Viata Cuviosului Parintelui nostru Macarie Egipteanul

(19 ianuarie)

Patria acestui cuvios Macarie era Egiptul, iar satul sau se numea Ptinapar. Parintii lui erau de un nume cu cei mai vechi dintre sfinti, stramosii Avraam si Sara, pentru ca Avraam era numele tatalui lui Macarie, avand treapta de preot, si maica lui se numea Sara. De vreme ce erau neroditori, se departasera de traiul insotirii, insa cu duhul erau tot uniti.

Ei isi infrumusetau viata cu infranarea si cu postul, cu rugaciunile si cu privegherea, cu milosteniile si cu primirea de straini si cu multe alte fapte bune. Dar facandu-se prin voia lui Dumnezeu navalirea neasteptata a barbarilor asupra Egiptului, si averile lor rapindu-se din mainile acelora, au saracit foarte mult si se gandeau sa iasa din patria lor.

Dar intr-o noapte, dormind Avraam, i s-a aratat sfantul patriarh Avraam, cinstit la vedere si luminat cu frumusete, stralucindu-i hainele ca soarele; deci, acela mangiindu-l si zicandu-i sa aiba nadejde spre Domnul, l-a sfatuit ca sa nu se departeze cu totul de partile Egiptului, ci sa se mute numai in satul ce se numeste Ptinapar, care este in hotarele Egiptului, si sa nu se lipseasca de unirea cu sotia lui, de vreme ce, zicea Sfantul Avraam, "Dumnezeu voieste sa va binecuvanteze cu rod fericit, precum m-a binecuvantat si pe mine, care eram strain in pamantul Canaan, dandu-mi fiu la batranete".

Preotul Avraam desteptandu-se din somn, a spus sotiei sale Sara vedenia sa. Si amandoi au dat lauda lui Dumnezeu; apoi nezabovind, s-au mutat in satul Ptinapar. Nu era departe acel sat de pustia Nitriei, si, precum se vede, dumnezeiasca randuiala a mutat acolo pe parintii lui Macarie, ca astfel fiul lor care avea sa se nasca, sa iubeasca mai cu inlesnire viata pustniceasca.

Petrecand Avraam cu sotia sa in satul Ptinapar, s-a intamplat ca s-a imbolnavit rau si astepta sa moara. Dar, intr-o noapte, zacand pe patul durerii si adormind putin, a avut o vedenie in acest fel: I se parea ca vede pe ingerul lui Dumnezeu iesind din altar si, apropiindu-se de dansul, ii zise: "Avraame, Avraame, scoala-te de pe patul tau." Iar el i-a raspuns: "Sant bolnav, Doamne, si nu pot sa ma scol." Iar ingerul luandu-l de mana, cu veselie zicea catre dansul, cu glas bland: "Dumnezeu te-a miluit.

El a izgonit boala de la tine si-ti daruieste binecuvantarea Sa, pentru ca femeia ta Sara va naste un fiu, numit cu numele "fericirii", care va fi locasul Sfantului Duh si ingereste pe pamant va vietui si printr-insul multi se vor duce la Dumnezeu." Intr-aceasta vedenie bolnavul desteptandu-se, indata a simtit ca este cu totul sanatos, si sculandu-se, umbla plin de frica si de bucurie; iar toate cele vazute si graite de inger in vedenie le-a spus sotiei sale Sara.

Apoi cum ca aceea era adevarata, il incredinta schimbarea lui din durerea cea mare intru desavarsita sanatate, si impreuna au multumit lui Dumnezeu, preamilostivului si de bine datatorului sau. Dupa aceasta, Sara a zamislit la batranete si venind vremea a nascut un fiu de parte barbateasca si i-au pus numele Macarie, care se talcuieste "fericit" si l-au luminat pe el cu Sfantul Botez.

Venind copilul in varsta desavarsita si dumnezeiestile carti bine deprinzandu-le, parintii lui, ca si cum uitasera sfatuirea ingereasca din vedenia cea despre dansul, au voit ca sa-l insoteasca cu femeie chiar si nevrand; dar el cu totul se lepada, dorind sa se insoteasca cu neintinata mireasa, adica cu viata cea fericita; insa fiind silit, s-a supus la parinteasca voie, punand bun sfat in minte.

Si savarsindu-se ospatul cel de nunta, tanarul Macarie fiind dus in casa, s-a prefacut ca e bolnav ca si cum ii venise deodata rau, si neatingandu-se de a sa mireasa, a iesit curat din casa, ridicandu-si catre Dumnezeu ochii inimii si catre El punand nadejdea, se ruga cu putere, ca sa-i ajute degraba spre a putea sa se dezlege de viata lumeasca si sa se faca monah.

Intr-una din zile, s-a intamplat unora din ai lor ca sa mearga la Muntele Nitriei, ca sa aduca de acolo nitru (adica silitra); pentru ca acolo se afla multa de aceasta si de aceea muntele se numeste Nitria; deci, a mers cu dansii si Macarie, dupa porunca parintilor sai, si venind la iezerul Nitriei, s-a abatut putin din cale, vrand sa se odihneasca; apoi a adormit, si in vis i se parea ca vede un barbat minunat, stralucind cu lumina si zicand catre dansul: "Vezi, Macarie, aceste locuri pustii, priveste-le, pentru ca se cade tie ca in aceste pustietati sa te salasluiesti". Dupa vedenia aceasta, Macarie desteptandu-se, gandea la cele ce i s-au zis de catre cel vazut si nu pricepea ce sa fie; pentru ca intr-acea vreme inca nu erau vietuitori in pustie, afara de marele Antonie si in alt loc in pustia cea mai dinauntru era Pavel Tebeul, nestiut de nimeni.

Deci, a treia zi, intorcandu-se din Nitria acasa, a aflat pe mireasa sa bolnava de friguri, si fiind aproape de sfarsit, a si murit inaintea ochilor lui si intru feciorie curata s-a dus la vesnica viata. Iar Macarie s-a incredintat lui Dumnezeu si se gandea la a sa moarte, zicand in sine: "Macarie, ia aminte si te ingrijeste pentru sufletul tau, pentru ca se cade si tie ca, dupa putina vreme, sa lasi viata aceasta".

Macarie neingrijindu-se de nimic pamantesc, era pururea in casa Domnului, nevoindu-se cu citirea dumnezeiestilor carti. Parintii vazandu-i o viata ca aceea, nu mai indrazneau sa pomeneasca de nume femeiesc inaintea fetei lui, ci se bucurau de curatia vietii lui. Avraam, tatal lui, imbatranind foarte si cazand in boala, era lipsit de vedere, din cauza batranetii si a bolii, de aceea ii slujea fericitul Macarie cu osardie si cu dragoste; apoi s-a mutat din viata batranul plin de zile si s-a dus catre parintii sai.

Trecand sase luni dupa mutarea tatalui sau Avraam, s-a sfarsit intru Domnul si Sara, maica lui Macarie. El dand pe parintii sai obisnuitei ingropari crestinesti, era acum liber de toate; si a impartit toate cele ramase de la parinti la cei ce aveau nevoie de ajutor. Dar era mahnit ca nu avea cui sa-si descopere tainele inimii sale si sa afle sfat bun, unde sa se duca si de cine sa fie povatuit la viata cea placuta lui Dumnezeu si se ruga Lui cu osardie sa-i trimita un povatuitor bun, care ar putea sa-i arate calea mantuirii.

Sosind pomenirea unuia din sfinti, caruia dupa obiceiul parintilor sai, voia sa-i savarseasca praznicul, el a gatit pranz nu numai pentru vecini, dar mai ales pentru cei saraci si scapatati. Atunci, stand in biserica la cantare, a vazut un monah batran intrand in biserica, carunt la par, avand barba pana la brau, galben la fata de pustnicie, foarte cinstit la vedere si al carui chip dinauntru, adica al sufletului, era infrumusetat cu podoabele faptelor bune.

Monahul nu era departe de satul acela, si isi avea chilia sa pustniceasca la un loc linistit, nearatandu-se la nimeni; iar intr-acea vreme, Dumnezeu randuind asa, monahul a venit la biserica ce era in sat, pentru impartasirea cu prea curatele Taine. Pe acest monah l-a rugat Macarie ca, dupa savarsirea dumnezeiestii Liturghii, sa intre in casa lui, la masa cea de obste; iar dupa masa si dupa ospatarea de ajuns a tuturor, ducandu-se fiecare la locul sau, Macarie a oprit putin pe monah si luandu-l de-o parte a cazut la picioarele lui si i-a zis: "Sa nu ma opresti ca dimineata sa vin la sfintia ta, pentru ca voiesc sa te am sfetnic bun in viata mea". Batranul i-a raspuns: "Sa vii, fiule, cand vei voi". Si a plecat.

A doua zi s-a dus Macarie la batran si i-a spus toate tainele inimii sale, cum doreste cu toata osardia sa slujeasca Domnului; si a rugat pe batran sa-l povatuiasca ce se cade sa faca. Batranul l-a intretinut in ziua aceea la el cu vorbe folositoare de suflet, si apunand soarele, i-a dat putina paine cu sare, apoi i-a zis sa se odihneasca. Stand singur la rugaciune si avandu-si mintea sus, fiind noapte adanca, s-a facut o vedenie si a vazut un sobor de monahi cu chipuri albe si avand aripi, care inconjurand pe Macarie, ziceau: "Scoala-te, Macarie, si incepe slujba cea poruncita de la Dumnezeu; nu astepta alta vreme, ca barbatul lenes nu se lupta cu istetime, iar cel nesarguitor dobandeste pretul celui lenes.

Vazand acestea dumnezeiescul batran, dimineata le-a spus lui Macarie si liberandu-l, i-a zis: "Fiule, ceea ce voiesti sa faci, fa mai degraba, ca te cheama Dumnezeu pentru mantuirea multora; de aceea, de acum sa nu te lenevesti la lucrurile cele placute lui Dumnezeu". Deci, invatandu-l mult despre rugaciune, priveghere si post, l-a liberat cu pace. Fericitul Macarie intorcandu-se acasa, a impartit la saraci toate ale sale, nelasand nimic pentru trebuinta sa.

Dupa putine zile, liberandu-se de toate grijile vietii si ramanand singur ca un sarac, s-a dus iarasi la batran, dandu-se cu totul Domnului pentru slujirea cea buna. Iar batranul primind cu dragoste pe dumnezeiescul tanar Macarie si aratandu-i inceputurile vietii monahicesti cele linistitoare si invatandu-l a impleti cosnite, lucru cuviincios mainilor monahilor, i-a facut chilie in alt loc, nu departe de el; pentru ca acel parinte dorea sa vietuiasca singur in numele lui Dumnezeu si a dus in acea chilie pe ucenic, dandu-i cuviincioasele porunci despre rugaciune, despre hrana, si despre lucrul mainilor.

Astfel fericitul Macarie a inceput in numele lui Dumnezeu a alerga pe calea cea sfanta a vietii monahicesti; si sporind din zi in zi in legea Domnului, s-a intamplat dupa catava vreme ca a venit in satul acela episcopul parintilor acelora si afland despre fericitul Macarie de la locuitorii satului, l-a chemat la el si cu sila l-a facut cleric la biserica aceea, desi era inca tanar. Dar nu dupa multe zile suparandu-se Macarie de slujirea aceasta prin care i se tulbura linistea, a fugit de acolo si s-a salasluit intr-un sat oarecare; si venind la dansul un om neinvatat, dar cucernic, ii slujea luand lucrul mainilor lui si vanzandu-l, ii aducea hrana. Dar diavolul nesuferind a se vedea invins de monahul cel tanar, se inarma asupra lui si lupta cu multe feluri de mestesuguri, aducandu-i uneori necuviincioase ganduri, iar alteori navalind asupra lui prin naluciri si infricosari; pentru ca priveghind el in rugaciunea de noapte, diavolul cutremura casa din temelie, iar alteori inchipuindu-se in sarpe si tirandu-se pe pamant, se repezea asupra lui. Iar fericitul Macarie ingradindu-se cu rugaciune si cu semnul Sfintei Cruci, socotea intru nimic mestesugirile lui, graind ca David: Nu ma voi teme de frica de noapte, de sageata ce zboara ziua si nici de lucrul ce umbla in intuneric.

Deci, neputand vicleanul sa biruiasca pe cel nebiruit, a aflat asupra lui o mestesugire ca aceasta: Un barbat din locuitorii satului aceluia avea o fiica, pe care un tanar i-o cerea spre nelegiuita insotire; dar fiindca era sarac si neinvatat, de aceea parintii se mandreau fata de tanarul acela, nevrand sa dea pe fiica lor dupa dansul. Dar fecioara iubea pe tanar si aprinzandu-se de asemenea cu dragoste, s-a unit in taina si s-a aflat fecioara avand in pantece; deci intreband ea pe acel tanar ce raspuns ar putea sa dea parintilor, acela, avand inlauntru pe invatatorul rautatii, i-a zis: "Spune ca sihastrul acela ti-a facut aceasta".

Ea ascultand sfatul vicleanului si-a ascutit limba sa de sarpe asupra nevinovatului monah, caci cand au cunoscut parintii ca fecioara este insarcinata, batand-o, au inceput a o intreba: "Cu cine ai cazut in pacat?" Ea a raspuns: "Cu sihastrul vostru, pe care-l socotiti ca este sfant; caci odata, aflandu-ma afara din sat si apropiindu-ma de locul unde petrece el, m-a intampinat in cale si mi-a facut sila, iar eu de rusine si de frica, nu l-am spus la nimeni pana acum".

Prin aceste cuvinte ca de niste sageti lovindu-se parintii si rudeniile ei, au pornit cu totii asupra sfantului si au alergat la chilia lui, umpland vazduhul de strigare si de cuvinte dosaditoare; apoi scotandu-l din chilie, l-au batut mai multa vreme si l-au dus cu dansii in sat. Aducand multe vase lepadate, ulcele innegrite, toarte de ulcioare, si legandu-le intr-o funie, le-au spanzurat de grumajii lui si-l purtau prin sat cu negraita batjocura, batandu-l, impingandu-l, tragandu-l de par, calcandu-l cu picioarele si strigand: "Acest monah a necinstit pe fecioara noastra; apucati-l toti si-l bateti".

Din intamplare, trecea pe acolo un cinstit barbat, care vazand ceea ce se facea, a zis celor ce-l bateau: "Pana cand veti bate fara de vina pe strainul monah, nestiind daca lucrul este adevarat? Pentru ca socotesc ca este napasta, iar nu lucru adevarat". Dar aceia nu-l ascultau si isi aratau rautatea lor. Insa iubitorul de Hristos, cel ce pentru Dumnezeu slujea pe Macarie, mergand in urma celui purtat astfel, se rusina, plangea si nu putea sa-l apere si sa scoata pe Macarie din mainile lor pe care ca niste ciini il inconjurasera. Apoi, aceia intorcandu-se catre slujitorul sau, se porneau cu dosadiri si cu ocari, zicandu-i: "Sihastrul caruia ii slujesti, iata ce a facut".

Si l-au batut pe Macarie cu betele, pana ce si-au saturat mania si iutimea, incat se tavalea pe cale aproape mort. Iar parintii acelei fete ziceau: "Sa nu-l lasam pana ce nu ne va da garant, ca va hrani pe fecioara noastra, pe care a ingreunat-o". Iar Macarie abia fiind viu, a zis catre slujitorul sau: "Fii garant pentru mine, omule".

Acesta gata fiind sa moara pentru dansul, s-a obligat astfel; si luand pe Macarie, abia a putut sa-l duca la chilia lui, neputand sa mearga de bataile cele cumplite. Tamaduindu-se, putin dupa aceasta a inceput a se nevoi la lucru, zicand in sine: "Macarie, ai femeie si copii, deci nevoie iti este ca ziua si noaptea sa lucrezi, ca sa-i hranesti". Si lucrand cosnite, le vindea prin mana slujitorului si trimitea fecioarei pretul ce lua pentru hrana.

Apoi, venind ziua sa nasca, a ajuns-o dreapta judecata a lui Dumnezeu, pentru ca a grait faradelege asupra dreptului si nu putea sa nasca. Pentru aceea a patimit multe zile si nopti, cu amar strigand de durerea cea mare, de vreme ce nu putea sa iasa dintr-insa pruncul; insa si pe parintii ei ii durea inima vazand-o intr-o suferinta ca aceea si nepricepandu-se, ziceau: "Ce sa fie aceasta?" Iar ea atunci, chiar nevrand, a spus adevarul, strigand; "Amar mie, ticaloasa, care sant vrednica de mii de morti, caci asupra dreptului acestuia am adus clevetire si am mintit ca este vinovatul stricaciunii mele; el este nevinovat, iar tanarul care a voit sa ma ia, acela mi-a facut acestea".

Deci, auzind parintii aceasta si toti vecinii au ramas uimiti, pentru ca a venit asupra lor rusine si frica si pentru ca pe robul lui Dumnezeu, monahul cel nevinovat, l-au chinuit atat de rau; apoi au strigat: "Vai noua!"

Atunci s-a instiintat despre aceasta tot satul si toti s-au adunat cu mic cu mare la curtea omului aceluia si auzeau cele ce se spuneau despre fecioara si cum ca sihastrul este nevinovat; deci se ocarau singuri, pentru ca toti au pus mainile cu nemilostivire asupra sfantului. Si s-au sfatuit cu parintii fecioarei sa mearga la robul lui Dumnezeu si sa cada cu plangere la picioarele lui, cerandu-i iertare; ca nu cumva sa-i ajunga mania lui Dumnezeu pe toti, pentru chinuirea lui cea fara de vina.

Auzind aceasta slujitorul si garantul lui Macarie, a alergat degraba la sfant cu veselie si i-a zis: "Bucura-te, parinte Macarie, pentru ca buna si luminoasa ni s-a aratat noua ziua de astazi, de vreme ce ocara cea dintai a prefacut-o Dumnezeu in slava si eu de acum voi fi liber de garantie, iar tu te-ai aratat fara patima, drept si preaslavit patimitor; caci acea femeie nedreapta, care a adus napasta asupra ta, si fiind tu nevinovat te-a clevetit, a ajuns-o judecata lui Dumnezeu si nu poate sa nasca.

Acum a spus cum ca nu tu esti vinovat, ci un oarecare tanar; deci, toti locuitorii satului, de la mic pana la mare, vor sa vina la tine cu pocainta, ca sa proslaveasca pe Dumnezeu pentru intreaga intelepciune si rabdarea ta, si sa ceara de la tine iertare, ca sa nu vina vreo pedeapsa de la Dumnezeu asupra lor, caci te-au chinuit pe tine".

Auzind acestea smeritul cugetator Macarie, cu greu le-a ascultat, nevrand cinstea si slava omeneasca; caci mai cu voie ii era lui necinstea decat sa primeasca cinste de la oameni. Si venind noaptea, s-a sculat si a fugit de acolo si s-a dus intai la Muntele Nitriei, unde candva dormind, a avut vedenia. Acolo a petrecut trei ani intr-o pestera si s-a dus apoi la Muntele Faran, la marele Antonie, care petrecea pustniceste in nevointa, pentru ca auzise de dansul, pe cand era in lume, si dorea sa-l vada.

Si fiind primit de Cuviosul Antonie cu dragoste, Macarie i s-a facut ucenic de aproape si a petrecut la dansul vreme indelungata, povatuindu-se la desavarsita viata intru fapte bune; deci era urmator intru toate parintelui sau, care a aratat multe nevointe si atat de mult a sporit in viata monahiceasca, incat a intrecut pe ceilalti frati; pentru care era numit de dansii "tanar batran". Caci in anii tineretelor sale, a aratat viata batraneasca si se lupta ziua si noaptea cu diavolii, care uneori se inchipuiau in diferite chipuri si naluciri, ca niste ostasi inarmati, calare pe cai.

Apoi indreptandu-se spre razboi, cu salbaticie navaleau asupra lui cu chiote, gilceava si cu tulburari, fiind fara numar, voiau ca sa-l ucida. Iar uneori in chip nevazut aduceau ganduri necurate asupra lui si cu toate mestesugirile se sileau sa clatine si sa darame zidul cel intemeiat de Hristos.

Dar nicidecum n-au putut sa vatame pe luptatorul cel care a luat pe Dumnezeu de ajutor, si zicea ca David: Acestia in carute si pe cai, iar eu numele Domnului voi chema; ca aceia sa fie impiedicati si sa cada, iar eu intru Dumnezeu voi avea putere. El va defaima pe vrajmasii mei, adica pe diavolii cei ce ma supara.

Intr-o noapte, dormind fericitul, l-au impresurat o multime de diavoli, desteptandu-l si zicandu-i: "Scoala-te si canta cu noi si nu dormi". Iar cuviosul cunoscand mestesugirile dracesti, nu se scula si le raspunse: Duceti-va de la mine, blestematilor, in focul cel vesnic, cel gatit tatalui vostru si voua. Iar ei au zis: "Aduci astfel de hula asupra noastra, si cu dosadire ne raspunzi noua?".

Grait-a sfantul: "Care din diavoli scoala pe cineva la slujba lui Dumnezeu sau il invata la fapte bune?" Iar ei graind multe si nesuferind ca sa fie nebagati in seama de dansul, vazand ca nu puteau sa-l scoale, toti cu manie s-au pornit asupra lui si au inceput a-l bate. Iar sfantul a strigat: "Hristoase, ajuta-mi si ma izbaveste de acestia, ca m-au inconjurat ca niste ciini multi si au deschis asupra mea gura lor". Si indata multimea diavoleasca a pierit cu sunet.

Iar pe cand cuviosul aduna din pustie frunze de finic, ducandu-le in chilie spre facerea cosnitelor, l-a intampinat diavolul in cale cu o secera si voia sa-l loveasca, dar n-a putut si i-a zis lui: "Multe nevoi rabd eu de la tine, o! Macarie, caci nu pot sa te biruiesc; insa toate cele ce tu le faci, le fac si eu: postesti tu si eu nicidecum nu mananc; priveghezi tu, si eu deloc nu dorm; dar una este cu care ma biruiesti pe mine"; deci i-a zis Macarie: "Care este una aceea?" Raspuns-a diavolul: "Smerenia ta; pentru aceea nu pot sa stau impotriva ta".

Fericitul Macarie, avand 40 de ani de la nasterea sa, a luat de la Dumnezeu darul tamaduirilor si al proorociei, cum si stapanire asupra necuratelor duhuri; apoi s-a invrednicit treptei preotesti si a fost conducator parintilor celor ce vietuiau in schit. Iar pentru hrana si bautura lui cum postea, nu se cuvine a grai multe; de vreme ce nici intre cei mai lipsiti de grija monahi nu se putea afla acolo imbuibare sau mancaruri mai bune, pe de o parte pentru lipsa cea mare a celor de trebuinta, iar pe de alta pentru ravna cea dumnezeiasca a multor parinti care petreceau acolo; caci fiecare urma unul altuia in viata cea pustniceasca, iar mai ales se sarguiau a se intrece.

Despre alte nevointe ale acestui ceresc barbat se povestea intre parinti cum ca neincetat era intru inaltarea mintii catre Dumnezeu si cea mai multa vreme se lipea de Dumnezeu cu mintea decat de lucrurile lumii acestia. Apoi cerceta pe parintele si pe invatatorul sau, Antonie cel Mare, si de dansul mult se povatuia, vorbind cu dansul cuvinte duhovnicesti. In urma, s-a invrednicit dupa fericitul sfarsit al lui Antonie a lua de la cei doi ucenici ai aceluia, ca o bogata mostenire, toiagul cu care isi sprijinise trupul sau neputincios, din cauza batranetelor si nevointelor pustniciei; iar cu toiagul a luat duhul indoit, precum Elisei l-a luat de la Ilie si facea minuni mari, pe care acum este vremea a le povesti.

Un egiptean iubitor de pacate, fiind ranit de pofta pacatului spre o femeie straina, frumoasa la chip, dar neputand s-o plece spre desfranare, pentru curatia ei si pentru cinstea si dragostea pe care o avea pentru barbatul sau, s-a dus la un fermecator, rugandu-l ca sa faca pe femeia aceea sa-l iubeasca; ori cu farmecele sale sa faca pe barbatul ei ca s-o urasca si s-o goneasca; fermecatorul acela a luat multe daruri de la egiptean si a facut obisnuitele sale mestesu-giri, sarguindu-se cu multe farmece ca sa insele pe acea femeie curata, spre desfranare.

Apoi neputand sa induplece mintea ei cea nemiscata spre acea fapta rea, a fermecat ochii celor ce cautau la dansa; si a facut asa ca tuturor celor ce o vedeau sa li se para ca nu este femeie cu fata de om, ci animal parte femeiasca; deci, intrand barbatul in casa, cand a vazut-o intru asemanare de animal, s-a spaimantat, si nu pricepea ce este, pentru ca vedea ca pe patul lui se odihneste un animal. Vorbea cu dansa si nu putea sa auda nici un raspuns, decat numai o vedea maniindu-se. Insa stia ca este femeia lui si a cunoscut rautatea pizmasului, cum ca era prefacuta de oameni rai intru asemanare de dobitoc, de care lucru era in mare mahnire si plangea.

Chemand preoti in casa sa, le-a aratat pe femeia lui, dar nici aceia nu puteau cunoaste ce avea: cum si pentru ce s-a prefacut in animal. Caci si ochii acelora ca niste fermecati vedeau animal; si trecusera trei zile de cand i se facuse ei aceasta si nici un fel de hrana nu primea, pentru ca nici ca animalul nu primea fan, nici ca omul nu putea sa manance paine. Apoi, barbatului ei i-a venit in minte s-o aduca in pustie, la Cuviosul parinte Macarie.

Deci, punand pe dansa fraul ca pe un animal, s-a dus, luand dupa sine pe femeia sa intru asemanare de animal. Pe cand se apropia de chilia cuviosului, fratii ce stateau afara, au inceput a carti asupra lui, intrebandu-l pentru ce vrea sa intre in manastire cu acel animal? Iar el a zis catre dansii: "Am venit aici, ca animalul acesta sa castige mila de la Domnul cu rugaciunile Sfantului Macarie".

Si intrebandu-l monahii: "De ce patimeste?" Omul a zis: "Acest animal pe care il vedeti este femeia mea si cum s-a prefacut nu stiu; iata acum sant trei zile de cand nici un fel de hrana nu gusta nicidecum". Iar fratii auzind acestea, au mers sa spuna sfantului, caruia acum i se descoperise si se ruga lui Dumnezeu pentru dansa.

Fratii spunandu-i despre acest lucru si aratandu-i dobitocul cel adus, sfantul a zis catre dansii: "Voi singuri santeti dobitoace, de vreme ce aveti ochi rai, iar ea precum este facuta, asa ramane femeie si nu este schimbata intru alta fire; ci asa se pare ochilor vostri cei inselati de farmece". Deci, sfintind apa, a turnat pe capul ei, rugandu-se, si indata a facut-o sa fie in chipul sau cel dintai; incat toti cei ce cautau la dansa au vazut-o ca este femeie, cu fata de om.

Apoi, poruncind sa-i dea ei sa manance, a facut-o femeie sanatoasa. Si au multumit lui Dumnezeu, barbatul si femeia, cum si toti cei ce vedeau aceasta minune. Apoi, sfantul a invatat pe femeie, ca adeseori sa mearga la sfanta biserica si sa se impartaseasca cu preacuratele lui Hristos Taine; caci pentru aceea, zicea el, a venit asupra ta acea ispita, fiindca cinci saptamani au trecut, de cand ai fost partasa dumnezeiestilor Taine. Astfel invatandu-i si sfatuindu-i pe amandoi, i-a liberat in pace. Asemenea si o alta fecioara, prefacuta in animal de vrajitori, aducand-o parintii ei la sfantul, a tamaduit-o cu rugaciunea. Iar pe o alta fecioara, plina de rani, prin ungerea cu untdelemn sfintit, a facut-o sanatoasa.

Deci, multi suparau pe cuviosul, unii pentru rugaciuni si binecuvantari si pentru folosirea de invatatura de la dansul, iar altii pentru tamaduiri; pentru aceea sfantul si-a sapat o pestera adanca in chilie, ca de o jumatate stadie, si se ascundea de cei ce veneau la dansul fara vreme, cand ii intrerupeau gandirea la Dumnezeu si rugaciunea.

Atata dar avea de la Dumnezeu, incat invia si morti. Un monah oarecare, sezand in preajma Nilului, s-a lipit de el diavolul mandriei. Deci, intai l-a ratacit de la adevarata credinta si l-a adus la cugetarea celor ce se numeau Ierachteni, care ziceau ca Mantuitorul n-a luat trup omenesc, nici ca inviaza trupul nostru cu care ne-am imbracat si ca trei incepatori sant: Dumnezeu, materia si rautatea. Astfel a atras la razvratirea a 500 de suflete. Si a putut face aceasta caci graia multe birfeli de acest fel catre multi. Apoi si diavoli a scos, dupa cum se spune de Domnul nostru in Sfintele Evanghelii: Caci vor da semne si minuni, incat ar fi fost cu putinta sa amageasca si pe cei alesi; caci cu domnul diavolilor, intr-adevar, scotea pe diavoli, pentru pierzarea sufletelor.

Deci, episcopul acelui loc a venit cu clerul sau la parintele Macarie, robul lui Dumnezeu, si rugandu-l, ii zise: "Vino si ajuta-ne; caci daca pana traiesti tu nu vom curati vecinatatea noastra, toti se vor lipi de dansul si intru pierzare se vor duce". Iar sfantul a zis catre dansul: "Iata ca vin, dar fiind om simplu, ce pot sa fac eu?" Episcopul staruia, rugandu-l: "Eu asa cred ca, daca va veni Dumnezeu, va impaca Biserica Sa; caci eu de multe ori avand gand sa vin, am fost impiedicat de treburile eparhiei; iar acum, numai suferind pierzarea poporului, si inca temandu-ma de osanda lui Dumnezeu, care zice: Sangele lor din mainile voastre il voi cere; de aceea am venit la tine, caci Dumnezeu m-a trimis.

Atunci Avva Macarie sculandu-se, a mers cu dansul si a venit la amagitorul acela, pe care, cand l-a vazut batranul, a zis episcopului: "Acesta are un diavol din cei stapanitori si ai cunoscut ca acesta nu este locul meu. Impotriva acestor duhuri nu m-am luptat deloc, caci sant doua cete de diavoli, una este care aduce placerile si dezmierdarile in trupul omului, iar alta care amageste sufletele, dar care este foarte lesne de biruit. Aceste duhuri le randuieste satana la vrajitori si amagitori, ca si la incepatorii de eresuri". Episcopul a zis: "Este trebuinta de rugaciune din adancul inimii, caci cuvantul nu are nici o putere".

Deci, i-a poruncit sa iasa la dansii; iar el iesind, episcopul i-a zis: "Cum de n-ai venit de atata vreme la noi?" Iar el a raspuns: "Pentru ca nu credeti drept". Zis-a catre dansul Sfantul Macarie: "Dar tu crezi bine?" Iar el a zis: "Foarte bine". Sfantul i-a zis: "Care este aceea pe care noi nu o cugetam bine?" El a raspuns: "Fiindca ziceti ca trupul a inviat; si inca mai ziceti ca si Dumnezeu a luat asupra-si trup si oase". Batranul i-a zis: "Daca zicem de la noi, rau zicem, iar daca astfel a grait adevarul, tu pentru ce graiesti impotriva? Cu toate acestea noi vom spune tie cum credem si daca te vei indupleca, bine vei face; iar daca nu, tu insuti vei primi pedeapsa de la Dumnezeu, pe ale carui dogme le lepezi". El a zis: "Eu intai sa-ti spun credinta mea". Iar sfantul a zis: "Credinta rea nici sa nu se numeasca credinta".

Deci, a poruncit episcopului sa zica Simbolul credintei si episcopul a zis: Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal, Atottiitorul; si celelalte de aici inainte, cum si alte graiuri de la apostolul. Atunci s-a rusinat ereticul si neavand ce sa raspunda, a zis catre Sfantul Macarie: "Mie nu-mi grai credinta cea din cuvinte, ci sa mergem la morminte si tu sa inviezi cu trupul pe unul din cei ce zac acolo si voi crede ca bine cugetati, ori eu sa scot suflet fara de trup, si sa va rusinez pe voi". Si intorcandu-se Sfantul Macarie, a zis episcopului: "Mare este raul, caci si pe Dumnezeu il ispitim, ca pentru un indracit sa se faca atat de mare semn". Zis-a episcopul: "Ba nu parinte, ci pentru o eparhie intreaga".

Atunci au mers la morminte si a venit si Ierachtenul sa cheme pe diavol. Si mult facandu-si rugaciunea lui cea ereticeasca, nu putea sa scoata nici un suflet fara trup din mormant. Atunci diavolul n-a iesit ca mai inainte, caci ii sta impotriva Duhul cel Sfant. Si cand a vazut ca nimic n-a putut face, le-a zis: "Pentru necredinta voastra nu poate sa iasa". Episcopul a zis: "Daca am fi fost rau-credinciosi, atunci mai vartos trebuia sa iasa, ca sa mustre necredinta noastra".

Iar batranul rugandu-se in sine, netagaduind nimic, a plecat genunchii la pamant, dupa ce a stat un ceas la rugaciune; impreuna cu toti care erau de fata, s-a ridicat, si lovind cu toiagul cel de finic un mormant, pentru ca toiegele monahilor celor de acolo sant de finic, a inviat un om din mormant, nu vreunul care a murit de curand, ci unul mort de mult.

Aceasta minune vazand-o Ierachteanul, a lesinat si iesind diavolul dintr-insul, el a cazut la picioarele sfantului, impreuna cu tot poporul care era de fata, si cerea sa-l ucida; dar nu i-a lasat sfantul, ci l-a luat cu sine in pustie si l-a izbavit de ratacire. Apoi, intreband pe cel ce a inviat daca stie pe Hristos, el a zis ca n-a auzit despre El nici cand traia. Deci, sfantul botezandu-l, l-a avut cu sine trei ani si apoi cu adevarata moarte a raposat, incat se potrivea si la el cuvantul Domnului, ca nici acesta n-a gresit, nici parintii lui; ci ca sa se arate slava lui Dumnezeu intr-insul.

Iar episcopul a intrebat pe Sfantul Macarie daca s-a suit in inima lui vreun cuget de slava omeneasca, cand a vazut inaintea lui atata popor, fata de o minune atat de mare? El a raspuns: "O inima care are indeletnicire a cata spre slava oamenilor, unul ca acesta pe Dumnezeu inca nu L-a cunoscut, si ceea ce face, ca un om o face; iar cel ce s-a invrednicit de insuflarea lui Dumnezeu, intru multa nevointa se afla, temandu-se sa nu cada.

Unul ca acesta numai o credinta are, de a iesi din trup, iar slava omeneasca nici in gand nu-i vine. Deci, o pilda ca aceasta iti zic: "Inchipuieste-ti pe cineva ca umbla pe mare si priveste spre cer in soare; unul ca acesta daca ar vedea locul pe unde umbla, s-ar scufunda. Astfel cel ce priveste la slava lui Dumnezeu, slava cea de la oameni o nesocoteste. Iar daca imprejurul acesteia s-ar intoarce, cade din aceea si cazand astfel, se biruieste de multe patimi".

Apoi Cuviosul Macarie a inviat inca si un alt mort, pentru care parintele Sisoe povestea asa: "Am fost in schit cu parintele Macarie si a sosit vremea secerisului; atunci, mergand la seceris noi sapte, iata o vaduva aduna spice dupa noi si plangea neincetat; apoi chemand Macarie pe stapanul holdei aceleia, l-a intrebat: "Ce are aceasta batrana de plange mereu?" Iar el a spus lui Macarie ca barbatul ei luand de la cineva un zalog, a murit fara veste, nespunandu-i ei unde a pus ceea ce a luat si voieste stapanul zalogului aceluia ca s-o ia pe ea in robie cu copiii ei". Si i-a zis Macarie lui: "Sa-i spui ei ca sa vina la noi, unde ne odihnim la amiaza". Cand a venit vaduva aceea, a zis catre dansa batranul: "Intotdeauna plangi astfel?" Ea a spus lui: "Barbatul meu a murit grabnic; el luase de la cineva niste aur sa-l pastreze, dar nu mi-a spus unde l-a ascuns". Zis-a catre dansa batranul: "Vino ca sa ne arati mormantul barbatului tau".

Deci luand pe frati, a mers cu dansa, apoi sosind la mormant, batranul a zis catre vaduva: "Du-te la casa ta". Si rugandu-se, a strigat batranul pe cel mort, zicand catre dansul: "Unde ai pus vistieria cea straina?" Iar el a raspuns din mormant: "In casa mea am ascuns-o, sub picioarele patului meu". Si a zis lui batranul: "Dormi iarasi pana la ziua invierii".

Iar fratii vazand aceasta, au cazut de frica la picioarele lui. Si le-a zis lor batranul: "Nu pentru mine s-a facut aceasta, pentru ca eu sant un nimic; ci pentru vaduva si saracia ei a facut Dumnezeu lucrul acesta. Insa sa stiti aceasta, ca Dumnezeu voieste ca sufletul sa fie fara pacat, si cel ce va cere de la El, va lua". Apoi, mergand, a spus vaduvei unde se afla vistieria. Iar ea luand-o, a dat-o stapanului ei si s-a mantuit de robie pe sine si pe fiii ei; si toti cei ce auzeau aceasta, au preamarit pe Dumnezeu.

Inca si un al treilea mort a inviat Cuviosul parinte Macarie; despre care scrie Rufin prezbiterul, astfel: "Odinioara, in locurile cele de aproape fiind faptuita o ucidere, se punea vina asupra unui nevinovat si acela a alergat in chilia sfantului, insa au mers in urma lui si cei ce voiau sa-l prinda ca pe un ucigas. Si voiau sa-l dea la judecata cea legiuita.

Deci, acela se lepada si se jura ca este nevinovat de sangele celui ucis, iar ei staruiau facandu-l vinovat. Si facandu-se de amandoua partile multa vorba si sfada, i-a intrebat Macarie unde este ingropat cel ucis. Si sculandu-se, a mers cu dansii la mormant; apoi plecandu-si genunchii, s-a rugat mult si a zis catre cei ce stau de fata: "Acum va arata Domnul daca este acesta cu adevarat vinovat de uciderea despre care ziceti". Si a strigat cu mare glas, chemand pe nume pe cel ucis, iar el a raspuns din mormant.

Sfantul a zis catre dansul: "In numele lui Iisus Hristos, zic tie sa ne spui noua daca ai fost ucis de omul acesta?" Iar acela cu glas foarte lamurit a raspuns din mormant, incredintandu-i ca n-a fost ucis de acela, pe care-l napastuiesc fara vina. Atunci, toti mirandu-se de o minune ca aceea, au cazut la pamant. Apoi, cazand la picioarele lui, ca iarasi sa intrebe pe cel ce zacea in mormant, cine l-a ucis. Atunci le-a zis cuviosul: "Despre aceasta nu-l voi intreba, pentru ca destul este mie ca sa izbavesc de napasta pe cel nevinovat; iar a da judecatii pe cel vinovat, nu este lucrul meu".

Odinioara a fost adus la cuviosul un tanar de care se plangea maica-sa ca era indracit; acesta era legat si tinut de doi oameni. El avea in sine pe diavolul imbuibarii, caci manca trei paini mari si bea un vas de apa, nu tocmai mic; insa toate cele mancate nu erau nimic, caci ca intr-un foc se mistuia hrana si bautura intr-insul. Deci, acel tanar, cand nu-i da maica-sa atat de mult sa manance, el striga la ea; de aceea plangea maica lui si ruga pe Cuviosul Macarie ca sa miluiasca pe fiul ei si sa-l tamaduiasca de o boala ca aceea.

Cuviosul a inceput a face rugaciuni cu dinadinsul catre Dumnezeu, pentru dansul; si dupa intaia si a doua zi, i-a fost mai usor tanarului si cerea mai putin sa manance. Deci, a zis sfantul catre maica lui: "Cat voiesti ca sa manance fiul tau?" Ea a zis: "Zece litre de paine". Iar sfantul ocarand-o, i-a zis: "De ce atat de mult ai cerut, o! femeie?" Deci, sapte zile postind fericitul si rugandu-se pentru acel tanar, a izgonit pe diavolul dintr-insul, si l-a facut ca cu trei litre de paine sa se sature; si apoi i-a poruncit ca nu in desert sa stea, ci sa se osteneasca lucrand cu mainile. Astfel, cu darul lui Dumnezeu, desavarsit sanatos a dat pe tanar maicii lui si i-a liberat cu pace.

Oarecand cuviosul a iesit din schit la locul Terinut, si inserand, a intrat intr-un mormant elinesc sa se culce; deci, erau acolo oase elinesti vechi si luand unul, l-a pus capatai lui. Diavolii vazand indrazneala lui, s-au maniat asupra-i si au vrut sa-l ingrozeasca, strigand cu glas femeiesc: "O! cutare, mergi in baie sa te speli?" Si a raspuns alt demon din oasele cele moarte, care zacea sub capul batranului, zicand: "Un strain am deasupra mea si nu pot sa vin". Batranul neinfricosindu-se, cu indrazneala batea osul acela, zicandu-i: "Scoala-te si te du, daca poti". Auzind acestea diavolii, au strigat cu mare glas, zicand: "Ne-ai biruit cu totul", si au fugit rusinati.

Apoi, umbland prin pustie, parintele Macarie a aflat o capatana de om uscata zacand pe pamant, pe care cand a intors-o cu toiagul sau, se parea ca da oarecare glas capatana aceea. Deci, a intrebat-o batranul cine este? Si capatana a zis: "Eu am fost incepator al slujitorilor idolesti, care au locuit in acest loc, iar tu esti parintele Macarie, cel plin de Duhul lui Dumnezeu; pentru ca tu, cand te rogi, milostivindu-te spre cei ce sant in munca, ei simt oarecare usurare". Si a zis batranul: "Care este usurarea sau munca voastra, spune mie?" Raspuns-a cu suspinare, zicand: "Pe cat este de departe cerul de la pamant, atat de mare este focul in al carui mijloc santem noi de la picioare pana la cap, cu totul arzandu-ne; si nu este cu putinta cuiva din noi ca sa vada fata altuia, iar cand te rogi pentru noi, ne vedem putin unul pe altul si aceasta este pentru noi usurare".

Acestea auzindu-le batranul, a lacrimat si a zis: "Vai de ziua in care va fi calcat omul poruncile lui Dumnezeu". Si iarasi a intrebat pe capatana aceea: "Au, este alta munca mai mare?" Raspuns-a capatana: "Sant altele cu mult mai adanci sub noi". Si intreband batranul, a zis: "Cine se afla intru acele adanci munci?" Capatana a raspuns: "Noi santem cei ce n-am cunoscut pe Dumnezeu si acum simtim milostivirea Lui, macar cat de putin; iar aceia care cunoscand pe Dumnezeu, s-au lepadat de El si n-au pazit poruncile Lui, cu mai grele si mai grozave chinuri sant chinuiti sub noi". Iar Sfantul Macarie luand capatana aceea, a ingropat-o in pamant si s-a dus.

Dupa aceasta, cuviosul batran vietuia deosebit, avand chilie in pustia cea mai mare; si era o manastire mai jos de el, intr-o alta pustie, avand monahi multi. Deci, sezand batranul langa cale, a vazut odinioara pe diavolul mergand in chip de om si avand o haina latoasa; iar la fiecare lat spanzura cate o tigvulita; apoi a zis catre el batranul: "Unde mergi, raule?" Acela a spus: "Ma duc sa tulbur pe frati". Batranul l-a intrebat iarasi: "Ce sant tigvulitele acestea pe care le porti?" Diavolul raspunse: "Duc gustari fratilor". Batranul zise: "In toate acestea sant gustari?" El a raspuns: "Da, pentru ca de nu-i va fi placut cuiva una, ii dau alta si pe toate la rand, ca fiecare sa aiba cate una".

Acestea zicand, s-a dus; iar batranul a ramas, pazind calea, pana se va intoarce. Atunci, vazandu-l intorcandu-se, i-a zis: "Ti-a mers bine?" El a raspuns: "Rau, caci unde mi-e bine mie?" Batranul ii zise: "Pentru ce?" Acela a raspuns: "Deoarece toti monahii mi s-au facut potrivnici si nimeni nu m-a primit". Batranul zise: "Dar pe nici unul dintr-insii nu-l ai prieten?" Diavolul raspunse: "Am numai pe un monah care ma asculta si cand ma duc la dansul, se invarteste ca paiata inaintea mea". Batranul l-a intrebat cum este numele monahului aceluia?" Diavolul raspunse: "Teopempt". Dupa aceasta s-a dus.

Sculandu-se Avva Macarie, s-a dus in cea mai de jos pustie, la manastirea aceea. Fratii de acolo auzind, i-au iesit cu ramuri in intampinarea lui si fiecare dintr-insii isi gatea chilia, socotind ca batranul va gazdui la dansul. Iar el a intrebat: "Cine este Teopempt?". Pe acesta vazandu-l, a intrat la dansul in chilie, iar el a primit pe parintele, bucurandu-se; si cand au inceput a vorbi singuri, i-a zis batranul: "Cum petreci, frate?" Acela raspunse: "Bine, cu rugaciunile tale". Batranul zise: "Nu te supara pe tine oarecare ganduri rele?" Fratele raspunse: "Acum imi este bine"; pentru ca se rusina sa-si marturiseasca gandurile sale de rusine. Atunci i-a zis batranul: "De multi ani postesc, nevoindu-ma, si toti ma cinstesc, dar intr-acesti ani ai batranetei ma supara necuratul duh al desfranarii". La aceasta Teopempt a raspuns: "Cu adevarat parinte, si eu sant foarte mult stapanit de duhul desfranarii".

Batranul cerca si celelalte ganduri pierzatoare ale sufletului aceluia, pana ce fratele i le-a spus pe toate. Dupa aceasta, cuviosul a intrebat pe frate: "Cum postesti?" El raspunse: "Pana la al noualea ceas". Grait-a sfantul: "Sa postesti pana seara, sa flamanzesti si sa inveti pe de rost parti din Evanghelie si din alte sfinte carti, ca sa te indeletnicesti totdeauna in gandirea lui Dumnezeu; si de-ti va veni gand rau, sa nu-l primesti si niciodata sa nu te cobori cu mintea in jos, ci totdeauna sa ai aminte sus, si-ti va ajuta Dumnezeu".

Asa intarind parintele pe acel frate, s-a dus in pustia sa. Si cand tinea calea, a vazut iarasi pe acel diavol mergand, si i-a zis: "Unde mergi?" Diavolul raspunse: "Ma duc sa tulbur pe frati". Zicand aceasta, a trecut alaturi. Dar cand s-a intors, i-a zis sfantul: "Cum sant fratii?" Diavolul raspunse: "Toti mi s-au facut potrivnici si acela pe care mai inainte il aveam prieten si ma asculta, nu stiu cine l-a razvratit si nu ma asculta nicidecum; caci s-a facut mai potrivnic decat toti si m-am jurat ca nu ma mai duc acolo, decat numai dupa o lunga vreme". Zicand acestea, s-a dus, iar sfantul s-a intors la chilia sa.

Odata au venit la Cuviosul Macarie in schit doi tineri straini, unul barbos, iar la altul abia incepea mustata; acestia l-au intrebat: "Unde este chilia lui Avva Macarie?" El le-a zis: "Ce voiti de la dansul?" Ei ii zisera: "Am auzit despre dansul si despre viata parintilor care sant in schit; deci am venit sa-l vedem". Batranul le-a spus: "Eu sant". Ei s-au inchinat lui pana la pamant si au zis: "Aici voim sa petrecem". Batranul vazandu-i ca sant dintre tinerii bogati, le-a zis: "Nu veti putea sa sedeti aci". Cel mai tanar raspunse: "De nu ne vei lasa sa petrecem aici, atunci ne vom duce aiurea".

Batranul a zis in mintea sa: "Pentru ce sa-i gonesc, caci se vor sminti? Deci, sa-i primesc, pentru ca singura osteneala pustiei ii va face ca de voie sa fuga de aici". Si a zis catre dansii: "Veniti si va faceti chiliute, daca puteti". Apoi le-a dat o secure si o cosnita plina de paine si sare, si ducandu-i departe, le-a aratat un loc pe o piatra vartoasa si le-a zis: "Aici sa va ziditi chiliuta, aducand lemne din lunca si sa sedeti"; pentru ca socotea batranul, ca vor fugi de osteneala. Apoi au intrebat tinerii aceia pe Macarie: "Ce lucreaza monahii?" Batranul le-a raspuns: "Impletituri". Si luand mladite, incepea a impleti din capat, zicandu-le: "Asa sa faceti cosnite si sa le dati la paznicii bisericesti, iar aceia va vor aduce paine si sare". Apoi cuviosul s-a dus la dansii, iar ei cu rabdare mare faceau toate cele poruncite, si n-au venit la parintele lor trei ani.

Aducandu-si aminte Avva Macarie de dansii, a zis in sine: "Care sa fie oare lucrarea lor de nu vin la mine, sa ma intrebe nimic?" Altii de departe vin, iar acestia care petrec mai aproape n-au venit, caci acei doi frati la nimeni nu mergeau, fara numai la biserica, ca sa primeasca impartasirea preacuratelor Taine.

Deci, batranul s-a rugat lui Dumnezeu, postind o saptamana, ca sa-i arate lui lucrarea lor, si dupa acea saptamana s-a dus la dansii, sa vada cum locuiesc; si batand el in usa, i-au deschis, apoi ei vazand pe omul lui Dumnezeu, i s-au inchinat pana la pamant, iar batranul facand rugaciune, a sezut. Apoi facand cel mai mare semn ca sa iasa cel mai tanar, acela a sezut impletind cosnite; iar in ceasul al noualea a intrat batand cel mai mic si facand putina fierbatura, a pus inainte masa si trei bucati de paine.

Pe urma, a zis batranul: "Veniti sa mancam". Si au mancat, multumind Domnului; dupa aceea, a adus apa cel mai tanar si au baut, iar dupa ce a inserat, a zis parintelui: "Te vei duce parinte de aici?" El le-a raspuns: "Nu, ci aici ma voi odihni". Ei i-au asternut o rogojina intr-un colt sub chilie, iar in celalalt s-a odihnit singur pe rogojina si s-a innoptat. Sfantul Macarie se ruga lui Dumnezeu sa-i arate fapta lui cea buna; deci, s-a desfacut acoperamantul chiliutei; facandu-se lumina, cei doi frati nu vedeau lumina, ci li se parea ca doarme batranul; si imboldind cel mai mare pe cel mai mic, s-au sculat amandoi, si, inchinandu-se, si-au ridicat mainile spre cer, rugandu-se in taina.

Atunci Cuviosul Macarie a vazut pe demoni ca mustele, venind la cel mai mic si unele se asezau pe buzele lui, iar altele pe ochi; dar ingerul lui Dumnezeu, avand o arma de foc, gonea de la dansul pe demoni, iar de cel mai mare nici nu putea sa se apropie; apoi despre ziua iarasi amandoi s-au odihnit.

Iar Cuviosul Macarie s-a facut ca si cum s-ar fi desteptat din somn, si toti s-au sculat. Apoi a zis cel mai mare frate: "Parinte, vei voi ca sa citim cei 12 psalmi?" Avva a raspuns: "Da". Si a cantat mai intai cel mai tanar si dupa fiecare stih iesea lumina de foc din gura lui si se suia la cer. Apoi a inceput a canta si cel mai mare, si iesea din gura lui foc ca o funie ce ajungea pana la cer. Dupa sfarsirea psalmilor, batranul vrand sa se duca, le-a zis: "Rugati-va pentru mine". Iar ei s-au inchinat lui pana la pamant, tacand; si asa se departa de dansii. Si a cunoscut ca cel mai mare este desavarsit intru bunatati, iar cu cel mai mic inca se lupta vrajmasul. Si nu dupa multe zile, a adormit intru Domnul cel mai mare, iar dupa dansul, a treia zi, a murit si cel mai mic. Si cand veneau unii din parinti la Avva Macarie, ii ducea la chiliuta celor doi frati si le zicea: "Veniti de vedeti locul in care s-au nevoit robii cei mari ai lui Hristos".

Odata, cuviosul rugandu-se lui Dumnezeu, s-a auzit un glas, care ii zise: "Macarie, inca n-ai venit la masura celor doua femei, care vietuiesc impreuna in cetatea cea de aproape". Deci, auzind de aceasta batranul, si-a luat toiagul si a mers la cetatea zisa, si gasind casa lor, a batut in usa. Atunci, odata a iesit una dintre ele si l-a primit cu mare bucurie.

Apoi, batranul pe amandoua chemandu-le, le-a zis astfel: "Pentru voi am suferit atata osteneala, venind din pustia cea departata, ca sa inteleg lucrurile voastre, pe care sa mi le spuneti, netainuindu-le". Femeile i-au raspuns batranului: "Crede-ne, sfinte parinte, ca noi santem pacatoase si traim cu barbatii nostri, deci ce fel de lucruri cauti de la noi?" Iar batranul staruia rugandu-le, sa-i arate randuiala vietii lor.

Ele fiind silite, au zis: "Noi nici un fel de rudenie nu avem intre noi si s-a intamplat de s-au insotit cu noi doi frati, si cu dansii petrecand impreuna 15 ani intr-o casa, cuvant rau sau necurat n-am zis una catre alta, nici ne-am sfadit candva; ci in pace pana acum vietuim si ne sfatuim cu un gand, ca lasand pe sotii cei trupesti, sa mergem in ceata sfintilor feciori, care slujesc lui Dumnezeu, dar n-am putut sa induplecam pe barbatii nostri sa ne lase, desi i-am rugat cu foarte multe lacrimi. Drept aceea, necastigandu-ne dorirea, am pus asezamant intre Dumnezeu si intre noi, ca nici un fel de cuvant desert sa nu zicem deloc pana la moartea noastra".

Acestea auzind Sfantul Macarie, a zis: "Cu adevarat, nici fecioare, nici femei maritate, nici monah, nici mirean, ci hotararea cea buna o cauta Dumnezeu, primind-o ca pe insasi fapta si dupa alegere, trimite fiecaruia pe Sfantul Duh, care lucreaza si indrepteaza viata tuturor celor ce vor sa se mantuiasca".

In zilele acestui Cuvios Macarie Egipteanul, a stralucit cu fapte bune in aceleasi pustietati si alt cuvios, Macarie Alexandrianul, care era prezbiter in manastirea ce se numea Chelie; iar acel loc era in pustie, intre Nitria si intre schit. Acel fericit Macarie Alexandrianul venea adeseori la Sfantul Macarie Egipteanul si de multe ori umblau impreuna prin pustie, pentru ca aveau mare dragoste intre ei.

In acea vreme, imparatind rau-credinciosul Valens, arianul (364-378), a fost prigonire mare asupra celor dreptcredinciosi pentru ca a venit in Alexandria un oarecare Luciu, episcop arian, cu oaste multa, si l-a izgonit de pe scaun pe fericitul episcop Petru, care a fost dupa Sfantul Atanasie cel Mare. Apoi a trimis si in pustie, ca sa izgoneasca pe toti sfintii parinti; dar mai intai a gonit pe cei doi Macarie, pe care, luandu-i ostasii noaptea si punandu-i in corabie, i-au dus departe, la un oarecare ostrov, in care era necunoscut numele lui Hristos Dumnezeu, dar unde idolii se cinsteau ca niste zei.

In acel ostrov, la un slujitor idolesc, era o fiica indracita, care simtind venirea Sfantului Macarie si a celorlalti cuviosi parinti, a alergat inaintea lor, strigand: "Pentru ce ati venit aici? Caci acest ostrov este vechea noastra locuinta". Iar ei facand rugaciune, au izgonit pe diavolul dintr-insa si au facut-o sanatoasa. Aceasta vazand-o tatal ei, slujitorul idolilor indata a crezut in Hristos si s-a botezat; si tot poporul din ostrovul acela a primit sfanta credinta si lor le-au facut o sfanta biserica.

Dar instiintandu-se despre aceasta raucredinciosul episcop Luciu, s-a rusinat ca a izgonit din locasurile lor niste sfinti si trimitand in taina, a intors iarasi la locurile lor pe fericitii Macarie si pe toti ceilalti parinti. Deci, iarasi a primit pe Sfantul Macarie Egipteanul in pustia schitului, iar pe alexandrianul in locul cel mai de sus pomenit, ce se numea Chelie, si fiecare din parinti s-a dus la locasul sau.

Dar, de vreme ce la Cuviosul parintele nostru Macarie Egipteanul veneau multi de pretutindeni, unii pentru invatatura, iar altii pentru tamaduiri, si o multime de bolnavi se adunau la dansul, de aceea, a fost de trebuinta ca sa zideasca o casa de oaspeti, ca intr-insa sa se odihneasca strainii si bolnavii; pe care casa a si facut-o. Deci, in toate zilele pe cate unul din bolnavi ungand cu sfantul untdelemn, il facea sanatos si-l libera; de aceea nu-i tamaduia pe toti indata, ca ceilalti zabovind la dansul cateva zile, nu numai trupului, ci si sufletului sa-si castige tamaduire, ascultand cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate.

Atunci a pus pe unul din frati sa slujeasca in casa de oaspeti, dar acela fiind indemnat de diavol, se biruia de patima iubirii de averi si tainuia de la saraci o parte; iar Cuviosul Macarie il invata, zicandu-i: "Frate Ioane, asculta-ma si primeste invatatura mea, care-ti va fi de folos", iar Ioan nu l-a ascultat pe sfantul, si n-a incetat din obiceiul cel rau; si a fost ca dupa moartea sfantului, la 15 sau la 20 de ani, acel frate tot slujea Iudei, care a pus intr-insul iubirea de argint, si partea saracilor la sine o tragea; deci, tot trupul lui s-a umplut de lepra, si nu numai averea cea adunata, ci si sufletul sau in ticalosie si-a pierdut.

Odata, cuviosul mergand de la schit la Muntele Nitriei, si apropiindu-se, a zis ucenicului sau: "Mergi putin inaintea mea". Mergand ucenicul, l-a intampinat un slujitor idolesc venind si adu-cand un lemn mare, iar fratele striga catre dansul: "Asculta, diavole, unde mergi?" Si intorcandu-se sjujitorul, l-a batut asa de tare, incat abia l-a lasat viu. Si luandu-si lemnul, a fugit.

Pe cand fugea el, l-a intampinat Avva Macarie, si i-a zis: "Mantuieste-te iubitorule de osteneala, mantuieste-te". Iar el mirandu-se, zise catre avva: "Ce lucru vezi la mine, de-mi urezi astfel de cuvinte?". Raspuns-a batranul: "Ca te vad ostenindu-te". Iar sjujitorul raspunse: "M-am uimit parinte de cuvintele tale, ca te-am cunoscut ca esti omul lui Dumnezeu; iar un alt monah m-a ocarat si eu l-am batut pana la moarte". Si cazand sjujitorul idolesc la picioarele sfantului, ii zise: "Nu te voi lasa parinte, pana ce nu ma vei face crestin si monah".

Si mergand cu Sfantul Macarie la fratele ce zacea abia viu, s-a dus la biserica din Muntele Nitriei si vazand parintii Nitriei pe sjujitorul idolesc cu Cuviosul Macarie, s-au minunat; apoi botezandu-l, l-a facut monah si multi dintre elini s-au facut crestini. Avva Macarie zise: "Cuvantul cel rau si pe cei buni ii facea rai, iar cuvantul cel bun si pe cei rai ii facea buni".

Cuviosul fiind in locasul lui Avva Pamvo, i-au zis batranii: "Spune un cuvant fratilor, pentru folos". Iar el a inceput a grai: "Iertati-ma, ca nu sant inca monah, insa am vazut monahi, pentru ca stand eu in schit in chilia mea, m-a silit gandul sa merg in pustia cea dinauntru, ca sa vad ce este acolo; si m-am luptat cu gandul cinci ani, temandu-ma ca nu cumva sa fie ispitire de la diavol si, nelasandu-ma acel gand, m-am dus in pustia cea departata si am aflat o balta cu apa si un ostrov in mijloc.

Apoi au venit fiarele pustiei sa bea apa si am vazut printre ele si doi oameni goi, iar eu m-am infricosat, pentru ca-mi parea ca sant duhuri. Ei insa, daca m-au vazut ca m-am infricosat, mi-au zis: "Nu te teme, ca si noi santem oameni". Apoi i-am intrebat: "De unde ati venit in pustia aceasta?" Si ei au zis: "Santem din viata de obste si, sfatuindu-ne, am venit aici; deci acum sant 30 de ani de cand am iesit din manastire. Unul din noi este egiptean, iar altul libian". Si m-au intrebat si ei, zicandu-mi: "Cum este lumea acum? Raul da apa la vremea lui? Pamantul se indestuleaza cu obisnuitele roduri?" Si le-am zis: "Da". Apoi i-am intrebat, cum pot sa fiu monah? Atunci ei mi-au zis: "De nu se va lepada omul de toate cele ce sant pe lume, nu poate sa fie monah". Eu le-am zis: "Neputincios sant si nu pot sa fiu ca voi". Ei mi-au zis: "De nu poti sa fii cum santem noi, sezi in chilie si plange-ti pacatele". Si iarasi i-am intrebat: "Cand vine iarna, nu inghetati? Iar vara nu se ard de soare trupurile voastre?" Ei au raspuns: "Dumnezeu ne-a facut randuiala aceasta, ca nici iarna sa nu patimim de ger, nici vara de arsita". Pentru aceasta v-am spus voua fratilor, ca inca nu m-am facut monah, ci am vazut monahi.

Fiind intrebat de oarecare parinti Avva Macarie, cum a slabit - caci nu numai cand postea, ci si cand manca, trupul lui totdeauna era uscat -, le raspunse: "Lemnul acela cu care se intorc vreascurile care ard, se aprinde si el de foc; asa si omul, daca si-ar adanci mintea in frica lui Dumnezeu, si de infricosata intrebare si focul gheenei totdeauna si-ar aduce aminte, atunci frica aceea ii mananca trupul si ii usuca oasele".

Iarasi l-au intrebat pe el fratii: "Avvo (parinte), cum ne vom ruga?" Zis-a lor batranul: "Nu este trebuinta de cuvinte multe, ci numai de a ridica mainile si a zice asa: "Doamne, precum voiesti si precum stii, miluieste-ma". Si de va navali razboiul pacatelor, se cade a zice: "Doamne miluieste". Acela stie cele ce sant noua de folos si va face mila cu noi". Apoi l-a intrebat Avva Isaia, zicand: "Spune-mi un cuvant de folos, parinte". Zis-a batranul: "Fugi de oameni". Iar el a zis: "Si ce este daca voi fugi de oameni?" Iar batranul raspunse: "Sezi in chilia ta si plangi pacatele tale". Iar lui Pafnutie, ucenicul sau, i-a zis: "Sa nu asupresti pe nimeni, nici sa clevetesti pe nimeni; deci, pazindu-le acestea, te vei mantui". Iarasi a zis: "Sa nu te odihnesti in chilia fratelui celui ce are minte rea".

Apoi a venit la dansul un frate oarecare si i-a zis: "Avvo, spune-mi un cuvant prin care sa ma mantuiesc". Zis-a lui batranul: "Mergi la morminte si graieste de rau pe cei morti". Deci, a mers fratele si graia de rau, apoi si cu pietre a batut mormintele; dupa aceea venind, a spus batranului; iar acela l-a intrebat: "Nimic nu ti-au spus?" Zis-a el: "Nu". Atunci ii zise batranul: "Mergi si ii lauda pe ei".

Deci, a mers si a inceput cu laude a ferici pe cei morti, zicandu- le: "Apostoli, sfinti si dreptilor!" Apoi intorcandu-se, a spus batranului ca i-a laudat. Iar batranul i-a grait: "Nimic nu ti-au raspuns?" A zis el: "Nu". Batranul a zis: "Vezi ca nici cand i-ai grait de rau nu ti-au spus ceva impotriva, nici cand cu laude i-ai fericit, nu ti-au zis tie ceva; asa si tu, de vei voi sa te mantuiesti, sa fii ca un mort, nici ocarandu-te, sa nu te manii, nici cinstindu-te sa nu te inalti si atunci te vei mantui".

Apoi spuneau fratii despre acest fericit parinte, ca de venea cineva din frati la dansul, ca la un sfant si om mare, nimic nu vorbea cu dansul; iar daca un frate, ca si cum intru nimic socotindu-l, ii zicea; "Avvo, cand ai fost in lume si furai silitra de o vindeai, nu te bateau cei mai mari ai tai?" Despre acestea, daca ii zicea lui cineva, cu acela vorbea cu bucurie, raspunzandu-i la toate intrebarile lui.

Odata au trimis batranii din Muntele Nitriei, in schit, la Avva Macarie, zicand: "Avvo, ca sa nu se osteneasca toata multimea fratilor venind la tine, vino tu singur la noi, mai inainte pana a nu te duce catre Domnul". Si mergand Cuviosul Macarie la Nitria, s-au adunat la dansul toti si l-au rugat batranii sa spuna un cuvant fratilor; iar el plangand, a zis catre dansii: "Sa plangem fratilor si ochii nostri sa verse lacrimi, care ne curatesc pe noi mai inainte, pana ce nu mergem acolo, unde lacrimile vor arde trupurile in chinuri". Atunci plangeau toti; apoi, cazand cu fetele la pamant, ziceau: "Roaga-te pentru noi, parinte".

Acest parinte Macarie, cand era in Egipt, a aflat odinioara un talhar in chilia sa, apucandu-i lucrurile ce avea si era si dobitocul lui legat afara, pe care punea cele ce luase. Iar cuviosul s-a facut ca este strain de casa si ajuta strainului a scoate din casa si a le pune pe dobitoc; apoi l-a petrecut cu pace, zicand intru sine: "Nimic aducand in lumea aceasta, aratat este ca nici nu putem duce ceva de aici. Domnul a dat, si precum El bine a voit, asa a si facut, bine este cuvantat Dumnezeu intru toate". Despre acest Cuvios Macarie ziceau parintii ca s-a facut ca un fericit, caci Avva Macarie acoperea neputintele omenesti pe care le vedea.

S-a dus odata unul din ucenicii Cuviosului Macarie in cetate, ca sa vanda lucrul mainilor sale, cosnitele si rogojinile, si l-a intampinat acolo o femeie desfranata, care vazand frumusetea tanarului, s-a ranit de el si l-a chemat la sine, ca si cum voia sa cumpere cosnitele pe care le vindea; iar el necunoscand gandul ei cel viclean, a intrat in casa, iar femeia luand o cosnita, intreba cu cat voieste s-o vanda?

Apoi spunand vorbe desfranate catre dansul, se ispitea, ca si de demult egipteanca, ca sa insele spre pacat pe Iosif cel curat, iar fratele vazandu-se in primejdie, pentru ca era aproape de caderea in pacat, si-a intors mintea spre cer, zicand intru sine: "Cel ce ai izbavit pe proorocul Tau din pantecele chitului, Hristoase Imparate, si pe mine din marginea pierzarii si din moartea aceasta sufleteasca izbaveste-ma, cu rugaciunile placutului Tau, ale lui Macarie, parintelui meu". Si indata a fost rapit de o mana nevazuta, precum odinioara Avva a fost luat de ingeri, si in chilia sa s-a dus; iar acolo a aflat pe Sfantul Macarie rugandu-se lui Dumnezeu pentru dansul, ca din primejdia ce era de fata, sa se izbaveasca ucenicul sau, pentru ca stia ceea ce se facea si pe cele de departe ca si pe cele de aproape le vedea cu ochii mintii, deci, vazand pe ucenicul sau, a zis: "Multumire sa dam, o! fiule, iubitorului de oameni Dumnezeu, caci din gura balaurului si din portile iadului Te-a izbavit, rapindu-te cu dumnezeiasca Sa putere din caderea in pacat si aducandu-te in chilie, precum odinioara a adus pe Apostolul Sau, Filip".

Astfel rugaciunile cuviosului acestuia puteau mult spre Dumnezeu. Oarecand, singur fiind rapit prin vazduh, s-a aflat la o mare departare; - pentru ca ducand cosnite de la schit, se ostenise -, apoi a sezut si s-a rugat, zicand: "O! Dumnezeule, Tu stii ca am slabit". Si indata s-a aflat langa raul unde voia sa mearga.

Dar acum este vremea ca sa povestim si despre fericitul sfarsit al fericitului Cuvios Macarie, despre care Serapion, scriitorul vietii lui, povesteste in acest chip: Pentru ca vremea mortii i-a sosit, deci se cadea si acestuia, om fiind, sa slujeasca datoriei firesti; caci era garbovit de batranete, vietuind 97 de ani. Insa nu fara stire i-a fost lui sfarsitul, pentru ca de fata standu-i doi barbati preacinstiti, i-au zis: "Bucura-te, o! Macarie!"

Si unul dintr-insii era Sfantul Antonie, povatuitorul pustiei, iar altul Sfantul Pahomie, invatatorul vietii monahicesti. Acestia i-au zis lui: "Hristos ne-a trimis, ca bine sa-ti vestim sfarsitul tau cel de bucurie; pentru ca de acum peste noua zile vei trece la viata cea pururea fiitoare, si vom veni si noi in ziua aceea la tine si cu bucurie te vom lua cu noi, ca inaintea scaunului Stapanului sa stai impreuna cu noi si sa te indulcesti de hrana cea fara de moarte". Apoi zicandu-i "pace tie", s-au facut nevazuti de la ochii lui. Iar dumnezeiescul Macarie chemand pe ucenicii sai, le-a zis: "Vremea iesirii mele, o! fiilor, iata a sosit, iar pe voi bunatatii Domnului va incredintez; deci, sa paziti randuielile parintesti si predaniile pustniciei".

Apoi, unora, pe care ii stia ca le sant mai bune faptele, le-a incredintat ingrijirea pentru cei ce intrasera de curand in viata monahiceasca, care cu duhovniceasca varsta erau inca prunci. Si punandu-si pe dansii mainile si invatandu-i din destul, apoi rugandu-se pentru dansii, se pregatea de moarte.

Deci, sosind ziua a noua, un heruvim cu multime de ingeri stand inaintea dumnezeiescului parinte, i-a zis: "Scoala-te, urma-torule al lui Dumnezeu si mergi cu noi la viata vesnica; ridica-ti ochii tai imprejur si vezi cate cete din cei fara trupuri si de sfinti s-au trimis tie de la Atottiitorul, ca sa te aduca la Sine. Vezi soborul apostolilor, adunarea proorocilor, multimea mucenicilor, ceata arhiereilor si a pustnicilor, unirea cuviosilor si a dreptilor. Deci, da-mi sufletul tau, care mi-a fost dat mie de Dumnezeu ca sa-l pazesc in trup, iar acum, despartindu-se din legaturile trupesti, ca pe o bogatie sa-l iau cu cinste si trecandu-l prin puterile cele potrivnice, sa-l duc inaintea dumnezeiescului scaun al Stapanului, ca sa se veseleasca cu toti sfintii cei din veac".

Acestea graindu-le acel infricosat heruvim, fericitul Macarie sarutand pe toti cei ce erau langa dansul si pentru dansii rugandu-se, si-a ridicat ochii si mainile in sus, zicand cel mai de pe urma cuvant: In mainile Tale, Doamne, imi dau duhul meu. Si astfel si-a dat fericitul sau suflet, lasand multa plangere ucenicilor. Apoi, adauga Serapion si aceasta, pe care a auzit-o de la Cuviosul Pafnutie, care era unul din ucenicii lui Macarie: ca acel sfant suflet, fiind ridicat de heruvimi si spre cer suindu-se, unii din parinti priveau cu ochii sufletesti spre diavolii cei din vazduh cum stau departe si strigau: "O! de ce slava te-ai invrednicit, Macarie".

Iar Sfantul le raspundea: "Nu, caci inca ma tem, pentru ca nu ma stiu de am facut vreun lucru bun". Apoi vrajmasii cei ce erau in vazduh, strigau: "Cu adevarat ai scapat de noi, Macarie". Iar el le zicea: "Ba nu, caci imi mai trebuie ceva ca sa scap". Si fiind acum inauntrul portilor ceresti, diavolii plangand, strigau: "A scapat de noi, a scapat!". Iar el cu mare glas le-a raspuns: "Cu adevarat am scapat de mestesugirile voastre, cu puterea Hristosului meu fiind ingradit". Astfel a fost viata, sfarsitul si mergerea la vesnica viata a Cuviosului parintelui nostru Macarie.

Dar se mai afla despre acest cuvios parinte, cuvinte si povestiri in Pateric si pe aiurea; deci cel ce va voi, poate sa caute acolo; slavim pe Tatal nostru si pe Fiul si pe Sfantul Duh, unul Dumnezeu cel slavit intru Sfintii sai, in veci. Amin.

Viata Cuviosului Parintelui nostru Macarie Alexandrinul

(19 ianuarie)

Cetatea Alexandriei a odraslit pe un alt Cuvios Macarie, care era mai inainte vanzator de poame, iar Sfantul Botez l-a primit dupa 40 de ani de la nasterea sa. Dupa aceasta, lepadandu-se de lume, s-a facut monah si dupa nevointele cele multe si ostenelile mona-hicesti, s-a invrednicit de treapta preoteasca si a luat egumenia manastirii ce se numea Chelia, care era in pustia Egiptului, intre Nitria si schit; si i-a fost prieten de aproape Cuviosului Macarie Egipteanul, cu care a suferit izgonire in vremea imparatiei lui Valens, de la Luciu arianul, mincinosul episcop al Alexandriei, si de multe ori locuia cu acel Sfant Macarie.

Deci, amandoi Macarie erau asemenea cu obiceiul si cu viata si au avut povatuitor si invatator pe marele Antonie, de la care s-au povatuit spre viata cea desavarsita in bunatati, fiind ucenicii aceluia; insa mai batran cu anii era Cuviosul Macarie Egipteanul, care s-a dus mai intai catre Domnul.

Acest cuvios Macarie Alexandrinul ramanand dupa dansul, a vietuit citiva ani, si despre el Paladie, episcopul, in Lavsaicon, scrie astfel: "Am vazut pe Sfantul Macarie Egipteanul, prieten in faptele credintei, avand acelasi nume cu Sfantul Macarie Alexandrinul, care era prezbiter al locului ce se numea Chelie, unde am petrecut si eu noua ani, iar trei ani am vietuit cu Sfantul Macarie, ale carui fapte si semne ale vietii lui placute, singur le-am invatat pe unele, iar pe altele le-am aflat de la cei ce au vietuit cu dansul mai inainte.

Acela vazand odata la marele parinte Antonie niste smicele de finic alese, din care facea impletituri si cosnite, a cerut de la dansul un snop din smicelele acelea, dar Sfantul Antonie i-a zis: Este scris sa nu poftesti lucrul aproapelui tau. Si cand a zis aceasta, indata s-au uscat toate mladitele; care lucru vazandu-l Antonie, a zis catre Macarie: "Iata Duhul Sfant a odihnit peste tine, si vei fi dupa mine mostenitor al lucrurilor mele".

Dupa aceasta, diavolul a aflat in pustie pe Sfantul Macarie, foarte slabit cu trupul, si i-a zis lui: "Ai luat darul lui Antonie, de ce nu-l intrebuintezi si nu ceri de la Dumnezeu hrana si intarire spre calatorie?" Sfantul ii raspunse: "Puterea si slava mea este Domnul; iar tu nu ispiti pe robul lui Dumnezeu". Atunci diavolul s-a facut nalucire si sfantul vedea o camila incarcata cu toate felurile de mancaruri, ratacind prin pustie, pe care vazand-o sfantul, ca se apropie de dansul si cunoscand ca este nalucire, a stat la rugaciune si indata a inghitit pamantul nalucirea aceea.

Odata, Cuviosul Macarie Alexandrinul poftise sa manance struguri proaspeti si buni, care i se trimisesera de cineva; si vrand sa-si biruiasca pofta cu infranare, i-a trimis unui alt frate neputincios, care poftise acest fel de struguri. Acela i-a primit cu bucurie, dar vrand sa-si pazeasca infranarea, a trimis altui frate mai neputincios, care poftea acest fel de hrana; dar si acela luandu-i, a facut acelasi lucru, desi era foarte flamand. Si asa strugurii aceia fiind trimisi de la unul la altul, inconjurand pe multi frati, au venit iarasi in mainile Cuviosului Macarie, aducandu-se intregi de la cel mai de pe urma frate, ca un mare dar, pentru ca nimeni n-a voit sa guste dintr-insii. Atunci cuviosul cercetand lucrul si afland ca pe toti fratii i-au inconjurat strugurii aceia, s-a mirat, si multumind lui Dumnezeu pentru o infranare ca aceea a tuturor fratilor, n-a gustat nici el nici o boaba dintr-insii. Si cand auzea ca se face de cineva vreo fapta buna, se sarguia si el cu dinadinsul s-o urmeze si s-o implineasca cu totul.

Odata, a auzit despre taveniseoti ca in tot postul cel mare de 40 de zile n-au gustat nimic din mancarile care se fac la foc. De aceea, si-a pus randuiala, ca sapte ani sa nu guste din mancarile care se fac la foc; nici coapte, nici fierte, si n-a mancat nici paine, nici fiertura, decat numai poame crude sau niste seminte muiate in apa. Deci, a petrecut intr-o infranare ca aceasta sapte ani.

A auzit dupa aceea de alt monah ca manca cate o bucata de paine pe zi. Mare chinuire a trupului era si aceea de care ne povesteste Paladie; ca o data zimbind Macarie, graia aceasta: "Multe faramituri apucam cu mana din vas, dar pentru stramtorimea gurii, nu puteam sa le scot, si asa vasul acela nu ma lasa sa mananc cat as fi voit". Drept aceea, astfel flamanzind, a petrecut trei ani, mancand numai patru sau cinci dramuri de paine pe zi, asemenea si apa dupa masura hranei; iar untdelemn 6 litri ii ajungeau de mancare pe tot anul. Odata, voind desavarsit sa-si biruiasca somnul, 20 de zile si nopti n-a intrat sub acoperamant, si se ardea ziua de zaduf, iar noaptea rabda raceala, in tot chipul chinuindu-se sa nu doarma.

Cuviosul a voit indata sa vada gradina si mormantul care se numea Chipotafion al lui Iani si al lui Iamvri, vrajitori egipteni, care au fost in vremea lui Faraon, ca acolo sa se lupte cu diavolii; pentru ca se povestea ca la locul acela erau multime de diavoli prea cumpliti, pe care cei vrajitori cu uratele lor farmece ii adunasera acolo.

Vrajitorii aceia erau frati si peste mestesugul vrajitoriei lor, aveau cea dintai cinste la Faraon si puteau mult in tot Egiptul; deci, au zidit la un loc osebit in pustie, o gradina facuta din pietre in patru colturi, iar intr-insa si-au facut mormant cu lucru minunat; au pus acolo multime de aur, au sadit pomi de tot felul si au sapat un put mare, pentru ca era locul acela de stanca si umed.

Toate acelea le-au facut, nadajduind ca dupa iesirea lor din trup, sa vietuiasca acolo in veci cu sufletele lor, iar de bunatatile acelea ca in Rai sa se desfateze. Dar de vreme ce robul lui Dumnezeu, Macarie, nu stia calea spre gradina aceea, mergea dupa stele si precum carmacii trec marea, astfel si el a trecut toata pustia cu picioarele; insa a luat cate o trestie si, dupa fiecare stadie, infigea in pamant o trestie, ca sa poata dupa acele semne, sa se intoarca inapoi; iar dupa ce in noua zile a trecut toata acea pustie, s-a apropiat de gradina despre care s-a spus, si sosind noaptea, s-a odihnit putin de osteneala si a adormit; insa diavolul, care se impotriveste totdeauna nevoitorilor lui Hristos, adunand toate trestiile acelea cu care Macarie si-a insemnat calea sa, le-a pus la capul lui, pe cand dormea el.

Iar batranul sculandu-se din somn, a aflat langa sine trestiile, fiind legate in snop. Dar aceasta s-a facut cu voia lui Dumnezeu, spre mai multa nevointa a robului Sau, ca sa nu nadajduiasca spre trestii, ci spre mila Lui, care a povatuit candva pe Israel, prin stalp de nor, 40 de ani in acea infricosata pustie.

Sfantul Macarie spunea despre sine, zicand: "Cand m-am apropiat de gradina si de acel mormant, au alergat intru intampi-narea mea ca la 70 de diavoli, in diferite feluri de asemanari, dintre care unii racneau, iar altii cu mare manie scrisneau asupra mea cu dintii, iar altii zburand ca corbii in fata mea, indrazneau a se repezi, strigand: "Ce cauti aici, Macarie? La ce-ai venit la noi? Au doara am suparat pe cineva dintre voi, monahii? Fii la locul tau cu cei asemenea tie; ai pustia, din care ai izgonit pe prietenii nostri; noua nu ne este nimic cu tine de obste, pentru ce ai navalit la locul nostru? Fii indestulat cu pustia, ca un pustnic, caci acest loc ni l-au incredintat noua cei ce l-au lucrat; tu insa nu vei putea sa petreci aici; pentru ce voiesti sa intri in aceasta stapanire a noastra? Aici nici unul dintre oamenii cei vii n-au intrat, din acea vreme de cand s-a facut ingroparea fratilor, care au auzit aceasta".

Facand multa strigare diavolii, Sfantul Macarie le-a zis: "Voi intra numai sa vad si ma voi duce de aici". Diavolii i-au raspuns: "Sa ne fagaduiesti noua aceasta numaidecat". Zis-a robul lui Hristos: "O voi face aceasta". Iar diavolii s-au stins. Deci, intrand in acea gradina, l-a intampinat un diavol infricosat, cu sabia ascutita, ingrozindu-l; catre acesta Sfantul Macarie a raspuns: "Tu vii asupra mea cu sabia, iar eu vin asupra ta cu numele Domnului Savaot si cu puterea Dumnezeului lui Israel". Si a fugit diavolul de la dansul.

Cuviosul, intrand inauntru, a vazut toate cele ce erau acolo, cum si putul in care spanzura o ciutura de arama, legata cu un lant de fier si pomi de gradina, care nu aveau nimic, caci se uscasera de soare, iar zidirea cea minunata a mormantului era impodobita cu mult aur. Si toate privindu-le destul, a iesit de acolo fara vatamare si impiedicare, apoi in 20 de zile s-a intors la chilia sa. Intr-acea cale, pe cand se intorcea, s-a sfarsit painea si apa pe care le purta cu sine, si a inceput a slabi; deci, era sa cada de foame si de sete, dar iata i s-a aratat, precum singur a spus mai pe urma, o asema-nare de fecioara, imbracata cu haina alba, care lucea; si a vazut o vadra cu apa curata inaintea lui, departe ca de o stadie, si fecioara adeseori punand-o jos ii arata apa si il chema sa vina sa bea. Iar el nu putea s-o ajunga, dar cu nadejdea acelei ape, a mers trei zile dupa dansa, ostenind tare, pentru ca trei zile acea fecioara i s-a aratat, mergand inainte.

Apoi i s-a aratat o cireada de bivolite (pentru ca sant multime de acestea in partile acelea), dintre care una a stat in preajma batranului ostenit, avand langa sine un vitel mic si curgea lapte din ugerul ei; apoi a auzit de sus un glas, zicandu-i: "Macarie, apropie-te si bea laptele ei". Iar el apropiindu-se, a supt din destul si si-a intarit trupul.

Apoi a spus sfantul despre sine si aceasta: "Ca sa-mi arate Domnul cea mai mare mila a Sa si sa invete nevrednicia mea, ca spre a Lui purtare de grija sa-mi pun nadejdea, a poruncit bivolitei aceleia sa mearga dupa mine, pana la chilia mea si in toate zilele sa ma hraneasca in cale. Iar ea fiind slujitoare poruncii Ziditorului, venea dupa mine si nu lasa vitelul sau la titele sale, ca numai pe mine sa ma hraneasca".

Odata acest sfant si minunat barbat sapa un put pentru racorirea monahilor si erau maracini si vreascuri in locul acela, unde sapa, de unde iesind o aspida, l-a muscat si acea jivina este foarte veninoasa si vatamatoare; iar sfantul apucand cu amandoua mainile aspida, de doua parti, a rupt-o, zicand: "De vreme ce nu te-a trimis Dumnezeul meu asupra mea, cum ai indraznit a te apropia de mine si a ma musca?". Insa acea muscare a aspidei n-a vatamat intru nimic pe cuviosul.

Despre tavenisioti, iarasi auzind fericitul cum ca au randuiala de viata prea minunata, schimbandu-si haina monahiceasca si luand pe cea mireneasca, s-a dus acolo; si 15 zile mergand prin pustie, a ajuns la Manastirea Tavenisiotilor, ca un om simplu si a intrebat de arhimandritul Pahomie, barbatul cel iscusit si inainte-vazator, care era plin de darul proorocesc; insa atunci nu i se descoperise lui de la Dumnezeu despre Macarie; caci intrand Macarie la Pahomie, i-a zis: "Ma rog tie, parinte, sa ma primesti in manastirea ta, ca sa fiu monah". Grait-a Pahomie lui: "Nu vei putea de acum sa fii monah, de vreme ce esti batran si nu poti sa te ostenesti; sant alti frati care din tinerete au deprins iubirea de osteneala monahiceasca, iar tu, fiind batran, nu vei putea suferi ostenelile; apoi slabind, te vei duce de aici si de noi vei grai de rau". Deci, nu l-a primit in ziua intai, nici in a doua, pana la a saptea; iar Macarie rabda, postind. Dar in a saptea zi, a zis catre arhimandrit: "Primeste-ma, parinte, si de nu voi posti si de nu voi lucra ceea ce lucreaza fratii, apoi vei porunci ca sa ma izgoneasca din manastire."

Iar Sfantul Pahomie a spus despre dansul fratilor, ca sa-l primeasca, si erau 1400 de frati; deci au primit pe Macarie in manastirea aceea si trecand putina vreme, a sosit postul sfintelor 40 de zile si a vazut batranul pe fiecare din frati dupa puterea sa postind; pentru ca unii primeau hrana seara, altii dupa doua zile, iar altii dupa cinci zile gustau si altii stateau toata noaptea rugandu-se, iar ziua sedeau lucrand.

Macarie, luand mladite de finic, a stat intr-un colt si in toate cele 40 de zile, pana la Pasti, n-a gustat nici paine, nici apa decat numai foarte putine frunze crude de varza, pe care le manca in ziua Duminicii. Si aceasta o facea ca sa se arate altora ca mananca si ca sa nu vina intru inaltarea mintii; si stand in coltul acela, neincetat lucra cu mainile si nu s-a odihnit, nici n-a sezut, nici nu s-a culcat; apoi, desi iesea pentru vreo trebuinta de la locul sau, indata venind la loc, nedeschizandu-si gura sa, in tacere facea cu inima rugaciuni catre Dumnezeu.

Vazand aceasta nevoitorii manastirii aceleia, s-au maniat pe parintele lor si au zis catre dansul: "De unde ai adus la noi pe acest om fara de trup, spre infruntarea noastra? Sau pe dansul sa-l izgonesti de aici, sau noi ne vom duce". Cuviosul Pahomie auzind aceasta de la frati, apoi despre pustniceasca lui viata cercetand si instiintandu-se, se ruga lui Dumnezeu ca sa-i descopere lui despre dansul, cine este. Si i s-a descoperit cum ca este Macarie.

Atunci Cuviosul Pahomie, luand de mana pe Cuviosul Macarie, l-a dus in biserica si, cuprinzandu-l cu dragoste, i-a zis: "Bine ai venit, cinstite parinte; tu esti Macarie si te-ai tainuit inaintea mea. Eu de multi ani auzind despre tine, doream sa te vad; multumesc tie, ca pe fiii mei i-ai invatat smerenia, ca sa nu se inalte cu mintea mandrindu-se precum postirile si nevointele lor; deci, destul ne-ai folosit pe noi". Apoi s-au instiintat toti fratii si adunandu-se, cu dragoste i s-au inchinat lui si l-au poftit ca sa se roage pentru dansii. Dupa aceea, Cuviosul Macarie, dandu-le tuturor pace, s-a intors la locul sau.

Acest nepatimas barbat a spus despre sine si aceasta: "Am dorit odinioara ca sa indreptez mintea mea astfel ca nimic paman-tesc gandind, numai spre Unul Dumnezeu sa fie si sa nu se desparta de El nicidecum; atunci m-am hotarat spre acea gandire de Dumnezeu vreme de cinci zile. Inchizand chilia si ograda mea, ca sa nu vina nimeni la mine si ca sa nu vorbesc cu nimeni, am stat acolo incepand de luni si i-am hotarat mintii mele, zicandu-i:

"Vezi, sa nu te pogori din cer; ai pe ingeri, arhangheli si toate cerestile puteri, heruvimi, serafimi, si pe Facatorul lor Dumnezeu. Deci, fii acolo si nu te cobori la cele de sub cer ca sa nu cazi in ganduri pamantesti". Si stand astfel doua zile si doua nopti, toata mintea inaltand-o in sus, atat de mult am intaratat pe diavol, incat, facandu-se cu totul vapaie de foc, a ars toate cele ce erau in chilia mea, cum ii rogojina pe care stam si mi se parea ca si eu cu totul voi arde; apoi, infricosindu-ma, si a treia zi neputand mai mult sa-mi tin mintea inaltata la cer, m-am pogorat la ganduri pamantesti, Dumnezeu astfel voind, ca nu cu inaltare de minte sa mi se socoteasca mie".

Despre acest cuvios povesteste Paladie, episcopul si aceasta: "Venind la dansul odinioara, am aflat inaintea chiliei lui un preot oarecare din sat, care avea o boala care se numeste cangrena; acela venise la Cuviosul Macarie pentru tamaduire si nu-l lasa la sine sfantul, nevrand sa vorbeasca cu dansul; deci, eu am rugat pe sfantul, zicand: "Miluieste pe nevoiasul acela si macar un raspuns sa-i dai lui". Iar fericitul mi-a zis: "Nevrednic este de tamaduire, caci de la Domnul este a lui pedeapsa. Iar de vei voi ca sa fie tamaduit, apoi sa-l sfatuiesti ca de acum sa inceteze a sluji preoteste".

L-am intrebat pe sfantul: "Pentru ce!". Iar sfantul a raspuns: "Fiind prea desfranat, el slujea Sfanta Liturghie si pentru aceea se pedepseste; iar de se va teme de Dumnezeu si va inceta slujirea aceea, pe care fara frica o facea, il va tamadui Dumnezeu". Iar eu (zice Paladie), cand am spus despre aceasta preotului, cu juramant s-a fagaduit ca sa nu mai slujeasca preoteste.

Atunci Cuviosul Macarie, luandu-l, i-a zis: "Crezi ca exista Dumnezeu de care nimic nu se tainuieste?". Raspuns-a preotul: "Astfel cred, parinte, si ma rog tie pentru mine, pacatosul". A zis Macarie: "N-ai putut sa te indreptezi inaintea lui Dumnezeu?". Raspuns-a acela: "N-am putut". Ii zise lui Macarie: "De vei marturisi pacatul tau si pedeapsa lui Dumnezeu daca o cunosti, apoi indrepteaza-te acum". Iar preotul si-a marturisit caderea sa in pacat si s-a fagaduit ca sa nu mai greseasca, nici sa slujeasca ale preotiei, ci sa fie in randuiala celor mireni.

Atunci, sfantul si-a pus mainile pe dansul si s-a rugat lui Dumnezeu pentru el, si in putine zile s-a tamaduit de rani; apoi perii capului lui au crescut si sanatos s-a intors la casa sa, laudand pe Dumnezeu si dand multumire marelui Macarie.

Sfantul Macarie avea chiliile sale in diferite locuri: Una in schit, fiind in pustia cea dinauntru; alta in Libia, alta in locul ce se numea Chelie si alta in muntele Nitriei. Dintre acestea nici una nu avea nici usa, nici fereastra, sezand in sfintele 40 de zile in intuneric. Si una era mai stramta, in care nu putea sa-si intinda picioarele; iar alta mai larga, in care vorbea cu cei ce veneau la dansul. Apoi multime fara de numar a tamaduit de duhurile cele necurate.

Paladie pomeneste de o fecioara de neam bun, de multi ani slabanogita, care fiind adusa din Tesalonic la dansul, in vreme de 20 de zile, cuviosul ungand-o cu untdelemn sfant si rugandu-se, a tamaduit-o de boala, apoi a trimis-o sanatoasa la cetatea sa; iar aceea multe milostenii a dat manastirilor, dupa tamaduirea sa.

Un tanar indracit a fost adus la cuviosul, pe al carui cap punandu-si mana dreapta, iar stanga pe inima, se ruga lui Dumnezeu; insa tanarul era umflat peste tot ca o basica, si cum deodata a strigat copilul acela, indata a iesit prin toti porii lui apa multa si trupul i s-a asezat in masura sa, precum era mai inainte; apoi ungand pe acel tanar cu sfantul undelemn si stropindu-l cu apa sfanta, l-a dat pe el tatalui sau; dupa aceea a poruncit tanarului ca 40 de zile sa nu manance carne, nici sa bea vin, si astfel l-a facut sanatos.

Odata au venit asupra cuviosului gandurile slavei celei desarte, scotandu-l din chilie si indemnandu-l ca, cu sfat bun si cu dreapta pricina, sa mearga la Roma, ca sa faca bine bolnavilor, pentru ca lucra intr-insul foarte mult darul asupra duhurilor celor necurate. Multa vreme, neascultand de acele ganduri, se chinuia luptandu-se cu dansele; apoi cazand pe pragul chiliei sale, si-a pus picioarele afara si a zis: "Trageti si ma tiriti, o, diavolilor, de puteti, pentru ca eu cu picioarele mele nu ma voi duce!". Si zacand mult, pana seara, s-a sculat; insa iarasi aceleasi ganduri navaleau asupra lui.

Atunci fericitul, luand un cos, l-a umplut cu nisip si punandu-l pe umerii sai, umbla prin pustie; deci, l-a intampinat Teosebie Cosmitor, cel din neamul lui Antiohia, si i-a zis: "Ce duci, avva? Da-mi mie acea sarcina si nu te osteni". Iar el a raspuns: "Chinuiesc pe cel ce ma chinuieste pe mine(trupul). Caci cand petrece in desertaciune si in lenevie, ma chiama in strainatate". Si astfel, mult chinuindu-se cuviosul, s-a intors in chilie cu trupul obosit, biruindu-si gandurile.

Ucenicul fericitului Pafnutie povesteste ca Sfantul Macarie, sezand afara, o hiena luand puiul sau, care era orb, l-a adus la sfantul si la aruncat inaintea picioarelor lui. Sfantul luand puiul acela, i-a atins ochii si s-a rugat lui Dumnezeu, si indata puiul a vazut, iar maica lui, luandu-l s-a dus. A doua zi, iarasi a venit la fericitul fiara aceea aducandu-i o piele mare de berbec, pe care sfantul, vazand-o, a zis catre fiara: "De unde ai aceasta piele? Nu cumva ai mancat o oaie a cuiva? Deci, ceea ce este din nedreptate eu nu primesc".

Fiara, plecandu-si capul in jos si inchinandu-se cu genunchii la pamant, punea pielea aceea la picioarele sfantului. Iar el zicea catre ea: "Ti-am spus ca n-o voi primi, pana ce nu te vei jura mie, ca mai mult nu vei face rau saracilor, mancandu-le oile". Iar fiara, plecandu-si capul, se indupleca de cuvintele sfantului si se supuse lor; atunci sfantul a luat pielea de la fiara si a daruit-o Sfintei Melania Romana, care cerceta pe sfintii parinti in acea pustie, si a numit pielea aceea harul hienei si este de mirare intre barbatii care s-au rastignit lumii - caci fiara a adus dar fericitului, pentru facerea de bine, pentru slava lui Dumnezeu si pentru cinstirea sfintilor Lui; pentru ca Cel ce a imblanzit pe leii lui Daniil proorocul, Acela a dat si fiarei pricepere pentru facerea de bine cea castigata si a invatat-o sa aduca multumire.

Despre acest Sfant Macarie se mai povesteste ca, din vremea botezului sau n-a scuipat pe pamant, pana la sfarsitul vietii; si el s-a botezat la 40 de ani de la nastere, iar dupa botez a vietuit 60 de ani in ostenelile si nevointele vietii monahicesti. Cel mai sus pomenit Paladie, venind odata la cuviosul acesta, tulburat de ganduri si de lenevie, precum singur a spus mai inainte despre aceea, graia: "Ce voi face, Avva Macarie, caci ma supara gandurile, zicandu-mi: Nu faci nimic, du-te de aici!" Avva Macarie i-a raspuns: "Zi si tu gandurilor tale: Eu vietuiesc aici pentru Hristos!".

Acestui Paladie, Cuviosul Macarie i-a spus despre Cuviosul Marcu, ca din maini ingeresti primea impartasania dumnezeiestilor Taine. Aceasta a vazut-o Sfantul Macarie cu ochii sai, cand el, slujind Sfanta Liturghie, impartasea pe frati si zicea: "Niciodata n-am dat dumnezeiestele Taine lui Marcu nevoitorul, ci ingerul din altar ii dadea lui nevazut; iar eu vedeam numai degetele mainii celui ce-i dadea".

Acel cuvios Marcu, cand era tanar, stia Asezamantul cel vechi si cel nou pe de rost, si era foarte bland si infranat. Iar intr-una din zile, fiind slobod in chilia sa, zice Sfantul Macarie, m-am dus la dansul, caci imbatranise, si am sezut langa usa chiliei lui si-l cunosteam ca este mai presus de om, precum si era. Ascultam ce face sau ce vorbeste batranul, iar el, fiind inauntru singur, se lupta cu diavolul, avand acum o suta de ani, incat dintii cazusera si zicea catre sine: "Ce mai voiesti de acum, raule batran? Iata acum vin ai baut, si untdelemn ai luat, ce mai poftesti inca, imbuibatule, rob al pantecelui la batranete?" Iar catre diavol zicea: "Departeaza-te de la mine, diavole, ai imbatranit cu mine in lupta, si mi-ai pricinuit slabirea trupeasca!" Aceasta a spus-o Sfantul Macarie lui Paladie, care a si scris aceasta.

Iar Rufin, prezbiterul, in viata acestui Cuvios Macarie Alexandrinul adauga si aceasta: Intr-o noapte, diavolul, batand la usa chiliei lui Macarie, i-a zis: "Scoala-te, Avva Macarie, sa mergem in sobor la cantare". Iar el fiind plin de darul lui Dumnezeu, a cunoscut viclesugul vrajmasului, si i-a raspuns: "O, mincinosule si urator al binelui! Ce impartasire si ce prietesug ai tu cu soborul sfintilor?" Diavolul zise: "Au nu stii, o! Macarie, ca fara de noi nici o cantare bisericeasca, nici o adunare monahiceasca nu se savarseste?

Deci, vino, si vei vedea lucrurile noastre!". Raspuns-a batranul: "Certe-te pe tine Domnul, necurate diavol!". Si intorcandu-se spre rugaciune, a cerut de la Domnul sa-i arate de este aceasta adevarat, precum se lauda diavolul. Si fiind vremea cantarii de miezul noptii, s-a dus in sobor si se ruga in sine catre Dumnezeu, ca sa-i descopere si sa-i arate adevarul celor graite de diavol.

Si iata a vazut prin toata biserica, ca niste copii mici de arapi negri, umbland degraba incoace si incolo, ca sezand fratii, unul citea psalmii, iar altii ascultau; si sedeau langa fiecare frate arapii cei mici, rideau si daca se atingeau de ochii cuiva cu amandoua degetele indata adormeau, sau de puneau degetul cuiva la buze, acela indata casca, iar inaintea altora umblau in asemanari femeiesti; inaintea altora se faceau ca lucreaza ceva; si orice lu-cruri se vedeau facand, diavolii rideau inaintea lor, inchipuind ceea ce gandeau monahii in inimile lor. Iar altii, daca incepeau sa faca ceva de acestea, erau goniti indata cu oarecare putere, si aruncati cu capul in jos, incat nu indrazneau nici a sta mai mult inaintea unora ca acelora, nici a merge alaturea, iar pe altii mai neputinciosi, care la rugaciune nu luau aminte, diavolii sezand pe grumaz si pe spate, ii batjocoreau.

Vazand acestea Cuviosul Macarie, a suspinat greu si, plan-gand, a zis catre Dumnezeu: "Vezi, Doamne, si nu tacea; scoala-te Dumnezeule, ca sa se risipeasca vrajmasii Tai si sa fuga din fata Ta!". Iar dupa otpust, a chemat Avva Macarie pe fiecare frate la sine si-l intreba: ce gandea la cantarea bisericeasca? Atunci a marturisit fiecare gandurile lui si s-a aratat aceasta, ca gandul fiecaruia era acela pe care il inchipuiau diavolii inaintea lui, batjocorindu-l.

Dar altceva mai infricosat povestea acelasi Cuvios Macarie: in vremea cand fratii se apropiau de dumnezeiestile Taine si intindeau mainile pentru primirea Trupului lui Hristos - pentru ca intr-acea vreme nu se impartaseau cu lingurita, ci Trupul lui Hristos se dadea in maini, asa cum se primeste acum anafora, iar Sangele Domnului il beau din Sfantul Potir -, atunci cuviosul a vazut ca unora din frati, arapii le puneau carbuni de foc in maini, iar Trupul lui Hristos, ce se da cu mana preotului, se intorcea inapoi la altar; iar de la cei ce erau vrednici sfintei impartasiri fugeau diavolii departe, iar ingerul Domnului sta in altar cu preotul si intindea preoteasca mana spre impartasirea dumnezeiestilor Taine.

Astfel Cuviosul Macarie, fiind inainte-vazator, vedea pe cei vrednici, pe cei nevrednici si cunostea gandurile omenesti din lucrurile inchipuite de diavoli. Apoi, multe altele spunand acest cuvios, spre folosul fratilor, si indreptand pe cei lenesi si multe feluri de minuni facand, s-a dus catre Domnul, vietuind 100 de ani, iar in viata cea fara de sfarsit cu prietenii sai, cuviosii parinti, slaveste pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe Unul Dumnezeu, in Treime, caruia si de la noi pacatosii sa-i fie slava, cinste si inchinaciune, in veci. Amin.

Sfanta Mucenita Eufrasia fecioara

(19 ianuarie)

Aceasta a fost din cetatea Nicomidia, in vremea imparatiei lui Maximian (286-305) si era de neam vestit, frumoasa la chip, cu bune obiceiuri si credincioasa roaba a lui Hristos. Fiind prinsa de inchinatorii de idoli, a fost silita sa aduca jertfa diavolilor, dar nesupunandu-se, o batura cumplit, iar ea a rabdat cu barbatie; apoi a fost data spre nelegiuire unui om barbar, care luand-o, a dus-o in casa sa; ea neincetat se ruga cu mintea Celui preacurat, adica Mirelui sau, Domnul Hristos, ca sa-i pazeasca fecioria.

Cand barbatul s-a inchis cu dansa in camara, sfanta l-a rugat sa o astepte putin, fagaduindu-i sa-i dea o buruiana, pe care daca o va purta cu sine, nu-l va atinge nici o arma a potrivnicilor - pentru ca se zicea ca este fermecatoare; iar barbarul i-a zis: "Pe urma imi vei da buruiana aceea". Inteleapta fecioara raspunse: "Nu este cu putinta sa fie smulsa buruiana aceea de catre femei, ci numai de fecioare nenuntite, pentru ca de nu va fi aratata de fecioara curata, apoi nimic nu lucreaza". Si a lasat-o barbarul pana ce-i va arata acea buruiana; atunci sfanta ducandu-se in gradina si adunand niste buruieni, pe care le-a gasit acolo, i le-a adus. El i-a zis: "Cum voi sti ca sant adevarate cele spuse de tine?" Ea si-a pus buruienile pe grumajii sai si i-a zis lui: "Ia o sabie ascutita si, repezind-o tare cu amandoua mainile, loveste in grumajii mei cat vei putea si, din aceasta vei vedea ca nimic nu ma va vatama sabia ta".

El, crezand cuvintele ei, a luat sabia si a dus-o la capul sfintei fecioare; apoi, repezind-o tare, i-a taiat cinstitul ei cap. Atunci, cunoscand ca a fost batjocorit de dansa, scrisnea din dinti; dar ce folos, pentru ca inteleapta fecioara s-a dus curata catre Mirele sau Hristos, lasand minunat model de intreaga intelepciune, voind mai bine sa moara, decat sa-si piarda fecioria.

.