Capela Palatina de la Palermo

Urmarim aceeasi evolutie in mozaicurile din Capela Palatina de la Palermo, care au fost realizate din anul 1140 pana prin 1170. Panoul peretelui de vest, care ii reprezinta pe sfintii Petru si Pavel de o parte si de alta a lui Hristos tronand, ar fi fost introdus cu prilejul unei refaceri operate de Wilhelm al II-lea (1171 -1189) sau de unul dintre urmasii lui, pentru a instala in acest loc tronul regal. Insasi arhitectura cladirii, ridicata intre anii 1132 si 1140 de Roger (Ruggero) al II-lea, raspunde inclinarii pe care o aveau principii normanzi de a combina resursele civilizatiilor care isi sedimentasera aporturile in Sicilia.

Unui plan bazilical, traditional in Apusul mediteranean, i se adauga deasupra altarului o cupola, socotita dupa conceptia bizantina simbol al puterii cosmice a lui Dumnezeu, care se reflecta pe pamant in puterea imperiala sau regala. Aceasta cupola se sprijina chiar pe trompe de colt si nu pe pandantivi, dupa o formula folosita in mai multe ctitorii imperiale de la Constantinopol sau din Grecia.

Dar trompele, in loc sa fie trompe conice ca in Imperiu, sunt trompe sferice cu boltari, de un tip cunoscut in Kairuan si in moscheile sau bisericile din Spania. Folosirea acestui procedeu se datoreaza fara indoiala interventiei unor zidari arabi sau formati dupa practicile de constructie ale arabilor. Tot din arta islamica provin si arcurile in ogiva, coloanele de unghi, tavanele cu stalactite de lemn aurit si decorul lor pictat miniatural in alveolele in care se vad cavaleri, dansatoare si monstri, precum si o figura a Sfantului Gheorghe, singurul motiv crestin din acest ansamblu care evoca intr-un fel foarte oriental o lume a fericirii. Mozaicurile poarta, si ele, pecetea unor influente felurite. Iconografia si stilul lor sunt bizantine si artistii care le-au executat au venit din Imperiu. Dar particularitatile planului, exigentele practicilor de cult locale ca si gustul pentru anumite motive arabe de ornamentatie au conferit acestui decor caractere proprii Siciliei.

Dupa inscriptia de la baza cupolei, cele mai vechi mozaicuri din Capela Palatina au fost executate in partea rasariteana a edificiului sub Ruggero al II-lea, inainte de anul 1143. In cupola, bustul Pantocratorului este inconjurat de cei patru arhangheli, Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, inversmantati in costume de curte bizantine, si de patru ingeri purtand himation si toga.

Inscriptia greaca din jurul medalionului lamureste bine semnificatia simbolica de origine imperiala pe care o are aceasta reprezentare: "Cerul este tronul meu si pamantul este scaunelul pe care imi odihnesc picioarele, spune Domnul care imparateste peste toate ". Dar cum aceasta cupola, in loc sa fie sustinuta, dupa tipicul grecesc, prin intermediul unui tambur strapuns de ferestre cu arcade inalte, se sprijina pe un octogon ale carui laturi pline alterneaza cu trompele cu boltari, pe acest octogon s-au transferat proorocii care, in Imperiu, ocupa spatiile dintre ferestre.

Ei au fost infatisati fie pana la briu, in colturi, fie inlauntrul unor medalioane pe timpanele arcadelor care se deschid pe bratele transeptului. David, Solomon, Zaharia si Ioan Botezatorul au avut dreptul, ca semn al importantei ce li se acorda, la locuri privilegiate in nisele octogonului. Trompele de colt au fost ocupate, nu ca in Grecia de scene hristologice, ci de cei patru evanghelisti, dupa modelul, mai raspandit, al bisericilor cu pandantivi. Din aceasta adaptare a programelor canonice bizantine la o biserica cu trompe de colt de un tip strain de Imperiu rezulta, pe structuri arhitecturale, ele insele mai putin articulate, o distributie mai putin clara a decorului. Mozaicarii au accentuat inca si mai mult impresia de inghesuiala, sporind numarul ornamentelor si al inscriptiilor grecesti si latine, care ajung sa imbrace pana si boltarii in retragere ai trompelor.

Aceeasi tendinta i-a impins sa reverse pe arcadele laterale ce raspund in transept, arhitecturile Buneivestiri, sau personajele Iosif si Ana din Intampinarea Domnului, care ocupa respectiv arcadele dinspre absida si dinspre nava centrala. Mai jos, unghiurile sunt in parte ascunse de arbori luati din repertoriul arab. Aceasta abundenta cam exuberanta a decorului, comparabila cu desfasurarea unor tapiserii, a parut probabil unul dintre mijloacele capabile sa produca impresia de splendoare voioasa, necesara la aceasta capela palatina a unui rege strain care, departe de a avea severitatea gustului clasic specific cercurilor de la curtea din Constantinopol, intelegea sa profite de toate placerile de origine diferita pe care i le oferea Sicilia.

Tot in timpul domniei lui Roger al II-lea, dar de asta data dupa anul 1143 (terminus post quem dat de inscriptia din cupola) se pot data, in virtutea elegantei suverane a stilului lor, sfintii Grigore Teologul (sau din Nazianz), Vasile si Ioan Gura de Aur, de pe zidul de nord al tran-septului, precum si sfintul Pavel si Nasterea din absida de sud (ii. 127) si, in sfarsit, Visul lui losif si Fuga din Egipt din registrul superior al peretelui de sud al transeptului. Este de ajuns sa se compare sfantul Ioan Gura de Aur din Capela Palatina cu cel din Sfanta Sofia de la Constantinopol pentru a intelege ca trasaturile Parintilor Bisericii grecesti raspund de data aceasta unui ideal de spiritualitate nobila si nu unei griji de a exalta traditiile pe care se sprijineau ambitiile patriarhiei.

Aceeasi nevoie de idealizare se traduce in figura sfantului Pavel, care, in temeiul locului pe care il ocupa in conca absidei, a fost infatisat facand gestul binecuvantarii, cu Cartea si vesmintele Pantocratorului. Poate ca sfantul Petru fusese reprezentat simetric, la origine, in absida nord unde va fi fost inlocuit cu sfantul Andrei, sub Wilhelm I. In scena Nasterii tendinta catre luxul detaliilor, pe care am relevat-o in careul central, a dus la adoptarea unei versiuni care figura la un loc Calatoria si inchinarea magilor, fara indoiala pentru a sublinia paralelismul cu ofrandele lui Roger al II-lea insusi. Ca si in careul central, si aici scena continua pe zidul de sud adiacent cu Vestirea pastorilor.

Mai multa rigiditate exista in desenul altor patru scene din ciclul evanghelic, pictate pe zidul de sud al transeptului, poate abia in cursul primilor ani ai domniei lui Wilhelm I (1154-1166), fiul lui Roger al II-lea, intre anii 1154 si 1158. Ele reprezinta Botezul, Schimbarea la Fata, invierea lui Lazar si Intrarea in Ierusalim. Ansamblul subiectelor tratate pe acest perete sud era menit sa ofere privirii regelui, a carui loja se sprijinea de zidul de nord, episoadele care scoteau in relief caracterul regal si triumfal al vietii lui Hristos.

In ceea ce priveste decorul navelor lungi, s-a ales, desigur prin imitarea bisericilor din Italia meridionala care ofereau acelasi plan bazilical, pentru nava mediana scenele din Geneza, de la Facerea lumii pana la Lupta lui Iacov cu ingerul, si pentru colaterale episoade din vietile lui Pavel si Petru. Iconografia unora si altora vine esentialmente din Bizant, dar cu anumite aporturi posibile ale traditiilor apusene, care se pot datora unor artisti lucrand in sudul Italiei.

Fara indoiala mozaicarii care au decorat Capela Palatina au folosit drept caiete de modele, culegerile de desene alcatuite dupa unul sau mai multe monumente mari din Italia meridionala, tributare iconografiei bizantine. Pentru tablourile Genezei, executate la inceputul anului 1160, compozitiile limpezi si simple, aspectul monumental al figurilor, raritatea elementelor de peisaj si a fundalurilor de arhitecturi confirma faptul ca artistii au folosit caiete de modele destinate marii picturi murale si nu s-au inspirat din miniaturi. Mozaicarul nu s-a sinchisit sa adapteze in cadrul spatiilor dintre arcade scenele concepute pentru panouri dreptunghiulare si a lasat ca figurile si obiectele sa fie taiate de scobitura arcadelor. Demnitatea linistita a atitudinilor este o supravietuire a idealului clasic din epoca Comnenilor.

Modelele folosite pentru vietile lui Pavel si Petru, executate in jurul anului 1170, vadesc o mai mare influenta a artei miniaturilor daca tinem seama de folosirea constanta a fundalurilor de arhitecturi. Este neindoielnic faptul ca in Italia meridionala ciclurile se vor fi imbogatit cu scenele privind sederea la Roma a sefilor apostolilor. Alungirea figurilor, impetuozitatea usor vehementa a faldurilor draparilor, desenul miniaturist al detaliilor interioare si agitatia personajelor sunt conforme tendintelor care isi faceau aparitia in frescele de la Nerezi si care au fost duse la paroxism in ultima treime a secolului al XII-lea.

" Occidentalizarea " programului iconografic al navelor Capelei Palatine se vadeste in prezenta unei foarte largi majoritati de figuri de sfinti occidentali, in bust sau in picioare, pe timpane, pe intradosurile si pe stilpii arcadelor, precum si pe peretii lungi de nord si de sud. Inscriptiile sunt dealtfel in latina si nu in greaca, asa cum erau in careul central, mai bizantin prin planul sau si prin temele tratate. Aceasta nevoie de " occidentalizare " a dus si la asezarea in conca absidei centrale, fara indoiala sub domnia lui Wilhelm I (1154-1166), in locul Fecioarei care era probabil prevazuta in programul initial al lui Roger al II-lea, un Pantocrator, inspirat dupa cel de la Cefalu, desi este de prisos, in cupola mai existand unul. Dedesubt au fost reprezentati o sfanta (poate Maria-Magdalena) si sfintii Petru, Ioan Botezatorul si Iacov. Prezenta acestuia din urma, episcop al Ierusalimului, se explica desigur prin pretentiile dinastiei normande din Sicilia asupra regatului Ierusalimului.

Influenta araba apare in anumite motive ornamentale, cum ar fi inlantuirile de poligoane, si in folosirea incrustatiilor de email si de sidef pentru frunzisul arborilor care capata din ce in ce mai mult aspectul heraldic pe care il au in arta musulmana.

C. Delvoye

.