Patimirea Sfintului Mucenic Mochie
Pe vremea imparatiei lui Diocletian, fiind antipat in Europa Laodichie si Maxim, si pretutindeni neincetind prigoana impotriva crestinilor, era un preot al Sfintei Biserici a lui Dumnezeu cu numele Mochie, in cetatea Amfipoli, care este in latura Macedo-niei. Acela, pe cind cei necredinciosi savirseau spurcatul praznic al necuratului si paginescului zeu Dionis, aprinzindu-se cu rivna dupa Hristos Dumnezeu, a stat in mijlocul poporului si a strigat, zicind: "Vedeti si ascultati oameni amagiti: Pina cind veti rataci in intunericul indracirii de idoli nebunesti? Pina cind nu intelegeti pierzarea voastra si nu va ingretosati de inselaciunea voastra cea diavoleasca? Intoarceti-va si cunoasteti pe Stapinul Dumnezeu, Cel aratat prin Unul nascut Fiul Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, Care cu lumina adevarului a luminat intunecimea nestiintei".
Acestea si mai multe altele le graia fericitul Mochie, nu odata, ci in toate zilele, intrind in popor, cu mare glas mustra ratacirea inchinarii de idoli, iar pe Hristos, adevaratul Dumnezeu, Il propovaduia. Dar cetatenii cei orbiti cu nebunia, neluind aminte la folositoarele cuvinte ale invatatorului celui insuflat de Dumnezeu, isi savirseau inainte necurata lor praznuire. In acest timp, a venit de la Apolonia, cetatea Macedoniei, in Amfipoli, un antipat cu numele Laodichie, care aducea jertfa lui Dionis.
Atunci antipatul, umplindu-se de minie, a poruncit sa prinda pe sfint. Deci, sezind la judecata si punind inaintea lui pe marturisitorul lui Hristos, a zis catre dinsul: "Spune-mi cine esti tu, cel ce nu voiesti sa jertfesti, ca noi, zeilor; iar pe cei ce jertfesc ii indaratnicesti si-i abati de la inchinaciunea lor?" Sfintul Mochie a raspuns: "Nestiutorule, cel ce nu cunosti adevarul, pentru ce intrebi de acelea pe care nu poti a le intelege? Aduna-ti intii gindurile mintii tale si cunoaste adevarul, ca eu, invatind Sfinta Scriptura, am cunoscut cum ca idolii paginilor sint diavoli si nadejdea cea catre dinsii este desarta". Laodichie a zis: "Vad ca ai invatat multe a grai". Mochie a zis: "Din multa noastra graire se invata adevarul, pe care, ca sa-l intelegi, asculta cele ce zic: "Zeii carora va inchinati sint diavoli muti si surzi".
Laodichie a zis: "Jertfeste zeilor ca sa-ti dobindesti viata ta, pe care singur de voie ai gindit sa o pierzi". Raspuns-a sfintul: "O, antipate, moartea cea pentru Hristos imi este mie mare cistig!"
Atunci antipatul, suflind cu minie, a poruncit sa spinzure pe Sfintul Mochie in pielea goala si cu unghii de fier sa-i strujeasca trupul lui pina la oase, de la cap pina la picioare. Strujindu-l, sfintul striga catre Dumnezeu, zicind: "Stapine, Cel ce imparatesti in veci si stralucesti cu razele dreptatii, arata robilor Tai dumnezeirea Ta si da-mi mie ca fara de impiedicare sa ma nevoiesc pentru poruncile Tale". Deci, slujitorii aceia au muncit mult pe sfint, pina ce au ostenit. Atunci muncitorul, miniindu-se asupra lor, a poruncit sa-i goneasca pe dinsii ca pe niste lenesi si neputinciosi; iar pe mucenic, dezlegindu-l, l-a pus iarasi inaintea sa. Si a stat sfintul mai tare cu trupul si mai indraznet in marturisirea adevarului, slavind pe Dumnezeu cu mare glas. Deci, a zis catre dinsul Laodichie: "Jertfeste zeului Dionis, ca sa te izbavesc pe tine de rautatile cele multe". Mucenicul a raspuns "Oare ti se pare a fi Dumnezeu, idolul cel ce este nemiscat si fara de glas si facut cu mestesug de miini omenesti? O, ratacitule slujitor al diavolului, oare nu vezi ca n-a slabit trupul meu de muncile tale si n-am simtit durerea in batai, pentru ca toata puterea ta este desarta?"
Auzind acestea Laodichie, a zis: "Aceasta neslabire a ta in munci, nu este din puterea Dumnezeului tau, ci din mestesugul cel vrajitoresc. Deci, voi porunci sa te arda pe tine in foc, ca toate alcatuirile si incheieturile tale sa se faca cenusa si sa se arunce in vint". Deci, indata a poruncit muncitorul sa arda un cuptor mare cu smoala, cu cilti si cu vreascuri. Si, facindu-se aceasta, flacara cuptorului iesea la o inaltime ca de saizeci de coti, incit se intunecase vazduhul de fum. Atunci Laodichie a zis catre sfint: "Jertfeste zeului Dionis". Iar mucenicul tacea. Si iarasi a zis muncitorul: "Pina cind vei petrece in nesupunerea ta? Vezi focul cel gatit pentru tine! Deci, cunoaste puterea zeului Dionis si te inchina lui". Raspuns-a sfintul: "Ti-am zis tie, o, antipate, ca nu ma voi inchina pierzatorului de suflete omenesti, cel surd, orb si mut. Sa stii ca cel ce se numeste de tine Dumnezeu, nu este Dumnezeu, ci idol".
Raspuns-a Laodichie cu minie: "O, blestematule, au doar acela este idol, care are intru sine putere dumnezeiasca? Pentru ca puterea aceea ce este in el, primeste de la noi jertfe si ne daruieste noua mintuire". Zis-a catre dinsul sfintul: "Oare vei voi ca, apropiindu-ma, sa jertfesc dumnezeului tau si toti, vazindu-ma aducind jertfa, sa cunoasca puterea lui Dionis?" Laodichie a zis: "Inchina-te si jertfeste si atunci vei cunoaste puterea aceluia".
Deci, intrind Sfintul Mochie in capistea idoleasca, s-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci si, intrarmindu-se astfel cu arma lui Hristos asupra diavolului, a stat unde era idolul lui Dionis intarit si s-a rugat catre adevaratul Dumnezeu, zicind: "Stapine, Cel ce tii toata faptura si toate le-ai zidit prin Hristosul Tau; Cel ce ai rusinat pe diavolul cel instrainat de adevarul Tau si ai daruit fericirea intelepciunii celor ce se tem de Tine, Doamne, si cinstesc numele Tau cel sfint; Cel ce ai sfarimat idolii Babilonului si ai aratat adevarata credinta a proorocului Daniil, Cel ce ai facut zadarnic uritul altar idolesc prin cei trei tineri ai Tai si ai stins vapaia focului in cuptor; Cel ce ai inecat pe invirtosatul Faraon in adincul marii, Cel ce ai ascultat rugaciunile lui Moise si ai scos prin toiag apa din piatra; Tu, Cel ce esti acum si ai fost si mai inainte si vei fi Imparat vesnic, auzi-ma pe mine robul Tau, ca iata ma rog Tie; vino in ajutorul meu si arata puterea Ta acelora care socotesc adevarul drept minciuna, sa Te cunoasca pe Tine unul, adevaratul si vesnicul Dumnezeu si sa izgoneasca intunericul ratacirii inchinarii de idoli!"
Astfel rugindu-se, a strigat cu mare glas catre idol, zicind: "Dionise, netrebnic si desert, mut si surd, iti poruncesc tie, in numele cel mare si preaslavit al Hristosului meu, Cel ce locuieste intru cei de sus, sa cazi din intarirea ta si sa te intinzi pe pamint, ca sa se arate la toti neputinta ta". Deci, indata s-a cutremurat pamintul si capistea si a cazut idolul cu mare zgomot, risipindu-se ca praful; si au fugit afara toti cei ce erau acolo de frica si se mirau de lucrul ce se facuse. Atunci Sfintul Mochie a zis catre antipatul Laodichie: "Iata, vezi inselaciunea diavoleasca care afunda pe oameni in moarte; deci, vino si aduna praful zeului tau spre care ai nadajduit si cunoaste in ce fel de pierzare stai".
Iar Laodichie s-a mihnit foarte, fiindu-i jale de idolul lui, Dionis, si indata a poruncit ca, batind pe sfint, sa-l arunce in cuptorul cel ars. Deci, fiind sfintul aruncat in foc, statea in mijlocul vapaii ca intr-o gradina frumoasa si cinta binecuvintind pe Dumnezeu. Acolo se vedeau, impreuna cu dinsul cintind trei barbati, intre care unul era luminos la fata ca soarele si a carui stralucire covirsea lumina focului. Iar Sfintul Mochie zicea in foc: "Iti multumesc, Stapine, Dumnezeul parintilor nostri, Caruia toate se supun! Bine esti cuvintat, Doamne al puterilor, Facatorul tuturor ostilor ceresti, Cel laudat de gurile Sfintilor Arhangheli, care au fost de fata in vapaie cu cei trei tineri si Tu Te-ai vazut al patrulea! Rogu-ma Tie, Mintuitorul meu, revarsa vapaia cea infocata a acestui cuptor aprins si arde pe antipatul acesta. Pune asupra lui minia Ta cea nesuferita si pierde-l cu iutimea Ta, ca toti sa stie ca Tu esti in cer, Unul Adevaratul Dumnezeu".
Indata vapaia din cuptor s-a intins pina la antipat, arzindu-l si prefacindu-l in cenusa impreuna cu zece ostasi, care stateau inaintea lui, incit n-a ramas nici o particica din trupurile lor, pentru ca minia lui Dumnezeu i-a pierdut. Tot poporul care era acolo s-a infricosat si a fugit departe de cuptor, iar sfintul a iesit din foc intreg si nevatamat.
Dupa o minune preaslavita ca aceasta, Talasie, mai marele cetatii, umplindu-se de minie, a prins pe Sfintul Mochie si l-a inchis in temnita. Dupa douazeci de zile a venit in cetatea aceea alt antipat, cu numele Maxim si, instiintindu-se de sfint si de pieirea lui Laodichie, s-a sfatuit cum ar putea sa piarda pe mucenic. Deci, sezind la judecata intr-un loc inalt, la vederea tuturor, a pus de fata pe robul lui Hristos si a zis catre el: "Spune-mi numele si nasterea ta". Sfintul a raspuns: "De voiesti sa stii neamul si numele meu, afla ca tatal meu se numea Evfratie, iar maica mea, Evstatia, care, curatindu-ma cu Sfintul Botez, m-au numit Mochie. Ei m-au crescut in dreapta credinta crestineasca, invrednicindu-ma de rinduiala preoteasca in Biserica lui Hristos, Dumnezeul meu; si acum, iata, m-am apropiat de batrinete". Iar Maxim a zis: "Ce au fost parintii tai?" Raspuns-a sfintul: "Tatal meu a fost cetatean al marii cetati Roma, cinstit cu rinduiala ostaseasca; iar maica mea a fost fiica antipatului Lampadie". Zis-a Maxim: "Daca esti de asa neam cinstit, cum te-ai dat la vrajitorie, care lucru nu este cuviincios acesteia, si ai sfarimat pe marele zeu Dionis si pe antipatul Laodichie, prietenul imparatesc, l-ai ars si ai facut desarte jertfele de praznuiri?"
Raspuns-a Sfintul Mochie: "Nu eu, ci Atotputernicul meu Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, a sfarimat idolul cel fara de suflet al lui Dionis si a ars cu focul miniei Sale pe vrajmasul Sau, Laodichie; iar eu, cu frica slujind Stapinului meu din toata inima, marturisesc cu gura mea preasfint numele Lui". Maxim a zis: "Inceteaza de la nebunia ta si, apropiindu-te, jertfeste lui Apolon, ca sa nu mori rau". Mucenicul a zis: "Rau voi muri daca voi uita facerile de bine si scutirile adevaratului Dumnezeu, jertfind acelor care sint idoli".
Atunci Maxim a poruncit sa lege pe mucenic de doua roti, ce erau rinduite spre muncire, ca, intorcind rotile, sa-l sfarime si sa-i rupa incheieturile. Dar sfintul, muncindu-se, zicea: "Cit de dulce este dragostea cea catre Dumnezeu"; iar catre muncitori zicea: "Fa cu sirguinta voia tatalui tau, diavolul, pentru ca doresc tot felul de munci si de morti pentru Hristos, Dumnezeul meu".
Dupa aceea s-a rugat, zicind: "Stapine, datatorule al gindu-rilor celor curate, ajutatorule, sprijinitorule si izbavitorul meu, multumesc Tie, ca m-ai invrednicit pe mine nevrednicul a intra in nevointa aceasta si mi-ai ajutat asupra diavolului. Tu esti Dumnezeu, Cel ce intaresti mintea mea, ca sa nu o biruiasca gindurile cele necurate; fa ca sa se indulceasca intru Tine, Facatorul meu, ca mare este numele Tau, celor ce Te iubesc pe Tine".
Rugindu-se astfel sfintul s-au sfarimat roatele si, dezlegindu-se, era sanatos. Si s-au mirat de aceasta minune toti cei ce priveau; iar muncitorul s-a rusinat ca un biruit si, aprinzindu-se de minie asupra mucenicului, a poruncit sa-l arunce in temnita. Dupa trei zile, scotindu-l la priveliste, l-au dat fiarelor sa-l manince, dind drumul la doi lei ce racneau de foame. Dupa ce leii s-au apropiat de mucenic, s-au plecat inaintea lui si, cuprinzindu-i picioarele, i le lingeau, ca si cum le-ar fi sarutat. Poporul, vazind acestea, a strigat: "Sa se elibereze dreptul acesta, pe care Dumnezeu il iubeste si fiarele il cinstesc".
Atunci antipatul Maxim a trimis pe mucenic la ighemonul Filipisie din Perint, cetatea Traciei, care acum se numeste Eraclea, scriind toate cele ce s-a facut cu dinsul. Acel ighemon, tinind pe sfint in temnita opt zile, a poruncit sa-l duca in Bizant, ca acolo sa i se taie capul. Dupa ce l-a dus la locul cel de taiere, mucenicul, ridicindu-si ochii spre cer, a zis: "Bine esti cuvintat, Doamne, Cel ce ai zidit veacurile si aduci la savirsire nevointele sfintilor, primeste in pace sufletul meu!" Atunci s-a auzit glas din cer, zicindu-i: "Bucura-te, Mochie, nevoitorule cel bun, care aratat ai biruit puterea muncitorului! Vino si te salasluieste impreuna cu parintii tai in imparatia cereasca. Fiindca te-ai ostenit in lume, acum odihneste-te si te veseleste in cer".
Astfel i s-a taiat capul Sfintului Mochie, mucenicul lui Hristos, savirsindu-si nevointa sa cea purtatoare de chinuri in a unsprezecea zi a lui mai, in care zi, binecredinciosul imparat Constantin ii facea praznic, zidind o biserica in numele lui, unde a pus cinstitele lui moaste si in ziua pomenirii lui a facut innoirea cetatii, pe care a numit-o cu numele sau, Constantinopol. Deci, daca cineva praznuieste sfinta pomenire a mucenicului lui Hristos, Mochie, sa creada ca va avea parte cu el de darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia, impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh, se cuvine cinste, slava si inchinaciune in vecii vecilor. Amin.
Viata si ostenelile Cuviosilor Parinti Metodie si Constantin, Episcopii Moraviei
Pe vremea imparatilor grecesti, luptatori contra icoanelor, Leon Armeanul si Mihail Travlul, care s-a numit si Valvos, si apoi pe vremea lui Teofil, fiul lui Mihail, a fost in cetatea Tesalonicului un barbat de bun neam si bogat, cu numele Leon, cu dregatoria ostas si cu boieria sutas, avind o sotie cu numele Maria. Acela a nascut pe acesti doi luminatori ai lumii si luminatori ai tarilor slavonesti, pe Metodie si Constantin, care, mai pe urma, s-a numit in sfinta schima Chiril. Deci, Metodie slujea in cetele ostasesti mai intii ca cel mai in virsta si, fiind cunoscut imparatului, l-a pus voievod si l-a trimis in partile ce se margineau cu slavonii.
Aceasta s-a facut dupa rinduiala lui Dumnezeu, ca sa invete limba slavoneasca, ca cel ce avea sa fie mai in urma, invatator duhovnicesc si pastor in vremea sa. El, petrecind in rinduiala de voievod ca la zece ani, vazind pe de o parte desertaciunea gilcevilor vietii, iar pe de alta, suparindu-se de prigonirea pe care o ridicase imparatul Teofil, luptatorul de icoane, asupra celor dreptcredinciosi, a lasat slujba de voievod si toate cele frumoase ale acestei lumi si, ducindu-se in muntele Olimpului, s-a tuns in rinduiala monahiceasca si slujea Imparatului ceresc cu chipul ingeresc, luptindu-se cu vrajmasii cei nevazuti ai duhurilor rautatii.
Fericitul Constantin, care s-a nascut dupa Metodie, arata din scutece ceva minunat in sine, deoarece mama sa, dupa nastere, l-a dat la doica, ca aceea sa-l nutreasca cu sinul ei, dar el nu voia de loc sa suga lapte strain, decit numai al mamei sale; deci, parintii lui se minunau de aceasta. Cind pruncul a fost de sapte ani si a inceput a invata carte, a avut un vis minunat, pe care l-a spus tatalui si mamei sale, zicind: "Un voievod a adunat toate fecioarele din cetatea noastra si a zis catre mine: Alegeti sotie dintr-acestea, pe care vei voi, ca sa-ti fie ajutatoare in toate zilele vietii tale. Iar eu, cautind, mi-am ales pe una mai frumos impodobita decit toate, cu fata luminoasa si infrumusetata, al carei nume era Sofia".
Parintii lui, socotind vedenia aceea si intelegind ca fecioara Sofia este intelepciunea lui Dumnezeu, care era sa se dea pruncului, s-au bucurat cu duhul si-l invatau totdeauna cu staruinta nu numai la citirea cartilor, ci si la obiceiul cel bun, placut lui Dumnezeu, povatuindu-l la intelepciunea cea duhovniceasca si spunindu-i cuvintele lui Solomon: "Fiule, cinsteste pe Domnul si te vei intari; pazeste poruncile Lui si vei trai. Cuvintele lui Dumnezeu scrie-le pe tablitele inimii tale si numeste intelepciunea sora ta; iar intelegerea sa ti-o faci cunoscuta, caci aceasta este mai frumoasa decit soarele si decit intocmirea luminii stelelor".
Pruncul, invatind carte, sporea cu tinerea de minte si cu intelegerea, mai mult decit toti virstnicii sai, si avea dragoste mare catre Sfintul Grigorie Cuvintatorul de Dumnezeu, ale carui carti le citea totdeauna. Multe dintr-acele cuvinte si tilcuiri le invata pe de rost. El, inchipuind o cruce pe un perete, a scris aceste cuvinte de lauda sub acea cruce: "O, arhiereule al lui Hristos, Grigorie Cuvin-tatorul de Dumnezeu, tu ai fost om cu trupul, iar cu viata te-ai aratat ca un inger; cu gura ta ai preamarit cu laude pe Dumnezeu, ca Serafimii; iar cu invataturile tale cele dreptcredincioase ai luminat toata lumea. Deci, te rog, primeste-ma si pe mine, care cad la Tine cu credinta si cu dragoste; fii mie parinte, invatator si luminator".
Intr-acea vreme, murind imparatul Teofil, a urmat la impa-ratie dupa el, Mihail, fiul sau, cu maica sa cea binecredincioasa, imparateasa Teodora. Lui Mihail, fiind inca prunc, i-a pus pe linga el trei boieri mari: Manoil, pazitorul palatului, Teoctist, patriciul si Dromi, logofatul. Acest logofat cunostea pe parintii lui Metodie si al lui Constantin, care, auzind de istetimea mintii copilului Constantin, a trimis dupa el ca sa invete impreuna cu tinarul imparat Mihail, care invata carte, ca, privind imparatul la istetimea mintii lui Constantin, sa se sirguiasca singur a invata degraba. Constantin s-a bucurat de aceasta foarte, si pe cale se ruga lui Dumnezeu cu rugaciunea lui Solomon, zicind: "Dumnezeul parintilor si Domn al milei, Care ai facut pe om, da-mi intelepciunea care sade pe scaunele Tale si nu ma lepada pe mine de slugile Tale, caci eu sint sluga Ta si fiul slujnicei Tale; fa-mi sa cunosc ce este placut Tie si sa slujesc Tie, Dumnezeul meu, in toate zilele vietii mele".
Si, ducindu-l in Constantinopol si fiind dat dascalilor impara-testi, degraba a invatat intelepciunea cea din afara: gramatica, facerea de stihuri a lui Homer, retorica, filosofia, aritmetica, astronomia, muzica si toate mestesugurile elinesti, incit era de mirare dascalilor sai pentru atita istetime a mintii sale. Si s-a numit mai pe urma filosof, deoarece sporise in intelepciune mai mult decit altii. El nu era intelept numai in limba elineasca, ci si in alte limbi, pentru ca invatase bine scriptura elineasca si vorbirea siriana si se deprinsese si cu alte limbi straine. Pentru acestea il iubea foarte logofatul, intii pentru intelepciune; iar al doilea pentru intreaga intelepciune, cum si pentru obiceiurile cele imbunatatite, de care era plin pruncul, cel ce venise acum in virsta desavirsita; pentru ca darul lui Dumnezeu locuia in limba lui cea curata, povatuindu-l la tot lucrul bun.
Stapinul sau, logofatul, vazind acest lucru intr-insul, il cinstea foarte mult si pentru aceasta, Constantin era cel intii pazitor de casa in curtea logofatului, avind stapinire peste toti si umbla cu indrazneala si fara opreala in imparatestile palate oricind ar fi voit. Aceasta stapinire i se daduse, fiindca era iubit si de imparat.
La acel logofat era o fecioara frumoasa, fiica duhovniceasca primita din scaldatoarea Sfintului Botez. Acea fecioara era de neam mare, pe care parintii sai i-o dadusera intru a sa purtare de grija. Deci, logofatul voia s-o insoteasca cu Constantin, si pentru aceasta se ostenea in tot chipul, indemnind la casatorie pe Constantin cu multe cuvinte si fagaduindu-i impreuna cu bogatia de la imparatul si cinstea de mare boierie.
Dar, fericitul Constantin, fugind de lume si de toate cele din lume, s-a dus in taina la gura Boazului, si acolo, intrind intr-o manastire, a luat pentru sinesi chipul monahicesc. Deci, a fost pentru dinsul mare cercetare, nu numai de la logofat, dar si de la imparat. Abia dupa sase luni l-au aflat pe el, ca pe o vistierie ascunsa, in sinul monahicesc. Deci, luindu-l cu sila din manastire, l-au dus in Constantinopol, ca sa nu fie faclia sub obroc, ci in sfesnic, silindu-l astfel sa ia treapta preoteasca in zilele preasfintitului patriarh Metodie, cind incetase eresul luptei impotriva icoane. Apoi a pus pe Constantin ca bibliotecar in biserica cea soborni-ceasca a Sfintei Sofii si dascal de filosofie. Iar dupa putina vreme, agarenii ce stapineau Siria, pe vremea imparatului Teofil, au biruit puterea ostirii grecesti, cu vointa lui Dumnezeu, stricind preafrumoasa cetate Amoreea, precum se pomeneste de aceasta in ziua a sasea a lunii lui martie, intru patimirea sfintilor 142 mucenici din Amoreea, despre care s-a mai scris. Turcii, mindrindu-se de puterea lor, batjocorind pe crestini, au trimis la Constantinopol ocara asupra Preasfintei Treimi, zicind: "Cum voi, crestinii, ziceti ca este Unul Dumnezeu, dar Il despartiti pe Acela in trei si marturisiti pe Tatal, pe Fiul si pe Sfintul Duh. Daca puteti sa ne aratati aceasta inchipuire, apoi sa trimiteti la noi astfel de oameni care ar putea sa vorbeasca cu noi si sa ne dovedeasca credinta voastra".
Imparatul, sfatuindu-se cu preasfintitul patriarh, a trimis la saracini pe Constantin filosoful, dindu-i doi asincriti (dregatori) intelepti. Fericitul, ducindu-se acolo si rivnind apostoleste dupa Hristos, dorea sa patimeasca pentru Dinsul. Deci, ajungind in cetatea stapinitorului saracinilor, care se numea Samara, aproape de riul Eufratului, in care locuia stapinitorul Amirmumi, a aflat acolo si crestini, care petreceau intre saracini. Si erau zugravite pe usile lor, dinafara, chipuri diavolesti din porunca stapinitorului saracinilor; pentru ca aici, ingretosindu-se de crestini ca de niste vrajmasi, a poruncit sa-i aiba de ocara si de batjocura. Pentru aceea a poruncit sa fie inchipuit un diavol pe usile fiecarui crestin. Deci, au zis saracinii catre Constantin, filosoful crestinesc: "Filosofule, oare poti sa cunosti ce semn este acesta?" El le-a raspuns: "Vad insemnate chipuri de diavoli si mi se pare ca inauntru vietuiesc crestini; iar diavolii, neputind sa vietuiasca inauntru cu crestinii, fug de dinsii si petrec afara; deci, unde nu sint aceste chipuri diavolesti, acolo este dovedit lucru, ca inlauntru vietuiesc oamenii cei uniti cu dinsii.
Constantin, fiind odata la masa in palatele domnesti, inteleptii saracinilor au zis catre dinsul: "Vezi, filosofule, acest minunat lucru, ca proorocul Mahomed ne-a adus buna invatatura de la Dumnezeu si a intors pe multi oameni, incit toti ne tinem tare de legea lui, necalcind nimic. Iar voi, crestinii, tinind legea lui Hristos, unul crede asa, altul altfel, si fiecare face precum ii place; pentru ca sint atit de multi intre voi care va deosebiti cu credinta si cu viata, incit fiecare crede si invata intr-alt chip si isi rinduieste viata intr-altfel, precum sint cei ce se numesc monahi, care poarta haine negre, desi toti se cheama crestini".
Fericitul Constantin raspunse: "Doua lucruri mi-ati spus inainte: despre credinta crestineasca in Dumnezeu si despre legea lui Hristos care se implineste prin lucruri, si cum ca nu cred si petrec intr-un fel cei ce se numesc crestini. Deci, va raspund mai intii despre credinta. Dumnezeul nostru este ca noianul marii, largime si adincime nemasurata; pentru ca este neajuns de mintea omeneasca si negrait prin cuvintele omenesti, precum a zis de Dinsul Sfintul Prooroc Isaia: Neamul Lui cine-l va spune. De unde si Sfintul Apostol Pavel, invatatorul nostru, a strigat: "O, adincul bogatiei, al intelepciunii si al cunostintei lui Dumnezeu! Cit sint de negraite judecatile Lui si nenumarate caile Lui!"
Dintr-acel noian intra multi din cei care se sirguiesc a cauta pe Dumnezeu. Si cei ce sint puternici la minte si au cistigat ajutor pe Dumnezeu, aceia inoata fara primejdie pe marea cea neajunsa a lui Dumnezeu si afla bogatia cunostintei si a mintuirii. Iar cei ce sint slabi la minte si s-au lipsit de ajutorul lui Dumnezeu, umblind dupa singura parerea lor, aceia, ca in niste corabii putrede de inotare urcindu-se, se ispitesc ca sa inoate pe acel noian si, neputind, unii se ineaca, cazind in eresuri si rataciri, iar altii abia rasufla de osteneli, invaluindu-se de nedumerire si de indoire. De aceea, multi dintre crestini - precum ziceti - se deosebesc cu credinta. Deci, astfel am zis si despre credinta. Iar despre fapte, va adeveresc asa: Legea lui Hristos nu este alta, fara numai aceeasi pe care a dat-o Dumnezeu lui Moise in Sinai, adica a nu ucide, a nu fura, a nu desfrina, a nu pofti si celelalte, pentru ca a zis Dumnezeul nostru: N-am venit sa stric legea, ci sa o implinesc.
Deci, suindu-ne spre desavirsire, ne-a dat sfat de viata curata, fara de insurare, pazirea fecioriei si alte lucruri alese spre placerea lui Dumnezeu cea mai buna, care sint conducatoare la viata prin calea cea strimta si cu scirbe. Insa nu ne sileste la aceasta; pentru ca Dumnezeu a zidit pe om intre cer si pamint, intre ingeri si dobitoace; deci, l-a despartit cu cunostinta si cu mintea de animale, iar cu minia si cu pofta l-a despartit de ingeri si i-a dat voie sa faca orice voieste; si de care se apropie, cu aceea se uneste. Astfel se impartaseste cu ingerii, slujind lui Dumnezeu, precum il invata intelegerea lui cea minunata, sau se face partas cu dobitoacele cele fara de minte, slujind fara infrinare poftelor trupesti. De vreme ce Dumnezeu a facut pe om de sine stapinitor, de aceea voieste ca noi sa ne mintuim prin voia noastra, iar nu cu sila; deci, zice: Cel ce voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-mi urmeze Mie.
Asadar, crestinii care cred in Dumnezeu, calatoresc spre El cu intelegere; unii prin cale mai lesnicioasa, adica prin legea firii, vietuind cu intelepciune in cinstita insotire; iar altii, sirguindu-se a fi mai fierbinti catre El si mai desavirsiti robi al Lui, se ating de firea cea mai inalta a vietuirii, asemenea cu a ingerilor, si petrec cale strimta. Pentru aceea unii dintre crestini se deosebesc cu viata. Credinta si legea voastra nu are nici un fel de greutate; nu este ca o mare, ci ca un piriu mic, pe care fiecare, si mare si mic, poate sa-l paseasca fara de osteneala mare. In legea si credinta voastra nu este un lucru dumnezeiesc, adica insuflat de Dumnezeu, ci numai obiceiuri omenesti si socoteala trupeasca, pe care puteti cu inlesnire sa le faceti. Mahomed, datatorul vostru de lege, nu a pus vreo porunca grea de purtat, neoprindu-va de la minie si poftele cele fara de rinduiala, ci mai ales v-a dat voie la toate. De aceea, toti cu un gind va tineti de legea lui, ca una ce este data dupa poftele voastre.
Dar Mintuitorul nostru Hristos n-a facut asa, pentru ca, singur fiind preacurat si izvor a toata curatia, voieste ca si robii Lui sa vietuiasca curat, ferindu-se de toate poftele, si sa se apropie cu curatenie de Cel curat, caci in imparatia Lui nu va intra nici un lucru necurat. Inteleptii saracinilor au mai zis: "Cum voi, crestinii, Il despartiti pe Dumnezeu in trei si ziceti ca este unul, adica: Tata, Fiu si Duh; si daca Dumnezeu poate sa aiba Fiu, apoi dati-i Lui femeie, ca sa se rodeasca din El mai multi dumnezei".
Raspuns-a filosoful crestinesc: "Nu batjocoriti Treimea cea dumnezeiasca, pe Care ne-am invatat a o marturisi de la Sfintii Prooroci cei de demult si de care nici voi nu va lepadati, fiindca tineti impreuna cu ei taierea imprejur. Tatal, Fiul si Duhul Sfint, sint trei ipostasuri, iar fiinta este una; dupa cum soarele cel vazut pe cer, este zidit de Dumnezeu in chipul Sfintei Treimi, deoarece trei lucruri sint in el: rotunjimea, raza si caldura; tot astfel sint si in Sfinta Treime: Tatal, Fiul si Sfintul Duh. Rotunjimea soarelui este inchipuirea lui Dumnezeu Tatal, caci precum rotunjimea nu are sfirsit, nici inceput, tot asa si Dumnezeu este fara de inceput si fara de sfirsit; si, precum din rotunjimea soarelui ies razele si caldura, tot asemenea din Dumnezeu-Tatal se naste Fiul si iese Sfintul Duh. Raza care iese din soare si lumineaza toata partea cea de sub cer, este inchipuirea lui Dumnezeu-Fiul, Cel nascut din Tatal si aratat in lumina de sub cer. Caldura soarelui, care iese din aceeasi rotunjime impreuna cu raza, este intru asemanarea lui Dumnezeu-Duhul Sfint, Care din Acelasi Tata impreuna cu Fiul, are iesirea mai inainte de veci; desi se trimite vremelnic la oameni, precum s-a trimis Sfintilor Apostoli in chipul limbilor de foc. Deci, soarele, care se alcatuieste din trei lucruri: din rotunjime, din raza si din caldura, nu se desparte in trei sori, desi fiecare lucru isi are deosebirea sa, pentru ca alta este rotunjimea soarelui, alta este raza lui si alta caldura, insa nu se zic trei sori, ci un soare. Tot asa si Sfinta Treime, desi are trei fete: a Tatalui, a Fiului si a Sfintului Duh, dumnezeirea nu se desparte in trei dumnezei, ci unul este Dumnezeu.
Caci si stramosul Avraam - a carui taiere imprejur o paziti - cind i s-a aratat Dumnezeu la stejarul Mamvri, de va aduceti aminte de Scriptura care povesteste aceasta, I s-a aratat in trei fete. Si, privind Avraam cu ochii, a vazut trei barbati stind linga el, si s-a inchinat pina la pamint si a zis: Doamne, de am aflat dar inaintea Ta, sa nu treci pe robul Tau. Iata, socotiti, el vedea trei barbati si vorbea Unuia singur, zicind: Doamne, de am aflat dar inaintea fetei Tale., pentru ca a cunoscut acel sfint stramos, ca Dumnezeu este in trei fete.
Deci, inteleptii saracinilor taceau nestiind ce sa raspunda impotriva acestora. Apoi au zis: "Cum ziceti voi, crestinii, ca Dumnezeu S-a nascut din femeie? Oare poate Dumnezeu sa Se nasca din pintece femeiesc?" Raspuns-a filosoful: "Nu din o femeie proasta, ci dintr-o fecioara nemaritata si preacurata S-a nascut Dumnezeu-Fiul, prin lucrarea Sfintului Duh, Care, in preacuratul si preasfintul pintece fecioresc, a tesut trupul lui Hristos-Dumnezeu si mai presus de fire a infiintat intruparea si nasterea Cuvintului Tatalui. Caci, Fecioara, care L-a zamislit pe El din Duhul Sfint, precum mai inainte de nastere a fost fecioara, tot astfel si in nastere si dupa nastere a ramas fecioara curata. Deci, asa a voit Dumnezeu si la voia Lui se supune toata firea cea zidita; pentru ca unde voieste Dumnezeu, acolo se biruieste rinduiala firii. Iar cum ca S-a nascut Hristos din Curata Fecioara, prin Duhul Sfint, marturiseste si proorocul Mahomed, scriind astfel: "S-a trimis Duhul Sfint la Fecioara cea curata ca, impreuna salasluindu-se cu El, sa nasca Fiu".
Saracinii au zis: "Nu ne impotrivim noi la aceasta, cum ca Hristos S-a nascut din fecioara curata; dar nu-L socotim pe El ca este Dumnezeu". Raspuns-a fericitul: "Daca Hristos ar fi fost un om de rind, iar nu Dumnezeu, apoi ce trebuinta era ca Duhul Sfint sa lucreze zamislirea unui om simplu in pintecele curat al Fecioarei? Pentru ca omul cel prost se naste din femeie maritata, iar nu din Fecioara neispitita de nunta; deci, se zamisleste dupa fire din barbat, iar nu din venirea si lucrarea cea deosebita a Sfintului Duh".
Saracinii au zis: "Daca Hristos este Dumnezeul vostru, apoi pentru ce nu faceti precum va porunceste Acela? Caci va porun-ceste sa va rugati pentru vrajmasi, sa faceti bine celor ce va urasc si va prigonesc pe voi, sa intoarceti fata celor ce va bat. Dar voi nu faceti asa, ci faceti cele potrivnice, pentru ca asupra celor ce va fac voua unele ca acestea, va ascutiti armele si ii ucideti in razboi".
Fericitul Constantin a zis: "Daca in vreo lege vor fi scrise doua porunci si se vor da oamenilor sa le implineasca, care va fi omul cel mai adevarat pazitor de lege? Cel ce a savirsit numai o porunca? Sau cel ce le indeplineste pe amindoua?" Raspuns-au saracinii: "Este mai bun acela care indeplineste amindoua poruncile". Zis-a filosoful: "Hristos-Dumnezeul nostru, Cel ce ne-a poruncit sa ne rugam si sa facem bine celor ce ne fac strimbatate, Acela a zis si aceasta: "Nimeni nu poate sa arate in viata o mai mare dragoste, decit acela ce-si pune sufletul pentru prieteni. Deci, noi rabdam toate primejdiile cele ce ni se fac noua; iar in cele de obste ne aparam unul pe altul, punindu-ne sufletele noastre, ca nu cumva voi, supunind pe fratii nostri, sa-i robiti impreuna cu trupu-rile si sufletele lor, silindu-i la fapte rele si potrivnice lui Dumnezeu".
Saracinii iarasi au zis: "Hristos al vostru a dat dajdie pentru Sine si pentru altii; iar voi, pentru ce nu faceti acest lucru si nu voiti sa dati dajdie? Daca va aparati unul pe altul, apoi sa dati dajdie pentru fratii vostri limbii noastre ismailitenesti cea atit de mare si tare". Grait-a filosoful: "Daca cineva umbla in urma invatatorului sau si voieste a umbla; iar altcineva, intimpinindu-l, il intoarce, nelasindu-l sa mearga dupa invatator, ci ii porunceste sa mearga aiurea, oare acela este prietenul sau vrajmasul lui?" Ei au raspuns: "Este vrajmas". Zis-a filosoful: "Hristos, cind a dat dajdie, care imparatie era intr-acea vreme, ismailiteneasca sau romana?" Iar ei au zis: "Romana". Filosoful: "Deci noi, urmind invatatorului nostru Iisus Hristos, dam dajdie imparatului Celui ce sade in Roma cea noua si stapineste si pe cea veche, iar cautind de la noi dajdie, ne abateti de la urmarea lui Hristos si va faceti voua vrajmasi".
Niste intrebari si raspunsuri ca acestea i s-au pus lui Constantin mai multe zile; dar in intrebarile cele cu inteleptii saracinilor, a ramas nebiruit filosoful crestin, ajutindu-i dumnezeiescul dar. Iar saracinii au ramas rusinati de dinsul in toate cuvintele impotriva si in socoteala lor. Dupa aceea, neputind sa biruiasca in cuvinte pe cel nebiruit, i-au dat in taina sa bea otrava de moarte. Insa Domnul a zis: Daca veti bea ceva de moarte, nu va va vatama. Acela a pazit pe robul Sau intreg si nevatamat si l-a intors sanatos, eliberindu-l cu cinste si cu daruri boierul saracinilor.
Dupa ce s-a intors fericitul Constantin la Constantinopol, a luat lauda de la imparat si de la sfintitul patriarh pentru osteneala sa cea placuta lui Dumnezeu. Deci, s-a asezat la un loc linistit si lua aminte de mintuirea sa, avind hrana din purtarea de grija a lui Dumnezeu spre Care nadajduia. Iar cele ce Dumnezeu ii trimitea prin oamenii cei iubitori de Hristos, din acele mincari el nu lasa nimic pe a doua zi, ci, dupa obisnuita gustare a hranei, le impartea pe toate saracilor; pentru ca nadajduia spre Dumnezeu, Cel ce Se ingrijeste de toti in toate zilele si Care deschide cu bunavointa mina Sa si satura pe tot cel viu.
Sosind vremea unui praznic oarecare, slujitorul lui se mihnea ca nu avea nimic la acea cinstita zi. Atunci fericitul Constantin a zis catre dinsul: "Cel ce a hranit mai multi ani in pustie oarecind pe israeliteni, oare Acela nu poate sa ne hraneasca si pe noi in aceasta zi? Ci, ducindu-te, cheama fara de indoiala la noi la masa macar cinci saraci, si sa asteptam mila lui Dumnezeu, ca nu ne va lasa pe noi". Sosind ceasul prinzului, a adus la dinsul un om oarecare zece galbeni si o sarcina cu tot felul de mincari. Iar el, primind acelea, a dat lauda lui Dumnezeu, purtatorul sau de grija. Dupa aceea s-a dus in Olimp, la Metodie, fratele sau cel mare, si a inceput a vietui in pustnicie impreuna cu dinsul in nevointele monahicesti, petrecind in rugaciuni si indeletnicindu-se totdeauna cu citirea cartilor.
In vremea aceea au venit la imparatul Mihail soli de la cozari, zicind: "Noi de la inceput stim pe un Dumnezeu, Care este peste toate si Aceluia ne rugam, inchinindu-ne la rasarit; insa tinem oarecare obiceiuri de rusine, fiindca evreii ne indeamna sa luam credinta lor si multi din noi au trecut la credinta evreiasca". Asemenea si saracinii ne pleaca la credinta lor, zicind: "Credinta noastra este mai buna decit a tuturor neamurilor". Pentru aceea, de la voi cautam sfatul cel de folos noua, cu care tinem vechiul prietesug cu dragoste si cerem sa trimiteti la noi vreun barbat carturar, care sa poata a se intreba cu evreii si cu saracinii si, de-i va birui, apoi vom primi credinta voastra.
Atunci imparatul Mihail cu preasfintitul patriarh Ignatie, urmatorul Sfintului Metodie, facind cercare pentru filosoful Constantin, l-a chemat de la muntele Olimpului si dorea sa se duca la cozari spre propovaduirea lui Hristos. Iar el, care dorea chiar a si muri pentru Hristos, a voit cu osirdie calea aceea si a rugat pe fratele sau, pe fericitul Metodie, ca pe cel ce stia parte din limba slavoneasca, sa mearga impreuna cu dinsul la ascultarea apostoleasca, ca sa lumineze pe cei necredinciosi cu lumina sfintei credinte. Deci, Metodie nu s-a lepadat a merge cu dinsul pentru Hristos si s-au apucat amindoi de calatorie, ca unul prin binecuvintatele cuvinte, iar celalalt cu rugaciunea cea primita de la Dumnezeu sa poata mintui sufletele cele pierdute, ajutindu-le lor dumnezeiescul dar. Ajungind la cetatea Hersonului, care se margineste cu cozarii, a zabovit acolo multa vreme, pina ce a invatat bine limba slavoneasca. Tot acolo s-au deprins si cu limba evreiasca, aducind la Sfinta Credinta si la Botez pe un samarinean cu fiul lui.
Auzind de moastele Sfintului sfintit Mucenic Clement, papa al Romei, cum ca zac in mare, a indemnat pe episcopul Hersonului spre cautarea acelor cinstite moaste, pentru care se povesteste astfel: cind Sfintul Clement a fost surghiunit de la Roma la Herson, mult popor s-a intors la Hristos. Avhidian, ighemonul, din porunca cezarului Traian, l-a inecat in mare, legindu-i de grumaz o ancora de fier, ca sa nu poata afla crestinii trupul lui; iar credinciosii stateau pe mal, tinguindu-se si privind la inecarea sfintului. Dupa aceasta, doi ucenici ai lui mai credinciosi, Cornelie si Fib, au grait catre crestini: "Sa ne rugam cu un suflet ca Domnul sa ne arate cinstitul trup al mucenicului".
Rugindu-se catre Dumnezeu poporul crestinesc, s-a departat marea in sinurile sale ca la trei stadii, iar poporul a aflat o camara de marmura in chip de biserica facuta de Dumnezeu, si acolo zacea trupul sfintului, iar ancora cu care il inecase zacea aproape de dinsul. Deci, voind credinciosii sa ia de acolo acel cinstit trup, s-a facut descoperire ucenicilor lui, cei pomeniti mai inainte, ca sa lase sa stea acolo trupul sfintului, deoarece in tot anul la pomenirea lui se va departa tot asa marea pina la sapte zile, dind cale celor ce vor voi sa mearga la inchinaciune. Si s-a facut asa vreme de sapte sute de ani, de la imparatia lui Traian pina la imparatia lui Nichifor, imparatul grecesc. Apoi, pentru pacatele omenesti, marea a incetat de a se trage in laturi in vremea imparatiei lui Nichifor. Si din aceasta pricina era mihnire intre crestini.
Trecind dupa aceea mai mult de cincizeci de ani, fericitii frati Constantin si cu Metodie s-au dus la Herson si se sirguiau pentru aflarea cinstitelor moaste ale Sfintului Clement, indemnind spre aceasta si pe fericitul Gheorghe, episcopul Hersonului. Acesta s-a dus intii la Constantinopol, la imparat si la patriarh, instiintindu-i de aceasta si, primind sfat de la dinsii, a luat de acolo tot clerul bisericii Sfinta Sofia. Apoi, ducindu-se la Herson, a mers la marginea marii cu acesti fericiti invatatori, Metodie si Constantin, si cu tot poporul, cu psalmi si cu cintari, voind sa-si cistige dorinta. Dar nu s-a desfacut apa. Iar dupa apusul soarelui, a intrat intr-o corabie si la miezul noptii a stralucit o lumina din mare si s-a aratat deasupra apei mai intii capul, iar dupa aceea toate moastele Sfintului Clement; si, luindu-le, le-au pus in corabie si, ducindu-le in cetate cu cinste, le-au pus in biserica Sfintilor Apostoli, din care fericitii Constantin si Metodie, luind o particica oarecare, au purtat-o la dinsii totdeauna, pina ce au dus-o la Roma.
Dupa aceasta s-a dus la cozari, unde a fost primit cu cinste de boierul Cagan Cozarnicul, caci avea catre Cagan scrisoare de la imparatul grecilor. Acolo fericitul Constantin a avut prilej sa vorbeasca mult cu iudeii si cu saracinii; caci dinsul avea mai multa invatatura decit Metodie, care nu-si petrecuse anii tineretilor in invatatura, ci s-a indeletnicit cu puterea de voievod pe care o avea si cu lucrurile poporului, mai mult decit cu citirea cartilor. Iar Constantin s-a ocupat din tinerete cu invatatura si cu incercarea intelepciunii, fiind foarte iscusit in dumnezeiasca Scriptura, puternic in cuvinte si gata sa dea raspuns la orice intrebare.
Deci, Constantin pentru toate se intreba cu necredinciosii, iar Metodie ajuta lui Constantin cu rugaciunea sa cea placuta lui Dumnezeu. Unul din cozari a zis catre dinsul: "Voi, grecii, aveti obiceiul rau, pentru ca puneti la voi pe un imparat in locul altuia dintr-alt neam, iar nu din neam imparatesc, precum acum ati pus imparat, dupa Nichifor, pe Mihail Curopalatul, care a fost unul din boieri. Apoi, lepadindu-l pe acela, ati pus pe Leon Armeanul, care a fost din neam prost. Si, ucigindu-l si pe acela, ati pus pe Mihail Travlul, care era de neam din Amoreea. Pe cind la noi nu este asa, deoarece avem singuri cogani din ai nostri, (sau imparati) adica din casa si din neamul coganilor, si nu imparateste cineva intr-alt chip, de nu va fi din semintia imparateasca. Iar fericitul Constantin a raspuns la aceasta cu cuvinte scurte: "Rau a facut oare Dumnezeu cind a lepadat pe neplacutul Lui imparat, Saul, iar pe David, barbatul cel dupa inima Sa, l-a adus de la turmele dobitoacelor?" Auzind acestea cozarul, a tacut.
Dupa aceea a zis iarasi cozarul: "Voi tineti cartile in miini, spuneti pilde dintr-insele; iar noi nu facem asa, ci graim din gusturile noastre toata intelepciunea, nemindrindu-ne in scripturi precum va mindriti voi, ca avem inauntru intelepciunea, ca si cum ar fi inghitita in noi". Grait-a Constantin: "De ai intimpina vreun om gol, care ar zice: Am multe haine, aur si averi! Oare l-ai crede, vazindu-l gol si neavind nimic in miini?" Cozarul raspunse: "Ba nu, ca daca ar fi avut ceva n-ar fi umblat gol". Grait-a Constantin: "Daca tu ai inghitit toata intelepciunea, precum te lauzi, atunci spune-mi cite neamuri au trecut de la Adam si de la Moise si care neam si in care parte a pamintului si-au avut stapinirea lor". Si cozarul, neputind sa raspunda la aceasta intrebare, a tacut.
Iar Constantin a spus mai departe: "Deci, prietene, nici eu nu te cred ca ai fi inghitit toata intelepciunea si ai fi intelept fara de carti!" Si cind era la masa, coganul, luind un pahar, a zis: "Sa bem in numele unui Dumnezeu, Care a facut toata faptura". Iar Constantin, filosoful cel crestin, luind un pahar a zis: "Voi bea in numele Unui Dumnezeu si al Cuvintului Lui, prin Care cerul s-a intarit si al Duhului cel de viata facator, prin care se tine impreuna toata puterea fapturii celei zidite". Zis-a Cagan: "De asemenea, tinem la Dumnezeul Cel ce a zidit toata faptura; decit numai intru aceasta ne deosebim, ca voi slaviti Treimea, iar noi slavim pe unul Dumnezeu, precum invata si cartile evreiesti". Grait-a filosoful: "Daca va invatati din cartile evreiesti a cunoaste pe Unul Dumnezeu, apoi din aceleasi carti o sa cunoasteti si pe Sfinta Treime, deoarece cartile evreiesti propovaduiesc in proorocii, pe Cuvintul si pe Duhul, precum zice proorocul si imparatul David: Cu Cuvintul Domnului cerurile s-au intarit si cu Duhul gurii Lui toata puterea lor.
Iata, aici se vad aratate trei intr-o Unime: Domnul, Cuvintul Lui si Duhul. Domnul este Dumnezeul-Tatal, Cuvintul este Dumnezeul-Fiul, iar Duhul gurii Domnului este Dumnezeu-Duhul Sfint; insa, precum nu sint trei Domni, ci Unul Domnul impreuna cu Cuvintul si cu Duhul Sau, tot asa nu sint trei Dumnezei intr-o dumnezeire, ci Unul este Dumnezeu cinstit; deci, socoteste de aici, daca cineva, facindu-ti tie cinste, nu ti-ar cinsti cuvintul tau si duhul gurii tale, ci le-ar avea pe acelea in trecere cu vederea fara de cinste, iar altul pe toate aceste trei, adica pe tine, pe cuvintul tau si pe duhul gurii tale, le-ar avea intr-o cinste, apoi care dintre amindoua ar fi adevarat cinstitor al fetei tale cele imparatesti?" Iar el a raspuns: "Cel ce are toate aceste trei intocmai intru cinste".
Filosoful a raspuns: "Deci, si noi sintem cinstitori de Dumnezeu, mai adevarati si mai buni decit voi, cei ce cinstesc pe Sfinta Treime, intocmai ca pe Tatal, pe Fiul si pe Sfintul Duh. La aceasta ne-am invatat din cartile proorocesti, caci si Sfintul Prooroc Isaia aduce inlauntru pe Dumnezeul-Fiul, zicind: "Asculta-ma pe mine, Iacove si Israele, pe care eu te chem; eu sint cel intii si eu sint in veci. Si acum Domnul m-a trimis pe mine si Duhul Lui". Acest cuvint al Sfintei Scripturi, l-au aratat luminat parintii nostri cei de demult. Caci cine este Cel trimis, daca nu Fiul? Si de cine este trimis, daca nu de Tatal si de Sfintul Duh al Tatalui?"
Printre cei ce stateau inaintea lui Cagan, erau o multime de iudei; aceia au zis catre fericitul Constantin: "Filosof al crestinilor, spune noua, cum poate parte femeiasca sa incapa in pintece pe Dumnezeu, spre Care nu este cu putinta a cauta, nicidecum sa-L nasca?" Filosoful, aratind cu degetul spre Cagan si spre sfetnicul lui dintii, a grait: "Daca cineva ar fi zis, ca acest intii sfetnic nu poate sa primeasca in casa sa pe Cagan si sa-l ospateze, iar cel mai de pe urma rob al lui poate sa-l primeasca si sa-l ospateze, cum sa-l numesc pe acela ce a grait asa, nebun sau cuminte?" Iar iudeii au zis: "Foarte nebun este unul ca acela".
Filosoful i-a intrebat iarasi pe ei: "Ce este mai cinstit sub cer dintre toate fapturile cele vazute?" Zis-au iudeii: "Omul este cel mai cinstit decit toata zidirea vazuta, de vreme ce are suflet intelegator si este zidit dupa chipul lui Dumnezeu". Atunci filosoful a zis: "Neintelegatori sint aceia care graiesc ca este lucru cu neputinta ca in pintecele firii omenesti sa incapa Dumnezeu, pe care in rugul lui Moise Il stiu incaput. Dar rugul, fiind faptura neinsufletita si nesimtitoare, oare este mai cinstita decit faptura cea simtitoare si intelegatoare, care este cinstita cu sufletul dupa asemanarea lui Dumnezeu? In vifor, in nor, in fum si in foc incapea Dumnezeu, cind se arata lui Iov, lui Moise si lui Ilie. Lucrul acesta este de mirare, ca in faptura cea mai cinstita si insufletita a incaput Hristos, vrind sa se arate pe pamint, cu oamenii sa petreaca si sa-i tamaduiasca de ranile mortii, care s-au pricinuit neamului omenesc prin pacatul lui Adam. Caci pentru o zidire mai cinstita ca aceasta a neamului omenesc, care cazuse in stricaciunea pacatului si a mortii, de la cine putea sa se dea tamaduire si innoire, daca nu de la Insusi Facatorul? Raspunde-mi, au nu a zis David mai inainte: Trimis-a Cuvintul Sau si i-a vindecat pe ei? Caci Cuvintul Tatalui, adica Fiul, venind, a vindecat firea omeneasca. Si cum acest Cuvint al Tatalui ar fi putut sa vindece pe om, daca nu s-ar fi lipit ca un plasture de om, prin unirea cu intruparea Lui? Oare vreun doctor, vrind sa tamaduiasca vreun om ranit, nu lipeste plasturele de omul cel bolnav si nu de lemn sau de piatra?
Deci si Dumnezeu a lipit pe Cuvintul Sau Cel Unul Nascut, nu de lemn - desi in rugul cel dintre copaci a fost vazut nears -, nici de piatra -, desi in muntii cei de piatra ai Sinaiului si in Horeb a fost vazut de Moise si Ilie -, dar l-a lipit ca pe un plasture tamaduitor, de omul cel cuprins de durerea pacatului celui de moarte si l-a impreunat tare, binevoind a Se salaslui prin lucrarea Duhului Sau cel Sfint in pintecele cel curat si fecioresc, iar a se intrupa si a se naste dintr-o femeie oarecare. Dupa cum a zis mai inainte Isaia: "Iata, fecioara va zamisli in pintece si va naste Fiu si vor chema numele Lui, Emanuel, care se tilcuieste cu noi este Dumnezeu. Proorocul acesta povesteste ca Dumnezeu-Fiul S-a nascut pe pamint din Fecioara curata si nemaritata.
Cum ca era de trebuinta ca Dumnezeu sa Se salasluiasca in ea, pentru mintuirea noastra, aduceti-va aminte ca Ahila, rabinul vostru, zice ca este scris in cartile voastre, ca Moise, intinzindu-si miinile in muntele cel pietros si in glasul trimbitei, a zis in rugaciunea sa catre Dumnezeu: "Nu te mai arata noua, Doamne, ci salasluieste-Te in pintecele noastre, ridicind pacatele noastre". Deci, daca Moise ruga pe Dumnezeu, ca sa se salasluiasca in pintecele noastre, apoi pentru ce va impotriviti voi noua, celor ce marturisim aceasta? Caci Dumnezeu S-a salasluit in pintece femeiesc si s-a nascut nu din femeie simpla, ci dintr-o Fecioara curata, fara de prihana si neispitita de nunta. El se salasluieste in pintecele noastre, cind noi, crestinii, ne impartasim cu Hristos, intru jertfa cea de Taina. Deci, acum s-a implinit acea rugaciune de demult a lui Moise, care este scrisa in cartile voastre; si, dupa marturia rabinului vostru, Ahila, s-a salasluit in pintecele noastre, ridicind pacatele noastre".
Sfirsindu-se prinzul, toti s-au risipit hotarindu-le ziua in care iarasi avea sa vorbeasca despre toate acestea. Sosind ziua aceea, s-au adunat, iar Cagan a sezut la locul sau si a poruncit lui Constantin si lui Metodie, dascalii cei crestini, sa sada; si au zis catre dinsii iudeii: "Spuneti-ne noua, care lege a dat-o Dumnezeu mai intii: legea lui Moise, sau legea pe care o tineti voi, crestinii?"
Iar fericitul Constantin filosoful, a zis impotriva raspunsului lor: "Oare pentru aceea ati intrebat despre lege, care este mai intii, ca sa puteti zice, ca cea dintii este mai buna?" Iudeii au raspuns: "Cu adevarat pentru aceea, caci in tot chipul se cade, ca sa ne supunem legii celei dintii, de vreme ce legea dintii va sa fie mai mare si mai buna". Zis-a filosoful: "Daca voiti sa tineti legea cea dintii, apoi abateti-va de la desarta taiere imprejur". Zis-au iudeii: "Pentru ce graiesti asa?" Zis-a filosoful: "Spuneti cu adevarat, in taierea imprejur este data legea cea dintii sau nu?" Raspuns-au iudeii: "Ni se pare ca in taierea imprejur". Filosoful a zis: "Au nu lui Noe i-a dat Dumnezeu mai intii legea de taiere imprejur, dupa porunca care s-a facut in rai lui Adam si dupa caderea aceluia? Pentru ca a pus asezamint lui Noe, ca sa nu se verse singele omenesc; iar cel ce varsa singele fratelui sau, sa primeasca pedeapsa, ca singele lui sa se verse in locul singelui varsat de miinile aceluia. Asemenea a dat asezamint si de mincarea verdeturilor pentru fiare, pentru dobitoace, pentru pasari si pentru peste. Si a zis catre Noe: Iata, Eu pun asezamintul Meu voua si semintiei voastre dupa voi". Zis-au iudeii: "Asezamintul nu este lege, pentru ca Dumnezeu n-a zis lui Noe, legea Mea, ci va pun voua asezamintul Meu; iar noi ne tinem de lege". Zis-a filosoful: "Dar taierea imprejur cum o tineti, oare ca pe o lege sau alt fel?"
Aceia au zis: "O tinem ca pe o lege". Zis-a filosoful: "Dar Dumnezeu n-a numit lege taierea imprejur, ci numai asezamint, pentru ca a grait catre Avraam: "Asezamintul Meu sa-l pazesti tu si semintia ta dupa tine in neamuri, ca sa se taie imprejur toata partea barbateasca, si va fi semn de asezamint intre Mine si voi". Si iarasi: "Va fi asezamintul Meu pe trupurile voastre, intru aseza-mint vesnic".
Iata, vedeti ca niciodata n-a numit lege taierea imprejur, ci numai asezamint. Deci, veti lepada taierea imprejur, ca pe ceea ce nu este lege. Daca asezamintul taierii imprejur il aveti ca pe o lege, apoi si asezamintul dat lui Noe sinteti datori sa-l aveti ca pe o lege si sa-l numiti cea dintii lege, pe care Dumnezeu a dat-o neamului cel izgonit din rai si celui pazit de potopul apelor". Zis-au iudeii: "Ba nu, ci legea cea data lui Moise este lege si de aceea noi ne tinem".
Grait-a filosoful: "Deci, asezamintul dat lui Noe nu este lege, ci numai asezamint; de vreme ce nu l-a numit Dumnezeu lege, ci asezamint. Apoi si legea cea data prin Moise nu este lege, deoarece Acelasi Dumnezeu, in capitolul unsprezece al Proorocului Ieremia, nu o numeste lege, ci numai asezamint, pentru ca asa scrie acolo: Ascultati cuvintele acestui asezamint, pe care Domnul Dumnezeu le graieste lui Israel: Blestemat este barbatul, cel ce nu asculta cuvintele acestui asezamint, pe care l-am poruncit parintilor vostri, in ziua in care i-am scos din pamintul Egiptului. Daca acel asezamint va este lege, atunci si asezamintul dat lui Noe este cu adevarat lege; iar legea cea dintii care este data mai inainte de taierea imprejur, de care voiti si acum a va tine, ca de cea dintii, neascultind de celelalte legi, care s-au pus dupa ea, a lui Avraam si a lui Moise; de vreme ce singuri ati zis mai intii, ca legea cea dintii este mai buna, si aceleia se cuvine a va supune".
Iudeii, abatindu-se de la aceasta la alta, au zis: "Citi s-au tinut de legea lui Moise, toti au placut lui Dumnezeu; si noi, tinindu-ne de ea, nadajduim ca sa fim asemenea placuti lui Dumnezeu. Iar voi, aflindu-va singuri alta lege voua, va tineti de a voastra; iar legea cea buna a lui Dumnezeu o calcati".
Raspuns-a filosoful: "Bine, asa facem. Ca si Avraam, de n-ar fi primit taierea imprejur, ci s-ar fi tinut numai de asezamintul lui Noe, apoi nu s-ar fi numit prieten al lui Dumnezeu. Asemenea si Moise, dupa Avraam, a scris alta lege, neindestulindu-se cu legile de mai inainte, a lui Noe si a lui Avraam; deci, si noi facem dupa chip aceasta. Insa, precum aceia, unul dupa altul, nu leapada legile de mai inainte, pentru ca nici Avraam n-a lepadat pe a lui Noe, nici Moise n-a defaimat pe amindoua; ci, implinind neajunsurile, prin voia cea desavirsita a Domnului, prin scrieri de legi mai pe larg, astfel ca porunca Domnului sa fie intreita; tot asa nici noi nu lepadam nimic din asezamintul cel vechi, care s-a scris pe lespezi prin Moise; ci tinem toate acelea, adica a sti pe Unul Dumnezeu, Ziditorul a toata faptura; a nu ucide, a nu fura si celelalte. Lepa-dam pe acelea care nu sint scrise pe lespezile lui Moise si care sint cu totul de lepadat, precum taierea imprejur, aducerea jertfelor celor necuvintatoare si altele de felul acesta, care au fost umbre ale legii celei noi si care era sa fie dupa acestea. Dupa ce a venit, am lepadat pe cele vechi; caci ce trebuinta era sa pazim umbra, avind lucrul singur in miini".
Zis-au iudeii: "Daca acele rinduieli si asezaminte, precum graiesti tu in legea noastra cea veche, afara de tablele lui Moise, ar fi fost umbra si inchipuire a legii voastre celei noi, apoi ar fi stiut scriitorii cei vechi de lege, despre legea voastra cea noua, care era sa fie dupa aceea, ca inseamna umbra si chipul, fata Aceluia, pe Care L-ar fi asteptat sa-L vada cu ochii, de vreme ce nu asteapta legea voastra. Deci, rinduielile si asezamintele legii noastre cele vechi, afara de tablele lui Moise, nu sint inchipuiri si umbre, ci singur adevar, pe care si voua asemenea vi se cade a le pazi, precum noi pazim pe cele scrise in tablele lui Moise ca pe un adevar".
Grait-a filosoful impotriva acestora: Daca scriitorii de lege cei de demult, in asezamintul cel vechi, n-ar fi stiut de aceea, cum ca dupa dinsii era sa se aseze Legea cea noua si nu ar fi asteptat-o pe ea, apoi as fi zis voua asa: Cind intru inceput, precum am zis mai inainte, Dumnezeu a dat asezamintul Sau lui Noe, oare i-a spus lui ca are sa dea si alta lege lui Avraam, placutul Sau, cel ce era sa fie dupa dinsul? Cu adevarat nu i-a spus, ci a intarit asezamintul Sau cel dintii, ca sa-i fie lui vesnic in neamuri. Asemenea si lui Avraam, dindu-i asezamintul, oare i-a spus lui ca mai pe urma ii va da alta lege si lui Moise intru a sa vreme? Insa pentru asezamintul cel nou, cu adevarat a facut stire prin sfintii Sai prooroci. Ascultati pe Ieremia ce zice: "Iata, vor veni zile, zice Domnul, si voi pune asezamint nou casei lui Israel si casei lui Iuda, nu dupa asezamintul pe care l-am asezat parintilor lor, in ziua in care, luindu-i pe dinsii de mina, i-am scos din pamintul Egiptului, ca aceia n-au petrecut intru asezamintul Meu, si pentru aceea i-am defaimat pe dinsii".
Iata, vedeti proorocie dovedita, pentru asezamintul nostru cel nou? Isaia a zis mai inainte pentru dinsul si pentru fata Domnului, graind: "Nu va aduceti aminte de cele dintii si sa nu ginditi de cele vechi. Iata, eu voi face lucruri noi, care acum stralucesc si le veti sti pe ele". Asa au stiut legiuitorii cei vechi de demult, despre legea noastra a darului celui nou, si o astepta pe aceea, proorocind astfel: "Deci, rinduielile si asezamintele legii voastre celei vechi, au fost umbra si inchipuire a Legii noastre celei asteptate, iar nu singur adevarul, si se cade voua acum a le lepada pe ele ca pe niste netrebnice".
Deci, iudeii, nestiind ce sa raspunda impotriva acestora, au zis: "Inca n-a venit vremea aratarii lui Mesia in lume". Grait-a filosoful: "Ce asteptati voi inca mai mult? Iata, stapinirea imparatiei si a domniei voastre a incetat acum, deoarece, dupa proorocia stramo-sului nostru Iacov, trebuia sa fie numai pina la venirea lui Mesia. Ierusalimul s-a risipit, jertfele voastre s-au lepadat si slava Domnului s-a mutat de la voi la alte neamuri, precum de aceasta lamurit a proorocit proorocul Maleahi, graind: Nu este voia Mea intre voi, zice Atottiitorul, si jertfe nu voi primi din miinile voastre. Fiindca de la rasaritul soarelui si pina la apus, numele Meu s-a preamarit intre neamuri si in tot locul se aduce tamiie si jertfa curata numelui Meu; caci mare este numele Meu intre neamuri.
Zis-au iudeii: "Acestea graindu-le tu, voiesti, precum vedem, ca si pe neamuri sa le numesti binecuvintate, precum si noi, care sintem saminta lui Avraam, sintem binecuvintati". Raspuns-a Constantin: "Intru saminta lui Avraam, noi, neamurile, ne binecu-vintam ca si intru Mesia, Cel ce a iesit din radacina lui Avraam, a lui Isaac, a lui Iacov, a lui Iesei si a lui David; pentru ca a zis Dumnezeu catre Avraam: Se vor binecuvinta intru tine, toate semintiile pamintului; si catre Isaac: Se vor binecuvinta intru semintia ta toate neamurile pamintului. Asemenea a zis catre Iacov si David: Se vor binecuvinta in el toate semintiile pamintului si toate neamurile Il vor ferici pe El. Ca precum pentru semintia lui Avraam, asa si pentru neamuri avea sa vina Mesia. Pentru ca Iacov a grait oarecind binecuvintind pe Iuda: Nu va lipsi Domn din Iuda si povatuitor din coapsele lui, pina ce vor veni cele pastrate lui. Si iarasi Proorocul Zaharia, vestind fiicei Sionului - adica Ierusalimului - venirea Imparatului cel blind, sezind pe asin, minzul asinei, zice: Va pierde carutele din Efrem si caii din Ierusalim; va pierde arcurile de razboi si va zice pace neamurilor.
Iata, vedeti, ca nu numai pentru voi, iudeii, ci si pentru neamuri a venit Mesia? Si mi se pare ca a venit mai mult pentru neamuri, decit pentru voi. Caci voi nu L-ati primit, iar neamurile L-au primit. Voi L-ati ucis, iar neamurile au crezut intr-Insul. Voi v-ati lepadat de El, iar neamurile L-au iubit. Drept aceea si El v-a lepadat pe voi; iar neamurile le-a ales si Se preamareste intr-insele. Iar cum ca, cu adevarat a venit asteptarea lui Mesia, sa va incredintati de la Sfintul Prooroc Daniil. Pentru ca acest prooroc, fiind in Babilon, in intiiul an al imparatiei lui Darie, i s-a aratat ingerul Domnului, Gavriil. Din acea vreme, in care i s-a aratat, a numarat pina la venirea lui Mesia in lume, sapte saptamini, iar fiecare saptamina cuprinde cite saptezeci de ani; iar anii cei adunati al tuturor saptaminilor, fac patru sute nouazeci de ani, precum numara si talmudul vostru. Iar cit de multa vreme anii aceia acum au trecut, singuri socotiti, au doar nu veti afla mai mult de opt sute de ani trecuti, dupa savirsirea saptaminilor celor spuse lui Daniil de inger? Insa, va intreb pe voi: care imparatie o socotiti voi ca este de fier, pe care Daniil a tilcuit-o la trupul cel mare, vazut in vis de Nabucodonosor?"
Zis-au iudeii: "Imparatia mare, Romana, este imparatia cea de fier". Iarasi i-au intrebat pe dinsii filosoful: "Dar care este piatra cea taiata din munte, fara mina omeneasca, care a sfarimat trupul cel vazut?" Au raspuns: "Piatra este Mesia". Filosoful a zis: "Oare nu vedeti adevarul, ca imparatia Romana, care slujea idolilor, acum a trecut de cind a venit in lume Mesia, iar in locul imparatiei Romei, cele inchinatoare de idoli, a ridicat Dumnezeul cerului alta imparatie crestina, nerisipita in veci, asa numita cu nume nou, dupa proorocia Sfintului Isaia. Caci Isaia catre voi oarecind a grait: "Va ramine numele vostru spre saturarea celor alesi si pe voi va va ucide Domnul; iar intru cei ce slujesc Lui, se va chema nume nou, care se va binecuvinta pe pamint, pentru ca vor binecuvinta pe Dumnezeul Cel adevarat".
Zis-au iudeii: "Noi sintem saminta cea binecuvintata din Sim, binecuvintata de parintele nostru Noe, iar voi nu sinteti binecuvintati". Raspuns-a lor filosoful: "Binecuvintarea cea data de Noe lui Sim, nu este nimic altceva, fara numai preamarirea lui Dumnezeu, pentru ca a zis: Bine este cuvintat Domnul Dumnezeul lui Sim. Deci, Domnul Dumnezeu este binecuvintat prin gura lui Noe, pentru Sim cel imbunatatit, iar din binecuvintarea aceluia nimic nu s-a ales la voi. Catre Iafet, din care sintem noi, a zis Noe: "Sa inmulteasca pe Iafet si sa se salasluiasca in locasurile lui Sim". Singuri vedeti latimea crestinatatii, cu darul lui Dumnezeu, iar pe voi, imputinati; si unde ati locuit voi in Ierusalim, acolo se binecuvinteaza si se preamareste acum de crestini numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Aceasta intrebare a fericitului Constantin filosoful, despre credinta crestineasca, pe care a avut-o cu iudeii, a tinut multa vreme, pentru ca a zabovit mult la cozari, impreuna cu fratele sau, iesind in toate zilele si intrebindu-se cu necredinciosii iudei inaintea lui Cagan. Dupa aceea, fericitul Metodie, fratele lui, invatatorul cel slavonesc, le-a alcatuit in opt cuvinte, iar aici s-au pomenit putine din cele multe. Ei au avut discutii nu numai cu iudeii, ci si cu saracinii - adica cu turcii - si pe toti i-au biruit cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce a fagaduit sa dea gura si intelepciune robilor Sai, carora nu vor putea sa se impotriveasca sau sa raspunda toti cei ce se vor pune impotriva. Atunci Cagan, domnul cozarilor, si boierii lui, au crezut in Hristos si multime din popor a luat Sfintul Botez, insa nu toti, ci numai o parte dintre ei.
Dupa aceea, cuviosii dascali, Constantin si Metodie, sadind bine sfinta credinta intre cozari, au voit sa se intoarca intru ale lor, lasind cozarilor, in locul lor, pe preotii cei ce venisera de la Herson. Deci, Cagan a scris imparatului grecesc, multumindu-i si zicind: "Pe niste barbati ca acestia invatati ne-ai trimis noua, stapine, care lamurit ne-au incredintat si ne-au invatat pe noi adevarata credinta crestineasca. Deci, luminindu-ne noi prin Sfintul Botez, am poruncit intru stapinirea noastra, ca tot cel ce va voi sa vina si sa se boteze, nadajduind ca tot pamintul nostru va veni intru crestineasca savirsire; deci sintem prieteni ai imparatiei tale si gata la slujba ta, ori unde vei avea trebuinta".
Dupa aceea, Cagan, eliberind pe fericitii invatatori Constantin si Metodie, le-a dat lor multe daruri, dar ei n-au primit darurile, zicind: "Da-ne noua robi grecesti citi ai aici; pentru ca aceia ne sint noua mai de folos decit toate darurile. Si au adunat din cei robiti ca doua sute si i-au dat lor, si s-au dus in cale, bucurindu-se si multumind lui Dumnezeu.
Mergind ei impreuna cu robii cei eliberati prin locuri pustii si fara de apa, toti slabeau de sete, fiindca nu aveau apa. Deci, aflind un iezer sarat, din care se lua sare, nu puteau sa guste acea apa, deoarece din cauza saraturii, era amara ca fierea. Deci, imprastiindu-se toti prin pustie ca sa caute apa dulce, Constantin a zis catre fratele sau, Metodie: "Nu pot sa rabd mai mult setea, deci, scoate apa de aceasta si cred ca Cel ce a prefacut evreilor oarecind apa cea amara intru dulceata, Acela si noua, celor insetati, ne va indulci amaraciunea apei acesteia. Si dupa ce a scos-o si a gustat-o, a aflat-o pe ea dulce ca mierea si rece ca in vreme de iarna; si, bind toti, s-au racorit si au preamarit pe Dumnezeu.
Sosind ei la Herson, pe cind sedea cu episcopul seara la masa, dupa masa, Constantin a zis catre episcop: "Sa-mi faci mie rugaciune, stapine, si sa ma binecuvintezi pe mine, precum Tatal binecuvinteaza pe Fiul Sau cu binecuvintarea cea mai de pe urma". Cei ce auzeau aceasta, credeau ca a doua zi dimineata, Constantin voieste sa se duca de la Herson in calea sa; iar el a spus-o deosebit la unii, cum ca episcopul ne lasa, pentru ca dimineata se va duce catre Dumnezeu, si asa a fost, ca a doua zi episcopul a murit.
Ei, ducindu-se la Constantinopol, au fost primiti cu multa cinste si cu bucurie de imparat, de patriarh si de tot soborul ca apostoli ai lui Hristos, cei ce au propovaduit la neamuri, si voiau ca sa-i ridice la treapta arhiereasca, iar ei se lepadau foarte mult de o vrednicie ca aceea. Deci, pe Metodie l-au silit sa fie egumen in manastirea ce se numea Polidron, iar Constantin petrecea linga biserica Sfintilor Apostoli.
Dupa aceasta, ceilalti domni ai limbii slavonesti, Rostislav si Sviatopolc ai Moraviei, si altii care primisera in parte crestineasca credinta, insa, neintelegind inca tainele ei si, auzind cum s-a luminat tara cozarilor prin invatatura a doi dascali ce venisera de la greci, au trimis soli la Constantinopol, la imparatul Mihail, zicind: "Poporul nostru s-a lepadat de inchinarea idoleasca si doreste sa tina legea crestineasca, insa nu avem un invatator care sa ne arate desavirsit sfinta credinta si care ne-ar povatui, prin limba noastra, la legea cea dreptcredincioasa. Deci, ne rugam tie, stapine, ingri-jeste-te de mintuirea noastra si ne trimite un episcop si invatator ca sa ne invete, pentru ca de la voi iese legea cea buna in toate tarile. Atunci imparatul, sfatuindu-se cu patriarhul si cu tot sfintitul sobor, a chemat pe fericitul Constantin si pe Metodie si i-a rugat sa se duca in partile slavonesti, ca sa invete, precum fusese si la cozari, silind pe Sfintul Constantin sa ia vrednicia arhiereasca, desi nu voia.
Iar el, mai intii a postit patruzeci de zile si, ajutindu-i darul Sfintului Duh, a invatat alfabetul slavonesc, care avea in sine treizeci si opt de slove, ca sa poata talmaci cartile din limba greceasca in limba slavoneasca; la care lucru, cu ajutorul lui Dumnezeu, ii ajuta lui si fericitul Metodie. Intii a inceput a talmaci Sfinta Evanghelie de la Ioan: La inceput era cuvintul. si celelalte. Si aceasta a aratat-o imparatului si patriarhului si la tot soborul si toti au preamarit pe Dumnezeu cu bucurie. Apoi au pornit la cale, avind cu indestulare toate cele de trebuinta din darile imparatesti.
Ajungind in partile slavonesti, pretutindeni au fost primiti cu cinste de boieri si de tot poporul, dar mai ales in Moravia, de domnul Rostislav, unde, indata a poruncit sa adune multi copii si sa-i invete pe ei alfabetul si cartile cele tilcuite din nou: Ceaslovul, Psaltirea si altele. Acolo au zabovit patru ani si mai mult, luminind si intarind in dreapta credinta toate partile slavonesti. Ei, apoi, au talmacit toate cartile trebuincioase spre rinduiala bisericeasca, din limba greceasca in cea slavona, precum Evanghelia, Apostolul, Liturghia si celelalte. Si au inceput a savirsi in limba slavona dumnezeiasca Liturghie si toata cintarea bisericeasca.
Auzind despre aceasta multi arhierei si preoti, dar mai ales cei de la Apus, din limba latineasca, au inceput a cirti, ca savirsesc Sfinta Liturghie intr-o limba straina, din nou luminata. Pentru ca ziceau ca se cade sa se savirseasca dumnezeiasca Liturghie numai in trei limbi, in care a fost scris titlul cel de pe Cruce: evreieste, greceste si latineste. Insa sfintii invatatori slavoni au raspuns unora ca aceia: Dumnezeu ploua si rasare soarele peste toti. Iar David zice: Toata suflarea sa laude pe Domnul. Si iarasi: Strigati Domnului tot pamintul, cintati Domnului cintare noua., deoarece a venit Domnul ca sa mintuiasca toate neamurile. Deci, toate neamurile, in graiul limbii lor, sa binecuvinteze pe Domnul".
Auzind Nicolae, papa Romei celei vechi, despre dinsii, le-a scris, chemindu-i cu dragoste la Roma. Ei s-au supus dorintei lui si au mers la dinsul, dar pina sa ajunga la Roma, papa Nicolae a murit. In locul lui a venit Adrian, dar si acela a fost bucuros de dinsii, pentru ca, auzind ca se apropie de cetatea Romei si inca purtind cu ei o oarecare particica din moastele Sfintului Sfintitului Mucenic Clement, Papa Romei - precum s-a zis mai sus - i-a intimpinat cu cinste si a fericit ostenelile lor cele asemenea cu ale apostolilor. Deci, facindu-le primire deosebita, le-a dat odihna, apoi, laudind talmacirea cartilor in limba slavoneasca si aprobind Liturghia facuta in limba slavona, a pus anatema asupra potrivnicilor, celor ce ar indrazni a cleveti si a huli citirea, cintarea si Liturghia slavoneasca. Si savirseau in mijlocul Romei, acesti sfinti invatatori impreuna cu Metodie si Constantin, Sfinta Liturghie in slavoneste, intru slava lui Hristos Dumnezeu, Cel propovaduit si slavit in toate neamurile.
Zabovind ei in Roma, Sfintul Constantin s-a imbolnavit si a luat cunostinta in vedenie de la Dumnezeu despre sfirsitul sau. Pentru aceea s-a veselit cu duhul toata ziua aceea, cintind aceasta: De cei ce mi-au zis mie, in curtile Domnului, veselitu-mi-s-a duhul, impreuna mi s-a bucurat inima. Deci, a doua zi a luat pe sine sfinta schima si a fost numit Chiril. Apoi, zacind in boala cincizeci de zile, a incredintat episcopia sa fratelui sau, Metodie, si si-a dat duhul sau Domnului, fiind ingropat cu slava in biserica Sfintului Clement, in care a fost pusa si particica sfintelor moaste ale lui Clement, cea adusa de el.
Dupa sfirsitul Sfintului Chiril, a fost pus ca episcop al Moraviei Cuviosul Metodie, si, ducindu-se la scaunul sau, care era in cetatea Panoniei, la locul Sfintului Apostol Andronic, ucenicul si rudenia lui Pavel, care a fost acolo altadata episcop si caruia, urmindu-i Metodie, ca arhiereu si invatator a aratat multe nevointe si osteneli, largind sfinta credinta si discutind cu evreii si cu ereticii, biruind pe cei potrivnici cu cuvintele si cu facerile de minuni, rabdind primejdii si izgoniri. El a talmacit multe carti din limba greaca in cea slavona si, indreptindu-si bine pastoria multi ani, a trecut catre Domnul, Caruia I-a slujit apostoleste cu osirdie, impreuna cu fratele sau, Sfintul Chiril, si amindoi stau impreuna in viata vesnica, slavindu-L pe El cu toti sfintii, in vecii cei nesfirsiti. Amin.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.