Irationalul in teologie

Irationalul in teologie Mareste imaginea.


Irationalul in teologie - intre pervertirea ratiunii si suprarationalitatea data de har

Diadoh al Foticeii afirma ca din momentul botezului "harul se ascunde in adancul mintii", satana fiind alungat in afara de unde ii mai ramane sa poata interveni asupra omului prin simturile trupului si prin dulceata poftelor irationale. Raul este vazut de Sfantul Maxim Marturisitorul ca miscare nerationala a facultatilor sufletesti spre altceva decat tinta lor finala.

In consecinta, lucrarea de despatimire a omului este in fapt o lucrare buna, de intensa rationalizare. Pornind de la realitatea prezentei harului, omul capata o putere tot mai deplina de a respinge "nu"-urile - fie ele pacate sau patimi -care tind sa-i perverteasca trairea, sa i-o irationalizeze. Pacatul este "nu"-ul prin excelenta, este irationalul in sens de refuz al conlucrarii cu o ratiune divina care structureaza omul in fiinta sa. Deopotriva, sistemul de pacatuire numit patima este comportamentul aberant care permanentizeaza irationalul, care ii da tot mai multa substanta. Patima declanseaza o foame infinita de finit, perverteste nevoia de hranire a omului din realitatea prezentei dumnezeiesti printr-o alienata alimentare cu roscovele, niciodata satioase, al unei mancari porcesti, ancorate in sensitiv. Patima da dependenta de comportamente care dezintegreaza fiinta umana, fiind in acest sens adevarata drogare.

Fiecare lucru din lume isi are un sens al sau propriu, o finalitate incifrata de Dumnezeu in mod obiectiv, care depinde de Creatorul sau si nu de interpretarea subiectiva a omului. Sfantul Maxim Marturisitorul caracterizeaza aceasta finalitate prin folosirea termenului de "logos" - ratiune. Descoperirea acesteia si conlucrarea dinamica cu ea urca pe om catre Dumnezeu.

Dimpotriva, ignorarea sau pervertirea acestei ratiuni printr-o raportare la acel lucru sau fiinta in mod neconform cu firea sa duce la o despartire tot mai adanca de Dumnezeu.

"Prin Fiul Sau, Dumnezeu este pentru lume in general un glas ce rasuna in fire, un semn doveditor al existentei Lui, adica "Cuvant", si tot prin Fiul, Dumnezeu ii este lumii oarecum

"Ratiune", adica realitate pana la un anumit loc inteligibila, sau cauza prin care lumea se ordoneaza, se explica si isi explica toate".

In ceea ce priveste comportamentul uman, sfantul Maxim Marturisitorul insista pe conformitatea facultatilor naturale ale omului cu vointa lui Dumnezeu, conformitate aprofundabila prin conlucrarea acestora cu harul. Facultatile naturale ale omului trebuie respectate in ratiunile lor de manifestare; orice abuz sau proasta intrebuintare duce la o dezintegrare, mai intai spirituala si apoi somatica, a fiintei umane:

"Viata de pacat si de viciu, dupa Maxim, se caracterizeaza printr-o dezintegrare continua. Diferitele forme de abuz fata de facultatile naturale ale omului se conditioneaza reciproc si impreuna distrug realitatea pozitiva a omului ca fiinta compusa. Niciun viciu nu il poate satisface pe om si, prin urmare, il duce in fiecare caz la alte vicii, iar toate viciile, in special cele ale facultatilor concupiscibile si rationale, il separa pe om de Dumnezeu, care este tinta finala integratoare a vietii umane".

Aceasta lupta impotriva entropiei spirituale se realizeaza in om prin actiunea harului. De la primii pasi ai ascezei, ai luptei cu patimile si ai inlocuirii lor treptate cu virtutile, omul paseste catre o noua vedere, mai duhovniceasca, ajutata si luminata de descoperirea rationalitatii lumii in care traieste, ca reflectare a Ratiunii dumnezeiesti, a sensurilor ei. Prin aceasta vedere lumea isi pierde incetul cu incetul "opacitatea", castigand "transparenta" catre Dumnezeu. In acest fel lumea se arata tot mai mult, dupa cum o numeste parintele Dumitru Staniloae, o ratiune plasticizata. Cu alte cuvinte, materia exprima ratiunea ca principiu ordonator al sau. Acest proces culmineaza cu o sporita lucrare a lui Dumnezeu in om, mistica, acea prezenta a lui Dumnezeu prin care omul patimeste iubirea Lui nemijlocit. De remarcat ca acest drum, pe care il putem numi al rationalizarii fiintei umane, intrucat omul parcurge pasii de la starea de intensa nerationalitate, a lucrarii patimilor, la cea de intensa rationalitate, a sanatatii duhovnicesti, a sfinteniei, a stralucirii lucrarii puterilor firii in conlucrare cu harul dumnezeiesc, culmineaza cu iubirea de Dumnezeu si de oameni. Este limpede deci ca omul, sub lucrarea harului, dobandeste o dilatare a fortelor sale spirituale care depaseste puterile naturale. Iese deci din rationalitatea firii catre o supra-rationalitate data de o traire in coodonate divine. Cunoasterea lui Dumnezeu este irationala in sensul unei neconformitati cu ratiunea prin adaugare si nu prin scadere, ceea ce indreptateste sa o numim supra-rationala si nu anti-rationala, cum era lucrarea pacatului.

Argumentand posibilitatea saltului mintii de la rational la supra-rational, sfantul Grigorie Palama afirma:

"Caci desi mintea coboara la viata multilaterala prin aceste dezvoltari (mintale, n.n), manandu-si lucrarile spre toate, totusi dispune si de o operatie mai inalta prin care lucreaza insasi si in sine [...] asa cum dispune si calaretul de o anumita energie cu mult mai inalta decat aceea de a conduce calul, si aceasta nu numai dupa ce se coboara de pe cal, ci si pe cal si in trasura ar putea activa-o in sine, daca nu s-ar dedica, benevol cu totul conducerii calului".

Acest salt tine insa de o lucrare a harului, ea este o luminare mai presus de ratiune si de cunostinta: "Mintea noastra are pe de o parte puterea de a cugeta, prin care vede cele inteligibile, iar pe de alta parte unirea ce intrece natura mintii, prin care se impreuna cu cele ce sunt mai presus de ea" .

Teologia ortodoxa afirma deci existenta a doi poli ai irationalitatii, unul profund negativ, anti-rational, care se manifesta prin fabricarea artificiala a unor false rationalitati cu scopul de a le eluda pe cele reale care stuctureaza fiinta celor ce fiinteaza in lume si altul profund pozitiv, care se manifesta prin activare prin lucrarea harului, si care tine de o depasire in sensul de plinatate a rationalitatii, prin unirea cu puterea de lucrare a lui Dumnezeu. Aceasta din urma este un supra-rational facut posibil prin acceptarea initiativei lui Dumnezeu in noi care ne cheama catre indumnezeire.

Pr. Dr. Andrei Ionescu

Pe aceeaşi temă

26 Aprilie 2012

Vizualizari: 2776

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE