Manastirea Zemen

Manastirea Zemen Mareste imaginea.


Manastirea Zemen

Manastirea Zemen, numita si Sfantul Ioan Teologul, este situata la marginea orasului Zemen, din Bulgaria, aflat cam la 15 km distanta fata de drumul ce leaga Sofia de Kyustendil si de orasul de frontiera Gyeshevo. Este asezata intr-o frumoasa zona de la poalele muntilor Konyavska, nu departe de defileul Zemen, aflat in valea raului Struma.

Chiar daca manastirea Zemen este una din cele frecventate de turisti, Sfantul Ioan Teologul este o manastire mica si nu intretine o viata monahala. In prezent, aceasta nu serveste nici unei obsti de calugari sau maici. Pelerinii sunt primiti si gazduiti de o familie de batrani, care ingrijesc complexul si care ii continua istoria si povestile.

          

Manastirea consta in doua cladiri apropiate, o clopotnita si o bisericutza, in mijlocul unei mici pajisti. Fara nici o indoiala, bisericutza atrade toata atentia, intre celelalte constructii din complex. Dateaza din secolul XI si este unul din putinele exemple de arhitectura bulgara, de constructie si de pictura murala a Evului Mediu, care a supravietuit pana azi.

          

Arhitectura de la Zemen este complet diferita fata de cea oficial bizantina, cat si fata de cea a scolii de la Tarnovo. Acoperisul acesteia, decorat prin doua randuri de arce oarbe, este unic in toata peninsula balcanica.

Biserica, care, in prezent, nu functioneaza, reprezinta a cladire cubica, deasupra careia se afla un dom facut din piatra. Pelerinii sunt, in special, captati de altar, de catapeteasma, care este de fapt o piatra plata masiva, si de podea, care imbina un mozaic de marmura si piatra de diverse culori, daruite bisericii de localnici.

Pictura, care acopera intregul interior al bisericii, reprezinta o imbinare de geniu a diferitelor imagini si scene biblice. Pictura atinge aproape toate scenele evanghelice. Majoritatea picturilor dateaza din secolul XIV, in timp ce imaginea Sfintei Ana este singura care a supravietuit inca din timpul zidirii bisericii, din secolul XI. Pictura ulterioara, infatisand pe Sfintii Ioan de Rila si pe Kiment al Ohridei, cat si pe despotul Deyan si pe sotia acestuia, Doya este de asemnea in buna stare.

Pictorul anonim si-a facut treaba intr-un mod extraordinar. Stilul pictorului este, in mare parte, decorativ, bazat pe simplitate. Imaginile sale par foarte vii, dragostea lui fata de realitate dand valoare operei sale. Una din cele mai vechi icoane ale Sfantului Ioan de Rila, ctitorul manastirii Rila, se afla aici si este in buna stare de pastrare.

Biserica este declarata monument de cultura nationala, iar picturile ctitorilor, Deyan si Doya, sunt printre cele mai vechi si mai valoroase picturi cu ctitori-donatori din Bulgaria, urmand doar celor ale ctitorilor din Boyana, Kaloyan si Desislava.

          

Deasupra chipurilor ctitorilor, se afla o inscriptie in bulgara evului mediu. Aceasta zice ca frescele, picturile au fost realizate multumita ajutorului primit de la despotul Deyan si de la sotia acestuia, Doya. Aceste doua picturi s-au dovedit a fi de o inestimabila valoare istorica, artistica si etnografica.

Dupa ravagiile suferite sub otomani, manastirea nu a avut parte de reconditionare pana in secolul XIX.

In prezent, manastirea nu ofera cazare, insa, in viitorul apropiat, odata cu terminarea reparatiilor, acest lucru va putea fi posibil.

          

 

          

Pe aceeaşi temă

28 Iunie 2012

Vizualizari: 5376

Voteaza:

Manastirea Zemen 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE