Duminica Slabanogului de la Vitezda

"Dupa acestea era sarbatoarea iudeilor si S-a suit Iisus la Ierusalim. Iar in Ierusalim era Scaldatoarea Oilor, numita evreieste Vitezda, care avea cinci pridvoare. In acelea zacea o mare multime de bolnavi: orbi, schilozi, uscati, asteptand miscarea apei. Caci ingerul Domnului se pogora la vreme in scaldatoare si tulbura apa. Si cel ce intra cel dintai, dupa tulburarea apei, se facea sanatos, de orice boala era stapanit" (In 5, 1-4)

Nu degeaba fericitul Evanghelist adauga indata dupa cele spuse rein­toarcerea de aici la Ierusalim. Ci scopul ii era sa arate cat de mult intreceau cei de alte neamuri pe iudei in ascultare si cat de mare era deosebirea dintre unii si altii in deprinderi si purtari. Caci asa se putea afla, si nu altfel, ca printr-o hotarare dreapta a lui Dumnezeu, Care toate le poate si nu cauta la fata omu­lui, a cazut Israel pe drept din nadejde si a fost ridicata in ea multimea neamurilor. Si nu e greu de-a vedea intarite cele spuse privind la opozitia dintre cele intamplate. La aratat deci pe El mantuind cetatea samarinenilor printr-un singur semn si, la fel, printr-unul, pe slujitorul imparatesc, si prin el folosind mult si pe cei din casa aceluia. Dupa ce a marturisit prin acestea cat de dispusi se aratau cei de alte neamuri spre ascultare, arata pe Facatorul de minuni urcandu-Se iarasi la Ierusalim si savarsind acolo un lucru demn de Dum­nezeu. Caci elibereaza in chip minunat pe un paralitic de boala lui foarte ve­che, ca si pe fiul slujbasului imparatesc, bolnav pe moarte. Dar acela a crezut cu toata casa si a marturisit pe Iisus ca Dumnezeu, pe cand iudeii, in loc sa se minuneze, Il vor omori curand si prigonesc cu necredinta pe Binefacatorul, ca pe un calcator de Lege, hotarandu-si ei insisi parasirea pentru faptele lor urate, prin care raman in urma intelegerii si credintei in Hristos a celor de alte nea­muri. Aceasta este ceea ce s-a spus despre ei in Psalmi, printr-un cuvant adresat Domnului Iisus: "Ca ii vei pune pe ei la spate" (Ps. 20, 9). Caci cei ce au fost pusi intai pentru alegerea parintilor, vor veni ultimii, si dupa chemarea neamurilor: "Dupa ce va intra tot numarul paganilor, se va mantui intregul Israel" (Rom. 11, 25-26). Acest scop ni-l arata ordinea bine intocmita a celor scrise. Dar sa dam pe rand o expunere mai exacta a intelesului versetelor.

"Era acolo un om, care era bolnav de treizeci si opt de ani. Vazandu-l Iisus pe acesta zacand si stiind ca este asa de multa vreme..." (In 5, 5-6)

Dupa ce iudeii au praznuit sarbatoarea azimelor, in care aveau si obiceiul sa junghie mielul, se intelege in timpul Pastelui, Hristos a plecat din Ierusalim si a petrecut intre samarineni si intre cei de alte neamuri, invatandu-i pe aceia, intristat de relele purtari fata de El ale fariseilor. De abia intors la Ierusalim in timpul Sfintei Cincizecimi -caci aceasta era sarbatoarea ur­matoare si apropiata in Ierusalim -, vindeca in apa scaldatoarei pe paralitic, care fusese chinuit timp indelungat de boala (caci era bolnav de treizeci si opt de ani), neajuns inca la numarul desavarsit al Legii, adica la cel de patru ori zece, sau la al patruzecilea (Nota: Acest numar este o inmultire a celor patru virtuti cardinale (intelepciunea, drep­tatea, barbatia si cumpatarea) cu cele zece porunci.)

Acesta este cuvantul istoriei. Dar in chipul acestui lucru trebuie vazut un inteles duhovnicesc. Despartirea lui Iisus, in­tristat, de Ierusalim, dupa junghierea mielului, petrecerea intre samarineni si galileeni si predicarea catre aceia a cuvantului mantuitor, ce voieste sa in­semne altceva decat plecarea Lui dintre iudei, dupa pironirea Lui pe cinstita Cruce si moartea Lui, spre daruirea Sa celor dintre neamuri, poruncind sa se spuna Ucenicilor dupa invierea Sa din morti ca se va intalni cu ei in Galileea? Revenirea Lui, la sfarsitul saptamanilor Cincizecimii (dupa o saptamana, sau dupa patruzeci si noua de zile, n.tr), la Ierusalim arata in chip si ghicitura intoarcerea Mantuitorului la iudei, din iubire de oameni, in timpurile din urma ale veacului de fata, cand noi, cei mantuiti prin credinta in El, vom praznui preasfintele sarbatori de pe urma patimii Lui mantuitoare (Nota: Legea si faptele lui Hristos de dinainte de moartea pe Cruce pregateau prin tipuri lucrarea Fiului lui Dumnezeu dupa inviere. in faptele lui Hristos de dinainte de inviere, se intalnesc inca unele chipuri ale Legii. Ca Cel ce-Si incepea lucrarea mantuitoare, El le stie ca chipuri ale Sale, ca adevar, cum nu le stiau evreii, sau ca chipuri care treceau in realitate faptele Lui mantuitoare. Plecarea Lui, dupa Pastile iudeilor, in Samaria si Galileea este deja o plecare a Lui de la iudei, care va fi deplina dupa Pastele iudaic -care era chipul trecerii iudeilor din Egipt spre libertate pamanteasca - o trecere la alte popoare. El este Cel ce le trecea pe acelea, dar inca nu deplin, la imparatia lui Dumnezeu, la imparatia libertatii de pacat. Revenirea Lui la Cincizedmea iudeilor e o intalnire in El a chipului cu realitatea venirii, prin El, a Duhului Sfant, Care insa nu va fi dat deplin Ucenicilor si, prin ei, celor ce vor crede in El decat dupa inviere, dar mai ales cand Se va reintoarce la sfarsitul istoriei, ca sa intemeieze "noul Ieru­salim", plin de lumina. Cat Se afla pe pamant, inainte de inviere, Hristos Se afla la mijloc intre Lege si viata in Duhul Lui. E intr-o trecere de la una la alta pentru Sine ca om si pentru cei ce credeau atunci in EL Dupa invierea Sa umanitatea Lui e ajunsa la desavarsire, dar a oamenilor care cred sau au crezut in El va ajunge la aceasta desavarsire la invierea lor. Dar, prin invierea lui Hristos, umanitatea e scapata inca de pe pamant de chipurile Legii. Trecandu-se de la chipuri la adevarul anuntat de El, se adevereste in alt sens cuvantul Mantuitorului: "N-am venit sa stric Legea, ci s-o implinesc" (Mt 5,14).

Iar vindecarea paraliticului inainte de sfarsitul Legii, prin caracterul de chip al faptei, inseamna ca Israel, pornit prosteste si cu necredinta impotriva lui Hristos, se va imbolnavi si va paraliza si va vietui multi ani intr-o nelucrare chinuitoare, dar nu va ajunge la o pedeapsa deplina, ci se va bucura de atentia Mantuitorului si, prin ascultare si credinta (Nota: Aceasta se va intampla nu mult timp inainte de sfarsitul lumii, sau de desavarsirea Legii, prin implinirea chipurilor ei, sau prin ajungerea deplina la Hristos, Adevarul prevestit de chipurile Legii, adica nu cu mult inainte de al patruzecilea an, numarul deplin sau desavarsit al Legii, ca chip al sfarsitului timpului.), va fi vindecat si el in scalda-toare. Iar ca numarul patruzeci este desavarsit dupa legea dumnezeiasca, nu le va fi greu sa afle celor ce se ocupa cu dumnezeiestile Scripturi.

"... ii zise lui lisus: Voiesti sa fii sanatos?" (In 5, 6)

O dovada clara a bunatatii nemasurate a lui Hristos e ca nu asteapta rugamintea celor in suferinta, ci, din iubire de oameni, o ia inaintea ruga­mintii lor. Caci vine, precum vezi, si-i ofera ajutorul fara a fi rugat. Iar intre­barea, de vrea sa fie scapat de boala, nu era a unui nestiutor a ceea ce era tuturor vadit, ci a unuia ce voia sa trezeasca in bolnav dorinta mai calda de insanatosire, adica sa o doreasca cu multa tarie. Apoi intrebarea, daca vrea sa dobandeasca ceea ce doreste, are in ea o oarecare asigurare ca poate sa ofere ceea ce doreste bolnavul si ca e gata sa ofere aceasta, asteptand de la acela doar cererea harului fagaduit (Nota: O vindecare ce vine dintr-o putere spirituala nu poate avea loc fara o trezire a puterii spirituale, sau a credintei in puterea spirituala care se ofera celui bolnav).

"Bolnavul I-a raspuns: Doamne, om nu am ca, atunci cand se tulbura apa, sa ma arunce in scaldatoare. Pana ce vin eu, coboara altul inaintea mea" (In 5, 7)

In jurul zilei Sfintei Cincizecimi, ingerii, coborand din cer, tulburau apa, facand un zgomot ca semn al prezentei lor. Si apa se sfintea de sfintele duhuri. Si daca cineva din multimea celor bolnavi ajungea sa coboare inain­tea celorlalti, se scula eliberat de povara bolii ce-1 chinuia. Caci puterea vin­decarii era masurata numai pentru cel care o castiga primul. Dar si aceasta era un semn ca folosul Legii, prin ingeri, se extindea numai la unicul neam al iudeilor, nevindecand pe vreun altul. Caci poruncile date prin Moise de la Dumnezeu se predicau pana la Bersabe, fiind comunicate prin ingeri in mun­tele Sinai, in jurul zilelor stabilite pe urma ca Sfanta Cincizecime. De aceea si apa scaldatoarei nu se tulbura in alt timp, aceasta indicand coborarea sfintilor ingeri in ea (Nota: La Cincizecimea mozaica se coborau ingerii ca sa vindece un singur bolnav, aratand inca o lucrare limitata a lui Dumnezeu fata de omenire, ca prevestire a venirii Fiului Sau pro­priu pentru mantuirea tuturor celor ce voiesc sa-L primeasca. Lucrarea in oameni o va arata Hristos prin Duhul Sfant, aflat in El insusi si comunicat din El insusi, la Rusalii. Si prin vinde­carea de catre El insusi, sau prin Duhul Sfant din El, Hristos face trecerea de la lucrarea limi­tata a lui Dumnezeu prin Lege, la lucrarea Lui directa in toti oamenii. Apa in care Se va cobori acum Duhul Sfant insusi va fi de folos tuturor celor ce vor primi prin Sfantul Botez puterea mantuitoare nesfarsita a Duhului dumnezeiesc. Dar inainte de instituirea Botezului pentru toti, care s-a facut dupa inviere, Iisus vindeca pe unii bolnavi, pe care ii intalneste si care ii cer vindecarea, prin cuvantul Sau direct).

Deci slabanogul, neavand un om care sa-l arunce in apa, se plangea nu numai de boala ce-l stapanea, ci si de lipsa celor ce-l puteau ajuta, zicand: "Nu am om care sa ma arunce in apa". El astepta pe Iisus sa-i faca aceasta si sa-1 indrume (Nota: "Doamne, om nu am". Alti bolnavi aveau vreo rudenie care sa-i arunce in apa. El n-avea nici o rudenie. in Iisus a venit rudenie fiecarui om, Fratele tuturor, Care poate ajuta pe cei ce I-o cer, pe cei care I se roaga cu credinta ca-i poate izbavi.)

"Ii zise lui Iisus: Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla. Si indata omul s-a facut sanatos. Si in ziua aceea era sambata" (In 5, 8-9)

Porunca era potrivita lui Dumnezeu si era dovada cea mai clara a puterii si a stapanirii Lui. Caci nu se roaga pentru scaparea celui ce zacea de boala, ca sa nu para vreunora ca e si El unul dintre sfintii Prooroci, ci porunceste, in chip stapanitor, ca Domnul Puterilor, sa se faca aceasta, spunand bolnavului, ce se bucura, sa plece acasa si sa-si ia patul pe umeri, facandu-se celor ce-1 priveau dovada a puterii Celui ce 1-a vindecat (Nota: Toate le face si le spune Hristos nu numai cu o putere mai presus de toate, ci si cu un bun rost. Porunceste bolnavului sa-si ia patul, sambata, pentru a arata ca El e mai presus de Lege. Iar Evanghelistul, prin tot ce spune despre Hristos, pune in relief dumnezeirea Lui. Hristos comunica, chiar prin porunca Sa, puterea Sa. El nu Se arata dependent de o alta pu­tere, superioara Lui. Nu vindeca rugandu-Se lui Dumnezeu ca Unuia mai presus de El. Vindeca intr-adevar chiar prin cuvantul prin care-i spune bolnavului sa-si ia patul, caci prin aceasta ii da putere sa o faca). Iar bolnavul implineste in­data ceea ce i s-a poruncit si, prin ascultare si credinta, arata realizandu-se in el harul atat de dorit Iar fiindca prin cele de mai inainte l-am infatisat pe el ca chip si tip al multimii iudeilor, ce se vor tamadui in timpurile din urma, sa cugetam iarasi la acest lucru care se va intampla, potrivit intelesurilor expuse inainte.

Hristos face sanatos pe acest om sambata, si celui insanatosit ii porun­ceste indata sa desfiinteze obiceiul din Lege, indemnandu-l sa umble sambata si sa faca aceasta purtand povara patului, desi Dumnezeu porunceste, clar printr-unul dintre Sfintii prooroci: "Sa nu scoateti poveri din casele voastre in riua sambetei" (Ier. 17,21). Dar sa nu spuna cineva, de este intelept, ca omul acesta a dispretuit cu neinfranare poruncile dumnezeiesti, ci L-a aratat ca un chip pe Hristos si pe cei ce, in timpurile din urma ale veacului, vor fi vinde­cati prin ascultare si credinta in El. Caci aceasta socotesc ca inseamna sambata, care e ultima zi a saptamanii (Nota: In continuare, Sf. Chirii pare sa interpreteze si altfel porunca data fostului paralitic de a-si duce patul sambata, contrar Legii ce oprea de la aceasta. Ea il arata pe Hristos cerand mai presus de toate credinta in El ca Dumnezeu. Sambata pregatea pentru Hristos. Cand vine El, trebuie sa se treaca peste faptele Legii la credinta in El, aratata cu deosebire in cinstirea duminicii, in care El a inviat inainte se cerea odihna de laptele prin care omul se foloseste de lucrurile lumii. Dar o data ce Dumnezeu a venit la noi in Hristos si a inviat, ne-a aratat ca mai inalta decat odihna de lucrurile lumii este bucuria de invierea lui Hristos, ca nadejde a invierii noastre, sau ca pregustare a vietii noastre fericite cu Hristos dupa invierea cea de obste. Atunci omul nu va mai fi un slabanog supus lucrurilor lumii. Va fi mai tare decat ele. Nu-i va mai fi mantuirea conditionata de supunerea privitoare la sambata si de alte practici poruncite de Lege, ci de unirea cu Hristos). Pentru cei ce au primit vindecarea prin credinta si s-au schimbat spre o innoire a vietii, nu mai e necesara litera Legii Vechi, ci trebuie parasita slujirea prin ghiciturile umbrelor. De la aceasta socotesc ca, luand prilej si fericitul Pavel, scrie celor ce dupa credinta se intorc iarasi la Lege: "Dar va spun voua ca de va veti taia imprejur, Hristos nu va vor fi de folos". Si iarasi: "Ap fost goliti de Hristos cei ce va indreptatiti din Lege, ati cazut din har" (Gal. 5, 2-4).

"I-au zis deci iudeii celui vindecat: Este sambata si nu-ti este ingaduit sa ridici patul" (In 5, 10)

Socotesc ca si pentru noi e un prilej foarte potrivit sa spunem fata de acestea: "Iata un popor fara minte si fara inima. Ochi au, si nu vad" (Ier. 5,21). Ce poate fi mai prostesc ca aceasta, sau mai lipsit de simtire? Caci, desi se cuvenea sa se minuneze, nu vad cu mintea puterea Tamaduitorului. Certandu-l amarnic si nestiind decat aceasta, il incarca de vina pe cel ce de abia s-a ridicat din boala indelungata, poruncindu-i fara pricepere sa zaca mai de­parte, cerandu-i sa cinsteasca sambata chiar si prin trebuinta de-a ramane bolnav.

"Iar el le-a raspuns: Cel ce m-a facut sanatos, Acela mi-a spus: Iati patul tau si umbla " (In 5, 11)

Cuvantul cuprinde in el un inteles preaintelept, care respinge totodata cugetarea stramba a iudeilor. Caci deoarece, declarand ca nu e ingaduit sa plece acasa ducandu-si patul, il invinuiau cu usurinta de calcarea Legii pe cel vindecat, in mod necesar el le raspunde acelora, aparandu-se, ca i-a poruncit lui sa umble, Acela care s-a aratat si Datatorul sanatatii. Prin aceasta numai ca nu spune: Cea mai mare autoritate o are in a porunci sa fie cinstita sambata Cel ce are atata putere sau har, ca m-a scapat pe mine de boala. Caci, daca nu se poate atribui oricui aceasta fapta, ci numai lucrarii si puterii dumnezeiesti, cum ar gresi Cel ce a facut aceasta? Sau cum n-ar socoti ca nu se cuvine aceasta lui Dumnezeu, Care ce are putere demna de Dumnezeu? Un astfel de cuvant are deci in sine un inteles amar (Nota: Fostul bolnav raspunde celor ce, dispretuind minunea savarsita de Hristos si deci neadmitand ca El este mai mare decat formele externe ale Legii, ii reprosau nesocotirea unei porunci a Legii: Cel ce a savarsit minunea vindecarii mele, pe care nici un om nu o putea savarsi, este mai presus si de poruncile Legii, prin care nu se vindeca nimeni.)

"Deci l-au intrebat pe el: Cine este omul care ti-a spus tie: Ia-ti patul tau si umbla? Iar cel vindecat nu stia cine este. Caci lisus Se daduse la o parte din multimea care era in acel loc. Dupa aceasta, lisus l-a aflat pe el in templu" (In 5, 12-14)

Nesaturata e mintea iudeilor de pofta de-a ucide. Se intereseaza de Cel ce a poruncit, voind sa-L faca complice cu cel vindecat in chip minunat. Caci socoteau ei, cu dreptate, ca singur Acela trebuia invinuit pentru calcarea sambetei, Care a trecut printre laturile si cursele lor greu de ocolit si a iesit din launtrul portilor mortii. Dar fostul bolnav nu-1 poate indica pe Doctorul de care se intereseaza intrucat Hristos S-a ascuns cu bun rost, ca sa ocoleasca mania lor fierbinte. Dar nu alege fuga ca unul ce-ar putea sa patimeasca chiar daca n-ar voi, ci facandu-ni-Se si in aceasta pe Sine insusi pilda (Nota: Nu Se ascunde Hristos de cei ce voiau sa-L omoare, ca unul ce nu putea sa nu moara, ci ca unul ce va primi moartea cand va voi, desi putea sa nu moara. in aceasta se vede ca Se ascunde pentru a mai vietui atat cat socotea de folos pentru a castiga deplin la credinta in Sine pe Apostoli si pe toti cei ce aveau sa-L propovaduiasca lumii si sa ne dea toata invatatura nece­sara. Dar S-a ascuns si ca sa ne arate ca S-a facut cu totul ca noi, adica Si-a insusit si frica noas­tra de moarte, ca, si avand aceasta frica, totusi sa primeasca moartea atunci cand va trebui, pentru ca si noi, avand aceasta frica, sa ne obisnuim cu gandul de a primi moartea atunci cand va trebui.)

"Si i-a zis lui: Iata, te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie tie mai rau" (In 5, 14)

Cu bun rost renuntand la ascunderea de la inceput, Hristos Se arata iarasi, dand fiecareia dintre acestea timpul potrivit. Caci Cel ce nu putea sa greseasca nu putea face ceea ce nu are in sine ratiunea cuvenita. Deci Si-a facut motiv al convorbirii cu acela indemnul folositor de-a nu mai pacatui, ca sa nu sufere acela de rele mai mari decat cele trecute. Iar prin aceasta il invata ca Dumnezeu nu ingramadeste in amintirea Sa pacatele oamenilor numai pentru judecata ce va avea lor in viitor, ci-i biciuieste in chip felurit inca vietuind in trupuri si inainte de marea si tuturor aratata zi a Celui ce ii judeca pe toti. Iar ca de multe ori, gresind si suparand pe Dumnezeu, suntem batuti, ne va marturisi preainteleptul Pavel, zicand: "De aceea multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi mor. Caci daca ne-am judeca noi insine, n-am t judecati. Iar aind judecati de Dumnezeu, suntem invatati prin certare, ca sa nu fim osanditi impreuna cu lumea" (I Cor. 11, 30-32) (Nota: E mai bine sa fie omul judecat si certat pe pamant, ca sa se indrepte, decat la jude­cata din urma, care ii va aduce celui ce nu s-a indreptat pedeapsa vesnica. De aceea, sa multumim lui Dumnezeu pentru certarile pe care ni le da cata vreme suntem in trup, ca sa ne pregateasca pentru neosandire la Judecata din urma)

"Deci a plecat omul si a vestit iudeilor ca Iisus este Cel ce l-a facut sanatos" (In 5, 15)

Li-L vesteste iudeilor pe Iisus, nu ca, indraznind sa-I faca vreun rau, sa se dovedeasca necredincios, ci ca, de vor voi si ei sa se vindece, sa cunoasca pe Doctorul vrednic de admiratie. Observa cum acesta este scopul lui. Caci nu vine sa anunte, cum voiau unii dintre cei ce-L invinuiau, ca Iisus este Cel ce i-a poruncit sa umble in ziua sambetei, ci ca este "Cel ce l-a facut pe el sa­natos". Aceasta inseamna ca n-a facut nimic altceva, decat sa arate ceea ce-L dovedea ca Doctor.

"Si de aceea il prigoneau iudeii pe Iisus si cautau sa-L omoare, pentru ca a facut acestea sambata" (In 5, 16)

Cuvantul nu descrie simplu in acestea furia nebuna a iudeilor. Caci Evan­ghelistul nu spune numai ca iudeii II prigoneau, ci si pentru care pricina nu se rusinau de aceasta, zicand: "Pentru ca facea acestea sambata". II pri­goneau prosteste si fara credinta ca a facut bine sambata, socotind ca Legea impiedica aceasta, ca n-ar ingadui sa se mantuiasca si sa se ajute cei bolnavi, ci ca cerea sa se renunte la legea iubirii, la lauda iubirii de frati, la harul bunatatii. Deci ar putea cineva sa arate in multe feluri ca iudeii respingeau cele bune, necunoscand scopul Legiuitorului cu privire la sambata, dand cea mai desarta explicare a ei. Caci, cum a spus Hristos insusi, fiecare, ducand boul sau oaia lui, le adapa (Lc. 14, 5), si omul primeste taierea imprejur sambata, nu ca sa se desfiinteze Legea lui Moise. Dar ei se infurie ca a fost facut sanatos un om intreg sambata, pentru multa strambare a obiceiurilor din nestiinta, neacordandu-i omului facut dupa chipul dumnezeiesc o intaie­tate fata de animalele necuvantatoare, ci socotind ca trebuie sa se aiba mila sambata de bou si de oaie, ca sa fie scapate de foame si de sete, fara sa fie invinovatiti, dar sa se condamne ca de cele mai mari faradelegi cei ce s-ar arata milosi si buni fata de aproapele lor sambata. Dar ca sa-i vedem iarasi pe ei nu putin lipsiti de minte si obligati cu dreptate sa auda: "Rataciti, necunoscand Scripturile" (Mt. 22, 29), sa aratam clar si din Sfintele Scripturi, care au zugravit si odinioara, ca in chip, pe Iisus aratandu-Se indiferent fata de sambata. Astfel, preainteleptul Moise plecand, cum s-a scris, din cele ome­nesti, la batranete adanca, si mutandu-se in salasurile de sus, prin judecata si hotararea Atottiitorului Dumnezeu, conducerea lui Israel a luat-o Iosua, fiul lui Navi (Deut. 34, 8-9). Acesta, inconjurand Ierihonul cu mii de barbati inar­mati si voind sa cucereasca cetatea, a dat levitilor porunca sa poarte chivotul Legii in jurul cetatii in toate cele sase zile, iar in a saptea, adica sambata, a poruncit multimii nenumarate de osteni sa sune din trambite. Si astfel, daramandu-se zidurile, au intrat inlauntrul cetatii nimicind-o, nerespectand odihna, nepotrivita atunci, a sambetei, nici ferindu-se sa lupte in chip biruitor, din pricina Legii care ii oprea, nici impotrivindu-se lui Iosua, capeteniei ostasesti de atunci, ascultand fara cartire de conducerea lui. Iar acestea sunt in chip. Deci deoarece a venit Adevarul, adica Hristos, ca sa darame si sa dis­truga zidul stricaciunii, ridicat de diavol impotriva omului, si se vede facand aceasta sambata, ca intr-o parga si inceput al lucrarii, cu paraliticul, iudeii se infurie din nestiinta si osandesc ascultarea parintilor, neingaduind firii umane sa invinga raul pricinuit prin boala, socotind ca trebuie sa se sileasca sa prigoneasca pe Iisus care face binele sambata. (Nota: Iisus arata ca nu e oprit a face bine sambata. Prin binele facut se mareste caracterul de sarbatoare al zilei. Daca in sarbatoare ne intalnim mai mult cu Dumnezeu, Facatorul binelui, a lucra din puterea binelui inseamna a ne adanci in unirea cu El. Odihna poruncita de Lege in ziua sambetei avea semnificatia opririi de la rau, de la fapte egoiste. Caci a face bine inseamna a ajuta pe altul. Iisus Hristos, aducandu-ne puterea de-a face binele, ne-a eliberat de odihna sambetei de la cele rele.)

"Iar Iisus le-a raspuns lor: Tatal Meu pana acum lucreaza, si Eu lucrez" (In 5, 17)

Hristos spune : "Eu lucrez" (In 5,17), vorbind de sambata. Si este nece­sar sa se spuna "pana acum", ca intelesul gandit sa-si primeasca cuvantul potrivit. Lipsiti fiind iudeii de cunostinta si nestiind cine este Unul-Nascut dupa fire si atribuind numai lui Dumnezeu si Tatal cele prescrise de Lege prin Moise si afirmand ca numai El trebuie sa se asculte, Iisus incearca sa-i convinga ca toate le lucreaza impreuna cu Tatal si ca are in Sine firea Celui ce L-a nascut, deoarece nu este a fiintei, si nu gandeste vreodata al nascut (Nota: Deoarece iudeii II osandeau, socotind ca numai Dumnezeu este mai mare decat Legea care porunceste odihna de sambata, Iisus declara ca El nu gandeste si nu lucreaza decat ceea ce gandeste si lucreaza Dumnezeu insusi, Care e Tatal Lui. Se afirma iarasi ca Unicul Nascut din Tatal si de o fiinta cu El. Deci, daca a vindecat sambata si a poruncit fostului para­litic sa-si poarte patul sambata, n-a facut decat ceea ce a facut totodata insusi Dumnezeu ca Tata al Lui. Dumnezeu lucreaza neincetat cele bune. Nu Se opreste niciodata de la aceasta. Caci lumea nu poate continua sa existe fara puterea lucratoare a Lui. Procesele din lume si desfasurarile vietii omenesti nu se intrerup nici o clipa. Natura si viata omeneasca nu si-au dat singure legile lor si nu se misca numai prin sine conform lor, ci Dumnezeu, Care a creat lumea, le-a dat aceste legi ce se repeta in general si El ajuta sa se miste neincetat conform lor. Deci nici Dumnezeu nu inceteaza vreodata sa le sustina in miscarea lor. Daca se spune ca Dumnezeu S-a odihnit in ziua a saptea, aceasta inseamna ca a incetat sa mai aduca structuri noi in lume. in sustinerea, nasterea, cresterea acelorasi firi si structuri ale lumii, Dumnezeu-Tatal si deci si Fiul Lui lucreaza "pana atunci", precum afirma Cel din urma.)

Iar fiind de aceeasi fiinta, aceleasi le si cugeta; mai bine-zis, El, fiind Sfatul viu si Puterea Tatalui, lucreaza toate in toate impreuna cu Tatal. Pentru ca sa respinga deci murmurul desert al iudeilor si sa-i dezaprobe pe cei ce il prigoneau pentru ceea ce li se pareau greu de acceptat, adica pentru dispretuirea cinstirii sambetei, le spune: Tatal Meu pana acum lucreaza. Prin aceasta vrea sa spuna: De crezi, omule, ca zidirea este carmuita si sam­bata prin consimtirea si vointa lui Dumnezeu, Care pe toate le-a definit si le-a creat cu maiestrie, ca rasarirea soarelui si tasnirea izvoarelor producatoare de umezeala si inaltarea roadelor din pamant, care nu-si opresc cresterea sambata, ca focul care implineste ale sale pentru trebuintele oamenilor, slujindu-i fara intrerupere, vei marturisi, fara indoiala, ca Tatal lucreaza cele cuvenite lui Dumnezeu si sambata. Pentru ce, deci, invinuiesti, cu neprice­pere, pe Cel prin Care toate le lucreaza? Caci nu lucreaza altfel Dumnezeu si Tatal, ci prin Fiul, ca Putere si intelepciune a Lui. De aceea si zice: "Si Eu lucrez". Dezaproba, deci, criticile ce sustin pornirea absurda si neinfranata a prigonitorilor, aratand ca nu se indreapta atat spre Sine insusi, cat spre Tatal, Caruia ii atribuia ca singurului vointa de a fi cinstite legile, necunoscand pe Fiul cel dupa fire al Lui (Nota: Daca Dumnezeu-Tatal e Persoana, El lucreaza in comuniune cu Fiul. Caci nici o Persoana nu e lipsita de iubire, deci de comuniune in tot ce gandeste si face. Iar Tatal si Fiul, ca Persoane desavarsite, lucreaza intr-o comuniune desavarsita, avand in aceasta comuniune Fiecare pozitia Lui: Tatal, Care a nascut pe Fiul, le lucreaza toate prin Fiul. De aceea au pus pecetea comuniunii Lor pe unirea neconfundata a lucrarii tuturor. Cei ce nu recunosc ca Dumnezeu lucreaza prin Fiul, deci chiar cand face aceasta si sambata, nu jignesc numai pe Hristos, ci si pe Tatal insusi, Care lucreaza prin Fiul. Orice necinstire referita la Fiul se indreapta de fapt si spre Tatal). De aceea il si numeste pe Dumnezeu Tatal Sau in chip singular, calauzind in modul cel mai cuvenit spre invatatura cea mai buna si mai de cinste.

"De aceea cautau iudeii si mai mult sa-L omoare, pentru ca nu numai ca nesocotea sambata, ci si pentru ca numea pe Dumnezeu Tatal Sau, facandu-Se pe Sine Dumnezeu (In 5, 18)

Mintea iudeilor ajunge pana la neomenie. Caci prin cele prin care tre­buiau sa se vindece se imbolnavesc si mai mult, ca sa auda cu dreptate: Cum ziceti voi ca sunteti intelepti? Caci ei trebuiau sa se imblanzeasca in judecata, mutandu-se la evlavie prin cugetarea cuvenita (Nota: In loc sa se vindece de boala lipsei de minte prin care acuzau pe Iisus ca dispretuieste, contrar lui Dumnezeu, sambata, auzindu-L ca El nu face decat ceea ce face insusi Dumnezeu, ca Tata al Sau, se imbolnavesc si mai mult la minte impotriva lui Hristos datorita declaratiei Lui ca este Fiul lui Dumnezeu. O minte sanatoasa nu poate cugeta pe Dumnezeu lipsit de o iubire din veci, deci de o iubire fata de alta Persoana vesnica, cel mai deplin unita cu El, de iubirea de Tata fata de Fiu si de iubirea de Fiu feta de Tata, care consti­tuie cea mai curata si mai desavarsita iubire). Dar ei uneltesc uciderea Celui ce le-a dovedit prin fapta ca n-a gresit nimic impotriva Legii dumne­zeiesti vindecand un om sambata. Si impletesc cu mania, din pricina sambe­tei, pacatul hulei impotriva adevarului, prinzandu-se pe ei insisi in cursa, prin pacatele lor, spre manie de nedesfiintat. Caci se indignau socotind ca Iisus sa­varseste o impietate numind pe Dumnezeu Tatal Sau. Fiindca nu cunosteau pe Dumnezeu Cuvantul facut om pentru noi, in chip de rob, Viata ce tasneste din Tatal, adica pe Unul-Nascut, Caruia singur ii este in mod propriu Dum­nezeu Tata, iar noua, nu. Caci noi suntem fii prin vointa Lui. Prin vointa Lui, cu care ne-a cinstit, am urcat la demnitatea mai presus de fire si am castigat putinta de-a ne numi dumnezei si fii, pentru Hristos, Care locuieste in noi prin Sfantul Duh. Privind numai la trup, iar pe Cel ce locuieste in trup necunoscandu-L, nu sunt urcati, fara sa fie scosi din ei, spre masura celor de dincolo de firea omului, prin declaratia Lui ca are pe Dumnezeu ca Tatal. Caci acest inteles il afirma cand spune: "Tatal Meu". Dar cei ce socotesc ca Cel caruia ii este Tata Dumnezeu este egal cu Tatal dupa fire, sunt singurii care gandesc drept. Caci asa este, si nu altfel. Dand si acest inteles cuvantului Sau, aceia se indigneaza si mai mult, stramband cuvantul drept al adevarului.

Sfantul Chiril al Alexandriei

Note: Parintele Dumitru Staniloae

• Scaldatoarea Vitezda - Ierusalim
  Publicat in : Biserica in lume
• Minunea de la scaldatoarea Vitezda
  Publicat in : Predici de duminica
• Slabanogul de la scaldatoarea Vitezda
  Publicat in : Duminica Slabanogului
• Minunea de la scaldatoarea Vitezda
  Publicat in : Duminica Slabanogului
• Scaldatoarea Vitezda
  Publicat in : Duminica Slabanogului