Manastirea Bisericani

Manastirea Bisericani este o manastire ortodoxa, cu obste de calugari, situata in satul Scaricica, comuna Viisoara, in judetul Neamt (la doi kilometri mai jos se afla satul Scaricica, iar la cinci kilometri sud, comuna Viisoara). Manastirea este situata la 12 kilometri vest de orasul Piatra Neamt, pe soseaua Piatra Neamt - Bicaz. Drumul in urcare, cu multe serpentine, este de o deosebita frumusete, avand Valea Bistritei pe dreapta, dupa care urmeaza lantul muntilor acoperiti cu codrii de conifere.

Asezamantul de la Bisericani este construit in zona Muntelui Pietrosu, la o altitudine de 650 de metri. In secolul al XV-lea, in zona s-au nevoit multi schimnici, fapt pentru care in toponimia locului se pastreaza pana azi nume de calugari, precum: Muntele lui Simion, Muntele Averchie, Muntele lui Metodie, Muntele lui Varvara, Muntele Pir, Muntele Grecu, iar din secolul al XVII-lea si Muntele Chiriac. Multi dintre acesti monahi au trait in apropierea Pesterii Sfantului Cuvios Iosif de la Bisericani.

 

Biserica manastirii poarta hramul Buna Vestire, aceasta poarta amprenta modificarilor efectuate de domnitorul Petru Rares in 1535. Intre 1626-1631 biserica este inconjurata de ziduri groase cu turnuri de aparare. Mai tarziu intre 1637-1638 Vasile Lupu a construit un turn clopotnia si o serie de chilii. Datorita degradarii in timp a constructiilor, biserica este refacuta din temelii intre 1780-1786 pastrandu-se pronaosul din 1637. Tot atunci sunt construite si chiliile din caramida, paraclisul si casele staretiei. Artizanul acestor lucrari este domnul Dimitrie Moruzi.

Din punct de vedere al bogatiei spirituale, Manastirii Bisericani a concurat, timp de aproape trei veacuri, cu vechea ctitorie a lui Alexandru cel Bun - Manastirea Bistrita, cea dintai fiind una dintre cele mai importante manastiri din aceasta zona.

Manastirea Bisericani - scurt istoric

Initial, aici pare sa fi existat o sihastrie a Manastirii Bistrita, intr-un loc retras si indepartat, marginit la vest de Muntele Pietrosul, la sud de Dealurile Crucii si Grecului, iar la nord de Muntele Varnava. Ieroschimonahul Iosif Sebastian, de la Manastirea Bistrita, a plecat la Sfantul Mormant al Domnului, dupa care a devenit pustnic vestit in pustiul Iordanului. In jurul lui s-au adunat inca cincisprezece calugari romani si doi greci, traind in rugaciune, in pesterile din Valea Iordanului.

 

Navalind arabii in Tara Sfanta, Cuviosul Iosif si-a luat ucenicii si s-a intors la Bistrita. Dar, negasind aici linistea necesara vietii spirituale, s-a retras pe un munte inalt din apropiere, care s-a numit Muntele lui Iosif, iar mai tarziu Muntele Bisericanilor, nevoindu-se in pesteri de piatra sau bordeie din lemn si pamant.

Cauza care i-a determinat sa paraseasca Manastirea Bistrita nu trebuie cautata doar in dorinta lor de a duce o existenta cu totul izolata, ci si in necesitatea de a respecta ritualul oriental al slujbelor religioase neintrerupte pe care-l deprinsesera la Sfantul Mormant. Caci anahoretii lui Iosif, de doua ori pe saptamana, in noptile de miercuri spre joi si sambata spre duminica, slujeau si se rugau fara intrerupere facand de veghe. Pentru acest insolit obicei li s-ar fi spus "bisericosi" sau "bisericani", denumire ce s-a extins si asupra asezarii monahale pe care ei au intemeiat-o, dupa parasirea Manastirii Bistrita.

Pe la anul 1498, Cuviosul Iosif si toti ceilalti inchinatori de la Bisericani au inceput sa-si ridice o biserica, dar cum nu dispuneau decat de propriile mijloace, se osteneau fara prea mare spor. Abia in vremea lui Stefanita Voda (1517-1527), nepotul Sfantului Stefan cel Mare, calugarii de la Bisericani reusesc, cu ajutorul acestuia, sa-si ridice un lacas trainic de piatra. Si tot Stefanita, terminand biserica, o inzestreaza cu terenurile din jur, in ciuda protestelor pe care i le adreseaza obstea monahala de la Manastirea Bistrita. Cu acestea, Sihastria Bisericanilor se transforma intr-un schit a carui biserica se afla pe propria sa mosie si care va obtine deplina autonomie in raporturile sale cu Manastirea Bistrita.

 

Inmultindu-se ucenicii, Cuviosul Iosif a inaltat o biserica din lemn, in apropierea pesterii mari ale carei urme se mai vad si azi la circa 200 de metri sud de biserica. Mai tarziu a fost numit Schitul Bisericani, adica al evlaviosilor, pentru ca monahii se rugau neincetat cu post si lacrimi. Cuviosul Iosif a organizat randuiala slujbei neintrerupte, impartind calugarii in trei cete, fiecare ceata slujind trei ore, dupa modelul Manastirii Studion, din Constantinopol. La vremea aceea, era singura manastire cu aceasta randuiala din tara noastra.

Razboaiele Sfantului Stefan cel Mare si Sfant i-au determinat pe calugari sa paraseasca Bisericanii, pentru a se retrage la Sfantul Munte. Dar, coborand pe Valea Rea, nu departe de pestera, izbucneste dintr-un stejar o vedenie de fulger. In fata ochilor li se infatiseaza Sfanta Fecioara Maria, care cu duiosie i-a indemnat sa se intoarca in muntele nostru, pentru ca si acolo este gradina sa.

In semn de amintire si vesnica cinstire a acelei minuni, intr-un stejar este asezata o icoana, la care se perinda credinciosi din toata tara, care aprind lumanari si candele. Scena celor patru calugari cu vedenia Maicii Domnului este imortalizata pe un tablou pictat, aflat sub icoana Maicii Domnului, in stanga pronaosului.

 

Toate aceste date sunt consemnate intr-un istoric al manastirii de la inceputul veacului trecut, dar cercetarile recente impun o serie de corecturi, adaugand multe alte decenii la vechimea asezamantului. Se pare ca primul schit de lemn s-a ridicat aici inca din vremea domnitorului Alexandru cel Bun, acesta facand si primele donatii. Mai tarziu, Sfantul Stefan cel Mare, Stefanita Voda, Petru Rares si Alexandru Lapusneanu s-au inscris si ei printre ctitorii - donatori, Stefanita Voda fiind acela care a ridicat prima biserica de zid.

In primele decenii ale secolului al XVII-lea, mosia Schitului Bisericani se extinde vertiginos prin danii domnesti si boieresti dar si prin cumparaturi, ajungand sa cuprinda o mare parte din cursul mijlociu al raului Bistrita, pana dincolo de Bicaz si aproape toata Valea Tarcaului.

Constantin Movila, Stefan Tomsa al II-lea, Radu Mihnea si Miron Barnovschi sunt acei domni ai tarii care, in afara unor intinse suprafete de teren si paduri, inzestreaza obstea monahala de aici cu un mare numar de biserici, mori si stane aducatoare de mari si importante venituri. In aceste conditii nu este de mirare ca, inca de la inceputul secolului al XVII-lea, Schitul Bisericani este recunoscut ca "manastire", ajungand sa se numere printre cei mai mari proprietari funciari de pe Valea Bistritei.

 

Aceasta perioada, atat de rodnica sub aspect economic, se manifesta pozitiv si in dezvoltarea ansamblului de locuinte al manastirii. In anul 1627, sub Miron Barnovchi Movila, se construiesc primele trei turnuri ce vor marca tot atatea colturi ale incintei, iar in anul 1631, in timpul domniei lui Moise Movila, marele logofat Dumitrascu zideste si turnul cel mare din coltul sud-vestic.

Tot in acea perioada, sau in anii imediat urmatori, se construiesc si zidurile de incinta dintre aceste turnuri, Manastirea Bisericani transformandu-se intr-un loc sigur chiar si in vremurile cele mai tulburi. De asemenea, in anul 1637, sub domnitorul Vasile Lupu, s-a zidit pronaosul si clopotnita de deasupra sa, trapeza cu pivnita si mai multe chilii de lemn.

La inceputul secolului al XVIII-lea, Manastirea Bisericani continua sa ramana unul dintre cele mai importante asezaminte monahale din aceasta parte a tarii. Pe harta intocmita de Dimitrie Cantemir, printre putinele obiective consemnate pe Valea Bistritei, figureaza totusi si Manastirea Bisericani. Dar biserica lui Stefanita Voda, cu adaosurile ei din anul 1637, incepe sa se ruineze si in anul 1786 este refacuta din temelii, dupa cum aflam din pisania de la intrare, care spune:

"Aceasta sfanta biserica ce praznuieste Buna Vestire, fiind intaiu zidita de Stefan Voda fiul lui Bogdan Voda, din leat 7020 (1512) si fiind invechita si pornita spre rasipire s-au prefacut din temelie de iznoava cu ajutorul si mila lui Dumnezeu, in zilele luminatului Domnului nostru Constantin Dimitrie Moruzu Voievod, prin silinta si osteneala ieromonahului Ioil, egumen de Bisericani, leat 1786, iunie 20."

 

In legatura cu cele cuprinse in pisanie se impun doua observatii. In primul rand, data primei zidiri (1512) este eronata, deoarece Stefanita Voda a urcat pe tronul Moldovei abia in anul 1517 si nu este exclus ca cel ce a realizat aceasta inscriptie sa fi copiat gresit data respectiva de pe cea originara. Pe de alta parte, s-a constatat ca refacerea din anul 1786 nu a fost chiar totala, deoarece s-a mai pastrat pronaosul din anul 1637, cu camera clopotelor de deasupra sa.

Din 1959 pana in 1991 a purtat rolul de schit al Manastirii Bistrita aflata in satul vecin Bistrita. Dupa anul 1974, protosinghelul Atanasie Cismasu a continuat aici viata monahala, tinand slujbe in biserica sarbatorile, iar vinerea la iconita aflata in mica capela, construita pana la 30 mai 1898 de Constantin Andreiescu din Piatra Neamt, aflata la 500 de metri mai jos de biserica.

 

In anul 1991, Prea Fericitul Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Sucevei, ridica schitul la rang de manastire, devenind independenta. In locul parintelui Atanasie, ajuns in varsta inaintata si bolnav, este numit staret, in 1993, Protosinghelul Serafim Mihali, care incepe sa faca unele reparatii, sa construiasca o cladire pentru chilii si un grajd.

Manastirea Bisericani - arhitectura si podoabe

Intrarea in biserica se afla pe latura de sud, printr-un portal de piatra sculptata ce reproduce cunoscutul motiv al baghetelor incrucisate. Acelasi motiv reapare si la chenarul de piatra al celor doua ferestre ale turnului: una amplasata asimetric pe fatada sudica, cealalta in axul peretelui de apus.

Turnul-clopotnita este o constructie masiva, careia i s-a redus din inaltime cu prilejul lucrarilor din anul 1786. In exterior, sanurile laterale ale bisericii au forma dreptunghiulara, pe cel sudic fiind amplasat un cadran solar de piatra. Absida altarului, de forma pentagonala, are doua ferestre mari care inlocuiesc obisnuita fereastra in ax, ca la Socola si la Sfantul Gheorghe din Iasi.

 

Pe latura de miazanoapte, unde alunecarile de teren constituie un permanent pericol, s-a construit un zid de sprijin care acopera absida nordica si tot corpul bisericii. Tot pe aceasta latura, pana la coltul nord-vestic al incintei, se insira cinci contraforturi masive, doua dintre ele sprijinind zidul dublu al bisericii. In afara acestora, nu mai intalnim decat un singur contrafort, in coltul sud-vestic al turnului.

Intreaga constructie a ansamblului monahal degaja o atmosfera de echilibru si austeritate. Doar sirul de ocnite aflat sub cornisa si eleganta turlei de deasupra naosului mai nuanteaza suprafetele exterioare, altfel monotone.

In interior, daca exceptam pronaosul adaugat in anul 1637, nu putem distinge decat o singura incapere, divizata in trei nave cu ajutorul a doua arce transversale. Traversa mediana, care include absidele laterale, dand spatiului o forma ovoidala, preia descarcarea sistemului de boltire cu arce suprapuse si pandantivi, deasupra caruia se inalta o turla zvelta, in contradictie cu masivitatea restului constructiei.

 

Invelitoarea bisericii este realizata din sita, in trei ape, si marcheaza printr-o lucarna oarba tainita. Naosul are cate doua ferestre pe fatadele de nord si de sud, caracteristica proprie secolului al XVIII-lea, iar in peretele vestic se afla usile scarilor ce duc in turn si la tainita de sub acoperis.

Biserica nu are zugraveala decat pe calota si pandantivii boltilor. In schimb, catapeteasma, executata probabil cu prilejul lucrarilor din 1786, este de o rara frumusete. Ornamentatia bogata, de o vivacitate cromatica iesita din comun, contrasteaza cu sobrietatea icoanelor zugravite pe fonduri mate, de o discretie care impune. Intre registrele cu icoane s-au crutat benzi libere in care s-au pictat manunchiuri miniaturale de trandafiri, dupa modelul desenelor populare.

In acelasi spirit s-au realizat si usile imparatesti, remarcabile prin sculptura densa de arabesc a suprafetelor dinspre naos. Lucrate din scanduri mari de stejar, usile diaconesti se mentin pe aceleasi coordonate stilistice, insa decoratia sculpturala este mai aerisit spatiata, intarind expresivitatea picturilor din zonele centrale.

 

Prima jumatate a secolului al XIX-lea marcheaza o noua si ultima etapa constructiva in ansamblul Manastirii Bisericani. Atunci se ridica toate chiliile din piatra si caramida, se construieste staretia si, probabil, paraclisul din coltul sud-estic.

In anul 1821, in vremea Eteriei, Manastirea Bisericani a fost pradata, disparand multe din vechile odoare ctitoresti, iar cate au mai ramas au fost topite si prefacute in lucrari noi de staretii Veniamin si Nicon Marinescu, intre anii 1838 si 1854.

Dupa secularizarea averilor manastiresti, in anul 1863, Manastirea Bisericani este parasita si cade prada intemperiilor. Dupa anul 1863, cand asezamantul monahal de la Bisericani pierde cele mai importante surse de venituri, tezaurul se risipeste, cladirile se ruineaza iar numarul calugarilor scade rapid. Pe la anul 1880 pleaca ultimii calugari si intregul complex de constructii va fi abandonat.

 

Abia in anul 1885 se amenajeaza sumar un penitenciar, dar dupa o scurta perioada de functionare cladirile sunt iarasi parasite, circa 10 ani, pana in anul 1905, cand au fost preluate de "Societatea pentru profilaxia tuberculozei" si transformate in sanatoriu. De atunci s-au succedat mai multe etape de amenajari, modificari si constructii, datorita carora este destul de greu de reconstituit vechea configuratie a complexului manastiresc.

Ansamblul sanatorial mai pastreaza totusi, in afara bisericii, si alte elemente al caror aspect monumental poate constitui un pretios indiciu in aprecierea configuratiei si posibilitatilor fostei manastiri. Turnul cel mare din coltul sud-vestic, desi a fost fragmentat pe orizontala cu prilejul consolidarilor din anul 1990, impresioneaza si astazi prin grosimea zidurilor, prin prezenta contraforturilor exterioare si, in general, printr-o masivitate proprie unor asemenea constructii.

La nord-vest si la sud-est, turnurile rotunde au fost partial sau integral incorporate noului ansamblu, dar modificarile efectuate n-au putut elimina unele trasaturi specifice secolului al XVII-lea, pe care le intalnim si la Palatul Cnejilor, de la Ceahlau. In sfarsit, fragmentul de zid care se mai pastreaza intre turnul nord-vestic si clopotnita pune in evidenta rezistenta deosebita a incintei care se construise in jurul bisericii, inca din secolul al XVII-lea.

 

Fosta capela a manastirii ramane insa cea mai interesanta dintre vechile parti componente pastrate pana astazi. Impartita in doua printr-un planseu de etajare, poate fi apreciata ca o constructie destul de inalta si de masiva, realizata intr-un spirit arhitectural putin amalgamat.

Portalul de la intrare e sustinut de doi pilastri angajati, iar interiorul, in forma de nava, este acoperit de o calota sferica sprijinita pe patru arce care se imbina in consola. Altarul, boltit in sfert de sfera, este delimitat printr-un arc ce se descarca in zidurile exterioare si de care este ancorat iconostasul. In orice caz, proportiile si eleganta acestui paraclis atesta bogatia si insemnatatea la care ajunsese Manastirea Bisericani in ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea.

Teodor Danalache

• Pestera Sfantului Chiriac de la Bisericani
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania