Jocul caprei

Jocul caprei Mareste imaginea.

Foaie verde şi-o alună

Bună ziua, ziua bună

Ia deschideţi porţile

Să intre căpriţele

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa

Nu te da, nu te lăsa

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa

Capra noastră-i cu mărgei

Cu cercei cu catifeli

Joacă vesel căpriţa

Toţi îs bucuroşi de ea.

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa

Nu te da nu te lăsa

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa

Şi plecai şi eu la târg

Pe căpriţă ca s-o vând

Şi mergând pe drum, mergând

Aud din urmă strigând:

Cumpărătorul:

- De vânzare-i capra, bade?

Ciobanul:

- De vânzare!

Cumpărătorul:

- Şi cât vrei pe ea?

Ciobanul:

- 800 de lei!

Cumpărătorul:

- E blândă, nu împunge?

Ciobanul:

- E blândă, nu împunge.

(capra îl împunge pe cumpărător)

Cumpărătorul:

- Eu îţi dau 400 de lei pe ea pentru că împunge.

Ciobanul:

- De cât să-mi dai 400 de lei pe ea, mai bine îi dau

un par în cap. (Şi o loveşte cu băţul, iar capra cade şi rămâne nemişcată)

Alaiul:

- Văleu, capra noastră a murit!

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa

Te-o lovit vreo boală grea

Sau pe unde-i colindat

Veste rea tu ai aflat

Ciobanul:

- Băă! daâ capra nu-i moartă şi nu din pălitură

a leşinat, ce din cele ce-o aflat.

Alaiul:

Scoală tu, căpriţa mea,

Faptele s-or îndrepta

Şi-acum haide să plecăm

Şi-alte case colindăm

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa

Nu te da nu te lăsa

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa.

 

Pe aceeaşi temă

30 Decembrie 2015

Vizualizari: 3935

Voteaza:

Jocul caprei 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Jocul caprei capra

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE