Biserica Sfantul Vasile - Arta

Biserica Sfantul Vasile - Arta Mareste imaginea.

Biserica Sfantul Vasile (Agios Vassilis) este un lacas de cult ortodox apartinand stilului arhitectural bizantin, de mici dimensiuni, aflat in orasul Arta, Grecia.

Orasul Arta, situat in nord-vestul Greciei, in provincia Epir, are o istorie antica bogata. Numele sau, “arta”, inseamna fortareata, cetate. Prin pozitionarea sa constituie o legatura intre sudul Grecei si restul Epirului, fapt ce a conferit orasului importanta comerciala si militara.

Orasul a fost construit pe ruinele asezarii antice Ambracia, ce dateaza din sec. VII I.Hr.. In Arta se gasesc cateva situri arheologice (precum teatrul mic ambracian, si Templul lui Apollo) precum si numeroase monumente romane, bizantine si otomane, dintre care amintim zidul din piatra care protejeaza orasul de invadatori din antichitate. De fapt, partea inferioara a zidului consta in pietre din perioada ambraciana iar partea superioara este construita din pitre mai mici din vremurile bizantine.

De-a lungul timpului, a cunoscut numeroase ocupatii straine si, prin urmare, si diverse influente cultural-artistice.

Dupa anul 1204, Arta a devenit capitala Epirului, cand atinge si perioada de inflorire. S-au pastrat numeroase monumente din acel timp precum, castelul construit de Mihail II Comnenul Ducas, vechiul pod peste raul Arachtus, si locasuri de cult, dintre care cele mai remarcabile prin marimea si frumusetea lor sunt: Biserica Sfantul Vasile cel Mare, Biserica Sfanta Teodora si Manastirea Paregoritissa.

Tot Arta a fost primul oras din Epir care a devenit independent, in 1881.

Biserica Sfantul Vasile dateaza din secolul al XIV-lea si se remarca prin decoratia exterioara din caramida si tigla de culoare rosie. Biserica, in forma de nava, poseda si doua paraclise, cel din partea de sud inchinat Sfantului Ioan Gura de Aur, iar cel din partea de nord, inchinat Sfantului Grigorie Teologul.

In exterior, in partea estica a bisericii, au fost descoperite doua icoane. Prima ii infatiseaza pe Sfintii Trei Ierarhi, iar cea de-a doua Rastignirea. In prezent aceste icoane sunt expuse in Muzeul Bizantin din Ioaninna.

Interiorul bisericii este decorat cu fresce ce dateaza din secolul al XVII-lea.

In timpul secolului al XVII-lea, pe langa Biserica Sfantul Vasile a functionat “Scoala Greaca ” a dascalului Castorianos Manolakis. Primii specialisti care mentioneaza Biserica Sfantul Vasile in secolul al XIX-lea sunt arhimandritul rus Antonin in 1886 si episcopul  Serafim in 1884.

Radu Alexandru

Pe aceeaşi temă

01 Ianuarie 2014

Vizualizari: 2340

Voteaza:

Biserica Sfantul Vasile - Arta 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE