O importanta mentionare a esenienilor facuta de Sfantul Apostol Pavel

In Predica de pe munte Mantuitorul indemna pe cei ce-L ascultau: "Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinlauntru sunt lupi rapitori" (Matei VII, 16; cf. Marcu XV, 22). Cine sunt insa acesti prooroci mincinosi ce traiau in vremea Mantuitorului si cautau sa atraga la ei cat mai multi lesne-crezatori? Acesti prooroci mincinosi erau numerosi, nu izolati si putini, fiindca Mantuitorul spune despre ei mai apoi: "Multi imi vor zice in ziua aceea: Doamne, Doamne au nu in numele Tau am proorocit?" (Matei VII, 22).

Acesti prooroci mincinosi trebuiau sa fi fost o grupare, o secta iudaica ce cuprindea multi membri, asa cum erau acei homines religiosi care pretindeau ca poseda darul profetiei. Iar acesti profeti mincinosi trebuie sa fie bine cunoscuti de catre toti iudeii in acea epoca, caci Mantuitorul in Predica de pe munte se exprima in asa fel ca sa fie inteles de catre toti auditorii sai, chiar daca vorbeste in chip aluziv.

Denumirea de prooroci mincinosi pare asadar a fi o porecla data de Mantuitorul acelei grupari de homines religiosi contemporani cu El, pentru ca Hristos vorbeste folosind un verb la prezent - "paziti-va", dar mai ales fiindca in aceeasi Predica de pe munte sunt mentionate si alte grupari religioase care traiau in vremea sa: carturarii (Matei V, 20), vamesii (Matei V, 46), paganii (Matei V, 47; VI, 32) si mai ales fatarnicii (Matei VI, 2, 5, 16; VII, 5), care trebuie identificati in chip sigur cu fariseii; pentru ca fariseii sunt numiti cu acest nume al lor in alta parte a Predicii de pe munte (Matei V, 20); pentru ca Hristos pomeneste cu privire la acesti fatarnici sinagogile (Matei VI, 2 si 5), case de rugaciune intemeiate de farisei si frecventate de ei; apoi pentru ca fariseii sunt numiti expressis verhis "fatarnici" de catre Mantuitorul (Matei XV, 7; Luca XII, 1); in fine fiindca fariseii se rugau in chip ostentariu, fatarnic (Matei VI, 5 si Luca XVIII, 9-14).

Dar pentru a stabili cine ar putea fi acei prooroci mincinosi de care vorbeste Mantuitorul in Predica de pe munte, trebuie sa analizam carora dintre gruparile religioase iudaice ce existau in secolul I d.Hr. putea sa li se aplice mai exact porecla de "prooroci mincinosi", adica trebuie sa cercetam care dintre sectantii iudei din acea epoca aveau printre aderentii lor membrii care prooroceau, care faceau profetii numite de Hristos mincinoase.

I. - Este putin verosimil ca Mantuitorul sa fi numit pe farisei "prooroci mincinosi". Desigur Iosif Flaviu scrie ca printre fariseii din vremea lui Irod cel Mare erau oameni "asa de dragi lui Dumnezeu" incat El le facea cunoscut poruncile Sale si le arata lucrurile viitoare. Dar nicaieri in Noul Testament fariseii nu primesc porunci de la Dumnezeu si nu prezic viitorul.

Iar partile cele mai vechi ale literaturii rabinice (care au fost scrise, dupa parerea tuturor cercetatorilor, de catre farisei) afirma in mod categoric ca ultimii prooroci au fost Agheu, Zaharia si Maleahi, de unde reiese ca nu au mai fost prooroci printre farisei.

Tot in cartile rabinice se precizeaza: "Cand au murit cei din urma prooroci Agheu, Zaharia si Maleahi, Duhul Sfant s-a retras din Israel" (Bab. Sanhedrin, 11 a): "Din ziua in care Templul a fost nimicit, darul proorocirii a fost luat de la prooroci si dat inteleptilor".

Tot astfel R. Yose ben Halafta declara (in tratatul Seder Olam Rabba, 30): "Pana acum (epoca lui Alexandru cel Mare ?) proorocii au proorocit prin puterea Duhului Sfant; de acum inainte ascute-ti urechile si asculta cuvintele inteleptilor". Dar apelatia aceasta de "intelepti" este numele ce si-l dadeau fariseii in tratatele cele mai vechi ale literaturii talmudice.

De asemenea in cartea intelepciunii lui Isus fiul lui Sirah (36, 17-18), in rugaciunea pentru iudei din acest capitol citim: "Da marturie lucrurilor Tale celor din inceput si desteapta proorocirile celor ce sunt intru numele Tau. Da plata celor ce Te asteapta pe Tine, si proorocii Tai credinciosi sa se dovedeasca", ceea ce inseamna ca rugaciunea cere sa se iveasca prooroci in Izrael in acea epoca (sec. III-II i.d.Hr.), caci nu se mai aratasera la acea vreme prooroci adevarati. In acelasi fel se poate citi in I Macaibei (IX, 27): "Si s-a facut un mare necaz in Israel cum nu s-a facut din ziua din care nu se mai aratase prooroc intre ei".

Asadar se poate afirma cu certitudine ca printre farisei nu se aflau prooroci in vremea Mantuitorului. Pe langa aceasta fariseii sunt numiti "fatarnici" de catre Hristos in Predica de pe munte, si prin urmare "proorocii mincinosi" nu puteau sa fie aceleasi personaje ca fariseii.

II. - Se cunosc putine lucruri despre doctrinele teologice ale saducheilor dar, dat fiind ca aceasta grupare era a marilor preoti, este putin probabil ca ea sa fi admis existenta unor prooroci printre ei, altii decat proorocii canonici.

De altfel saducheii trebuie sa fi admis impreuna cu fariseii ca fusese inchis canonul, adica lista scrierilor sfinte ale Scripturii, ceea ce inseamna ca era oprit ca o noua profetie sa fie adaugata ia cartile profetice ale Scripturii.

De altfel Iosif Flaviu scrie: "Nimeni nu si-a ingaduit nici o adaugire" (la cartile canonice) si aceasta inseamna ca nici saducheii, nici fariseii nu au admis alti prooroci decat cei canonici.

III. - Unii exegeti moderni au scris ca acesti prooroci mincinosi pe care ii pomeneste Hristos erau "oameni ca Iuda Galileanul", deci zeloti, intrucat acesta a fost creatorul celei de a patra secte iudaica in epoca celui de al doilea Templu. Dar Iuda Galileanul nu si-a arogat calitatea de prooroc si nu se stie sa fi facut proorociri; de aceea nu putea fi prooroc mincinos.

Este drept insa ca sursele noastre istorice, cartile lui Iosif Flaviu si Faptele Apostolilor ne relateaza activitatea unor prooroci mincinosi zeloti inainte de daramarea celui de al doilea Templu.

Sub procuratorul Custpius Fadus (44-46 d.Hr.) se iveste un prooroc mincinos Theuda care spunea despre sine ca "este cineva mare" (Fapte V, 36), deci un trimis al lui Dumnezeu, un prooroc, fiindca textul Faptelor nu vrea sa reproduca exact numele ce si-l dadea Thjeuda, iar Iosif Flaviu spune despre el ca era un impostor, un sarlatan. Sub procuratura lui L. Anitonius Felix (52-60 d.Hr.) numarul acestor prooroci mincinosi a crescut mult si sub pretextul ca sunt insuflati de Dumnezeu ei inselau oameni.

Acesti iprooroci mincinosi erau zeloti fiindca chemau in pustie, locul de ascundere al zelotilor, pe iudei, fagaduindu-le ca acolo Dumnezeu avea sa le arate "semnele libertatii". Or, se stie ca zelotii luptau impotriva romanilor pentru libertatea poporului iudeu.

Putin mai tirziu un iudeu din Egipt, care spunea despre sine ca este prooroc, a adunat in jurul sau patru mii de sicari, deci de zeloti, si i-a adus cu el in pustie. Sub procuratura Iui Porcius Festus (60-62 d.Hr.) un nou "impostor", deci un prooroc mincinos, zelot, s-a ivit, promitand mantuirea si sfarsitul tuturor relelor, dar el a fost prins si ucis de trupele romane.

Numarul proorocilor mincinosi zeloti a sporit insa mult in vremea impresurarii Ierusalimului de catre romani: "Tiranii (adica zelotii) au pus atunci pe multi oameni sa apuna ca trebuie sa se nadajduiasca in ajutorul lui Dumnezeu": un astfel de prooroc mincinos a provocat moartea a 6000 de iudei intr-o sala a Templului, fagaduindu-le sa vada "semnele mantuirii".

Dar acesti prooroci mincinosi pe care ii arata Mantuitorul nu puteau fi in nici un caz zeloti si aceasta din urmatoarele motive:

1. Proorocii zeloti apar mult mai tarziu, caci primul prooroc zelot pe care il cunoastem (dupa spusele lui Iosif Flaviu), a fost Theuda in vremea procuraturii lui L. Cuspius Fadus.

Drept urmare proorocii mincinosi zeloti nu sunt deloc contemporani cu Hristos care vorbeste de ei la prezent: "Feriti-va de proorocii mincinosi" (Matei VII, 15) si descrie felul lor de a fi si imbracamintea lor tot la prezent, ceea ce presupune ca acestia erau bine cunoscuti de catre iudeii ce ascultau pe Mantuitorul.

2. Apoi proorocii mincinosi zeloti apar sporadic, cate unul odata si nu este vorba de o grupare de prooroci zeloti, cum par sa arate cuvintele Mantuitorului. Caci El vorbeste de numerosi prooroci mincinosi spunand: "Multi imi vor spune in ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit ?" (Matei VII, 22).

Deci proorocii mincinosi pe care ii pomeneste Hristos nu puteau an nici un caz sa fie zeloti, care au avut fara indoiala prooroci, dar cate unul odata si succesiv caci este verosimil ca fiecare prooroc zelot afirma ca este "Proorocul" care trebuia sa preceada venirea lui Mesia.

Aceasta cel putin pana la inceputul razboiului cu romanii. De altfel se stie din relatarea lui Iosif Flaviu ca zelotii urmau doctrinele teologice atle fariseilor. Iar acestia asteptau un singur prooroc care trebuia sa fie "Proorocul" cel ce trebuia sa vina inaintea lui Mesia, si nu asteptau deloc mai multi prooroci odata sau o grupare de prooroci, ori numerosi prooroci.

3. De asemenea textul Faptelor Apostolilor XIII, 6 afirma ca Variisus era un prooroc mincinos, dar el traia alaturi de proconsulul roman Sergius Paulus si era protejatul acestuia. Cum zelotii dusmaneau vajnic pe romani, si cum romanii la randul lor trebuie sa se fi ferit de zeloti, nu este cu putinta sa se afirme ca proorocii mincinosi contemporani cu Hristos si cu apostolii erau zeloti, daca proorocul mincinos Variisus era protejatul proconsulului roman Sergius Paulus si traia alaturi de el.

4. Dar mai cu seama este cu neputinta ca Mantuitorul sa numeasca pe zeloti "oi" (Matei VII, 15), adica sa le dea numele unui animal cunoscut prin lipsa sa de agresivitate si prin pasivitatea sa. Caci zelotii luptau cu arma in mana impotriva cotropitorilor romani si a slugilor lor, incat acesti oameni viteji si plini de barbatie nu puteau fi numiti "oi" de catre Hristos.

5. De fapt zelotii sunt numiti cu totul altfel in Noul Testament, unde sunt pomeniti adeseori. In adevar zelotii sunt numiti in Noul Testament fie "talhari" (Ioan XVIII, 40; Matei XXVII, 38-44 cf. si Matei XXVI, 55), fie "galileieni" (Luca XIII, 1-2), fie "zeloti" (Luca VI, 15; Fapte I, 13), fie "canaaneeni" (Matei X, 4; Marcu II, 9); sau, prin amfibologie intentionala, "trestie" cum am aratat intr-o alta lucrare. Asadar zelotii niciodata nu sunt numiti prooroci mincinosi; iar Mantuitorul nu face vreo aluzie la activitatea lor profetica.

6. De altfel zelotii nu si-au dat niciodata - ca secta si in totalitatea lor - numele de prooroci (sau de "vazatori", ceea ce are acelasi sens) incat sa poata fi numiti "prooroci mincinosi".

7. Pe de alta parte profetismul zelot constituie un aspect putin esential si secundar al acestei secte, al carui scop fundamental era lupta impotriva romanilor si a tradatorilor iudei care slujeau pe romani. Astfel proorocii zeloti, destul de putini de altfel si aparand mult timp dupa Hristos, nu erau cei mai insemnati homines religiosi din aceasta grupare, si deci nu ar fi putut da numele de "prooroci mincinosi" intregii lor secte. Secta lor era formata din oameni ce luptau cu armele in mana impotriva romanilor.

8. Desigur cei ce au fost numiti de Mantuitorul "prooroci mincinosi" trebuia sa fi fost cunoscuti de catre toti iudeii din acea vreme, sub acest nume, pe care Mantuitorul li-l da in Predica de pe munte in fata unei "multimi mari" (Matei V, 11).

Era deci neaparat necesar ca toti cei ce ascultau aceasta predica sa inteleaga exact cine sunt numiti "prooroci mincinosi" si aceasta fara ambiguitate, intrucat Mantuitorul nu putea vorbi intr-un chip obscur in aceasta predica adresata tuturor iudeilor. De aceea denumirea de "prooroci mincinosi" trebuia sa fie o apelatie comuna data unor homines religiosi foarte cunoscuti. Or, niciodata, in vreun text cunoscut noua, zelotii nu au fost numiti in acest fel.

Toate aceste ratiuni ne determina sa conchidem ca "proorocii mincinosi" despre care vorbeste Mantuitorul in Predica de pe munte nu erau zeloti.

Dar daca nu erau zeloti, atunci acesti "prooroci mincinosi" erau in mod necesar si obligatoriu esenieni, caci numai aceste doua secte iudaice aveau prooroci in randurile lor in epoca celui de al doilea Templu. Dar in afara de acest argument ex absentia exista o serie de alte ratiuni care impun neaparat concluzia ca acesti "prooroci mincinosi" erau esenienii de la Marea Moarta a caror obste a fost gasita la Qumran.

IV. - Intr-adevar esenienii de la Marea Moarta isi dadeau in scrierile lor, pe langa multe alte nume si pe acela de "vazatori" (Imnuri II, 14-15 ; Razboiul fiilor Luminii cu fii intunericului XI, 7-8; Documentul de la Damasc II, 11-13 ; Imnuri XIV, 7).

Dar "vazator" inseamna "prooroc", dupa cum citim in I Regi IX, 9; "inainte vreme in Israel cand mergea cineva sa intrebe pe Dumnezeu zicea : "Hai la vazatorul". Caci acela care astazi se numeste prooroc, inainte se numea vazatorul". Iar din alte texte - II Regi XXIV, 11; Amos VII, 77 s. u.; Isaia XXIX, 10 si XXX, 18 - se poate vedea limpede ca "vazator" era la iudei o apelatie mai veche pentru "prooroc".

Este probabil ca in conformitate cu inclinarea lor catre arhaism si catre pastrarea vechilor traditii, esenienii sa fi utilizat mai cu seama acest termen, preferandu-l celui de prooroc. Ei foloseau insa termenul de "vazator" si fiindca prooroci! lor aveau viziuni, in care li se arata prin vedere cele viitoare.

Pe de alta parte este foarte probabil ca denumirea de "esenian" isi are etimologia sau constituie un joc de cuvinte atat de des in textele eseniene, cu termenul ebraic si aramaic ce are sensul de "vazatori" (adica cu ebraicul hozeh si aramaicul hazoya sau hezvana). Amandoua aceste cuvinte deriva de la verbul ebraic si aramaic hazah "el a vazut".

Trebuie sa mentionam ca aceasta etimologie (care poate fi insa si unul din numeroasele jocuri de cuvinte asupra numelui lor facute de esenieni) a fost aratata deja de Su(i)da(s) in Lexiconul sau si ea a fost reluata acum mai bine de un secol de A. Hilgenfeld.

Tot astfel esenienii au scris si difuzat un mare numar de carti profetice in care se faceau profetii numeroase ceea ce justifica pe deplin apelatia de "prooroci mincinosi" pe care le-o atribuie Mantuitorul. Intr-adevar printre cartile gasite in pesterile de la Marea Moarta au fost aflate multe astfel de carti profetice si ura pe care-o jurau esenienii fata de toate celelalte secte iudaice ar fi impiedicat ca o carte-scrisa de vreun iudeu strain de secta de la Qumran sa fie citita, studiata si pastrata, de catre esenieni in "biblioteca" lor.

Cea mai insemnata carte profetica scrisa in mediile eseniene este Cartea lui Enoh in care viziunile profetice abunda. Apoi tot in aceste pesteri de la Marea Moarta au fost gasite Cartea Jubileelor, Testamentele celor 12 patriarhi, Ascensiunea lui Isaia, carti scrise prin urmare de esenieni. Dar si printre celelalte manuscrise de la Marea Moarta care nu ne erau cunoscute inainte de descoperirile facute la Marea Moarta, se regasesc numeroase pasaje profetice, ceea ce de asemenea justifica denumirea de "prooroci mincinosi" pe care le-o da Mantuitorul.

Asa de pilda in Regula Comunitatii citim "si inima mea este luminata de taina viitorului" (XI, 3-4), sau in Documentul de la Damasc se poate citi: "Toti cei care urmeaza aceste reguli sunt incredintati ca vor trai o mie de generatii" (VII, 5-6). Inmurile eseniene cuprind de asemenea numeroase proorociri.

De fapt esenienii sunt numiti "vazatori" chiar in textul aramaic (siriac) al Apocalipsei (XXII, 15) care ii pune la un loc cu vrajitorii, ucigatorii de oameni si inchinatorii la idoli si ii pofteste sa iasa din obstea celor dreptcredinciosi. Iar in Epistola Sfantului Iuda (vers. 8), in textul grec al epistolei, esenienii sunt numiti "vazatori, vizionari in vise".

Mai insemnat este ca personajele care fac proorociri mincinoase fara ca sa fie esenieni, nu sunt numiti prooroci mincinosi in Noul Testament. De pilda despre "femeia Izabela" (Apoc. II, 20) se precizeaza ca ea "se zice pe sine proorocita, de invata si amageste pe robii mei", dar nu o numeste proorocita mincinoasa.

Tot asa in Fapte (VIII, 9-10) Simon Magul nu este numit "prooroc mincinos" desi pretindea ca "puterea lui Dumnezeu locuieste in el", deci facea proorociri.

Astfel devine limpede ca cei numiti "prooroci mincinosi" de Mintuitorul in Predica de pe munte erau esenieni, dupa cum am putut arata cu mai multe argumente inca intr-o lucrare publicata, la Paris in "Revue de Qumran" in 1969.

V. - Insa Mantuitorul a numit pe acesti "prooroci mincinosi" ce sunt esenienii, "lupi". intr-adevar El spune: "Feriti-va de proorocii mincinosi care vin la voi in haine de oi iar pe dinlauntru sunt lupi rapitori".

Or, aceeasi denumire de "lupi" este data de Sfantul Apostol Pavel unor iudei care incercau sa atraga la ei turma dreptcredinciosilor. Sfantul Apostol Pavel spune: Caci eu stiu ca dupa plecarea mea vor intra intre voi lupi puternici care nu vor cruta turma" (Fapte XX, 29).

Calificativul "puternici" credem ca reda mai exact termeaul grec din text" decat traducerea (lupi) "ingrozitori" sau "(lupi) rai" din "editiile romanesti ale Noului Testament.

In acest fel se poate afirma ca apelatia de "lupi" data de Sfantul Apostol Pavel nu se poate referi la alte personaje decat la "proorocii mincinosi" din Predica de pe munte a Mantuitorului, al carei continut, ca si ceilalti Apostoli, Sfantul Apostol Pavel il cunostea cu exactitate.

Pe de alta parte esenienii erau "puternici" prin doctrina lor, prin cartile lor, prin influenta ce o aveau asupra autoritatilor romane si prin numarul lor considerabil (Filon din Alexandria si Iosif Flaviu arata ca esenienii erau in numar de 4000, fata de fariseii care erau in numar de 6000). De aceea Mantuitorul spusese ucenicilor sai: "Feriti-va de aluatul fariseilor si al lui Irod" (Marcu VIII, 15); prin "aluat" intelegand "doctrina" fariseilor si a irodienilor care erau esenienii insisi.

Daca, dupa cum am demonstrat, se poate afirma cu siguranta ca "proorocii mincinosi" sunt esenienii, iar calificativul de "lupi" dat de Mantuitorul este reluat de Sfantul Apostol Pavel in cuvantarea sa de ramas bun catre efeseni, referindu-se tot la esenieni, credem ca putem arata printr-o amfibologie intentionala ca din cuvintele ce urmeaza imediat reiese ca acesti "lupi puternici" erau cu adevarat esenienii.

VI. - Intr-adevar citim in continuare despre acesti "lupi puternici" ca ei nu vor cruta turma" (Fapte XX, 29).

Trebuie remarcat ca in pronuntia aramaica primul participiu activ plural masculin se pronunta desigur HoSiN iar al doilea HoZiN. Iar jocul de cuvinte intre primul participiu qal (ce inseamna "care nu cruta") si cel de al doilea (care inseamna "care sunt vazatori") se face cu asezarea negatiei nu inainte; adica Sfantul Apostol Pavel spune ca "nu sunt vazatori" (sunt deci "prooroci mincinosi") acesti "lupi puternici" care "nu cruta" turma.

Am aratat ca esenienii isi dadeau numele de "vazatori", iar numele acesta de vazatori este in aramica tocmai HoZ(e)iN ST - participiulqal activ, plural masculin de la verbul HeZo.

De asemeni trebuie tinut seama si de asemanarea fonetica mare intre "esenienii" si HoZ(e)iN/Ho(i)SiN dat fiind ca H nu se pronunta in aramaica.

Asadar in Fapte XX, 29 Sfantul Apostol Pavel face aluzie la "proorocii mincinosi" numiti "lupi" de Mantuitorul, si reia apelatia aceasta de "lupi" a "proorocilor mincinosi", dupa care Sfantul Apostol Pavel arata limpede printr-o paronomasie cine sunt acesti "lupi puternici", numindu-i cu numele lor de esenieni.

VII. - Cum se poate explica prezenta acestei amfibologii intentionale in textul siro-aramaic al Faptelor Apostolilor, cu privire la acesti "lupi puternici" care fusesera numiti de Mantuitorul "prooroci mincinosi" in Matei VII, 15?

Se stie ca Faptele Apostolilor redau cele savarsite de apostoli la persoana treia descriind in stilul narativ cele savarsite de Sfintii Apostoli. Aceasta pana la capitolul XX, 5, cand incepe ceea ce teologii germani au numit Vursucke.

Adica stilul naratiunii se modifica si textul Faptelor relateaza cele savarsite de Apostolul Pavel la persoana intai plural. Astfel Fapte XX, 5: "Acestia plecand inainte ne-au asteptat la Troia"; iar mai departe XX, 6: "Iar noi dupa zilele azimelor am pornit cu corabia de la Filipi si in cinci zile am sosit la ei in Troia, unde am ramas sapte zile".

Si restul textului continua la persoana intai plural. Iar cu incepere de la capitolul XX, 18, Faptele redau cuvantarea Sfintului Apostol Pavel catre preotii Bisericii din Efes: "Si cand ei au venit la el, le-a zis" (Fapte XX, 18) si urmeaza cuvintele graite de Sfantul Apostol Pavel; aceasta constituie ceea ce teologii protestanti au numit Ichstiicke din Fapte, in care se redau insesi spusele Sfantului Apostol Pavel.

Noi credem ca Sfantul Apostol Pavel a grait in aramaica, limba obisnuita in acea vreme a iudeilor, si a indicat ascultatorilor sai prin aceasta amfibologie intentionala HoSiN/HoXiN cine erau acesti "lupi puternici" pe care Mantuitorul ii numise inainte "lupi" si spusese ca ei sunt "proorocii mincinosi".

VIII. - De altminteri amfibologiile intentionale, paranomasiile sunt intalnite relativ frecvent in textele ebraice si aramaice, vechi sau mai recente. Iar marii oratori greci si romani au folosit amfibologiile intentionale, adica jocurile de cuvinte altfel spus, si ele erau studiate in amanunte de catre vechile tratate de retorica.

Unii scriitori din antichitate, ca Apuleius si Maxim din Tyr, au folosit intr-un chip excesiv, jocurile de cuvinte, de aceea stilul lor oboseste din pricina abundentei acestei figuri retorice.

In Vechiul Testament jocurile de cuvinte sunt create plecand de la homonimii, iar cuvintele paronknice sunt folosite in scopuri variate si realizeaza efecte felurite. Unele jocuri de cuvinte explica sensul numelui unei persoane sau al uned localitati, ceea ce este foarte inrudit cu ceea ce s-a numit "etimologia populara" (sau "atractia paronimica"). Exemple de acest fel se pot afla in Facere XXIX, 34 (unde se explica numele Levi), sau in Facere XXIX, 35 (unde se explica numele Iuda), ori in Facere XXX, 6 (unde se explica numele Dan) in textul ebraic (masoretic).

Tot astfel literatura rabinica a midrasim-urilor explica adesea un episod printr-un joc de cuvinte, apropiind intre ei termeni asemanatori fonetic, dar avand sensuri diferite.

In manuscrisele esenienilor de la Marea Moarta se intalnesc foarte des jocuri de cuvinte, caci ei faceau jocuri de cuviinte chiar asupra numelui lor de esenieni. G. Betz scrie ca tot un joc de cuvinte sta la originea denumirii ce-si dadeau esenienii de "fii ai lui Sadoq", intrucat "fii al lui Sadoq" este foarte aproape din punct de vedere fonetic si grafic de "fii ai justitiei" (H(ia) raprezentind articolul ebraic).

Desigur si scrierile proorocilor sunt caracterizate prin frecventa jocurilor de cuvinte, si marele semitolog Kurt Kuhle scrie cu privire la aceasta: "The poetry of the prophets is especialy characterised by a marked addiction to playing upon words". Poezia proorocilor este mai cu seama caracterizata printr-o pronuntata inclinare spre jocurile de cuvinte.

Dar in scrisorile eseniene jocurile de cuvinte sunt mai dese si Ed. Cothenet, unul din traducatorii textelor de la Marea Moarta scrie: "jocurile de cuvinte tin un mare loc in explicatia textelor scripturistice si putem sa ne gandim la o adevarata metoda de interpretare".

Tot astfel Jean Carmignac scrie cu privire la interpretarea textelor profetice de catre autorii esenieni: "Adesea el intareste "interpretarea" sa pe o amfibologie care foloseste diferitele sensuri ale aceleiasi radacini ebraice. Adesea nu ezita sa recurga la jocul de cuvinte spre a substitui unul in locul altuia termeni de sonoritate invecinata".

Filon din Alexandria, care precum se stie a trait in vremea Mantuitorului si era fara indoiala esenian, foloseste si el deseori jocurile de cuvinte in exegeza sa. Astfel marele elenist francez E. Brehier scrie: "un oarecare numar din interpretarile alegorice ale lui Filon se intemeiaza pe asemanari verbale intre cuvinte cu sensuri diferite sau pe diversitatea de sensuri ale aceluiasi cuvios ori pe semnificatiile diferite pe care le capata un cuvint cand i se dau accentuari diferite".

Filon din Alexandria scria in greaca veche, unde se studiau in scolile de retorica acest important procedeu stilistic al jocurilor de cuvinte. De aceea Platon folosea jocul de cuvinte bine cunoscut intre "trup" si "mormant" voind sa demonstreze gratie apropierii intre aceste doua cuvinte (ce se afla in Fedon, 64, c) ca aceasta asemanare fonetica intre cei doi termeni este o dovada deplina a similitudinii acestor doua lucruri care poseda apelatii similare.

Caci pentru marele filozof Platon trupul este un mormant (al sufletului desigur) si ca dovada prezinta faptul ca "trup" si "mormant" au apelatii foarte similare.

In adevar daca numele tuturor lucrurilor si fiintelor au fost data de intelepti, cum afirma Platon (Cratylos, 401, b) sau de catre primul om Adam, inainte de caderea in pacat - cand poseda puritate si intelepciune (Fac. II, 19-20); atunci - cum se exprima bine Filon, din Alexandria - "numele dat trebuie sa se potriveasca cu obiectul si acest semn trebuie sa fie pentru toti acelasi lucru cu obiectul semnificat" (Filon din Alexandria, Legum Auegariae II, 5).

Daca asa stau faptele pentru gandirea lui Platon atunci si la esenieni orice identitate, orice similitudine intre numele a doua lucruri sau fiinte, trebuie sa insemne o similitudine sau o identitate intre aceste obiecte sau fiinte insesi, numite cu apelatii identice sau similare.

In acest fel devine de inteles insemnatatea jocurilor - de cuvinte care reprezentau un procedeu exegetic pentru a cauta asemanatorul (similis), identicul, analogicul, si deci a cauta originea, explicatia, provenienta unui nume, de persoana sau de loc, numai gratie aflarii asemanatorului (similis), analogicului si identicului cu ele.

Dar jocuri de cuvinte se gasesc si in epistolele Sfantului Apostol Pavel. De pilda in Filimon (I, 11) citim: "Te rog pe tine pentru copilul meu, pe care l-am nascut (fiind) in lanturi (te rog pentru) Onisim, cel ce altadata nu era folositor jlui, acum insa este folositor siesi si mie" Or, numele de Onisim are bensul de "util, profitabil" si vine de la adjectivul „folositor”; iar'"nefolositor" si "folositor" se opun si constituie un joc de cuvinte clar cu numele lui Onisim (cel folositor).

IX. - Sfantul Apostol Pavel nu mentioneaza pe esenieni numai in acest text studiat aici (Fapte XX, 29), ci si in alte epistole ale sale, de exemplu, in Epistola II Corinteni (II, 17). unde esenienii sunt numiti cu apelatia pe care si-o dadeau ei insisi cel mai adesea in manuscrisele de la Marea Moarta, adica "Cei numerosi". Iar unii semitologi de seama afirma ca Epistola catre Evrei a Sfantului Apostol Pavel a fost in realitate adresata esenienilor sa.

In afara de aceasta, in epistolele Sfantului Apostol Pavel se intalnesc numeroase aluzii la esenieni. De pilda raspunsul pe care-l da corintenilor, care-l intrebau daca este bine sa ramana omul necasatorit (I Cor. VII, 1-17) este direct legat de faptul a numai esenienii in intreaga istorie a iudeilor nu se casatoreau.

Tot la ei face aluzie Sfantul Apostol Pavel in I Timotei (IV, 1-3) : "Dar Duhul graieste lamurit ca in vremurile cele de apoi, unii se vor indeparta de la credinta, luand aminte la duhurile cele inselatoare si la invataturile demonilor, prin fatarnicia unor mincinosi care sunt infierati in insesi cugetele lor. Acestia opresc de la casatorie si de la unele bucate pe care Dumnezeu le-a facut".

Or, numai esenienii opreau de la casatorie si ei aveau numeroase interdictii alimentare printre care si untdelemnul de masline. De asemenea in Romani (XIV, 1-2) citim: "Primiti-l pe cel slab in credinta, fara sa-i judecati gandurile. Unul crede sa manance de toate, cel slab insa mananca legume".

Cel slab in credinta sa (in Hristos desigur), care nu mananca de toate ci doar legume, seamana uimitor cu un esenian care a parasit secta sa sau a fost exclus din ea; dar fiind legat prin juramantul infricosator depus la intrarea in secta esenienilor, se socoteste obligat sa-si respecte juramantul si nu poate manca decat legume poate nefierte.

In Epistola catre Coloseni (II, 18) Sfantul Apostol Pavel scrie: "Nimeni sa nu va smulga biruinta, tinand la smerenie si la slujirea ingerilor, umbland cu vedeniile lui si ingamfandu-se zadarnic in inchipuirea lui trupeasca".

Aluzia la esenieni este in acest text nespus de limpede si indica pe esenieni clar de tot, caci esenienii pretindeau ca aveau viziuni si isi dadeau numele de "vazatori", iar vedeniile socoteau ca le sunt trimise de catre Dumnezeu. In afara de aceasta ei aveau un cult al ingerilor, al caror nume il tineau ascuns; dar erau si nespus de mandri caci esenienii din treptele de sus se socoteau spurcati daca erau atinsi de cei din treptele inferioare; iar in textele eseniene ei pretind ca vad pe Dumnezeu insusi si pe Ingeri.

X. - Prin urmare cuvintele Sfantului Apostol Pavel adresate preotilor din Efes: "Caci eu stiu aceasta ca dupa plecarea mea vor intra intre voi "lupi puternici" (cuvinte urmate de paronimia, jocul de cuvinte, intre Ho(i)SiNlHoZ(e)iN care indica pe esenieni) erau bine intemeiate, deoarece Sfantul Apostol Pavel sosind la Efes gasise sectanti esenieni, si despre ei vorbeste el cerand efesenilor sa priveghere.

Intr-adevar textul din Faptele Apostolilor XIX, 13 mentioneaza la Efes pe cei sapte fii ai unui preot Sctoeva care cutreierau lumea scotand demoni, adica erau exorcisti. Dar exorcisti prin excelenta au fost printre iudei esenieni, care s-au indeletnicit mult de medicina si s-a putut demonstra cu multe argumente serioase ca numele de esenian insemna "vindecator".

Pe de alta parte textul din Faptele Apostolilor (XIX, 19) scrie: "Iar multi dintre cei ce facusera vrajitorie, aducand cartile, le ardeau in fata tuturor. Si au socotit pretul lor si au gasit cincizeci de arginti". Insa esenienii erau cei care faceau exorcisme adica practici magice vrajitoresti si tot ei foloseau proprietatile ascunse ale pietrelor pretioase in practicile lor magice.

Asadar la Efes oras al magicienilor se aflau si esendenii care se indeletniceau cu magia, astfel ca Sfantul Apostol Pavel a avut dreptate sa previna pe efeseni de primejdia ce-i ameninta din partea acestor "lupi puternici", pe care i-a numit cu numele lor, prin amfibologia aratata mai sus, esenieni.

XI. - Atragem luarea aminte si asupra faptului deosebit de important, ca daca din textul Fapte XX, 29 putem conchide ca esenienii erau numiti aici in mod limpede, prin amfibologie intentionala, dar si prin apelatia de "lupi" data lor de Mantuitorul, trebuie sa mai deducem din acest text vechimea de netagaduit a pericopelor mai sus citate.

Intr-adevar esenienii par sa dispara din lumea iudaica, la fel ca si saducheii, dupa razboiul cu romanii (66-71 dJHr.); in atest fel mentionarea lor in Faptele Apostolilor constiuie o dovada peremptorie ca Faptele Apostolilor au fost scrise inainte de anul 71 d. Hr.

De asemenea mentionarea esenienilor in Faptele Apostolilor marturiseste autenticitatea lor ca si a cuvantarii Sfantului Apostol Pavel. In adevar aceasta mentiune fiind facuta prin amfibologie intentionala, adica enigmatica, putea fi inteleasa doar pentru vorbitorii de limba aramaica; de unde reiese ca aceste pericope au fost pronuntate in aramaica si nu in greaca intr-o vreme cand cea mai multi dintre crestini vorbeau aramaica si nu greaca, adica inainte de razboiul cu romanii.

Constantin Daniel

.