Dumnezeu Cel Unul in Fiinta si intreit in Persoane, Si-a facut cunos­cut ratiunile Sale din iubire, prin aducerea la existenta a lumii nevazute si vazute. Ratiunile tuturor celor create arata "frumusetea intelepciunii care este cunostinta activa sau activitatea inteleapta, amandoua avand ca temei Ratiunea dumnezeiestii Providente si Judecati, Care Se implineste prin ele". Dumnezeu este considerat in gandirea Sfantului Maxim Marturisito­rul ca fiind Ratiunea Suprema, Care face ca "lumea inteligibila sa lica­reasca tainic in ea sensibila prin chipuri, si invata ca sa o intelegem pe cea sensibila ca aflandu-se in cea inteligibila prin ratiuni".

Omul, prin con­templarea ratiunilor lumii inconjuratoare, poate sa ajunga la intelegerea faptului ca fiecare lucru sau fiinta din natura creata are un singur Izvor, pe Dumnezeu Cel in Treime, Care a pus in fiecare o ratiune a existentei. In acest sens, "cel ce intelege lumea vazuta, contempla pe cea inteligibila. El intelege lumea sensibila prin cea inteligibila, transferand prin ratiuni sim­tirea (continutul simtirii) in minte, si pe cea inteligibila prin cea sensibila, impletind mintea cu simtirea in vreme ce contempla figurile". Cand vor­bim despre Ratiunea Suprema sau despre "Dumnezeu Cuvantul" (Ioan 1,1), ne gandim la Fiul lui Dumnezeu, Care este in Sine Ratiunea sau Cuvantul Suprem, Ratiunea Unica si Complexa, Creatoare si Atotputernica. Aceasta Ratiune mai presus de fire, are Puterea de a indrepta si de a conduce lumea din punct de vedere spiritual, spre comuniunea cu Dumnezeu Cel Unic in Fiinta si intreit in Persoane.

Omul constient si liber ca "subiect al cunoasterii", are de la Dumnezeu Harul ca lumina dumnezeiasca, care il face sa inteleaga lucrarea suprafireasca a Ratiunii dumnezeiesti in lume. Intrucat lucrurile lumii nu-i pot da acestuia o cunoastere directa a lui Dumnezeu, a fost necesara "actiunea supranaturala a lui Dumnezeu prin care Se descopera omului, comunicandu-i adevarurile necesare pentru mantuire". Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu ca "Lumina Spirituala si ca intelepciune Neapropiata", ca Izvor al adevarului, "da marturie despre Sine, Se atesta pe Sine insusi, are Puterea de a Se descoperi El insusi, de la El insusi si prin El insusi", fiind mai presus de toate cele vazute si nevazute. Este vorba despre descoperirea Sa ca Dumnezeu, Care este in Sine, Adevarul Absolut.

Adevarul dumnezeiesc ca Adevar Absolut, s-a transmis lumii in mai multe etape pentru ca s-a avut in vedere starea spirituala a omului. In ge­neral, lumea poarta in sine amprenta Ratiunii dumnezeiesti. Aceasta Ra­tiune este legea vietii si a ordinii in lume, este calea pe care lumea se de­savarseste. Dupa ce aceasta lege s-a fixat in lucrurile lumii ca o filosofie naturala, a urmat exprimarea ratiunilor sale in scris, "prin invatatura, sau prin cele graite (poruncite) intelepteste, vestind Puterea Negraita a Celui Care a grait". Dumnezeu a putut face acest lucru prin acei oameni cu care a vorbit "fata catre fata, cum vorbeste un om cu prietenul lui" (Ies. 33, 11), si nu Se va opri aici, ci El insusi, cunoscut ca "Fiu al omului" (Dan. 7, 13), va transmite adevarul in vederea mantuirii lumii: "Fiul Omului a venit sa mantuiasca pe cel pierdut" (Matei 18, 11).

Este calea prin care s-au realizat valorile morale, cale prin care Dumnezeu, intr-un dialog al iubirii cu omul, vrea sa mentina firea umana pe calea adevarului sau a vietii. Cu­vantul divin transmis, reprezinta legea desavarsirii sau a indumnezeirii pentru ca este de fapt legea dumnezeiasca pe care insusi Fiul lui Dumnezeu o transmite prin profet ca "omul lui Dumnezeu" (Deut. 33, 1). Fiul lui Dumnezeu ca Ratiune este " Cel Ce vesteste cuvantul Sau lui Iacob, si dreptatile si judecatile Sale lui Israel" (Ps. 147, 8), este Cel Care "Se des­copera in Slava Sa, avand de-a dreapta Focul legii" (Deut. 33, 2). Harul acestei legi ofera mediul mantuirii. Preasfintei Treimi ii apartine actul mantuirii ca "Taina a Vointei" (Efes. 1, 9) dumnezeiesti, precum si "cuprinsul acestei Taine". In acest act, Ratiunea Se face cunoscuta ca adevarata "Bo­gatie a intelepciunii si a Stiintei lui Dumnezeu" (Rom. 11, 33).

