Lumina dumnezeiasca in teologia Sfantului Grigorie Palama

 

Preocuparea de lumina a spiritualitatii si cultului Bisericii Ortodoxe constituie un mesaj de mare actualitate pentru credinciosi.

 

La Sfantul Grigorie Palama, lumina dumnezeiasca se subintelege totdeauna ca o manifestare personala a lui Dumnezeu cel personal. Insa aceasta observatie este valabila numai daca tinem cont de distinctia intre aceasta lumina si esenta dumnezeiasca.

 

Asa cum se stie, Sf. Grigorie Palama a aparut in disputele teologice ca aparator al monahilor isihasti in fata atacurilor lui Varlaam. Acesti monahi, indeletnicindu-se cu lucrarea trezviei si a rugaciunii neincetate, "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!", vedeau lumina necreata a lui Dumnezeu. Adversarii isihastilor negau posibilitatea vederii lui Dumnezeu, spunand ca Dumnezeu nu poate fi vazut de catre om. Respingand distinctia dintre fiinta si energii in Dumnezeu, si astfel excluzand orice posibilitate de comuniune reala a omului cu Dumnezeu.

 

Sf. Grigorie Palama a fost chemat sa dea un raspuns cu privire la aceasta invatatura eronata bazandu-se pe traditia patristica precedenta si incercand sa o aprofundeze in problema respectiva. Sf. Grigorie a raspuns ca isihastii nu vad Fiinta lui Dumnezeu, ci energiile necreate care se revarsa din Fiinta Lui. "Teologia romano-catolica nu admite o deosebire reala intre fiinta si lucrarile lui Dumnezeu. Lumina slavei si Lumina harului sunt deopotriva create ca si virtutile din sfinti, chiar daca apartin unui ordin supranatural."

 

Parintii rasariteni au facut o distinctie intre fiinta si lucrarile lui Dumnezeu. Sf. Grigorie Palama nu a facut decat sa staruie in deosebirea dintre fiinta lui Dumnezeu si lucrarile necreate izvorate din ea. "Dar uneori vorbindu-se de varietatea lucrarilor dumnezeiesti, se uita sa se mentioneze ca prin fiecare lucreaza Dumnezeu, Cel unul in fiinta."

 

Unirea reala cu Dumnezeu si in general, trairea mistica pun teologia crestina in fata unei probleme antinomice "anume aceea a accesibilitatii la natura inaccesibila". Necesitatea de a stabili o baza dogmatica a unirii cu Dumnezeu este ceea ce a determinat Biserica Rasaritului sa formuleze o invatatura privind distinctia reala existenta intre fiinta si energiile dumnezeiesti. Cu aceasta problema, deopotriva a teologiei patristice si moderne, ne situam in campul teologiei apofatice. Apofatismul implica atat un sens negativ,  cat si unul pozitiv. Pe de-o parte se subliniaza transcendenta si incomprehensibilitatea lui Dumnezeu, "pe care nimeni nu L-a vazut si nici nu poate sa-L vada", pe de alta parte asigura posibilitatea unei intalniri fata catre fata cu Dumnezeu si a unirii nemijlocite cu El.

 

Pentru a exprima acest dublu adevar, ca Dumnezeu este de o data taina si revelatie, teologia patristica a recurs la distinctia intre fiinta dumnezeiasca si energiile dumnezeiesti necreate.

 

Invatatura despre energiile necreate, propune o intelegere dinamica a relatiilor dintre Dumnezeu si lume. Diferenta dintre fiinta si energie ale carei urme urca pana la filosofia greaca clasica, termeni intalniti si la Aristotel capata o formulare pozitiva la Parintii capadocieni, care la randul lor, urmeaza traditia veche a Bisericii apostolice. Sfantul Clement Alexandrinul subliniaza ca graiul omenesc este neputincios in a exprima fiinta dumnezeiasca, dar puterile si lucrarile lui Dumnezeu pot fi cunoscute. Cuvintele "dynamis" si "energeia" sunt folosite de Sf. Clement ca sinonime desi la Aristotel acestea au inteles diferit. Inaintea Sf. Clement, Sf. Irineu al Lyonului respinge pretentia gnosticilor de a cunoaste fiinta lui Dumnezeu. Sf. Vasile cel Mare abordeaza aceasta tema, a distinctiilor si a cunoasterii de Dumnezeu in diferite scrieri ale sale, in special in cele impotriva lui Eunomie. Ca marturie aducem Scrisoarea 234, adresata lui Amfilohiu, in care Sf. Vasile face urmatoarele precizari : "Noi spunem ca cunoasterea poate fi inteleasa in mai multe feluri (...) daca afirma cineva ca nu cunoaste fiinta lui Dumnezeu, prin aceasta el nu vrea sa spuna ca nu are nici o cunoastere despre Acesta (...), ca spune ca cunoastem marirea si puterea lui Dumnezeu (...), insa invatam ca fiinta Lui este cu totul altceva (...), pentru ca una este fiinta lui Dumnezeu si cu totul altceva insusirile; pentru ca lucrarile Lui sunt cele care coboara spre noi, pe cand fiinta Lui ramane inaccesibila." Este evident ca distinctia intre fiinta dumnezeiasca si energiile dumnezeiesti necreate, care isi va gasi expresia maxima in teologia Sf. Grigorie Palama, o gasim deja formulata in mod explicit in teologia patristica a primelor secole crestine, ea nefiind o inovatie asa cum au sustinut adversarii Sf. Palama, in scopul programatic de a apara o teologie care in linia augustiniana si tomista ignora aceasta distinctie patristica.

 

"Lucrarile sau energiile divine sunt necreate, vesnice si nedespartite de fiinta dumnezeiasca. Ele sunt manifestarea fiintei divine care este mai presus de aceste lucrari. Pe acestea Sf. Grigorie Palama le numeste relatii ale fiintei divine celei mai presus de relatie, fata de tot ceea ce nu este Dumnezeu", dar aceasta nu in sensul ca Dumnezeu nu le-ar avea daca n-ar fi lumea, Dumnezeu le are ca manifestari ale fiintei Sale indiferent de existenta lumii, caci nu exista fiinta fara lucrari si energii, desi nu toate aceste lucrari au fost activate de Dumnezeu inainte de a fi lumea. "De pilda mila a activat-o Dumnezeu numai dupa ce a existat lumea, dar ea nu are inceput, caci altfel ar fi creata, ci precum natura focului tine sa arda, dar arde numai cand e prezent ceea ce poate fi ars, asa tine de fiinta lui Dumnezeu sa miluiasca, dar el miluieste numai cand sunt de fata cei care au nevoie de mila Lui (...), Dumnezeu nu creeaza lumea prin fiinta Sa, caci atunci lumea ar fi eterna." Manifestarile lucrarilor divine "incep si sfarsesc, dar ca potente ele sunt vesnice deoarece lucrarile divine sunt vesnice."

 

Numirile ce le dam lui Dumnezeu se refera la toate aceste lucrari ale Lui; teologia bizantina denumeste aceste nume divine - "energii", cuvantul fiind deosebit de potrivit pentru ca evoca  manifestarea personala, "mult mai bine decat termenul atribute din teologia scolastica."

 

Fiinta lui Dumnezeu este insa  mai presus de orice nume, pentru ca este mai presus de orice lucrare sau energie, este ascunsul suprafiintial. Dumnezeu este pe de o parte, fara nume, ca Unul caruia nu I se potriveste nici un nume, depasind, deci, orice nume sau numire, iar pe alta parte, Dumnezeu este Cel cu nume multe. Acest lucru este subliniat de Sf. Grigorie Palama, cand zice, urmand lui Dionisie Pseudo-Areopagitul, ca "fiinta lui Dumnezeu cea mai presus de fiinta este fara nume, neputandu-se exprima si depasind intelesul oricarui nume; lucrarile au, insa, fiecare, nume. De aceea neavand un nume propriu pentru acea suprafiinta o numim cu nume de-ale lucrarilor." Trebuie sa precizam ca "Sf. Grigorie Palama vede in lucrarile lui Dumnezeu relatiile lui cu altceva, deci relatiile cu lumea creata. Natura dumnezeiasca nu este insa relatie, fiind asezata peste toate. Nu lucrarea se cunoaste din fiinta, zice Palama, ci fiinta se cunoaste din lucrare. Dar se cunoaste ca este, nu insa si ce este." De altfel, chiar etimologia cuvantului theos arata o relatie cu ceva, nu un nume in sine legat de orice.

 

In lucrarile necreate este data pe de o parte, posibilitatea lui Dumnezeu de a Se manifesta in chipuri nesfarsite, iar pe de alta parte, actele in care se arata aceasta indoita posibilitate. Dumnezeu trebuie sa aiba prin fire, infinite posibilitati de a-si manifesta fiinta Sa, precum si libertatea de a activa aceste posibilitati, pe acelea pe care le vrea. Asa se explica faptul ca desi sunt din veci si nedespartite de fiinta divina nu toate aceste lucrari sau energii sunt puse in lucrare de Dumnezeu.

 

O alta particularitate a raportului dintre fiinta dumnezeiasca si lucrari, o constituie obiectia adversarilor Sf. Grigorie Palama, care sustineau ca "admitand o deosebire intre fiinta si lucrarile dumnezeiesti, face pe Dumnezeu compus." Sf. Grigorie Palama arata ca lucrarea nu face compusa fiinta lui Dumnezeu, ci este o manifestare necesara a ei. Numai in abstract putem cugeta fiinta fara lucrari, caci in concret fiinta este un izvor de lucrari. "Desi deosebite, fiinta si lucrarile lui Dumnezeu sunt una. De aceea tot asa de bine se poate spune ca la Dumnezeu este atat o singura lucrare cat si ca sunt lucrari nenumarate."

  

Unitatea lui Dumnezeu este antinomica pentru cugetarea omeneasca, ea e traita in experienta concreta a credinciosului ca o bogatie nesfarsita care nu exclude distinctia dintre fiinta si lucrari. Distinctia dintre fiinta dumnezeiasca necreata si energiile necreate nu altereaza in nici un fel simplitatea dumnezeiasca.

 

Pentru traditia patristica exista un raport intre persoana si lucrarile dumnezeiesti, deoarece tinand de fiinta dumnezeiasca una, lucrarile dumnezeiesti sunt comune celor trei persoane ale Prea Sfintei Treimi. Persoana in gandirea parintilor rasariteni "nu mai este elementul supraadaugat entitatii (un fel de masca), ci devine simultan entitatea in sine si - ceea ce este capital, elementul constitutiv al fiintelor   (principiul sau  cauza lor )."

 

Teologia Parintilor capadocieni, au subliniat faptul ca lucrarile ad extra sunt comune persoanelor divine. Sf. Grigorie Palama afirma ca Dumnezeu nu se reveleaza in fiinta Sa, caci nimeni nu a vazut fiinta lui Dumnezeu si El se reveleaza in har (haris), putere (dynamis) si in lucrare (energeia) care sunt comune Tatalui, Fiului si Sf. Duh. Pentru Sf. Grigorie Palama termenii dynamis si energeia sunt sinonimi, iar puterile si lucrarile dumnezeiesti sunt identice cu harul dumnezeiesc sfintitor si mantuitor. Identificand harul cu energiile necreate, Sf. Grigorie Palama exclude notiunea de "har creat" proprie teologiei scolastice apusene.

 

Nu exista o lucrare care sa fie proprie numai unei singure persoane. Creatia este, de pilda, opera tuturor celor trei persoane, dar fiecare persoana savarseste aceasta intr-un mod propriu. "De altfel, fiecare lucrare divina provine din Tatal se comunica prin Fiul in Duhul Sfant."

 

Plecand de la acesti trei termeni, fiinta, ipostas si energii, se pot delimita trei nivele diferite de unire in sau cu Dumnezeu. Mai intai exista o unire dupa fiinta - proprie celor trei persoane ale Sf. Treimi. In al doilea rand, exista o unire ipostatica - intre cele doua firi, dumnezeiasca si omeneasca, in Iisus Hristos. Si, in fine, exista o unire dupa har - aceasta are loc intre Dumnezeu si fapturile rationale create, oameni si ingeri.    

 

Facand distinctie intre fiinta , ipostas si lucrari Parintii rasariteni afirma posibilitatea unei unirii autentice a omului cu Dumnezeu, din care reiese ca Dumnezeu este cognoscibil, evitand caderea in panteism si afirmand valoare persoanei umane  (Dumnezeu incognoscibil dupa fiinta). Indumnezeit prin energiile necreate, sfantul devine un "dumnezeu" dupa har, ci nu dupa fiinta.

 

Pentru crestinismul rasaritean, distinctia intre fiinta dumnezeiasca si energii nu tine de domeniul speculatiei teologice abstracte, ci e parte constitutiva a credintei traite a Bisericii. Indumnezeirea si spiritualitatea, in care lumineaza sfintii din trecutul Bisericii si de astazi, nu pot fi gandite in afara doctrinei despre energiile necreate.

 

In urma acestei prezentari, putem evita pericolul cel mai evident al ereziilor antitrinitare de orice fel care reactualizeaza cu orice pret o gandire de tip dualist prin care se introduce o disociere artificiala intre natura si persoana, reflectata si la nivel uman.

 

Intrucat Dumnezeu cel personal se manifesta prin lucrarile Sale necreate si se arata ca lumina, vom incerca sa desprindem dimensiunea trinitara a luminii dumnezeiesti din textele palamite. Iata una din afirmatiile Sf. Grigorie Palama : "Slava e altceva decat natura dumnezeiasca, totusi nu poate fi numarata intre cele de sub timp. Caci ea nu este ceva, dar in sens de depasire a tot ce este. Pe de alta parte, insasi natura dumnezeiasca exista, dar in chip negrait", iar in alt loc : "Slava vazuta la Schimbarea la Fata a Domnului era a Tatalui, odata ce slava Tatalui si a Fiului e una." Din aceste afirmatii retinem ca slava ca lumina indica Persoanele din care iradiaza, si anume Persoanele treimice. Sau cum observa Parintele Staniloae, in nota sa la textul palamitic, in care subliniaza ca "slava sau lumina este modul de intrare a unei Persoane dumnezeiesti in legatura cu persoanele omenesti care se deschid prin credinta, asa cum ceva analog se intampla intre persoanele omenesti."

 

In alt context, Sf. Grigorie Palama accentueaza ca lumina nu e numai a unei persoane, ci a tuturor trei, pentru ca ea e a naturii dumnezeiesti. Fiecare ipostas trebuie sa aibe lucrare, trebuie sa manifeste existenta reala a fiintei prin lucrare. La Dumnezeu lucrarea aceasta este comuna celor trei persoane, pentru ca si fiinta este comuna.

 

Avand in vedere afirmatia Sf. Maxim ca nici o natura nu poate exista fara o energie, Palama spune ca datorita unitatii perfecte care exista in Treime, prin perihoreza, energiile personale ale celor trei ipostasuri divine apar ca, si sunt de fapt, o singura energie. Iata si textul : "dumnezeiescul Maxim, scriind despre Melchisedec, spune ca harul acesta indumnezeitor al lui Dumnezeu este necreat si pururea existent din Dumnezeu cel pururea existent. Iar in alte parti, de multe ori il numeste lumina nenascuta si enipostatica (subzistenta in ipostas), aratandu-se celor vrednici, dar nu ca venind atunci la existenta." Din acest text retinem ca harul numit de Sf. Maxim Marturisitorul, lumina cu baza in ipostas, avandu-si fundamentul si locul de plecare in ipostasurile dumnezeiesti, nu e ceva creat din nimic sau o nalucire subiectiva, ci exista din veci, ca si ipostasurile dumnezeiesti. Harul (numit lumina) este iradierea personala a lui Dumnezeu. "Astfel, Sf. Grigorie Palama inradacineaza energiile la nivelul ipostaselor si nu la acel al fiintei."

 

In concluzie, lumina dumnezeiasca este comuna celor trei persoane ale Sfintei Treimi fiind o manifestare personala ce iradiaza din fiinta comuna a celor trei ipostasuri. Pastrand distinctia fara insa a separa fiinta de lucrare, putem spune ca teologia personalista a Sf. Grigorie Palama evita atat dualismul cat si panteismul si ofera posibilitatea indumnezeirii noastre sau a participarii noastre la dumnezeire. Daca Varlaam concepea pe Dumnezeu in sensul impersonal al unei unitati care se si divide in forma luminii, Palama ii opune pe Dumnezeu-Persoana ca unitate care nu se poate imparti, desi poate sa se manifeste in indefinite lucrari si rezultate ale acestor lucrari.  

• Harul dumnezeiesc
  Publicat in : Sfantul Duh
• Harul dumnezeiesc - Sfantul Iustin Popovici
  Publicat in : Sfanta Treime
• Vointa impreuna cu harul dumnezeiesc mantuiesc pe om
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Nimeni nu se putea uita la fata sa
  Publicat in : Pilda zilei
• Harul lui Dumnezeu
  Publicat in : Religie