Despre pazirea mintii - Isaia Pustnicul

1. Este in firea mintii mania impotriva patimilor. Caci daca nu se manie omul impotriva tuturor celor semanate de vrajmasul intr-insul, nu va vedea nici curatie intru sine. Cand a aflat Iov lucrul acesta, a blestemat pe vrajmasii sai zicand : "Necinstitilor si defaimatilor, lipsiti de tot binele, nu v-am socotit vrednici nici de cainii turmelor mele" ! Iar cel ce vrea sa ajunga la mania cea fireasca, taie toate voile sale, pana cand intareste in sine voia cea dupa fire a mintii.

2.

Cand, impotrivindu-te, vei birui oastea vrajmasilor si o vei vedea ca fuge dela tine slabita, sa nu ti se bucure inima. Caci rautatea duhurilor este in urma lor. Ei pregatesc un razboiul si mai rau decat cel dintai si aduna forte inapoia cetatii, poruncindu-le sa nu se miste din loc. Daca te vei impotrivi lor mai departe, luptandu-te, vor fugi dela fata ta intru slabiciune. Dar daca te vei inalta intru inima ta, pe motiv ca i-ai izgonit si vei parasi cetatea, se vor ridica unii de la spate, altii din fata si bietul suflet se va pomeni impresurat de ei fara scapare. Cetatea este rugaciunea; lupta este impotrivirea prin Iisus Hristos; iar baza de unde pornim lupta noastra este mania.

3. Sa stam deci, iubitilor, intru frica lui Dumnezeu, pazind si supraveghind lucrarea virtutilor. Sa nu dam pricina de sminteaia constiintii noastre, ci sa luam aminte la noi insine intru frica lui Dumnezeu pana cand se va desrobi si ea dimpreuna cu noi, ca sa se faca intre noi si ea unire deplina. Ea va fi atunci paznica noastra, aratandu-ne fiecare lucru de care trebuie sa ne ferim.

Daca insa nu o vom asculta, se va departa de la noi si ne va parasi si vom cadea in mainile vrajmasilor, care nu vor mai avea mila de noi. Caci iata cum ne-a invatat Stapanul nostru, zicand : "Impaca-te cu parasul tau, pana esti inca pe cale cu el" si cele urmatoare. Parasul este constiinta, fiindca se impotriveste omului ce vrea sa faca voia trupului, iar daca acesta nu vrea sa o asculte il da pe mana vrajmasilor sai.

4. Cand vede Dumnezeu ca mintea I s-a supus Lui din toata puterea si nu are alt ajutor fara numai pe El singur, o intareste zicand: " Nu te teme fiul meu Iacob, prea micule la numar Israil"; si iarasi: "Nu te teme, ca te-am rascumparat; te-am numit cu numele Meu si al Meu esti tu. De va fi sa treci prin apa, cu tine voi fi si puhoaiele nu te vor inghiti. Iar de va fi sa treci prin foc, nu vei fi ars, iar flacara nu te va mistui. Caci Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Sfantul Iui Israil, Cel ce te mantuieste".

5. De va auzi mintea aceasta incurajare, va indrazni impotriva vrajmasului, zicand : "Cine vrea sa bata razboiul cu mine ? Sa vie de fata! Cine este protivnicul meu ? Sa se apropie de mine. Iata, Domnul este ajutorul meu, cine ma va asupri ? Voi toti ca o haina va veti invechi si veti fi mancati de molii".

6. Daca inima ta uraste pacatul prin fire, va iesi biruitoare si se va departa dela toate ce nasc pacatul Pune muncile inaintea ta si vei cunoaste ca ajutorul tau ramane cu tine. Iar tu intru nimic sa nu-L intristezi pe Dumnezeu, ci plangand inaintea Lui, zi asa: "A Ta este mila, ca sa ma izbavesti pe mine, Doamne; caci fara ajutorul Tau, imi este cu neputinta sa scap din mainile vrajmasilor mei". Fii cu luare aminte si la inima ta si El te va pazi de tot raul.

7. Dator este monahul sa inchiza toate portile sufletului sau, adica toate simturile, ca sa nu mai faca greseli prin ele. Caci de se va vedea mintea pe sine nestapanita de nimic, se va pregati pentru nemurire, aducandu-si simturile sale la un loc si facandu-le un singur trup.

8. Cand se va slobozi mintea de toata nadejdea din lumea vazuta, sa stii ca acesta e semn ca a murit in tine pacatul.

9. Cand se va elibera mintea, se va inlatura tot ce e la mijloc intre ea si Dumnezeu.

10. Cand se va izbavi mintea de toti vrajmasii ei si se va linisti, se va afla intr-un veac nou, cugetand la cele noi si nestricacioase. "Deci unde este starvul, acolo se vor aduna si vulturii".

11. Dracii se invaluie si se acopera pentru o vreme in viclesugul lor, ca doar isi va lasa omul sloboda inima, socotind ca s-a izbavit de lupta. Iar daca se intampla aceasta, sar dintr-odata asupra bietului suflet si il rapesc ca pe o vrabie. Si daca se afla mai puternici decat bietul suflet, il pravalesc fara mila in pacate mai grele ca cele dela inceput, pentru care s-a rugat sa fie iertat. Sa stam deci cu frica lui Dumnezeu si sa strajuim inima, davarsind lucrarea noastra. Caci pazind virtutile, impiedicam rautatea vrajmasilor.

12. Iisus Hristos, invatatorul nostru, stiind vrajmasa lor neindurare si milostivindu-se de neamul omenesc, ne-a poruncit sa pazim inima cu strictete, zicand: "Fiti gata in tot ceasul, ca nu stiti in care ceas vine furul ; deci nu cumva venind sa va gaseasca dormind"; si iarasi: "Vedeti sa nu se ingreuieze inima voastra intru desfranare, betie si griji lumesti si sa vie peste voi fara de veste ceasul acela". Deci ia seama la inima ta, fiind cu luare aminte la simturite tale. Si daca se va intovarasi cu tine pomenirea lui Dumnezeu, vei prinde pe talharii care te prada de ea. Caci cel ce se deprinde sa deosebeasca precis gandurile, recunoaste pe cele ce vreau sa intre si sa-l spurce, fiindca acestea tulbura mintea ca sa se faca mandra si trandava. Dar cei ce cunosc rautatea lor, raman netulburati, rugandu-se Domnului.

13. De nu va uri omul toata lucrarea lumii acesteiei nu va putea sluji lui Dumnezeu. Deci care este slujirea lui Dumnezeu ? Numai aceasta: sa nu avem nimic strain in minte in vremea cand ne rugam Lui, nici placere cand il binecuvantam, nici rautate cand ii cantam, nici ura cand luam pariea Lui, nici ravna rea care sa ne impiedece sa zabovim cugetand la ei si sa ne aducem aminte de El. Caci toate aceste lucruri intunecate se fac zid care inchide nefericitul suflet, de nu poate sluji curat lui Dumnezeu. Fiindca acestea il retin in vazduh si nu-l lasa sa mearga in intampinarea lui Dumnezeu si sa-L binecuvinteze intru ascuns si sa-L primeasca in camara inimii, ca sa fie luminat de EI. Iata de ce se intuneca mintea totdeauna si nu se poate apropia de Dumnezeu, daca nu are grija sa taie acestea dela sine, intru cunostinta.

14. Cand mintea va izbavi simtirile sufletului de voile trupului si le va aduce la nepatimire si va desface sufletul de voile trupului, atunci, daca va vedea Dumnezeu nerusinatele patimi navalind asupra sufletului, ca sa-i traga simtirile in pacat, si va striga mintea intru ascuns pe Dumnezeu neincetat, ii va trimite ajutorul Sau si le va alunga pe toate deodata.

15. Rogu-te, cata vreme esti in trup, sa nu lasi sloboda inima ta. Caci precum plugarul nu se poate bizui pe vreo roada ce se arata in tarina sa, mai inainte de-a o aduna in hambarele sale, fiindca nu stie ce i se poate intampla, tot asa omul nu poate da drumul inimii sale "cata vreme are suflare in narile sale". Si precum omul nu stie ce patima il va intampina pana la cea din urma suflare, tot asa nu poate slobozi inima sa pana are rasuflare; ci trebuie sa strige totdeauna catre Dumnezeu, dupa ajutorul si mila Lui.

16. Cel ce nu afla ajutor in vremea razboiului, nu poate nadajdui nici in pace.

17. Abia cand cineva se va desface de cele de-a stanga (de cele rele), isi va cunoaste cu deamanuntul toate pacatele ce le-a facut inaintea lui Dumnezeu. Caci nu-si vede omul pacatele sale, de nu se va desface de ele cu amaraciune. Dar cei ce au ajuns la masura aceasta, nu aflat plansul si rugaciunea si rusinea inaintea lui Dumnezeu, aducandu-si aminte de urata lor tovarasie cu patimile. Sa ne luptam deci, fratilor, dupa puterea noastra, si dimpreuna cu noi va lucra si Dumnezeu dupa multimea milelor Sale. Chiar daca nu ne-am pazit inima ca parintii nostri, sa ne sarguim dupa putere sa pazim trupurile noastre fara de pacat, precum cere Dumnezeu si sa credem ca, tinand seama de vremea foametei ce am apucat-o, va face si cu noi mila pe care a facut-o cu Sfintii Sai.

18. Cel ce si-a inchinat intreaga inima cautarii lui Dumnezeu intru evlavie si dupa adevar, nu poate avea parerea ca a ajuns placut inaintea lui Dumnezeu. Caci cata vreme il mustra constiinta pentru unele lucrari impotriva firii, nu este cu totul liber. Cata vreme este cineva care il mustra este si cineva care il invinovateste; iar cata vreme atarna asupra lui invinuirea, nu e de fata slobozenia. Daca inca mai pe urma, luand seama Ia tine in vremea rugaciunii, vezi ca nimic nu te invinovateste de pacat, sa stii ca esti slobod si ai intrat in sfanta Lui odihna dupa voia Sa. Daca vezi ca roada cea buna s-a imputernicit de n-o mai inabuse neghina vrajmasului, si ca nu din voia lor si din viclesug s-au departat protivnicii, incetand a mai razboi simturile tale; si daca nourul face umbra deasupra cortului si soarele nu te arde ziua nici luna noaptea; daca se afla intru tine ispravita toata pregatirea cortului, ca sa stai si sa-l strajuesti dupa voia lui Dumnezeu, sa stii ca ai biruit cu ajutorul lui Dumnezeu. Iar atunci si El face umbra deasupra cortului, caci al Lui este. Pana cand insa tine razboiul, omul petrece in frica si cutremur, cugetand ca poate birui sau poate fi biruit azi, ori poate birui sau poate fi biruit maine. Caci lupta strange inima. Dar nepatimirea nu e tulburata de razboi. Cel ajuns la nepatimire a primit rasplata si nu mai are grija de desbinarea celor trei, caci s-a facut pace intre ei prin Dumnezeu. Iar cei trei sunt: sufletul, trupul si duhul. Deci cand cei trei se fac una prin lucrarea Duhului Sfant nu se mai pot desparti. Asa dar sa nu te socoti pe tine ca ai murit pacatelor, cata vreme esti suparat de vrajmasii tai, fie in vremea privegherii, fie in vremea somnului. Caci cata vreme nefericitul om este pe arena de lupta, nu poate avea siguranta.

19. Cand se intareste mintea si se pregateste sa urmeze dragostei, care stinge toate patimile trupului si nu mai lasa sa stapaneasca ceva din cele protivnice firii asupra inimii, se impotriveste la toate cele opuse firii, pana cand le va desparti de cele firesti.

20. Cerceteaza-te, frate, in fiecare zi, ca sa-ti cunosti inima si sa vezi ce patimi se afla in ea inaintea lui Dumnezeu ; si leapada-le din inima ta, ca sa nu vie osanda rea asupra ta.

21. Fii deci cu luare aminte la inima ta, frate, si ia seama la vrajmasi tai, caci sunt vicleni in rautatatea lor. Incredinteaza-le in inima ta de cuvantul acesta: nu poate face cele bune, omul care savarseste cele rele.

De aceea ne-a invatat Mantuitorul sa priveghem, zicand: " Stramta este poarta si ingusta calea ce duce la viata, si putini sunt cei ce o afla pe ea".

22. Fii deci cu luare aminte la tine, ca nu cumva ceva din cele ale pierzarii sa te desfaca de Dumnezeul dragostei. Stapaneste-ti inima ta si nu fii nepasator, zicand : "Cum o voi pazi, om pacatos fiind?" Caci cand va parasi omul pacatele sale si se va intoarce Ia Dumnezeu, pocainta sa il va naste a doua oara si-l va face cu totul nou.

23. Dumnezeiasca Scriptura cea Veche si Noua vorbeste pretutindeni despre pazirea inimii. Intai cantaretul David striga: "Fiii oamenilor, pana cand veti fi grei la inima?"; si iarasi: "Inima lor este desarta". Iar despre cei ce cugeta cele desarte spune: "Zis-a intru inima sa: nu ma voi clati"; si iarasi: "Zis-au intru inima lor: uitat-a Dumnezeu". Si cate ca acestea. Monahul este dator sa inteleaga scopul Scripturii, catre cine graieste si cand graieste, si sa tina neincetat lupta nevointii. Sa fie cu luare aminte la atacurile (momelile) vrajmasului. Si ca un carmaiciu sa taie valurile, calauzit de harul lui Dumnezeu. Sa nu se intoarca din cale, ci sa fie cu luare aminte numai la sine si sa vorbeasca in liniste cu Dumnezeu cu gand neclatit si cu minte neiscoditoare.

24. Imprejurarile cer, dela noi rugaciune, precum valurile, vijeliile si furtunile cer carmaiciu. Caci suntem supusi Ia atacul gandurilor, atat ale virtutii, cat si ale pacatului. Iar stapan peste patimi se zice ca este gandul cel evlavios si iubitor de Dumnezeu. Deci ni se cade noua, celor ce ravnim linistea, sa deosebim si sa despartim cu luare aminte si cu intelepciune virtutile si pacatele, si sa aflam care virtute trebwe sa o cultivam cand sunt de fata parintii si fratii si pe care s-o lucram cand suntem singuri. Trebuie sa mai stim care este virtutea prima, care a doua, a treia; si care patima este sufleteasca si care trupeasca; si din care virtute ne rapeste mandria mintea, din care se iveste slava desarta prin care se aproprie mania si din care se iveste lacomia pantecelui. Caci datori suntem sa curatim gandurile, precum si orice inaltare ce ar creste impotriva cunostinfii de Dumnezeu.

25. Cea dintai virtute este nepurtarea de grija, adica moartea fata de orice om si de orice lucru. Din aceasta se naste dorul de Dumnezeu. Iar acesta naste mania cea dupa fire, care se impotriveste oricarui atac incercat de vrajmasul. Atunci gaseste salas in om frica lui Dumnezeu, iar prin frica se face aratata dragostea.

26. Trebuie sa alungam din inima momeala gandului, prin impotrivire cucernica in vremea rugaciunii, ca sa nu ne aflam cu buzele vorbind cu Dumnezeu, iar cu inima cugetand cele necuvenite. Caci nu primeste Dumnezeu rugaciune tulbure si dispretuitoare de la cel ce se indeletniceste cu linistirea. Scriptura ne indeamna pretutindeni sa pazim simturile sufletului. De se va supune voia monahului legii lui Dumnezeu si dupa legea Lui va ocarmui mintea cele supuse ei (inteleg toate miscarile sufletului, dar mai ales mania si pofta, caci acestea sunt supuse puterii ratiunii), am savarsit virtutea si am implinit dreptatea, indreptand pofta spre Dumnezeu si spre voile Lui, iar mania impotriva diavolului si a pacatului. Spre ce lucrare nizuim prin urmare? Spre meditatia cea ascunsa.

27. De se va semana vreun gand urat in inima ta, sezand in chilia ta priveste si impotriveste-te pacatului, ca nu cumva sa te birue. Sargueste-te sa-ti aduci aminte de Dumnezeu, gandind ca iti poarta de grije si ca cele ce le graiesti intru inima ta sunt descoperite inaintea Lui. Zi deci sufletului tau: Daca te temi ca pacatosii, care-s ca si tine, sa nu vada pacatele tale, cu cat mai mult trebuie sa te temi de Dumnezeu, care ia aminte la toate? Iar din sfatuirea aceasta cu tine insuti vine in sufletul tau frica lui Dumnezu. Si daca ramai in ea, ramai neclintit de patimi, precum este scris: "Cei ce nadajduesc spre Domnul, sunt ca muntele Sionului; nu se va clati in veac cel ce locuieste in Ierusalim". Si la tot lucrul pe care-l faci, sa ai pe Dumnezeu inainte si sa cugeti ca vede orice gand al tau, si nu vei pacatui niciodata, A Lui fie slava in veci Amin.

Isaia Pustnicul - Filocalia vol. I

.