Manastirea Sfantul Andrei - Kefalonia

Manastirea Sfantul Andrei - Kefalonia Mareste imaginea.


Manastirea Sfantul Andrei - Kefalonia

Manastirea Sfantul Andrei se afla ridicata pe Insula Kefalonia, cea mai mare dintre insulele ionice. Stancile grecesti, ce se inalta brusc din apele albastre si transparente, alcatuiesc locul ideal pentru o viata linistita si senina: mici sate, case modeste, ruinele unei oras antic si cateva locasuri de cult, sunt doar o parte din frumusetile Kefaloniei. Recent, Kefalonia a fost numita "insula contrastelor", caci pe aceasta, ruine romane, venetiene si bizantine se inghesuie unele intr-altele, de-a lungul plajelor insorite.

Capitala insulei, Argostoli, este locul unde apele marii se scurg in niste cavitati asemanatoare "cuiburilor de randunica", disparand in culoarele subterane din solul stancos al insulei. Acesta este un fenomen geologic rar si minunat. Apele marii reies la suprafata in Lacul Melissani, un lac semi-subteran cu ape de un turcoaz transparent. Alaturi de acest minunat loc, insula mai are si alte nenumarate bogatii.

Dintre bogatiile duhovnicesti ale insulei, amintim urmatoarele locasuri: Manastirea Sfantul Cuvios Gherasim, Pestera Sfantului Cuvios Gherasim, Manastirea Sfantul Andrei, Manastirea Panaghia Atrou, Manastirea Agrilion, Manastirea Maicii Domnului Themata, Manastirea Maicii Domnului Lagouvarda, Manastirea Lamia, Manastirea Kipouria, Biserica si Pestera Sfintei Paraskevi, Biserica Estavromenos si Biserica Maicii Domnului din Sission.

Manastirea Sfantul Andrei - scurt istoric

Manastirea este asezata in apropiere de Milapedia, Peratata. Manastirea Sfantul Apostol Andrei a fost intemeiata in timpul erei bizantine, fiind insa reinfiintata abia in anul 1579, cand trei surori in Hristos - Benedicta, Leondia si Magdalena - au cumparat terenul pe care se inalta odata Capela Sfantului Andrei. Tot acum, cele trei surori au pus bazele unei comunitati monastice.

In anul 1630, imparateasa Roxana se alatura obstei manastirii, aceasta primind numele de Romila. Imparateasa si-a donat intreaga avere manastirii, lucru ce a inlesnit cu mult stradaniile maicilor de a dobandi toate cele de folos vietii. Datorita donatiilor primite, maicile au putut aduce in Manastirea Sfantul Andrei mai multe odoare de mare pret pastrate in Sfantul Munte Athos. Dintre acestea, cea mai valoroasa mostenire o constituie Sfintele Moaste ale Sfantul Apostol Andrei: talpa dreapta, ce pastreaza inca urmele cuielor cu care a fost pironit pe crucea in forma de X, pe care si-a dat viata.

Manastirea Sfantul Andrei mai detine si un frumos muzeu bizantin ecclesial, deschis in anul 1988. Muzeul este frumos amenajat in vechea biserica a manastirii, de altfel si singura cladire ce a supravietuit cutremurului din anul 1953. Obiectele pastrate in muzeu dateaza din perioada anilor 1300-1900. Pe langa picturile murale in fresca si icoanele gasite in manastire, aici au fost aduse si multe alte icoane si obiecte liturgice de la bisericile parasite de pe tot cuprinsul Kefaloniei.

La inceputul secolului al XIX-lea, in vremea ocupatiei engleze, au avut loc mai multe conflicte intre maici si englezii conducatori, acestia din urma impiedicand multe dintre randuielile monahale: adesea intrerupeau slujbele, iar in anul 1832 ei au acoperit frescele bisericii cu placi de azbest. Maicile din manastire se ocupa, pe langa rugaciune si slujbe, care sunt centrul vietii monahale, si cu broderia si croitoria de vestminte preotesti si arhieresti; ele se ocupa si cu gradinaritul. Manastirea este deschisa zilnic, intre orele 07:00 si 14:00, si intre orele 17:00 si 21:00.

Pe aceeaşi temă

27 Noiembrie 2018

Vizualizari: 8301

Voteaza:

Manastirea Sfantul Andrei - Kefalonia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE