Abatia Sfantul Victor, ctitoria Sfantului Ioan Casian

Abatia Sfantul Victor, ctitoria Sfantului Ioan Casian Mareste imaginea.

 Abatia Sfantul Victor a fost intemeiata in Marsilia, in sudul Frantei, la inceputul secolului al V-lea, de catre Sfantul Ioan Casian. Aceasta abatie reprezinta cel mai vechi asezamant monahal de pe teritoriul francez. In forma prezenta, aceea de fortareata medievala, asezamantul dateaza din secolele XI-XIV.

Sfantul Ioan Casian, impreuna cu Sfantul Dionisie Exiguul, sunt poate cei mai de seama reprezentati pe care crestinismul straroman i-a dat Bisericii lui Hristos. Informatiile cu privire la originea dunareana a Sfantului Ioan Casian se intemeiaza indeosebi pe o afirmatie a lui Ghenadie de Marsilia, care ii localizeaza patria in teritoriul Scythiei Minor. Plecand de la aceasta marturie literara incontestabila, majoritatea cercetatorilor au indicat Casianum (in Nord-Vestul provinciei, parte a teritoriului rural al cetatii Histria, pe Valea Casimcei), drept sat natal al Sfantului Ioan Casian. Data nasterii sale nu poate fi stabilita cu exactitate, insa se presupune a fi undeva in jurul anului 360.

 Sfantul Ioan Casian

 Primele principii ale vietii in Hristos le-a cunoscut in propria familie, caci la un moment dat marturiseste ca "pricina cea mai mare a dorintelor noastre [de revenire in spatiul natal] era aceea ca ne aducem aminte de cata evlavie si pietate era plina inima parintilor nostri". De asemenea, conform propriilor rememorari, inca din aceasta perioada a vietii a avut ocazia sa cunoasca viata monahala: "din copilarie m-am aflat printre calugari, si, dupa ce m-am rupt de atatia ani de obstea si pilda vietii lor, cu greu as putea sa imi amintesc acum in intregime cate am incercat sa savarsesc sub imboldul indemnurilor lor zilnice sau al pildelor lor, cate am invatat sau am vazut cu ochii mei".

Amintim faptul ca in aceasta perioada, Scythia Minor oferea posibilitatea unei educatii corespunzatoare in centrele urbane din Histria, Tomis sau Callatis. Aici este de presupus ca atat Ioan Casian, cat si prietenul sau apropiat, Gherman, au luat contact cu programa didactica universala a timpului

Context bilingv al Scyhiei Minor (in interiorul provinciei fiind utilizata preponderent limba latina, iar in cetatile pontice limba greaca) i-a oferit solutia depasirii barierei lingvistice a oricarui calator occidental in Orient. Astfel, beneficiind de o educatie bivalenta (profana in scoala si crestina in familie si obstea monahala), tanarul Ioan a ales sa aprofundeze calea vietuirii in Hristos.

Itinerariul calatoriei sale duhovnicesti, in care a fost insotit de prietenul Gherman, dar si de o sora a sa, a cuprins cele mai importante centre ale crestinismului din bazinul mediteraneean: plecand din provincia danubiano-pontica a trecut prin Betleemul Palestinei, prin Sketis, Kellia si pustiul Nitriei in Egipt, dupa care si-a continuat periplul la Constantinopol si Roma, in final stabilindu-se in Gallia, la Marsilia, unde a infiintat doua manastiri (una de monahi, iar cealalta de maici), pe care le-a organizat potrivit modelului oriental. Scrieriile sale au influentat, atat monahismul rasaritean, cat si pe cel apusean. In ele se reflecta mult din invatatura si experienta Parintilor Desertului. Sfantul Ioan Casian s-a mutat la cele vesnice in 435 la Marsilia. O parte din moastele sale se afla in prezent in Abatia Sfantul Victor, al carei prim staret a si fost.

Abatia Sfantul Victor din Marsilia

In anul 415, Sfantul Ioan Casian a intemeiat doua asezaminte monahale inchinate Sfantului Victor din Marsilia, una pentru calugari (Abatia Sfantul Victor) si una pentru maici. Sfantul Victor a fost un soldat local care a primit moarte muceniceasca pe 20 iulie 303, in timpul persecutiilor lui Diocletian, pentru ca a refuzat sa aduca jertfe idolilor.

Crestinii au luat trupul Sfantului Victor si l-au ingropat in ascuns intr-o grota. Pe locul mormantului Sfantului Victor a intemeiat Sfantul Ioan Casian un „martirium”, un mic locas de cult in care sa fie oficiata Sfanta Liturghie. A constuit o mica capela pe locul mormantului Sfantului Victor pentru a clebra Sfanta Euharistie. In prezent, Abatia pastreaza marturii din aceasta perioada: mica pestera, mormintele, sculpturi, gravuri: personaje biblice, monograma lui Hristos.

Intre secolele IX-X amandoua manastirile infiintate de Sfantul Ioan Casian au fost distruse de catre saracini. Asezamantul de maici nu a mai fost niciodata reinfiintat.

Incepand cu anul 977 viata monahala in Abatia Sfantul Victor a fost reluata. Primul sau staret Wilfred a hotarat ca obstea sa urmeze regulii moanahale a Sfantului Benedict de Nursia. In scurt timp, asezamantul a devenit infloritor, deoarece de la jumatatea sec. al XII-lea stareti din acest asezamant erau mutati pentru a reorganiza manastiri decadente.

Abatia a avut legaturi stranse cu printi din Spania si Sardinia si detinea proprietati in Siria. In intreg Evul Mediu Abatia Sfantul Victor a avut si un rol economic semnificativ.
Staretul catalan Izarn (+1048), succesorul staretului Wilfred, a mijlocit inaintea lui Ramon Berenguer I, Contele Barcelonei, pentru obtinerea eliberarii din captivitatea maura a monahilor de la Abatia Lerin.

Fericitul Bernard, staret al Abatei Sfantul Victor intre 1064-1079, a fost unul din cei doi ambasadori delegati de papa Griugorie VII in cadrul Dietei din Forchheim, prin care printii germani l-au depus pe Henry IV, Imparatul Roman. Bernard a fost prins de unul dintre partizanii lui Henry IV si a petrecut cateva luni in temnita. Grigorie VII l-a trimis de asemenea ca legat in Spania, iar ca recompensa pentru aceasta, a ridicat de asupra abatiei Sfantul Victor orice alta jurisdictie decat cea a Sfantului Scaun.

Abatia Sfantul Victor a dat crestinismului apusean si un papa in persoana Fericitului Guillaume Grimoard, care a fost numit staret al abatiei pe 2 august 1361. Acesta a devenit Papa in 1362, sub numele Urban V.

In timpul Papei Urban V, abatia Sfantul Victor a cunoscut numeroase lucrari de extindere. Biserica a fost marita si au fost ridicate zidurile de aparare – pastrate si astazi- ce dau asezamantului infatisarea unei fortarete.

Tot Papa urban V a oferit abatiei jurisdictie episcopala, ce avea drept dioceza suburbiile orasului Marsilia si satele din jurul sau.

Abatia a inceput sa decata dupa aceasta perioada, dar mai ales odata cu inceputul sec al XVI-lea. Tot acum manastirea pierde biblioteca (foarte bogata in manuscrise vechi). S-a spuns ca atunci cand  Giuliano di Pierfrancesco de' Medici a fost staret, intre 1570-1588, a desfiintat biblioteca la rugamintea lui Ecaterinei de Medici, si este foarte probabil ca cele mai multe carti sa fi devenit proprietatea regelui.

Desfiintarea Abatiei Sfantul Victor a fost decretata de papa Clement XII pe 17 decembrie 1739.

In timpul Revolutiei Franceze biserica abatiei Sfantul Victor a fost transformata in depozit de hrana, iar apoi in temnita. Acest fapt a facut ca edificiul sa nu fie demolat.

Asezamantul a fost restaurat in sec. XIX, iar in 1934 papa Pius XI a intreprins lucarri de micsorare a bisericii Abatiei Sfantul Victor.

Intre odoarele Abatiei Sfantul Victor se numara moastele Sfantului Ioan Casian, cele ale Sfiintilor Mauritiu si Petru, ale Sfantul Episcop Maurontius. In biserica se pastreaza si veche statuie Madona Neagra ce dateaza din secolul al XIII, si care este purtata anul in procesiune, in ziua de 2 februarie, pe strazile orasului Marsilia.

Radu Alexandru

 

Pe aceeaşi temă

25 Iunie 2012

Vizualizari: 6484

Voteaza:

Abatia Sfantul Victor, ctitoria Sfantului Ioan Casian 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE