Fetita aceea s-a ridicat si mi-a sarit in brate

Fetita aceea s-a ridicat si mi-a sarit in brate Mareste imaginea.

Am lăsat să treacă mai mult timp până să vă trimit şi tema de casă a sesiunii a treia... voiam să fac bine ce mi-aţi spus în scrisori...

Concluzia la care am ajuns însă nu coincide întocmai cu ce-mi spuneaţi... adică, oricât am încercat să simt mânia faţă de bunicul meu, nu am simţit aşa ceva... nu iese din mine nimic de genul ăsta... Mă simt împăcată cu el... şi în afară de linişte, împăcare şi bucurie nu simt altceva legat de el...

Cum vă spuneam data trecută, iniţial, rememorând trăirile, am simţit durere şi supărare, mânie doar pe mine... După câteva zile de rugăciune, mânia aceasta s-a dizolvat, dar mi-a rămas durerea, durerea că îl provocasem conştient (după ce iniţial el încercase anumite lucruri) fiindcă voiam să văd dacă aveam dreptate că atingerile acelea ciudate şi săruturile prelungite pe gâtul meu de copil erau semn că el chiar era atras de trupul pe care toţi ceilalţi - inclusiv eu - îl dispreţuiam..

Am intrat din nou, în mintea mea, în camera aceea în care s-a întâmplat totul... m-am întors în timp la acel moment, cu Domnul lângă mine, şi i-am zis fetiţei ce stătea lângă bunic în pat, că o iert... Am repetat-o de multe ori, respirând adânc de fiecare dată: TE IERT! Şi simţeam că vreau, dar că nu pot să iert. Aşa că L-am rugat pe Mântuitorul, Care a murit iertând, să mă ajute... Da, trebuit să-L iau de mână pe Iisus Domnul şi să prinse în ochii Lui blânzi - cu ochii minţii - tot ce s-a întamplat atunci...

Şi, implorând harul Lui, mi-am repetat iar şi iar că mă iert, şi i-am spus acelei fetiţe: te iert! Te iert pentru curiozitatea ta, te iert că ai vrut să vezi dacă ai dreptate sau nu gândind că el e interesat de trupul tau, că, spre deosebire de alţii, îl place... Te iert pentru că erai rănită şi nu ştiai în ce te băgai, te iert pentru că erai un copil care avea nevoie ca cineva să-i iubească şi trupul, aveai nevoie să fii iubită acolo unde te simţeai dispreţuită, neacceptată de părinţi, de prieteni, nevrednică ele iubire! Te iert pentru că tu aveai nevoie ca măcar cineva să-ţi arate că trupul tău e frumos, e preţios... Te iert... Te iert, te iert!

Am făcut-o de nenumărate ori... La început, însă, continuam să simt durere, remuşcare, deşi cu fiecare dată acestea scădeau în intensitate... Până când, într-o zi, azi, fetiţa aceea care stătea şi mă privea cu teamă şi neîncredere din îmbrăţişarea bunicului, s-a ridicat şi mi s-a aruncat în braţe... Dacă aş putea descrie ce am simţit! S-a împlinit toată nevoia de acceptare, de îmbrăţişare, de iubire şi iertare a copilei care eram, a omului ce sunt... Am simţit că mă umple şi se revarsă în mine şi în ea, o duioşie infinită... Am simţit că nu mai e distanţă între mine şi ea, ci că iubirea a pătmns... Şi copila s-a uitat la mine şi am văzut în ea: „nu voi mai permite nimănui aşa ceva şi nu voi mai căuta atenţie, iubire în aşa ceva, acum ştiu în sfârşit că sunt preţioasă, că sunt frumoasă... IUBIREA E AICI PENTRU MINE, prin tine, şi nu mai am nevoie de altceva’’...

Ce înseamnă asta, care vor fi efectele în timp, nu Ştiu... Simt că mai e de lucru încă până la vindecarea de consecinţe.... Dar măcar de-acum încolo acea copilă ştie că e iubită, că e frumoasă şi eu ştiu că sunt iertată şi pot să sper în vindecare.

R.
Draga mea Copilă,
Mulţumesc mult pentru hotărârea cu care lucrezi şi pentru onestitate! Sunt două arme puternice în acest război binecuvântat!