Fiul lui Dumnezeu, impartaseste creatiei Sale adevarul sau normele prin care Se face cunoscut ca Dumnezeu vazut si mai presus de fire. Ade­varul Sau care contine in sine Taine nepatrunse si mai presus de lume, sta la baza mantuirii si a desavarsirii lumii. Ratiunea divina imbina cuvintele de invatatura cu faptele minunate. Diversele semne si minuni suprafiresti constituie "impartasirea unor adevaruri dumnezeiesti" prin care Dum­nezeu "iese oarecum din "Lumina Cea Neapropiata" (I Tim. 6, 16) si Se descopera omului" ca Viata si Lumina Suprema plina de Iubire. Prin revelatia Sa, Fiul lui Dumnezeu ofera lumii cea mai clara si mai sigura dovada ca "Dumnezeu exista, Se reveleaza si isi manifesta Existenta" plina de Bunatate si de Iubire dumnezeiasca si ca numai prin Harul Sau, lumea poate ajunge la desavarsire.

Revelatia Ratiunii dumnezeiesti nu s-a facut in mod fortat ci este rezultatul iubirii lui Dumnezeu. Ea nu reprezinta o justificare a existentei Sale. Actele revelatiei dumnezeiesti sunt rezulta­tul Vointei libere a lui Dumnezeu plina de iubire fata de ceea ce va crea. Actul creatiei manifesta desavarsirea, atotputernicia si iubirea lui Dum­nezeu. Aceasta bunatate si iubire a lui Dumnezeu fata de lume se arata prin insusi Fiul lui Dumnezeu. Acesta este garantul cuvantului divin ca Lumina dumnezeiasca a lumii, ca Izvor al poruncilor dumnezeiesti, absolut nece­sare pentru mantuire. Prin Hristos, Dumnezeu raspunde chemarii si dorin­tei firii umane de a cunoaste adevarul si de a se pune in legatura cu o lume suprafireasca si desavarsita.

De pe treapta cunoasterii adevarate, dreptii au inteles printr-o "ratiune cercetatoare, ratiunea dupa care au fost create toate, au cunoscut Ratiunea Cea Una, ca multe ratiuni si iarasi multe ratiuni ca una, prin referirea tutu­ror spre Ea". Ei au inteles ca aceasta Ratiune "contureaza si este contu­rata in chip negrait" atat in lucrurile lumii cat si in firea rationala. intre fapturile create ale lumii vazute, omul este singura fiinta care constientizeaza ca revelatia este "un fapt de ordin spiritual, interior si supranatural", si ca Dumnezeu este "Centrul de radiere al revelatiei", un Centru de Lu­mina ale Carei Raze sau Ratiuni sunt imprastiate in toate cele create. Puterile omului sesizeaza in actul revelatiei naturale adevarul exprimat de Persoana divina si splendoarea acestui adevar.

Adevarul dumnezeiesc transmis prin revelatie izvoraste din Fiinta Dumnezeiasca Cea Unica si intreita in Persoane si este asemenea lui Dum­nezeu Cel Vesnic si Neschimbat. Firea umana face primul pas spre ade­varul divin prin viata virtuoasa, ca norme ale acestuia. Starea de virtute ii da firii umane puterea de a sta inaintea "Fetei Domnului" si de a intelege taine ascunse in adevarul Lui. Dumnezeu "isi preaslaveste Numele prin cuvinte neschimbate si savarsind lucruri mari si minunate" (2 Regi 7, 23, 28). In continutul ratiunilor dumnezeiesti sunt adevaruri pe care mintea nu le poate cuprinde, " cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit" (1 Cor. 2, 9). Adevarul isi are ratiunile imprimate in lucrurile create spre a se putea face cunoscut si inteles de firea umana.

Ca adevar supranatural, el are o valoare infinita pentru ca este al Sfintei Treimi. El este expresia Vointei Tatalui prin Fiul in Duhul Sfant. El arata firii rationale, calea desavarsirii si a unirii cu Dumnezeu. El devine cu ade­varat norma unica a vietii firii umane, lege dumnezeiasca si indumnezei-toare, cale unica spre Viata Vesnica. Pe cale naturala, Ratiunea Se reve­leaza in cosmos ca "adevar si judecata a lucrurilor Mainilor Lui", iar firea umana iluminata de Harul Sfantului Duh, o sesizeaza spunand: " adevarate sunt toate poruncile Lui" (Ps. 110, 7). Pe calea supranaturala a revelatiei lui Dumnezeu omul primeste "porunci drepte; legi ale adevarului, inva­taturi si oranduiri minunate" (Neem. 9, 13).

Adevarul divin care este in sine vesnic si neschimbat "are un sens etic si inseamna - sfintenie, dreptate, adica se refera la un mod de a fi in comu­niunea lui Dumnezeu". Revelatia nu este "ca un intreg desavarsit static, pretinzand doar o acceptare pasiva ci este mereu deschisa judecatii ratiunii si constiintei noastre pe care le ilumineaza dinauntru". Cand spunem ca adevarul este sfintenie sau dreptate, trebuie sa ne gandim la faptul ca prin el suntem salvati "de ratacirea cea pierzatoare" si la faptul ca este si ra­mane vesnic neschimbat avandu-si radacinile in Sfintenia si Dreptatea lui Dumnezeu. Pentru aceasta este singurul care are puterea de a salva lumea din starea de coruptibilitate. Numai prin el firea umana iese din intunericul neadevarului si se indreapta pe calea sigura a sfinteniei si a dreptatii, pe calea innoirii chipului si a asemanarii ei cu Dumnezeu. Fiul nu este numai Cel "prin Care" toate sunt create ci este Cel Care Se preocupa ca cele create sa ajunga la starea de desavarsire. Lumea se afla astfel, intr-o miscare de inaintare catre Dumnezeu Creatorul si Purtatorul ei de grija, si Dumnezeu o ajuta din iubire, sa ajunga la unirea cu Sine. Ca Izvor al adevarului si vietii, Dumnezeu imprima celor create, ratiunile dumnezeiesti in vederea inaintarii lor pe calea adevarului si a vietii desavarsite.

Lumea, in ansamblul ei, precum si fiecare lucru creat de Dumnezeu "prin Care toate s-au facut", este creata spre o anumita finalitate. La baza lumii, chiar si dupa caderea omului si pervertirea ratiunilor ei initiale, sta cuvantul puternic si desavarsit al Preasfintei Treimi datorita caruia ea nu este opaca, ci transparenta, spirituala. Prin Dumnezeu Cuvantul "avem descoperirea suprema a lui Dumnezeu. In Persoana Lui ni se dezvaluie adevarul absolut" pentru ca El este in Sine "Adevarul" (Ioan 14, 6) Absolut. Cuvantul Tatalui lucreaza prin Fiul si se desavarseste prin Duhul Sfant. Cuvantul lui Dumnezeu coboara prin ratiunile lumii, la puterea de intelegere a omului. Creatia este un dar si in acelasi timp o oglinda care reflecta maretia lui Dumnezeu si vesnicia adeva­rului Sau. Rationalitatea creatiei ii permite omului sa descopere ratiunile lu­crurilor pentru folosul material si spiritual al existentei lui.

Prin adevarul pe care il transmite prin ratiunile lucrurilor lumii, Dum­nezeu vrea sa aiba o relatie de comunciare cu omul. Aceasta relatie presu­pune o anumita stare spirituala, harica, de sfintenie a omului. El a primit la inceput aceasta stare, pentru ca in aceasta stare, "credinta se descopera si dogma adevarului se arata clar". Numai in starea de sfintenie omul poate cunoaste mai mult intelepciunea lui Dumnezeu, Iubirea Sa fata de oameni, si sensurile profunde ale existentei. Harul Sfantului Duh il face pe om sa intre in comuniune cu Dumnezeu. Sfintenia, ca lumina divina in firea umana, il lumineaza pe om, si ridicandu-l din robia patimilor, il face sa mearga pe calea desavarsirii. Fara Har, omul este lipsit de aceasta stare de lumina, si are ca urmari "intunecarea mintii, slabirea vointei si alterarea sau schimbarea in rau a puterilor simturilor", o intrerupere a inaintarii pe calea desavarsirii.

Dupa caderea lumii din starea de har, Dumnezeu a lucrat pentru man­tuirea ei, pe trei cai: naturala, scrisa si duhovniceasca. Aceste trei legi sunt unite de acelasi adevar. El completeaza pe cea naturala prin cea scrisa si desavarseste pe cea scrisa, prin cea duhovniceasca. In momentul cand toate trei s-au descoperit, ele nu se despart niciodata pentru ca prin unicul adevar pe care il au si il impartasesc, readuc firea umana la starea cea dintai, a desa­varsirii.

Dumnezeu Tatal prin Fiul Sau, "Temeinicia invataturii" (Luca 1, 4) in Duhul Sfant, Treimea Cea Sfanta, este Izvorul din Care izvoraste adevarul acestor legi. Unitatea Persoanelor Preasfintei Treimi prin Unitatea Fiintei lor, reprezinta unitatea celor trei legi care se unesc in adevarul cel unul pe care il detin. Pe baza acestui adevar al Preasfintei Treimi, cele trei legi se desavar­sesc una prin alta ridicandu-se la inaltimea cunoasterii lui Dumnezeu. Lumina spirituala a adevarului dumnezeiesc din cele trei legi, are puterea de a-l salva pe om de moartea spirituala, de a-l indrepta si de a-l mantui.

Pr.

dr. Sorinel Turcu

.