Ne apropiem de Craciun, sarbatoare draga tuturor, cand in aer plutesc binecuvantari alese si bucurii tainice, iar noi toti devenim mai buni, mai calzi si mai senini. Cu totii ne-am bucurat de venirea lui Mos Nicolae, cel care nu intarzie niciodata sa deschida tolba darurilor din luna lui Undrea, iar acum asteptam cu dor primii fulgi de nea sau sclipirea inghetata a primului derdelus al iernii, dar indeosebi momentul memorabil al impodobirii bradului de Craciun. Brad sub care Cel Vechi de Zile, cu impreuna-lucrarea (sau de ce nu, complicitatea) bunilor si dragilor parinti de pretutindeni, asaza cadouri minunate. Brad in jurul caruia noi toti, uniti prin colind, vestim stralucirea unei Stele, calatoria a trei intelepti incarcati cu daruri, strafulgerarea unor aripi de inger cu vesti de pace pe pamant si bunavoire intre oameni, si, mai ales, nasterea Omului printre oameni.

In aceste momente frumoase, cand cuvantul cel mai de pret (sau hash-tag-ul daca vreti) este DARUIRE, ma gandeam sa poposim si noi, cu mintea si sufletul langa o cutie. Da, chiar langa o cutie, discreta sau chiar tainica, mica, dar nu neinsemnata, simpla la inceput, dar nespus de speciala la final: o cutie cu daruri.

Toti suntem obisnuiti cu ideea cutiei milei, omniprezente in bisericile noastre, cutie generatoare de binefaceri pentru cei care primesc acei banuti, dar probabil in aceeasi masura, pentru cei care ii daruiesc. De obicei, “contribuim” sporadic cand mergem la o slujba sau cand intram ocazional intr-o biserica, in general cu sume (cvasi)modice, poate nu suficient de importante pentru noi, dar, sigur, importante pentru cei necajiti. Alteori, sensibilizati de o suferinta sau o lipsa a cuiva, contribuim si noi la acoperirea unei note de plata la vreun spital, la amanarea sau achitarea vreunei datorii, la imbracarea unor copii orfani.

Daca privim atent si onest, implicarea noastra in zona cu lipsuri si griji a societatii nu este prea mare; suntem, sa zicem asa, pe un prag incipient (sau entry-level, am putea zice), peste care destul de rar trecem. Ar merita mentionat aici faptul ca activitatile umanitare si/sau de voluntariat sunt privite cu multa consideratie si chiar pretuire oriunde in lume: de la statele sarace ale acestui pamant (in care viata insasi depinde de diverse ajutoare) pana la statele cele mai bogate; chiar si in acestea, exista organizatii solide, active, dinamice care se straduiesc sa aline suferintele si lipsurile semenilor lor. Cu atat mai mult, actiunile de acest gen sunt utile si uneori stringent necesare si in societatea noastra, aflata, cumva, in balans, la cumpana dintre cele doua lumi, iar implicarea civica a oamenilor pastreaza aceeasi tendinta de balans.

Sunt convins ca nu lipsa de empatie (doar suntem chiar un popor deschis si cald) ne conduce spre un nivel alternant de implicare sociala, umanitara, ci probabil aspectele practice: intram intr-o biserica o data sau de doua ori pe saptamana, ne intalnim destul de rar cu reprezentanti ai diverselor organizatii umanitare (fie bisericesti, fie civice), mai apar uneori si intrebari legate de destinatia finala a banilor daruiti, iar lipsa timpului ne cam sufoca si paralizeaza orice actiune diferita de cotidian.

Si pentru ca practica e problema, practica trebuie sa fie si rezolvarea ei: o cutie a milei la domiciliu. Probabil deja zambiti, dar de ce nu? O cutie a ta, a familiei tale, strict la dipozitie ta, 24 de ore din 24 posibile, in care poti adauga oricand, de la maruntisul cotidian pana la niste sume izvorate din generozitatea unor clipe fericite.

Oricand, dar mai ales in momente deosebite cum este acesta al Craciunului, putem deschide cutia, si cu cat gasim acolo, ne indreptam spre cei necajiti de langa noi: cu niste cadouri nepretentioase (de la o portocala sau o ciocolata pentru niste copilasi sarmani pana la alimente extrem de utile care alina o bunicuta uitata de ani), cumparate pana la urma fara un efort prea mare (ca doar banii s-au adunat de-a lungul mai multor luni). Iar pe cei necajiti ii gasim usor, intrebandu-ne familia, apropiatii sau pe cei care sunt deja implicati in sustinerea lor. Sigur, putem dona banii stransi si unei biserici sau unei asociatii umanitare (care in general au propriile „liste de asteptare”), dar in momentul in care ne implicam personal, in proximitatea noastra se vor crea adevarate momente de multumire, de bucurie, de binecuvantare, care mangaie oameni si sensibilizeaza Inaltul Cerului.

Clipe discrete si timide, dar care cu timpul, cu darul si binecuvantarea Domnului peste eforturile noastre, pot sa devina atat de multe incat sa se intrepatrunda, sa se contopeasca si sa formeze o imensa slavoslovire, pe care vazandu-o, ingerii sa o cinsteasca, sfintii sa tresalte si magii sa se bucure. Cred ca nu existe o dovada de noblete sufleteasca mai mare decat sa ajuti un om sarac si necajit, sau daca vreti, o mama singura care nu are ce sa puna pe masa copiilor ei.

Saracia nu este neaparat o vina, sau obligatoriu o pedeapsa divina, nici neaparat un semn al leneviei si nu e nici lipsita de demnitate – de multe ori, poate fi o piatra de incercare, sau un punct de intoarcere (de la intuneric la lumina, de la fizic la metafizic, de la pamant la Cer) si de ce nu, un semn al Milei Divine. Saracia, poate nu e intotdeauna un semn al milostivirii catre sarmani, dar sigur e un semn catre noi cei care, mangaindu-ne semenii devenim, in genere, mai buni si avem totodata posibilitatea cu totul speciala, sa ii oferim Domnului daruri. Caci daca nu ar fi cei necajiti si lipsiti, in spatele carora straluceste suspinul lui Iisus, care dintre noi ar putea nadajdui la cinstea de a darui ceva lui Dumnezeu?

Hrana? Sa fim seriosi!

Vesminte? Lumina nu doar ca Il inconjoara, dar ea insasi izvoraste din El!

Aur? Nu cred sa aiba parte de vreo cotatie in Ceruri.

Pamant? Dar este creat de El!

Iisus, Fiul Mariei, ne acorda aceasta cinste, de a primi smerit darurile facute semenilor nostri ca si cum ar fi pentru El, desi nu are nevoie de ele, tanjind, de fapt, dupa sensibilitatea si nobletea firii noastre. Iar banii aceia, parca nesemnificativi la inceput, tinuti intr-o simpla cutie de carton, devin pentru noi si casa noastra comoara sfanta, cu mult mai de pret decat una de aur.

Sigur, ai dreptate cititorule, atunci cand te vei fi gandind ca ar putea la fel de bine sa ii hraneasca tot El si pe ei si nu ar mai fi durere sau lipsa in lume; dar, aparenta Lui lipsa de implicare se datoreaza unui lucru cu totul deosebit: doreste ca noi sa lucram impreuna cu El, pentru imbunatatirea acestei lumi, pentru luminarea si sfintirea acestui pamant pe care sa il transformam pe cat de mult posibil in Cer si, astfel, sa ne asemanam cat mai mult cu El! Caci asta se intampla: ajutand noi insine, implicandu-ne, incepem cu pasi marunti si timizi, chiar daca nu ne dam seama, sa ne asemanam cu El!

Spre lamurire il putem chema in mijlocul nostru pe evanghelistul Luca, cel care ne relateaza astfel indemnul personal al lui Iisus: “Fiti milostivi, precum Tatal vostru este milostiv”.

Postul, rugaciunea, nevointa sunt lucrari importante pentru viata spirituala a celui care tinde catre Cer, dar daca vrem sa ne si asemanam cu Stapanul Cerului, trebuie sa facem ceva mai mult: sa fim milostivi si implicati in lucrarea milosteniei.

Caci asa dupa cum, ucenicul unui sculptor trebuie sa lucreze, sa asude, sa se implice, sa-si batatoreasca mainile in atelier pentru a deveni ca mentorul sau (si nu doar sa asiste pasiv la lucrarile acestuia), asa trebuie sa ne implicam si noi in sculptarea Binelui in societatea noastra. Iar Iisus, cu generozitatea unui Dumnezeu si nu a unui simplu om, ne rasplateste nu doar impreuna-lucrarea cu El, ci ne primeste si mancarea, si imbracamintea, si mangaierea izvorate din modesta noastra cutie de carton.
Aceasta cutie, plina cu bani sfinti (dupa cum zice Sf. Ioan Gura de Aur) va fi pazita de ingerul Domnului, care va pazi si casa noastra si pe cei care locuiesc in ea.

Iar despre adevarata putere a acestei cutii, ne lumineaza acelasi invatator de obste, preainteleptul Hrisostom: “In partea unde vei sta sa te rogi, acolo sa ai si cutia pentru saraci! Si de cate ori te asezi sa te rogi, mai intai sa dai milostenie, si dupa aceea sa te rogi! Si asa cum n-ai dori sa te rogi fara ca mai inainte sa-ti speli mainile, la fel sa nu vrei sa te rogi fara milostenie. Pentru ca a te odihni in milostenie nu este mai putin decat a atarna deasupra capului tau Evanghelia. Si cu siguranta ca, daca atarni Evanghelia fara sa faci nimic, nu ai nici un castig, in timp ce, avand cutia aceasta, ai arma impotriva diavolului, daruiesti aripi rugaciunii, faci casa ta sfanta, adunand inauntru hrana pentru Imparat.” Sf. Ioan Gura de Aur este cel care ne indeamna pe toti ca milostenia sa fie prezenta in vietile noastre, in sufletele noastre, in casele noastre:“In felul acesta casa fiecaruia dintre noi va deveni biserica, oriunde se va gasi colecta banilor sfinti. Si intr-adevar vistieriile care exista aici constituie simbolul acesteia. Acolo unde exista bani pentru saraci, acolo nu se pot apropia demonii. Si banii care sunt adunati pentru saraci pazesc casa mai mult decat scutul, si decat sulita, si decat armele si decat puterea trupeasca si decat multimea soldatilor.”

Urmand sfatul Parintelui saracilor, luminosul luptator pentru dreptate sociala si demnitate umana, sa purcedem si noi la “drum” si sub bradutul nostru, pe langa cutiile de cadouri pentru iubitii strengari (de la zambitoarea Stefania pana la poznasul de Andrei, de la Voicu cel vesnic neastamparat pana la cumintica de Maria), pentru mami si tati, pentru dragi bunici (de la Bibi si mame Ana pana la mos Todor si buna Marie) sa asezam una si pentru micul Iisus, cel care, ca si in povestea de odinioara, dintr-un galben pus de noi acolo va face doi, din doi va face patru, din patru va face opt si din opt …. ne va face tututor parte de Viata vesnica!

Fie ca ocrotirea, binecuvantarea si indeosebi milostivirea Domnului sa fie de-a pururi, cu noi cu toti, in veci! Amin.

Valeriu R. Bob

Surse:
Sf. Ioan Gura de Aur (2013) Cuvinte de Aur, vol. IV (pr. Victor Manolache, traducator). Galati: Editura Egumenita.

 

• Craciunul - Nasterea Domnului
  Publicat in : Nasterea Domnului - Craciunul
• Craciunul pe rit vechi
  Publicat in : Viata liturgica
• Craciunul branduit
  Publicat in : Craciun
• Cu Craciunul la Gioni Teologul
  Publicat in : Editoriale