu te mai saturi.
Omul e ca un put cu apa: cu cat face mai mult bine, cu atat mai mult ii vine.
Fapta lauda pe om.
Omul inimos ca un pom frumos; el te umbreste, el te hraneste,
el te incalzeste.
Sub copacul frumos multi se adapostesc.
Omul bun se intelege cel ce nu face nici un rau; dar cu mult mai bun, cel ce poate face rau si nicicum il face; si desavarsit bun cel ce poate rasplati rau si dimpotriva rasplateste cu bine".
In cartea lui Solomon intalnim si atitudinea care in crestinism va deveni porunca: iubirea vrajmasilor. "De flamanzeste vrajmasul tau, da-i sa manance paine, si daca inseteaza, adapa-l cu apa, ca numai asa ii ingramadesti carbuni aprinsi pe capul lui si Domnul iti va rasplati tie" (25, 21-23) iar "Cel ce rasplateste cu rau pentru bine nu va vedea departandu-se nenorocirea de la casa lui" (17, 23).
Expresie a umanismului crestin, raspunsul dat raului prin bine constituie adevarata noblete a omului, implinirea chemarii sale la asemanarea cu Dumnezeu care "aduce ploaie si pentru cei drepti si pentru cei pacatosi".
"Cine iti zvarle o piatra, zvarle-i o paine (2001) Dusmanul cel mai rau cu paine ti-1 castigi (3370) Dusmanului sa-i dai paine si sare (3371)
Cele rele sa le scrii pe apa care curge, iar- facerea de bine in piatra s-o sapi (1796) Fa bine raului (3539) Iarta pe toti, numai pe tine nu (4011) Raul nu trebuie rasplatit cu rau (6426)
Mediul social in care isi desfasoara omul activitatea are o mare influenta asupra comportarii lui. Proverbele atrag atentia credinciosilor sa vegheze asupra locurilor pe care le frecventeaza si sa fie cu bagare de seama in alegerea prietenilor, caci "cel ce se insoteste cu cei intelepti ajunge intelept, iar cel ce se intovaraseste cu cei nebuni, ajunge stricat" (13, 20). Valoarea prieteniei este aratata in cuvinte alese si in proverbe romanesti:
"Omul fara prieteni e ca stanga fara dreapta (5768)
Prieten adevarat este acela care te sfatuieste spre bine, iar nu acela care iti
lauda nebuniile (6311) Prietenul vechi e ca vinul, cu cat e mai vechi, cu atat e mai bun (6317) In unire sta taria" (4298)
Cand prietenia nu se sprijina pe sinceritate devine un instrument de folosire a aproapelui pentru realizarea unor interese personale. Dar prietenia adevarata reprezinta prototipul vietuirii in comun a oamenilor, prilej de apropiere si manifestare a iubirii fata de oameni. Spiritul realist si critic al intelepciunii populare a observat si faptul ca multe prietenii sunt superficiale, bazate pe interese egoiste. Astfel, in consens cu maxima din "Proverbe": "Bogatia strange prieteni fara numar, iar saracul se desparte chiar de prietenul sau" (18, 21) in creatiile folclorice romanesti gasim expresii ca: "Ai bani, ai prieteni; / n-ai bani, n-ai prieteni (595)
Prietenii se tin cu cheltuiala (6313)
Cand imi merge bine/ toti is cu mine,
Cand imi merge rau/ ramai numai eu" (2326).
Un numar mare de maxime solomonice se refera la familie. Cunoscand importanta ei pentru societate, fiind celula de baza a acesteia, locul unde se formeaza viitorii cetateni, Solomon are grija sa trateze principalele aspecte legate de viata conjugala. Maximele referitoare la familie sunt presarate peste tot in cartea "Proverbelor" , dar adunate si sistematizate formeaza un adevarat cod moral-social Atmosfera de dragoste, incredere si respect intre soti trebuie sa constituie cadrul in care tinerele vlastare pot deprinde viata virtuoasa. Nu sunt trecute cu vederea nici datoriile copiilor fata de parinti.
La temelia familiei trebuie sa stea dragostea intre soti, caci dragostea aduce bucurie, pace armonie si da puteri nebanuite sotilor in activitatile lor. "Binecuvantat sa fie izvorul tau si sa te mangai cu femeia ta din tinerete. Cerboaica dragalasa si gazela fermecatoare sa-ti fie ea; dragostea de ea sa te imbete intotdeauna si iubirea ei sa te desfateze" (5, 18-19).
Solomon combate cu tarie desfraul, acest agent distrugator pentru! familie si pierzator de suflet pentru credincios: "cel ce desfraneaza cu o femeie este lipsit de minte, se pierde pe insusi facand astfel; El nu dobandeste decat bataie si rusine" (6, 32-33).
O atentie cu totul speciala se acorda femeii ca sotie si mama, prezentandu-se in tablouri vii, in imagini de o fermecatoare frumusete icoana sotiei si mamei virtuoase, care prin virtutile si munca ei neobosita aduce mangaiere, bunastare si fericire in familie. "Femeia virtuoasa este o cununa pentru barbatul ei, iar femeia fara cinste este un cariu in oasele lui" (12, 4). "O casa si o avere sunt mostenite de la parinti, iar o femeie inteleapta este un dar de la Dumnezeu" (19, 14). "Cel ce gaseste o femeie buna afla un lucru de mare pret si dobandeste dar de la Dumnezeu" (18, 22). Ultima parte a Proverbelor (cap. 31, 10-31) este un imn dedicat femeii virtuoase. Aici talentul artistic al regelui lui Israel realizeaza un tablou in care zugraveste femeia infrumusetata de virtutile ce fac sa prospere familia si prin care ea isi implineste adevarata chemare. "Aceasta parte constituie un adevarat abecedar care ar trebui invatat de orice femeie".
Plina de intelepciunea vietii si de prudenta, departe de cearta si vrajba, femeia virtuoasa creaza in familie o atmosfera de pace si liniste vegheaza la bunul mers al vietii celor din casa, sfatuind si indemnand blandete: "Gura si-o deschide cu intelepciune si sfaturi pline de dragoste sunt pe limba ei" (31, 26). Preocupata continuu de bunastarea familiei lucreaza neintrerupt ingrijindu-se cu dragoste ca nimic sa nu lipseasca: "Ea se aseamana cu corabia unui negutator care de departe aduce hrana ei (31, 14).
Ajutor de nadejde pentru sot in munca de ridicare a prestigiuluj familiei, care-i impartaseste toate bucuriile si necazurile, mangaindu-l dandu-i noi elanuri pentru strabaterea cu demnitate si dreptate a cailor vietii! Femeia virtuoasa este cu mult mai de pret "decat margaritarul"(3, 10)| "Intr-insa se increde inima sotului ei, iar castigul nu-i va lipsi niciodata, ii face bine si nu rau in tot timpul vietii sale" (31, 11-12).
Aceeasi pretuire o acorda si proverbele noastre femeii ca sotie si mamei preocupata de bunastarea familiei:
Femeia inteleapta isi zideste casa (3602) Nevasta cu mintea buna e barbatului cununa (5173) Femeia cinstita e coroana barbatului (3591) Casa e casa cand ai o gospodina in casa (1628) Barbatul dupa muiere si copilul dupa mama se cunoaste (1377) Taranca e albina casei (7432)
Casa fara femeie e pustie pe dinauntru, casa fara barbat e pustie
pe dinafara (1629)
Omul fara sotie, ca o casa pustie (5765) Femeia harnica tine casa cu fusul (3598) Femeia buna e plug de aur in casa omului (3584)
Daca superlativele se inlantuiesc in conturarea tabloului femeii vrednice, in schimb, femeia lenesa si certareata este descrisa in culori sumbre fiindca duce familia la ruina. Sentintele solomonice sunt necrutatoare in acest sens: "Mai bine sa salasluiesti intr-un colt de acoperis,
decat sa traiesti cu o femeie certareata si intr-o casa de rand" (25, 14). "Un jgheab care curge in vreme de ploaie si o femeie artagoasa sunt la fel" (27,15).
Critica femeii lenese apare in proverbele romanesti in formulari pline de ironie, aratand nefericirea familiei din care face parte o asemenea femeie:
Hai nevasta la prasit.
Barbate, m-am bolnavit.
Hai nevasta, la baut.
Bogdaproste, mi-a trecut. (3903)
Femeia cea nebuna, casa isi darama. (3588)
Iata marturisirea unei sotii certata cu harnicia, redata in cuvinte simple dar de o reala expresivitate si aciditate:
Lunea, martea n-am lucrat mai de cand m-am maritat; miercurea n-am indraznit fiindc-asa am pomenit; joi mi-a fost frica de trasnit vineri am fost obricit(a), sambata m-am bolnavit, duminica mi-a trecut. (4757)
Educatia copiilor este pentru parinti o datorie sfanta pentru ca de instruirea lor moral-sociala a tinerelor vlastare depinde echilibrul societatii de maine. Familia este prima scoala pentru tanar; aici el dobandeste cele dintai cunostinte si isi formeaza deprinderi ce vor avea un rol decisiv in formarea caracterului. De acum Solomon indeamna pe parinti: "Deprinde pe tanar cu purtarea pe care trebuie s-o aiba, chiar cand va imbatrani nu se va abate de la ea" (22, 6), "Mustra pe fiul tau si el iti va fi tie odihna si iti va face placere sufletului tau" (29, 17).
Importanta celor "sapte ani de acasa" este subliniata de folclorul romanesc. Educatia este mai lesne de facut in perioada formarii tanarului, devenind mai dificila pe masura inaintarii in varsta si a dobandirii anumitor obisnuinte rele.
Pomul sa-ndrepteaza de mic, nu de mare (6280).
Copilul ca copacul, cand de mic se stramba, anevoie se mai indrepta (2544) Pomul lesne se-ndrepteaza
De mic pan-sa incovoiaza.
In privinta mijloacelor folosite pentru educatie au ramas clasice maximele regelui lui Israel: "Nu cruta pe feciorul tau de pedeapsa; chiar daca il lovesti cu varga nu moare. Tu il bati cu toiagul, dar scapi sufletul lui din imparatia mortii" (32, 13-14). "Cine cruta toiagul sau isi uraste copilul, iar cel care il iubeste il cearta la vreme" (13, 24).
Poporul nostru a cuprins in formularile sale paremiologice elemente pedagogice asemanatoare:
Cine nu se indura de varga, pierde copilul (2064) Copilul nepedepsit ajunge neprocopsit (2545) Cui i-e mila de copil, nu iubeste pe copil (5180) Nevoia invata pe om si nuiaua pe copil (2624) Unde da mama, carnea creste. (7552)
In procesul educativ cuvantul trebuie sa predomine caci Omul nu se bate cu batul ci cu cuvantul (5806).
Indemnurile catre fii de a-si asculta parintii sunt prezente in cartea biblica dar si in proverbele romanesti. Intalnim chiar formulari identice:
"Adu-ti aminte de mama ta si de tatal tau, cand sezi in mijlocul celor mari
(4, 20-22 si proverbul 393). .
"Asculta invatatura tatalui tau si nu uita povetele maicii tale" (1, 9 si 1015).
Un fiu calauzit in inima lui de temerea de Dumnezeu si de ascultarea fata de parinti este tinta educatiei. Principiile pedagogice respecta procedeul contrastelor, prezent in tot cuprinsul Proverbelor pentru a accentua superioritatea virtutii: "Fiul intelept veseleste pe tatal sau iar cel nebun este supararea maicii lui" (10, 1); "Cel ce se poarta rau cu tatal sau si alunga (din casa) pe mama sa este fiu aducator de ocara si de rusine" (19, 26). Viata fericita a oamenilor nu se poate intemeia decat pe buna-intelegere si pace. Morala biblica pretuieste in mod deosebit pacea, chezasie a armoniei sociale. Seminificativ este faptul ca salutul zilnic in Israel cuprindea o dorire de pace "Pace tie", "Mergi in pace".
Calea spre pace si buna-intelegere intre oameni este vazuta de autor in practicarea virtutii. Omul drept, infaptuitor al poruncilor divine creaza prin viata lui o atmosfera de liniste, pace si prietenie intre oameni. Multumirea lui e pacea cu Dumnezeu si cu oamenii, fapt care contribuie la progresul si la sanatatea societatii. Proverbele socotesc mai valoroasa o viata modesta, cu mangaiere si liniste sufleteasca, decat un belsug material trait in nepricepere si vrajba (17, 1). "Mai putin intru frica lui Dumnezeu, decat vistierie (mare) si tulburare destula. Mai mult fac verdeturile si alaturi dragoste, decat un bou ingrasat si alaturi ura" (15, 15-17). Ura, cearta, neintelegerea sunt pacate ce distrug pacea societatii, avand si consecinte externe, regretabile pentru popoare: razboaiele. "Omenirea este o mare familie formata din popoare egale si libere, unite intre ele printr-un tel comun: emanciparea spirituala si materiala tot mai sporita. Dupa cum unui om nu-i este ingaduit sa desconsidere sau sa-si aserveasca pe aproapele sau, tot asa un popor nu poate desconsidera sau reduce la starea de inrobire alt popoi iecare om si fiecare popor are dreptul sa se simta liber si sa traiasca liber. Dreptatea si egalitatea sunt cerute nu numai in raporturile dintre oameni ca indivizi, ci si in viata internationala. Unitatea deplina a oamenilor este roada pacii".
Atitudinea pacifista ce strabate din cartile lui Solomon o intalnim si la poporul nostru, care a indurat cu seninatatea crestina vicisitudinile istoriei dar mai presus de toate a iubit pacea:
Pacea, muma bunatatilor,
Pacea, ravna celor intelepti si vrajba celor nebuni.
Pacea sa fie gandul tau, pacea cuvantu tau, pacea cinstea cea
mai mare.
Cel ce impaca pe altul pacea de el se tine.Orice dai pentru o impaciuire nu constituie o pierdere.Dreptatea cu pacea cand se imbratiseaza, fericirea ne inconjoara.In pace imbelsugare/ In razboi darapanare
8. In loc de concluzie
Cartile didactico-poetice ale Vechiului Testament contin sfaturi si indrumari moral-religioase exprimate sub forma esentializata a proverbelor sau pildelor. Prin intermediul invataturii crestine ele au ajuns in cultura popoarelor europene, constituind astfel un fond inepuizabil de traire a vietii cotidiene, cu entuziasmul, platitudinile si sinuozitatile ei, in lumina cuvantului revelat.
Cultura populara a promovat valorile morale prin vesmantul simplu, croit cu simplitate dar cu multa inteligenta si fantezie, al proverbelor. "Atat proverbele antichitatii, cat si cele din Evul mediu in epoca moderna au o valoare etico-educativa, careia ii este subordonata valoarea poetica. "Ele au dainuit peste milenii, cu o putere de vehiculare pe care nu o are nici una din speciile folclorului. O seama de proverbe citate in Biblie se intalnesc si in repertoriul nostru.". Bogatia lor de continut este o bogatie de sensuri care merge pana la a cuprinde perspectiva filosofica a unor probleme fundamentale ale vietii, nazuind cunoasterea esentelor.".
Fondul paremiologic de inspiratie biblica din cultura populara romaneasca este o marturie a trasaturilor fundamentale ale spiritualitatii nationale, autentic crestina in straturile ei de profunzime.
Pr. Nicolae Dascalu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.