PENTRU AFURISENIE. CE ESTE AFURISENIA ŞI CUM SE CADE SĂ SE FACĂ ŞI CÂND

Afurisenia este o pedeapsă bisericească ce se dă omului păcătos şi călcător al dumnezeieştii Legi şi-l desparte de Dumnezeu şi din ceata credincioşilor, adică să nu se poată aduna împreună cu creştinii, să nu poată lua Tainele Bisericii şi nici să se socotească a fi mădular ce ţine de capul ei, care este Hristos, precum sunt toţi credincioşii ci să fie ca un mădular tăiat spre a putrezi. Aceasta este afurisenia. Această pedeapsă a afuriseniei a dat-o Hristos în Biserică, pentru aceia care nu se pleacă dumne-zeieştii Legi a poruncilor Bisericii, şi trebuie să se facă după chipul în care a poruncit Hristos, adică, atunci când va greşi fratele nostru, creştinul, să-l chemăm deosebi să-l învăţăm, să-l dojenim duhovniceşte. Şi dacă nu ne va asculta, să luăm cu noi doi sau trei, să-l învăţăm după cum se cuvine, că doar îl vom dobândi. Iar de nu ne va asculta, să-l vădim la toată Biserica, ca să se ruşineze mai mult, iar de nu va asculta nici în Biserică, atunci să se afurisească din soborul creştinilor. Aşa rânduieşte Hristos la Evanghelia de la Matei, zicând: Dacă va greşi fratele tău, mergi de-l mustră pe el între tine şi el. Şi de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, iar de nu-i va asculta, spune-l Bisericii, şi de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş (Matei 18). Aşa zice şi Apostolul: Pe omul eretic, după cea dintâi şi a doua învăţătură, păraseşte-l (Tit 3).

Trebuie însă să ştim că această pedeapsă se dă păcătoşilor pentru mântuirea lor şi spre aceasta tinde Biserica, adică să se dea aici pedeapsă vremelnică trupului, ca să se mântuiască sufletul lui. Şi aceasta trebuie să se socotească şi de către păstorii lui Hristos, ca de nişte doctori iscusiţi şi părinţi iubitori de copii, ca să pedepsească pe fiii lor cei fără de rânduială, ca să se facă mai buni şi să nu-şi piardă darul lui Iisus Hristos, ci să-l păzească întreg la a Doua Venire a Domnului, precum a făcut şi Apostolul cu acela care s-a aflat trupeşte cu maica lui cea vitregă: l-a afurisit, şi l-a despărţit de Biserică, şi l-a dat satanei, ca să se pedepsească trupeşte. Daţi-l pe el satanei, spre stricarea trupului (I Corinteni 5), şi pentru care sfârşit? Pentru ca sufletul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus. Aşa se cade să facă şi păstorii cei buni la mădularele cele slabe, să pună pricină mântuirea lor, iar nu să se taie de tot.

Cade-se însă şi creştinului să se teamă foarte de afurisenia păstorului, pentru că este o sabie duhovnicească, ce desparte pe om de Dumnezeu, pe oaie de păstor, ca să nu aibă acea cuviincioasă pază şi căutare a păstorului, şi să nu pască la locul verdeţii celei duhovniceşti ca şi celelalte oi, ci să umble rătăcind, încoace şi încolo, în pustiile satanei, şi să aibă primejduită mântuirea lui în tot ceasul, de la atâţia nevăzuţi vrăjmaşi şi preaviclene duhuri. Deci să nu se socotească acum că acela care afuriseşte este nevrednic -pentru că bătaia este a lui Dumnezeu -, şi [cei ce socotesc astfel] greşesc mai greu, şi-şi adaugă mai mult rană lor.

Cade-se şi sfinţiţii păstori ai Bisericii să nu se îndemne îndată, oricum, să-şi afurisească turma lor, sau din mânie, sau pentru vreo mică greşeală; întâi, ca să nu-l arunce în deznădăjduire din multă scârbă, precum zice Apostolul: Ca să nu fie înghiţit unul ca acesta şi-l va arunca întru adâncul piericiunii (II Corinteni 2), ca nu ne sunt necunoscute meşteşugirile diavolului. Al doilea, ca să nu se defaime din obicei o sabie înfricoşată ca aceasta a lui Dumnezeu, ca să ajungă creştinii să o socotească drept nimic.

Afurisenia se cade să se facă rar şi la păcate prea mari şi la câte poruncesc dumnezeieştile şi sfintele canoane ale Soboarelor, pe care trebuie să le ştie prea bine sfinţii arhierei, ca să nu cadă în groapă împreună cu turma lor.

Eu mă minunez de oarecare sfinţiţi păstori şi economi ai bisericilor care, pentru puţin lucru, îndată afurisesc turma lui Hristos, fără de păcat.

O, mare păcat! Adică fără a călca Legea lui Hristos sau poruncile Bisericii. O, nemilostivire este aceasta! Ce cruzime şi ce neomenie! Ca să negustorească păstorul cel bun afuriseniile, să vândă bătaia lui Dumnezeu pentru răul câştig. Să verse sângele oilor pentru petrecerea vieţii sale. în loc de a fi păstor, se face lup. In loc de a păzi şi de a acoperi ca vulturul puii lui cei tineri, el să-i dea în mâna satanei, în gura lupului, şa se facă însoţire cu diavolul să-i dea oaia? Vai! Dar unde a aflat acest obicei, ca să bage în fiecare zi cuţitul în turma lui Hristos, în norodul cel ales, în cel moştenitor al împărăţiei lui Dumnezeu, Care Şi-a vărsat Sângele Lui ca să mântuiască? O, şi de unde a învăţat această dăscălie, ca să-şi afurisească preoţii pe diaconii lor, slugile lor pentru o cât de puţină greşeală?

O, ce nemilostivă şi ce cumplită tiranie! Prea-învăţaţii arhierei, sfinţii păstori - ca să nu le zic năimiţi, căci nu îngrijesc de oi - şi-au băgat turma lor într-o prăpastie, în mijlocul războiului, şi de o parte o luptă ei, pe dinlăuntru, cu afuriseniile, cu trăsnetele lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, pe din afară, cu tiranii, cu aspre şi nesuferite greutăţi. Şi socotesc că aceasta este pricina că nu pro păşesc creştinii spre mai bine. In loc să-i înveţe, să-i caute cu dinadinsul şi să-i mângâie în scârbele lor, ei îi pedepsesc şi îi ticăloşesc mai rău. Şi ce răspuns vor să-I dea lui Dumnezeu, de vreme ce nu se nevoiesc pentru alta decât cum vor afla mai multe blesteme să le verse asupra turmei lor? Şi au învăţat şi pe norod să aleagă de bunăvoie să-şi ceară moartea şi cuţit ca să junghie.

Milostiv fie Domnul!  Nu aşa, preasfinţiţilor arhierei!

Pentru dragostea lui Hristos şi pentru buna răspundere pe care o aveţi de dat înaintea Mai-Marelui Păstorilor, Hristos, la a Doua Venire a Lui, să nu se facă această neorânduială în Biserica lui Dumnezeu - această vărsare de sânge între creştini -, ci, precum v-au poruncit şi Hristos şi Apostolul, ca nişte credincioşi iconomi şi înţelepţi păstori, să grijiţi de turma lui Hristos, să o creşteţi cu binecuvântări, cu rugăciune, cu pilda voastră cea bună, blânzi către toţi, învăţători fără de răutate. Şi, când va greşi turma voastră, să o îndreptaţi, precum Apostolul vă porunceşte, zicând: Cu blândeţe certând pe cei ce vă stau împotrivă, că doar va da Dumnezeul lor pocăinţă spre cunoaşterea adevărului şi se vor trezi din cursa diavolului, fiind vânaţi spre a lui voie. Adică să certaţi cu blândeţe pe creştinii cei păcătoşi şi neascultători, că doar le-ar da Dumnezeu pocăinţă ca să cunoască adevărul şi să scape de cursa diavolului, care i-a înşelat şi i-a dus la voia lui. Scopul vostru să nu fie altul, fără numai că aţi putea dobândi pe toţi aceia care se silnicesc de diavolul, să-i aduceţi la turma lui Hristos şi să-i hrăniţi cu laptele cel duhovnicesc şi cu învăţăturile Evangheliei, precum şi Sfinţii Părinţi cei de demult şi, împreună cu voi, păstorii făceau. Să fiţi pururea uniţi cu turma, cu sufletul şi cu inima în dragoste şi întru unirea lui Dumnezeu. Să socotiţi mântuirea, şi cinstea voastră, şi cununa voastră ca şi Apostolul. Să vă lăudaţi, şi aici, şi acolo, la împărăţia lui Dumnezeu, pentru turma voastră cea mântuită. Să vă osteniţi întru bucuria sufletului, ţiind roadă ostenelii voastre în mâinile voastre. Oare câtă cinste şi slavă veţi avea de la Marele vostru Arhiereu Hristos, când va vedea că I-aţi crescut turma Lui, talantul pe care vi l-a dat? Fericiţi veţi fi când veţi auzi acel preadulce glas: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune!

Invăţături folositoare de suflet pentru fiecare creştin, Editura De Suflet

Cumpara cartea "Invăţături folositoare de suflet pentru fiecare creştin"