Mai întâi, te asigur că înţeleg faptul că nu ai simţit mânie faţă de bunicul abuzator. E specific psihologiei victimei oricărui viol. Eu nu ştiu care e logica acestui mecanism de identificare a victimei cu agresorul, dar asta nu mă face să neg uluitoarea lui realitate. Mă uimise de fiecare dată, în faţa nenumăratelor victime pe care le-am ascultat, de acestă putere care le domină voinţa şi putinţa şi-i face să repete mereu şi mereu abuzul îndurat, înăuntru mai întâi şi apoi în afară!

Dar şi mai mare îm i este uimirea în faţa felului în care lucrează Dumnezeu cu cei care vor să se vindece! Nici Dumnezeu nu-i mai desparte pe cei doi pentru că nicio despărţire şi nicio recompensă n-ar mai putea şterge realitatea traumei şi a consecinţelor ci. Ce face Dumnezeu cu harul Său în fiecare caz şi cu fiecare persoană este unic, specific fiecăruia dar şi conform logicii Lui mântuitoare, eliberatoare de rău.

Nu ne este de folos să vă spun eu ce face Dumnezeu. Totul s-ar transforma în idei care ar putea să ne schimbe comportamentul şi părerile, dar nu pe noi! Singurul lucru pe care pot eu să-l fac este să cer, să rog, să cerşesc de la orice suflet rănit, să intre în această relaţie tămăduitoare aşa cum îl învaţă Duhul în relaţia ultimă şi directă pe care o stabileşte, dacă vrea, după „protocolul” iniţiat de însuşi Dumnezeu şi păstrat viu în Biserica Lui. Eără harul pe care îl primim în Biserică, prin Sfintele Taine, nu putem lucra liturghia lăuntrică prin care tot ce ne desparte de Dumnezeu se transformă în ce ne uneşte cu El. Putem merge acolo, în iadul din noi, numai de mână cu El pentru că sunt duhuri pe cale care ne vor păcăli cu gâ nduri de îndoială, cu ofertele de plăcere senzuală care ne amorţeşte frica teribilă de a „nu fi cum trebuie”...

Da, înţeleg, ce spun eu acum e greu, pare teorie în sensul peiorativ al cuvântului. Dar de va îndrăzni cineva să creadă şi să facă, efectiv, ce ne cere El, teoria „de vorbe", va deveni teorie, vedere a lui Dumnezeu, ca prezenţă vie şi iubitoare, aici şi acum.

Mărturia ta, Copil iubit, şi toate mărturiile celor care au vrut, s-au îndurat să meargă mai departe, sunt dovezi a căror valoare nu stă în neputinţa de a fi contrazise, ci în putinţa de a chema pe Cale şi alte suflete care strigă după ajutor...

In mod special îţi mulţumesc pentru mărturia ta care ne limpezeşte relaţia victimei cu sine, mai bine spus a adultului cu victima care a fost când era copil Acel copil nu doar că a fost părăsit, chiar de victimă, in „braţele abuzatorului”, dar a fost judecat în locul acestuia. Şi avocatul acuzării a fost propria conştiinţă. Aceasta este cea mai vicleană şi distructivă lucrare a vrăjmaşului diavol în noi. Venirea la Hristos Domnul, intrarea cu El în iadul din noi, duce la dispariţia acuzatorului. Atunci, conştiinţa poate primi cu pace mila şi iubirea lui Dumnezeu, Care stătea acolo, la locul crimei, şi batea la uşa inimii ca să intre şi să prăzmiiască bucuria îndelung aşteptatei întâlniri!
De acum, nimic nu va mai fi ca înainte de întâlnirea cu ceea ce ai numit: "IUBIREA E AICI PENTRU MINE".

Da, vei mai cădea în formele vechi, compulsive de pedeapsă şi plăcere pe care ti le oferea ahuzatorul lăuntric, dar vei conştientiza că ai putere să alegi şi să nu mai primeşti pedeapsa. Ai fost iertată şi-ţi poţi lăsa .,şinele rănit” fără îndulcirea cu vechile forme de suferinţă. încet, încet va trece şi el de partea bucuriei iar „sinapsele” păcatului vor muri de inaniţie.

Cu dragoste, recunoştinţă, şi rugăciune,

Maica Siluana

Sparge tăcerea, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Sparge tacerea"

Pe aceeaşi temă

24 Aprilie 2017

Vizualizari: 1811

Voteaza:

Fetita aceea s-a ridicat si mi-a sarit in brate 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

maica siluana

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE