Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora Mareste imaginea.


Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

Manastirea Sfantul Stefan este una dintre cele sase manastiri functionale suspendate pe stancile Meteorei. Ea este cea mai veche asezare monahala de pe Muntele Meteora, fiind fondata in anul 1192 de catre sihastrul Ieremia. Manastirea Sfantul Stefan este cea mai accesibila pentru pelerini.

Tot pelerinul este fascinat de bogatiile si farmecul Greciei, cu atat mai mult de minunile de la Meteora. Cand te apropii de Kalambaka, venind dinspre Trikala, si privesti catre stancile Meteorei, vei zari sus pe prima stanca la dreapta ta, Manastirea Sfantul Stefan, veghind, mandra de veacuri.

Meteora

Situata in campia Thesaliei, in apropiere de Kalambaka, intre muntii Koziakas si Antichassia, Meteora este unul din cele mai cunoscute centre monahale ale Rasaritului crestin. O adevarata padure de piatra ce izbucneste in mijlocul campiei plaseaza ansamblul monastic intr-un peisaj de o maretie tulburatoare. Meteorele reprezinta cel mai important centru monahal ortodox al grecilor, dupa Sfantul Munte Athos.

Exista in aceste locuri peste o mie de stanci foarte abrupte si foarte inalte, formate cu saizeci de milioane de ani in urma in asa numita perioada tertiara care, cu manastirile lor seculare in varf, ilustreaza parca simbolic calea dificila, dar frumoasa pe care trebuie sa o urmeze crestinul catre "Preainaltul Domn al boltilor ceresti".

Traseul de la Kalambaka pana la manastiri este fermecator. In dreapta si stanga apar stanci inalte, salbatice. Dupa un parcurs incantator ajungi la Meteora, unul din cele mai frumoase locuri de pe pamant, iar ca fenomen natural, unicul din lume.

Meteora este in totalitate pamant sfant, loc sfant zidit si pazit de Dumnezeu, pentru ca aici s-a sfintit fiecare stanca, fiecare pestera, fiecare piatra, pentru ca o multime de cuviosi ascetici si martiri s-au rugat si s-au indumnezeit pe stancile si vaile acestui loc.

Pentru marturia ei crestina, istorica, arhitectonica, artistica si geografica, Meteora este recunoscuta si ocrotita de UNESCO si de alte organizatii internationale. Prin Legea nr. 2531/11.10.1995 si Hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Greciei, teritoriul Sfintei Meteora a fost proclamat, din octombrie 1995, "loc sfant, imuabil si inviolabil", ceea ce-i asigura protectia si-i garanteaza autenticitatea.

Dintre manastirile existente atunci, unele sunt astazi in stare de ruina: Sfantul Duh, Sfantul Dimitrie, Sfantul Nicolae Padova, Sfantul Antonie, Sfanta Manastire Pantocrator, Ipsilotera, Sfantul Gheorghe Mandilas, Intampinarea Domnului, Manastirea Maicii Domnului, Schitul Doumbiani, Manastirea Sfantul Grigorie, Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul, Manastirea Sfantul Modest, Manastirea Caligrafilor (aflata pe cea mai inalta stanca).

Altele se conserva bine si fiinteaza si in prezent constituind o puternica atractie atat pentru pelerini cat si pentru turistii din intreaga lume. Manastirile vietuite de la Meteora sunt urmatoarele: Manastirea Marea Meteora (Schimbarea la Fata), Manastirea Varlaam (1350), Manastirea Sfanta Treime (1458-1476), Manastirea Sfantul Stefan (1350), Manastirea de la Rusanu (1380) si Manastirea Sfantul Nicolae Anapafsa (1527).

Manastirea Sfantul Stefan de la Meteora - scurt istoric

Manastirea Sfantul Stefan se afla pe un platou de piatra; aici se urca pe doua drumuri. Primul porneste din satul Kastraki si al doilea de la Kalambaka, din partea de sud-est. Imediat ce te vei apropia vei zari o veche cetate, statioasa si ademenitoare gata de a te intampina, construita in varful unei stanci gigante a carei suprafata este de 7.500 de metri.

Desene si gravuri vechi arata ca in trecut, la Manastirea Sfantul Stefan se putea urca mai lesne decat la celelalte lacasuri meteorice datorita unui pod mobil ce facea legatura intre stanca pe care se afla manastirea si versantul Koukoula, diametral opus.

Astazi un pod fix in lungime de opt metri te conduce in siguranta la intrarea in manastire. O inscriptie deasupra usii de la intrare marturisea ca manastirea a fost cladita la anul 1192, dupa cum certifica si istoricii si cercetatorii. Inscriptia, care astazi nu se afla la locul ei, spunea: "Ieremia la 1200."

Conform inscriptiei, locul a fost populat inainte de anul 1200, primat al schitului fiind Ieremia. La inceputurile secolului al patrusprezecelea se mentioneaza ca manastirea era chinovie.

La anul 1333, imparatul Bizantului Andronic III Paleologul (1328-1341) a ajuns in Tessalia si a fost gazduit la manastire oferind daruri bogate staretului ei si calugarilor. De atunci manastirea a inceput sa fie numita bazilica. De atunci manastirea s-a numit regala si patriarhala si s-a bucurat de anumite privilegii, imparatul facand importante donatii.

La anul 1350 a fost cladita Biserica Sfantul Stefan. Drept ctitori ai manastirii apar cuviinciosii Filotheu de la Siatena si Antonios Cantacuzino, fiu de domn sarb. La anul 1398 domnul unguro-valah Ioan Vladislav a dedicat manastirii un fragment de Lemn Sfant, sfintele moaste ale lui Ioan Prodromul, mosii in Romania si altele.

Nepotul sau, Vornicul Dragumar a oferit capul Sfantului Haralambie. La anul 1545, Patriarhul Rafail o denumeste "bazilica, de sine statatoare, patriarhala". In anul 1545, micul naos s-a marit, iar Preotul Nicolae a restaurant, partial, pictura. In anul 1798 s-a construit biserica centrala mareata a Sfantului Haralambie.

Manastirea Sfantul Stefan, cu o bogata lucrare duhovniceasca si filantropica, s-a remarcat pentru rolul de centru strategic al luptei macedoniene, la formarea tinerei generatii si in invatamant.

In perioada episcopului Paisie de Stagon si a staretului Ambrozie, in anul 1850, manastirea a construit in orasul Kalambaka "Scoala Konstandio" si a donat 80.000 de drahme de aur pentru construirea unui gimnaziu in Trikala.

La anul 1888, manastirea avea 31 de monahi, in timp ce la anul 1960 era aproape pustie. In anul 1961 manastirea a fost preluata de maici, astazi fiind infloritoare. Informatiile de mai sus provin din bula de aur imparateasca, sigla patriarhala si alte acte si hotarari oficiale.

Biserica Sfantul Haralambie - biserica centrala a manastirii

Spatios si impunator, naosul central al manastirii, biserica adica, este dedicat Sfantului Haralambie. Din punct de vedere arhitectonic, biserica este cruciforma cu turle, trei cavitati si patru randuri de coloane, cu pronaos, diaconicon si proscomidie precum sunt si bisericile manastilor de la Sfantul Munte.

Biserica Sfantul Haralambie a fost cladita la anul 1798. Portiuni ale naosului central au fost renovate in diverse perioade dupa cum certifica inscriptii in legatura. In pronaosul extern, pe partea stanga exista trei inscriptii dintre care cea din mijloc contine un text mai bogat.

Prima din stanga se refera la ridicarea bisericii in anii episcopului Paisie de Stagon si staretului Ambrozie. Inscriptia din mijloc se refera la o rugaciune a episcopului Paisie de Stagon privind biserica, comunitatea si sufletul sau, rugand pe Dumnezeu sa nu-l dea uitarii in ziua groaznica a judecatii. Cea de-a treia inscriptie, adica cea dintai din stanga se refera din nou la intemeierea bisericii si vorbeste de initiatorii lucrarii.

Pronaosul este simplu, sprijinit pe patru coloane iar in pronaosul extern exista inscriptie care se refera la donatorii intemeietori. In inscriptie pronaosul extern este numit "Apoltaria" si pentru construirea lui toti cei ce se aflau la manastire si toti cei ce se aflau la manastire pe vremea constructiei.

Biserica nu este pictata. Un tavan deosebit sculptat in lemn acopera sfanta trapeza. Iconostasul bisericii este si el sculptat in lemn cu deosebita maestrie. Cuprinde teme simbolice din regnul vegetal si animal precum si minunate sinteze xilografice care se refera la Cina cea de Taina, la Sfantul Dumitru, la Primul Martir Stefan, la Sfantul Gheorghe si altele. Deasupra icoanei Sfantului Haralambie se gaseste o inscriptie sculptata in lemn care spune:

"Iconostasul Bisericii Sfantului Haralambie s-a realizat pe cheltuiala sfantului de Stagon domnului Gavriil in vremea egumeniei domnului Teofanie ieromonahul de la Sulatena Trikalei de mana lui Mastrocostas si Dimitris din satul Metsovo la anul 1814".

Tronul episcopal si pupitrele de inchinaciune sunt sculptate dupa cum certifica inscriptie incrustata in lemn din anul 1836, aflata intr-un pupitru sub icoana Maicii Domnului. O alta inscriptie ce se afla intr-un alt pupitru sculptat in biserica propriu-zisa se refera la icoanele iconostasului, si pupitrelor care s-au realizat la anul 1846.

In final, mentionam cele doua pupitre care au diferite reprezentari schematice din sidef si fildes realizate prin asa-zisa arta a incadrarii, iar la intrarea in pronaos la exterior exista reprezentari simbolice deosebite sculptate in piatra care infatiseaza vita de vie, cruci cu bratele egale, vulturi cu doua capete, chiparosi si altele. In centrul pardoselei bisericii propriu-zise este infatisat incadrat in cerc, sculptat, vulturul cu doua capete - "bicefal" -, simbolul de veacuri al puternicului Imperiu Bizantin.

Biserica Sfantului Haralambie construita in anul 1789, impodobita cu minunate sculpturi in lemn, a fost distrusa de bombardamente in 1943, iar ulterior reparata si pictata de celebrul artist contemporan Vlasis Titomis. Este o constructie mareata si impunatoare, cu trei turle.

Manastirea Sfantul Stefan de la Meteora - Biserica Sfantul Stefan

In afara de naosul central al manastirii, la care ne-am referit, mai exista si vechea Biserica a Sfantului Stefan, care se gaseste in partea de sud-est a stancii. Structural, aceasta este o constructie cu o singura nava, sculptata in lemn, cu pronaos si cu suprafata de 12 metri x 5 metri.

Biserica veche, cu hramul Sfantul Arhidiacon Stefan, a fost construita in anul 1350, dar ulterior devenind neincapatoare, s-a construit biserica mare (1798) cu hramul Sfantul Haralambie, amintita mai sus.

          

Biserica Primului Martir este pictata cu fresce de la anul 1501, dupa cum certifica inscriptia respectiva. Unii cercetatori sustin ca inscriptia se refera numai la compozitia iconografica a Adormirii Maicii Domnului si ca celelalte fresce sunt mai vechi.

In afara de bisericile pe care le-am descris mai exista si Trapeza, "Arhontariki" (casa de oaspeti), Curtea si Chiliile calugaritelor. Astazi trapeza a fost transformata in loc de pastrare a obiectelor de cult unde vizitatorul poate vedea cruci minunate sculptate in lemn, Evanghelii lucrate cu aur, Sfinte Potire, cadelnite, icoane de o deosebita maiestrie, odajdii brodate in aur, Epitafuri, coduri manuscrise cu minaturi precum si alte obiecte de cult, lucrari de miniatura si imensa rabdare.

          

In sacristie si in biserica, printre odoare se gasesc cruci, vase de cult, icoane, odajdii, un epitaf, vechi manuscrise cu miniaturi, un brau lucrat cu fir de aur datand din anul 1778 si mansetele brodate cu aur care au apartinut Episcopului Gavriil de Dimitriada.

In partea de sud a manastirii se afla casa pentru oaspeti unde sunt gazduiti vizitatorii. Astazi la manastire este cultivata cu rezultate deosebite pictura de icoane si muzica bizantina. Calugaritele se ocupa cu scrierea, cu rezultate bogate, in timp ce altele, cu studii universitare (doctorite, profesoare etc) se ocupa sistematic de monahismul social.

Muzeul manastirii adaposteste numeroase si pretioase obiecte de cult. Aici poate fi vazut un codex bizantin din anul 1404, donat de Filotei si Antonie Cantacuzino. In felul acesta Manastirea Sfantul Stefan de la Meteora a devenit un fagure spiritual oferind in epoca noastra nesigura o bogata opera crestin ortodoxa si sociala.

Pe aceeaşi temă

27 Iunie 2012

Vizualizari: 33257

Voteaza:

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • IZABELLA TUDOSEPostat la 2009-08-31 21:01

    Am fost la METEORA. Nu se poate povesti ce este acolo. Mare este puterea lui DUMNEZEU. Daca ajungeti in Grecia si nu vizitati METEORA, considerati ca ati fost degeaba in Grecia.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE