Pelerinii care viziteaza pentru prima data Schitul Prodromu, si care trec pe langa cimitirul asezamantului, sunt adesea surprinsi de faptul ca nu vad decat unul sau doua morminte. Asta deoarece in cimitir nu se afla decat mormintele ultimilor vietuitori trecuti la cele vesnice. Potrivit obiceiului, dupa trei ani, osemintele acestora sunt deshumate, iar dupa ce sunt spalate cu agheasma, acestea sunt asezate in osuarul schitului.

Schitul Prodromu este situat la capatul rasaritean al peninsulei Athonite, pe teritoriul Manastirii Marea Lavra, intr-un loc pustiu si pietros numit Vigla. Locul, salbatic si cu minunate frumuseti naturale, este prielnic linistirii si inaltelor contemplatii duhovnicesti, la care insasi atmosfera inconjuratoare te indeamna. Locul a fost din vechime indragit de pustnici, doritori de inalta vietuire duhovniceasca. Cand Sfantul Petru Athonitul a venit la Athos, a ales sa vietuiasca in acest loc. Ulterior Sfantul Atanasie, intemeietorul Lavrei, tot aici si-a gasit pestera, care pana astazi sta marturie, in peretele prapastios al Viglei.

Calugarii romani, venind la Athos pentru o mai inalta vietuire duhovniceasca, au ajuns in chip firesc si la Vigla. Pe la anul 1750, cativa monahi romani, sub povatuirea duhovniceasca a unui ieromonah Macarie, pustniceau la paraclisul Sfantului Ioan Botezatorul, de la care mai apoi si schitul si-a luat numele.

Inca nu s-a gasit o marturie cu privire la intemeietorii paraclisului. Pe peretele sudic al lui, in afara, se afla insa inscriptia: "Reinnoit de ieromonahul Iosif Hiotul, 1754", ceea ce inseamna ca paraclisul este mai vechi, precum o arata si frumoasele icoane din catapeteasma.

Osuarul Schitului Prodromu are forma unei capele si a fost construit in jurul anului 1890, in timpul staretiei ieromonahului Ghedeon. Primul nivel al constructiei este reprezentat de osuar, iar cel superior are si functia de capela funerara.

La primul nivel sunt asezate pe rafturi sute de cranii, vegheate de patru candele aprinse zilnic de unul dintre monahi.

Cu multi ani in urma, un pelerin la Athos (Axinte Frunza) descria astfel intalnirea cu osuarul schitului: “Intr-un fel de pivnita stau oasele prodromitilor, care au luptat odinioara cu “iscusenia” si care asteapta acum invierea si rasplata. Deocamdata oasele stau aruncate in dezordine, si nu se stie cine-i proprietarul cutarui sau cutarui os. In partea de sus ordinea e mai respectata. Pe rafturi, de-a lungul unui perete, stau asezate in ordine cronologica craniile, unele de mult innegrite de vreme, unele mucede, dar inca albe, altele de tot albe si curate.”

Osuarul Schitului Prodromu ne aminteste de conditia trecatoare a vietii de pe pamant, dar si de sfintenia celor care s-au nevoit aici, intrucat, dupa marturia unui monah, un parinte urmarit candva de demoni, probabil pentru calcarea poruncii duhovnicului, a scapat de ei cum a pasit in cimitirul de la Prodromu.

Un parinte athonit marturisea cu privire la osemintele aflate in gropnita: "Multi dintre ei sunt sfinti. Nu miroase urat... Calugarii se lupta pentru mantuire. Daca stai si-i privesti, nu ai groaza, nu iti este frica. Imaginea osuarului este o impacare sufleteasca. Pe mine ma ajuta sufleteste foarte mult. Cugetarea la moarte...e cea mai mare, cum spune Sfantul Vasile cel Mare. Sa avem frica lui Dumnezeu si frica mortii. Daca le avem pe acestea, pacatuim mai putin".

Radu Alexandru