Persoana si problemele sociale

 

Exista unii care cred ca tot ceea ce este scris despre persoana este de natura filosofico-teologica si fara vreo legatura cu viata moderna. Ei cred ca se varsa prea multa cerneala si risipesc prea mult timp si energie asupra unui subiect teoretic intr-o perioada de timp in care atat de numeroase probleme sociale isi asteapta rezolvarea. Intr-adevar, ei pun intrebari pline de angoasa, ca de exemplu: Ce sens are toata aceasta discutie despre persoana, cand in societatea noastra exista atata inegalitate, o suferinta atat de profunda, cand noi traim cosmarul razboiului, al dezastrului nuclear si al distrugerii ecologice? Cand exista atata coruptie la toate nivelele societatii, cum poti oare justifica preocuparea dumitale fata de un astfel de subiect? Este evident faptul ca aceia care sustin lucruri de acest fel sunt sustinatori ai caracterului social al crestinismului sau sunt animati, oricum, de alte motive. Adevarul este ca acestia acorda prioritate rezolvarii problemelor sociale. As dori sa-mi exprim cateva ganduri drept raspuns la aceste obiectii.

 

Invatatura despre persoana umana este un fapt existential. Atunci cand Parintii s-au ocupat cu problemele teologice, ei n-au facut acest lucru din interes filosofic, ci fiindca erau siguri ca deformarea dogmei despre Dumnezeu afecteaza profund problema mantuirii omului. In plus, dogmele sunt medicamentele care-l vindeca pe om si-l calauzesc spre dobandirea sanatatii. Acelasi lucru este valabil si in ceea ce-l priveste pe om. Preocuparea noastra in legatura cu intrebarile: ce este omul, care este ontologia sa, care sunt relatiile sale interpersonale, care este profunzimea scopului ultim uman, reprezinta subiecte care formeaza latura esentiala a Crestinismului, dar care il intereseaza si pe om in mod direct. In plus, asa numitele probleme existentiale ocupa primul loc in viata contemporana. Analizarea persoanei reprezinta un lucru esential, fiindca doar in acest cadru putem noi rezolva si problemele sociale. O societate nu poate exista fara om. Omul este cel ce imbolnaveste societatea si toate institutiile sociale. O persoana care este bolnava creeaza felurite tulburari si reprezinta un facto de divizare. Masca este aceea care distruge unitate a societatii. Daca un om nu este o persoana reala, el nu poate trai in dragoste si libertate. Societatea ajunge automat sa fie dominata de tiranie si ura. Nu vreau sa spun prin aceasta ca noi ne asteptam ca mai intai omul sa devina mai bun, iar societatea dupa aceea. Dar luptele trebuie sa continue in paralel, avand drept prioritate vindecarea omului. Cei care dau prioritate problemelor sociale nu sunt pe deplin constienti de realitate si sunt dominati de teoriile occidentale despre felul in care trebuie rezolvate aceste probleme. Ei sunt dominati de iluzia ca imbunatatirea moravurilor sociale va aduce cu sine imbunatatirea situatiei omului. Dar realitatea este tragica. Pentru ca pacea si dreptatea sa prevaleze, fara ca omul sa fie vindecat, fara ca el sa devina om adevarat, acest lucru ar scoate la iveala intreaga tragedie a existentei. Si atunci nimeni nu ar putea sa-i vindece. Parintii au pus un deosebit accent asupra omului. El este cununa creatiei, microcosmosul in maerocosmos, esenta creatiei. Doar prin intermediul omului se rezolva toate celelalte probleme. Desigur, este posibil ca ele sa nu poata fi rezolvate global si obiectiv, dar omul, prin renasterea sa, nu se limiteaza la ele, le transcende si, de fapt, le rezolva in cadrul limitelor vietii sale personale. Problemele nu il ating, nu ii blocheaza libertatea. Omul, renascut ca persoana, exista si traieste intr-o pace adanca, departe de dezordini le sociale existente. El iese din inchisoarea simturilor si transcende chiar moartea insasi. Sfintii Parinti dau o mare importanta si greutate curatiei launtrice a omului, luptei de a ajunge la pacea si libertatea launtrica. Aceasta stare launtrica de pace si libertate survine prin isihasm si este ceea ce poate fi numita linistea dumnezeiasca. Din marele numar de texte patristice voi alege invataturile avvei Isaac Sirul. Sfantul scrie ca isihia cea lipsita de griji si asemanatoare lui Hristos "este o stare superioara a celui ce face milostenii ... Milostenia este precum cresterea copiilor, dar linistirea este culmea desavarsirii". Cel ce are grija a mai multe lucruri "este robul acestora". Cel ce a renuntat la toate si se ingrijeste doar de starea sufletului sau "este prieten al lui Dumnezeu".

 

Sunt numerosi cei ce se ocupa de cea dintai lucrare, dar cei ce o fac pe cea de-a doua, isihia, sunt rari . In alt loc, avva Isaac Sirul este uimitor. El ii compara pe cei ce fac minuni si semne in lume cu cei ce practica isihia, care vietuiesc in liniste, si-i considera pe cei din urma superiori celor dintai. In mod concret, el scrie: "Sa nu-i compari pe cei ce fac semne si minuni si fapte deosebite in lume cu cei ce practica linistea cu buna stiinta. Sa iubesti linistirea mai presus de hranirea omenirii infometate si de convertire a multimilor de oameni la credinta in Dumnezeu. E mai bine pentru tine sa te eliberezi de legaturile pacatului decat sa eliberezi robii din robia lor. E mai bine pentru tine sa faci pace cu sufletul tau, facand-o sa domine asupra treimii dinlauntrul tau (adica trupul, sufletul si duhul), decat ca prin invataturile tale sa aduci pacea printre oameni". In cele ce urmeaza avva Isaac explica motivul acestei preferinte. El scrie ca multi au infaptuit lucruri marete, au inviat mortii, au trudit pentru convertirea celor pacatosi si au facut mari minuni; si cu mainile lor ei i-au condus pe multi la cunostinta de Dumnezeu. Si totusi, in infaptuirea acestor lucruri, acesti oameni care i-au ajutat pe atatia altii, "au cazut in patimile urate si rele si s-au omorat pe ei insisi, devenind o piatra de poticnire pentru multi, atunci cand faptele lor au fost date la iveala". Si acest lucru s-a intamplat deoarece ei erau inca bolnavi sufleteste, trebuind mai intai sa se fi ingrijit de sanatatea sufletelor lor. Si asa, bolnavi cum erau, "ei s-au aruncat in marea acestei lumi pentru a vindeca sufletele altora". Prin urmare ei au ajuns in situatia de a-si pierde "sufletele lor si de a cadea din nadejdea lor in Dumnezeu". Aceasta inseamna ca preocuparea fata de problemele sociale presupune faptul ca omul s-a vindecat, altminteri, in loc de a rezolva problemele, el creeaza altele noi. Prin urmare, se parc ca solutia problemelor existentiale, care il chinuiesc intr-adevar pe om, are prioritate. In invataturile Sfantului Grigorie Palama este limpede ca toate problemele sociale si toate nedreptatile purced din intunecimea mintii. El afirma in mod specific: "O minte care-L paraseste pe Dumnezeu, devine fie animalica, fie demonica, si dupa

ce se va fi ridicat impotriva legilor firii, ravneste dupa ceea ce apartine altora si lacomia ei", nu-si mai afla implinirea; un astfel de om se risipeste in dorinte trupesti si nici nu cunoaste masura placerilor. Vrea sa fie respectat de toti, dezonorandu-se pe sine prin faptele sale si vrea ca toti sa-I flateze si sa fie de acord cu el si cu parerile sale, iar atunci cand nu reuseste (cum s-ar putea oare intampla aceasta?) se umple de o manie nereprimata. Mania si furia impotriva celor deopotriva cu el este precum cea a sarpelui. Iar cel ce a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu devine homicid si i se aseamana lui satan insusi. Aici se pare ca intunecarea mintii se leaga de caderea din comuniunea cu Dumnezeu si cu asemanarea cu cel rau, iar acest lucru are consecinte cumplite pentru viata omului. Intrucat el a abdicat de la legile vietii naturale, a ajuns la lacomie, a ajuns sa pofteasca ceea ce apartine aproapelui sau. Urmareste satisfacerea dorintelor trupesti, neavand vreo masura in toate acestea, cade victima patimilor slavei desarte si a nedreptatilor si parerilor altora, se manie si se infurie usor atunci cand este contrazis si, in general, se aseamana fiarelor si diavolului. Toate aceste consecinte sociale sunt rodul si rezultatul intunecarii mintii. Aceasta inseamna ca atunci cand omul incearca sa se vindece launtric, cand lupta sa-si adune mintea si s-o indrepte catre Dumnezeu, atunci el este si eliberat de tirania problemelor sociale, dar el poate fi si de folos in mod definitiv la rezolvarea acestor probleme. Prin urmare este o necesitate capitala ca omul sa se vindece launtric.

 

Teologia omului ca persoana poate juca un rol important in societatea contemporana. Desigur, Persoana prin excelenta este Dumnezeu, dar si omul, asa cum este creat dupa chipul si asemanarea cu Dumnezeu, poate deveni persoana. Acest lucru se realizeaza cu ajutorul unor conditii prealabile esentiale. De fapt, adevaratul om si adevarata persoana este cea care este indumnezeita. Dar pentru a ajunge aici este necesar sa experiezi asceza persoanei. Parintii Bisericii dau o mare importanta acestei probleme. Persoana nu poate fi inteleasa fara asceza crestina, intrucat cu adevarat asceza crestina este strans legata de Tainele Bisericii. Daca nu luam in consideratie dimensiunea ascetica a persoanei umane, atunci noi nu reusim sa intelegem invataturile patristice cu privire la persoana, indiferent de cate texte patristice am face uz. Textele patristice trebuie utilizate si citate in cadrul intregii atmosfere care le inconjoara. Daca noi nu acordam atentie duhului cuvintelor patristice, nu le vom putea intelege. Doar litera va ramane.

 

Invataturile despre persoana umana vor rezolva numeroase probleme, care apar in fiecare zi. Dragostea, libertatea, solutia problemelor sociale, angoasa si nesiguranta, religiile orientale, dialogul, fenomenele psihologice nu pot fi vindecate si rezolvate fara invataturile patristice despre om si persoana. Prin urmare, aceasta analiza a persoanei este o problema de viata, conditia primara a teologiei ortodoxe si lucrarea pastorala ortodoxa.

 

Hierotheos, mitropolit de Nafpaktos

 

 

• Sfantul Isaac Sirul
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Viata crestina dupa Sfantul Isaac Sirul
  Publicat in : Editoriale
• Sfaturi despre rugaciune la Sfantul Isaac Sirul
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Cuvinte duhovnicesti ale Sfantului Isaac Sirul
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti